2rac-332/19 — anularea actului, anularea facturilor
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea actului, anularea facturilor
- Temei legal
- Temeiurile declarării recursului
2rac-332/19 — anularea actului, anularea facturilor (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 2rac-332/19 Prima instanță: (Judecătoria Chișinău, sediul Central) S. Dimitriu Instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) M. Guzun, V. Buhnaci, L. Pruteanu Î N C H E I E R E 11 septembrie 2019 mun.
Chișinău Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru judecătorii Nina Vascan Dumitru Mardari examinând admisibilitatea recursului declarat de către lichidatorul Cooperativei Agroindustriale de Producție ”Bacii”, Mazur Anna, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea Comercială ”Covagrup-M” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Cooperativei Agroindustriale de Producție ”Bacii” (în procedură de faliment), intervenient accesoriu Pelivan Valeriu cu privire la recunoașterea dreptului de proprietate asupra producției vinicole, revendicarea bunului imobil aflat în posesie nelegitimă a altuia, anularea actului de inventariere și cererea reconvențională depusă de Cooperativa Agroindustrială de Producție ”Bacii” (în procedură de faliment) împotriva Societății Comerciale ”Covagrup-M” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la anularea facturilor de expediție, împotriva deciziei din 26 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a respins apelul declarat de către Cooperativa Agroindustrială de Producție ”Bacii” (în procedură de faliment) și s-a menținut hotărârea din 28 iunie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, c o n s t a t ă : La 09 iunie 2016,
Societatea Comercială ”Covagrup-M” Societate cu Răspundere Limitată a depus cerere de chemare în judecată împotriva Cooperativei Agroindustriale de Producție ”Bacii” (în procedură de faliment), intervenient accesoriu Pelivan Valeriu cu privire la recunoașterea dreptului de proprietate asupra producției vinicole, revendicarea bunului imobil aflat în posesie nelegitimă a altuia, anularea actului de inventariere. În motivarea acțiunii, Societatea Comercială ”Covagrup-M” Societate cu Răspundere Limitată a menționat că la 06 martie 209, în calitate de beneficiar, a 1 încheiat cu Cooperativa Agroindustrială de Producție ”Bacii”, în calitate de executor, contractul de prestare servicii. A relatat că în temeiul pct. 1.1 al contractului, beneficiarul solicită, iar executorul primește și prelucrează strugurii de viță-de-vie albi și roșii, prezentați de beneficiar, primește producția și achită lucrările.
Conform pct. 1.6 din contract, producția din rezultatul prelucrării strugurilor este proprietatea beneficiarului și nimeni, inclusiv executorul nu are dreptul asupra ei. Astfel reclamantul a invocat că potrivit clauzelor contractului, a prezentat în anul 2013 către Cooperativa Agroindustrială de Producție ”Bacii” pentru prelucrare 137 080 de kg de struguri, fapt confirmat prin facturile de expediție din perioada respectivă, prin actul de predare-primire semnat de ambele părți și de factura fiscală din 31 octombrie 2013. Conform evidenței contabile, la data de 01 august 2014 pe contul nr. 2151 ”Produse în curs de execuție”, reclamantul avea producția vinicolă în cantitate de 18 660,7 dal de vin.
Reclamantul a menționat că Cooperativa Agroindustrială de Producție ”Bacii” a încălcat intenționat obligațiunile contractuale și a însușit abuziv cantitatea de vin indicată și refuză să o remită proprietarului. A solicitat Societatea Comercială ”Covagrup-M” Societate cu Răspundere Limitată, cu concretizările ulterioare (f.d. 34-36 Vol. II) recunoașterea dreptului de proprietate asupra producției vinicole în volum de 18 660,7 dal de vin care se află în posesia ilegală a Cooperativei Agroindustriale de Producție ”Bacii”, revendicarea volumului de 18 660,7 dal de vin din posesia ilegală a pârâtului, anularea actului nr. 1/5 din 22 iunie 2016 de inventariere a masei debitoare a producției vinicole, încasarea sumei de 30 542 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată și încasarea sumei de 3 000 lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică.
La 09 octombrie 2017, lichidatorul Cooperativei Agroindustriale de Producție ”Bacii”, Mazur Anna a depus cerere reconvențională împotriva Societății Comerciale ”Covagrup-M” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la anularea facturilor de expediție (f.d. 65-66 Vol. II). În motivarea cererii reconvenționale, lichidatorul Cooperativei Agroindustriale de Producție ”Bacii”, Mazur Anna a menționat că facturile de expediție, prin care au fost livrate Societății Comerciale ”Covagrup-M” Societate cu Răspundere Limitată pentru prelucrare cantitatea de 237 080 kg de struguri, sunt semnate de Parmaclii Ivan, din numele pârâtului, care la acel moment era directorul fabricii de vin și fondatorul acesteia, precum și faptul că lipsește ștampila întreprinderii.
