ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 04.09.2019

2r-441/19 — încasarea datoriei

HOTĂRÂRE
04.09.2019
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
încasarea datoriei
Temei legal
Termenul de declarare a apelului. Restituirea apelului
RĂSFOIEȘTE: Curtea Supremă de Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
2r-441/19 — încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2r-441/19

Prima instanță; (Judecătoria Soroca) V. Belous

Instanța de apel: (Curtea de Apel Bălți) E. Grumeza, N. Chircu, S. Procopciuc

04 septembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru

judecătorii Nina Vascan

Dumitru Mardari

examinând recursul declarat de către Sterlețchi Zinaida,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Maxim Claudia

împotriva Zinaidei Sterlețchi, intervenient accesoriu Ceban Cristina cu privire la

încasarea datoriei,

împotriva încheierii din 07 iunie 2019 a Curții de Apel Bălți, prin care s-a

respins cererea Zinaidei Sterlețchi privind repunerea în termenul de declarare a

apelului și s-a restituit apelul ca depus în afara termenului legal,

c o n s t a t ă:

La 20 martie 2017, Maxim Claudia a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Zinaidei Sterlețchi, intervenient accesoriu Ceban Cristina cu privire la

încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 21 noiembrie 2017 a Judecătoriei Soroca, s-a admis

cererea de chemare în judecată depusă de Maxim Claudia.

S-a încasat de la Sterlețchi Zinaida în beneficiul Claudiei Maxim suma de

45 360 de lei cu titlu de datorie și suma de 1 360,80 de lei cu titlu de cheltuieli de

judecată pentru achitarea taxei de stat.

S-a încasat de la Sterlețchi Zinaida la bugetul Judecătoriei Soroca suma de

117,80 de lei cu titlu de cheltuieli suportate de instanța de judecată în legătură cu

înștiințarea și chemarea părților în ședința de judecată.

La 17 mai 2019, Sterlețchi Zinaida a depus cerere de apel împotriva hotărârii

primei instanțe, solicitând totodată repunerea în termen a apelului (f.d. 78-79).

Prin încheierea din 07 iunie 2019 a Curții de Apel Bălți, s-a respins cererea

Zinaidei Sterlețchi privind repunerea în termenul de declarare a apelului și s-a

restituit apelul ca depus în afara termenului legal.

La 18 iunie 2019, Sterlețchi Zinaida a declarat recurs împotriva încheierii

instanței de apel, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii

1

contestate, cu restituirea cauzei spre rejudecare.

Recurenta Sterlețchi Zinaida, în motivarea recursului a menționat că a aflat

despre hotărârea primei instanțe la data de 07 mai 2019, iar pe avizul de recepție

anexat la materialele cauzei, semnătura aplicată nu-i aparține.

În conformitate cu art. 425 Codul de procedură civilă, termenul de declarare

a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.

Curtea de Apel Bălți a pronunțat încheierea contestată la 07 iunie 2019.

Astfel recursul declarat la data de 18 iunie 2019, este în termen.

În conformitate cu art. 426 al. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva

încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza

copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la

recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.

Examinând recursul declarat, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră neîntemeiat și care urmează a

fi respins cu menținerea încheierii contestate din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanța de recurs,

după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul

și să mențină încheierea.

În conformitate cu art. 362 alin. (1) din Codul de procedură civilă, termenul de

declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii,

dacă legea nu prevede altfel.

În conformitate cu art. 111 alin. (3) Codul de procedură civilă, termenul de

procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei

calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii

evenimentului ori momentului care a condiționat începutul lui.

Din actele cauzei rezultă că la 21 noiembrie 2017, a fost pronunțat dispozitivul

hotărârii Judecătoriei Soroca.

Totodată, din materialele cauzei rezultă că la pronunarea dispozitivului

hotărârii primei instanțe, Sterlețchi Zinaida nu a fost prezentă, însă a fost înștiințată

în mod legal despre faptul că cererea de chemare în judecată depusă de Maxim

Clauda a fost primită în procedura instanței de judecată și s-a stabilit termen până la

data de 28 aprilie 2017, până la care Sterlețchi Zinaida urma să prezinte referința

scrisă privind acțiunea înaintată și toate probele necesare, fapt confirmat prin avizul

de recepție (f.d. 116).