De asemenea, a menționat că prin răspunsul eliberat de contabilul șef al Societății Comerciale ”Covagrup-M” Societate cu Răspundere Limitată, s-a comunicat că în contabilitatea întreprinderii lipsesc careva contracte de prestare a serviciilor încheiate cu Societatea Comercială ”Covagrup-M” Societate cu Răspundere Limitată atât în original, cât și în copie, iar în evidența contabilă nu sunt incluse facturile de expediție invocate în acțiunea inițială și anume: seria HA nr. 1736276 din 09 septembrie 2013; seria HA nr. 1736277 din 10 septembrie 2 2013, seria HA nr. 1736278 din 11 septembrie 2013, seria HA nr. 1736279 din 12 septembrie 2013, seria HA nr. 1736280 din 13 septembrie 2013, seria HA nr. 1736281 din 14 septembrie 2013, seria HA nr. 1736282 din 15 septembrie 2013, seria HA nr. 1736283 din 16 septembrie 2013, seria HA nr. 1736284 din 17 septembrie 2013, seria HA nr. 1736285 din 18 septembrie 2013 și seria HA nr. 1736286 din 19 septembrie 2013. A relatat că în registrul de colectare a strugurilor pentru sezonul vinicol 2013, a fost înregistrată cantitatea totală de struguri de 579 670 de kg pentru prelucrare la fabrica de vin a Cooperativei Agroindustriale de Producție ”Bacii”, încă conform actului de primire-predare a serviciilor de prelucrare a strugurilor fără număr și dată, semnat de președintele fabricii de vin,
și directorul Societății Comerciale ”Covagrup-M” Societate cu Răspundere Limitată, a fost inclusă cantitatea de 237 080 de kg de struguri. Lichidatorul Cooperativei Agroindustriale de Producție ”Bacii”, Mazur Anna a invocat astfel că facturile menționate nu sunt incluse în evidența contabilă a reclamantului și prin urmare acestea sunt fale, emise contrar legii, motiv pentru care urmează a fi anulate.
A solicitat lichidatorul Cooperativei Agroindustriale de Producție ”Bacii”, Mazur Anna anularea facturilor fiscale seria HA nr. 1736276 din 09 septembrie 2013; seria HA nr. 1736277 din 10 septembrie 2013, seria HA nr. 1736278 din 11 septembrie 2013, seria HA nr. 1736279 din 12 septembrie 2013, seria HA nr. 1736280 din 13 septembrie 2013, seria HA nr. 1736281 din 14 septembrie 2013, seria HA nr. 1736282 din 15 septembrie 2013, seria HA nr. 1736283 din 16 septembrie 2013, seria HA nr. 1736284 din 17 septembrie 2013, seria HA nr. 1736285 din 18 septembrie 2013 și seria HA nr. 1736286 din 19 septembrie 2013. Prin hotărârea din 28 iunie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Societatea Comercială ”Covagrup-M” Societate cu Răspundere Limitată.
S-a recunoscut dreptul de proprietate a Societății Comerciale ”Covagrup-M” Societate cu Răspundere Limitată asupra cantității de 18 660,7 dal de vin materie primă, care se află în posesia nelegitimă a Cooperativei Agroindustriale de Producție ”Bacii” (în procedură de faliment). S-a încasat de la Cooperativa Agroindustrială de Producție ”Bacii” (în procedură de faliment) în beneficiul Societății Comerciale ”Covagrup-M” Societate cu Răspundere Limitată suma de 30 524 de lei cu titlu de cheltuieli de cheltuieli de judecată. În rest, cererea de chemare în judecată depusă de Societatea Comercială ”Covagrup-M” Societate cu Răspundere Limitată s-a respins. S-a respins cererea reconvențională depusă de Cooperativa Agroindustrială de Producție ”Bacii” (în procedură de faliment).
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță cu referire la circumstanțele cauzei a reținut lipsa dovezii de proprietate al reclamantului asupra producției vinicole, dar fiind certă obținerea producâiei vinicole de 18 660,7 dal de vin în urma prelucrării în anul 2013 pentru Societatea Comercială ”Covagrup-M” Societate cu Răspundere Limitată de către Cooperativa Agroindustrială de Producție ”Bacii” a 3 cantității de 237 070 de kg de struguri, care se află fără acte de păstrare la Cooperativa Agroindustrială de Producție ”Bacii”. Astfel, prima instanță a concluzionat că în lipsa unor acte de transmitere a vinului la păstrare, fiind confirmat că vinul este produs din strugurii Societății Comerciale ”Covagrup-M” Societate cu Răspundere Limitată, fapt ce răstoarnă prezumția proprietății Cooperativa Agroindustrială de Producție ”Bacii” asupra producției vinicole.
Totodată, în privința cerinței referitor la revendicarea a 18 660,7 dal de vin din posesia ilegală a Cooperativa Agroindustrială de Producție ”Bacii”, instanța de fond a apreciat-o ca neîntemeiată, deoarece acest bun este inclus în masa debitoare și prin urmare revendicarea/transmiterea se supune prevederilor Legii insolvabilității. Prin decizia din 26 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a respins apelul declarat de către Cooperativa Agroindustrială de Producție ”Bacii” (în procedură de faliment) și s-a menținut hotărârea din 28 iunie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central.
La 02 iulie 2019, lichidatorul Cooperativei Agroindustriale de Producție ”Bacii”, Mazur Anna, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătorești cu emiterea unei noi hotărâri, prin care să fie respinsă integral cererea de chemare în judecată depusă de Societatea Comercială ”Covagrup-M” Societate cu Răspundere Limitată cu admiterea acțiunii reconvenționale. Recurentul, în motivarea recursului a menționat că anterior depunerii cererii de chemare în judecată, prin ordonanța ofițerului de urmărire penală din 05 octombrie 2015, s-a dispus începerea urmăririi penale conform semnelor infracțiunii prevăzute de art. 352 alin. (3) lit. d) Cod penal.
La fel, recurentul a reiterat că prin încheierea din 15 aprilie 2016 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a autorizat punerea sub sechestru asupra producției vinicole în cantitate de 29 982,95 dal de vin, în valoarea de 2 160 353,55 de lei transmisă la păstrare către Cooperativa Agroindustrială de Producție ”Bacii” de către Societatea cu Răspundere Limitată ”Vest-Resurs” și producția vinicolă în cantitate de 18 660,7 dal de vin transmisă la păstrare către Cooperativa Agroindustrială de Producție ”Bacii” de către Societatea Comercială ”Covagrup- M” Societate cu Răspundere Limitată, care la moment se păstrează la depozitul Cooperativei Agroindustriale de Producție ”Bacii”.
Mai mult ca atât, prin încheierea din 07 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, s-a admis cererea reprezentantului părții vătămate, Societatea Comercială ”Covagrup-M” Societate cu Răspundere Limitată, Parmaclii Ivan și s-a transmis spre păstrare producția vinicolă în cantitate de 18 660,7 dal de vin în valoarea de 1 017 468,33 de lei de la Cooperativa Agroindustrială de Producție ”Bacii” către Societatea Comercială ”Covagrup-M” Societate cu Răspundere Limitată, cu condiția păstrării acestuia până la adoptarea hotărârii definitive a instanței de judecată pe cauza penală intentată în privința lui Pelivan Valeriu, învinuit în baza art. 352 alin. (3) lit. d) Cod penal.
La 31 iulie 2019, Societatea Comercială ”Covagrup-M” Societate cu 4 Răspundere Limitată, reprezentată de avocatul Doga Anatolie, a depus referință la recursul declarat de către Cooperativa Agroindustrială de Producție ”Bacii” (în proces de faliment), prin care a solicitat să fie respins cu menținerea hotărârilor judecătorești. La 30 septembrie 2019, intervenientul accesoriu Pelivan Valeriu, reprezentat de avocatul Cotruță Sergiu a depus referință la recursul declarat de lichidatorul Cooperativei Agroindustriale de Producție ”Bacii”, Mazur Anna, prin care a solicitat să fie admis, cu casarea integrală a deciziei instanței de apel cu restituirea cauzei spre rejudecare în instanța de apel. Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs menționează că, Curtea de Apel Chișinău a emis dispozitivul deciziei la 26 martie 2019, însă date referitor la recepționarea de către părți a deciziei motivate, la materialele cauzei lipsesc.
În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit. Recursul a fost declarat la 02 iulie 2019, respectiv se consideră depus în termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă. În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.
Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele. Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de procedură civilă. În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4). Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.
La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat. Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt. 5 Totodată, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel.
Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs. Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă. Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele. În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut.
Există limitări implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).
În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu privire la fondul recursului. Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de lichidatorul Cooperativei Agroindustriale de Producție ”Bacii”, Mazur Anna, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.
În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : 6 Se declară inadmisibil recursul înaintat de lichidatorul Cooperativei Agroindustriale de Producție ”Bacii”, Mazur Anna, Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru judecătorii Nina Vascan Dumitru Mardari 7
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.