În conformitate cu art. 113 alin. (1) Codul de procedură civilă (în vigoare la

momentul pronunțării dispozitivului hotărârârii primei instanțe), dreptul de a efectua

actul de procedură încetează o dată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori

stabilit de instanța judecătorească (judecător).

Contrar normei procedurale, cererea de apel împotriva hotărârii primei instanțe

a fost depusă de Sterlețchi Zinaida numai la 17 mai 2019, cu depășirea termenului

de 30 de zile prevăzut de art. 362 alin. (1) Codul de procedură civilă.

Potrivit prevederilor art. 362 alin. (1) din Codul de procedură civilă, se reține

că termenul de declarare a apelului curge de la pronunțarea dispozitivului hotărârii.

Prin urmare, legislația nu prevede alte excepții privitor la termenul de declarare

a apelului.

2

Mai mult, odată cu depunerea apelului împotriva hotărârii primei instanțe,

Sterlețchi Zinaida nu a prezentat prin probe incontestabile, dovada imposibilității

îndeplinirii actului procedural în interiorul termenului prevăzut de lege.

Or, în conformitate cu art. 116 alin. (1), (2) și (3) din Codul de procedură

civilă, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a

unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. Cererea de repunere

în termen se depune la instanța judecătorească care efectuează actul de procedură și

se examinează în ședință de judecată. Participanților la proces li se comunică locul,

data și ora ședinței. Neprezentarea lor însă nu împiedică soluționarea repunerii în

termen. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc

imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care

nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele

respective etc).

Deci instanța de apel întemeiat a concluzionat că în astfel de circumstanțe,

calea de atac a fost epuizată, iar temeiuri de repunere în termen a apelului lipsesc.

Instanța de recurs reține ca fiind lipsit de suport argumentul recurentei privitor

la faptul că despre intentarea prezentei cauze a aflat de la executorul judecătoresc și

deci nu a cunoscut despre hotărârea în cauză.

Or, după cum rezultă din materialele cauzei, Sterlețchi Zinaida a fost înștiințată

contra semnătură, prin aviz de recepție despre depunerea cererii de chemare în

judecată de către Maxim Claudia (f.d. 16).

În conformitate cu art. 56 alin. (3) și 61 alin. (1) Codul de procedură civilă,

participanții la proces sunt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile

lor procedurale. Instanța judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi

dacă prin abuz se urmărește tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare.

Folosirea cu buna-credință a drepturilor procedurale, prezumă că partea este

obligată la interval rezonabil de timp să manifeste diligență și să se intereseze despre

dosarul care se află pe rolul instanței și să respecte termenele prevăzute de lege.

Prin urmare Colegiul relevă că recurenta nu a dat dovadă de diligență și bună

credință în realizarea drepturilor sale.

În atare circumstanțe, instanța de recurs concluzionează că soluția adoptată de

instanța de apel prin încheierea recurată privind restituirea cererii de apel, este

compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul prevederilor

art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale, avînd în vedere obligația părților privind exercitarea

drepturilor procedurale cu bună credință și în termen.

Din considerentele menționate, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge

recursul declarat de Sterlețchi Zinaida și de a menține încheierea din 07 iunie 2019 a

Curții de Apel Bălți.

În conformitate cu art. 427 lit. a), 428 Codul de procedură civilă, Colegiul

Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție

d e c i d e:

3

Se respinge recursul declarat de Sterlețchi Zinaida.

Se menține încheierea din 07 iunie 2019 a Curții de Apel Bălți, în cauza civilă,

la cererea de chemare în judecată depusă de Maxim Claudia împotriva Zinaidei

Sterlețchi, intervenient accesoriu Ceban Cristina cu privire la încasarea datoriei.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru

judecătorii Nina Vascan

Dumitru Mardari

4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-03-15
0,94
2ra-566/17 — privind incasarea datoriei
dosarul nr. 2ra-566/17 prima instanţă – (Judecătoria Criuleni) V. Ciuntu instanţa de apel – (Curtea de Apel Chișinău) V. Pruteanu, L. Popova, A. Graviliță ÎNCHEIERE 15 martie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios adm
CSJ 2019-10-30
0,93
2ra-1765/19 — incasarea datoriei, a penalitatii si a cheltuielilor de judecata
Dosarul nr. 2ra-1765/19 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana (jud. V. Martînenco) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. Iu. Cimpoi, A. Danilov, I. Secrieru) DECIZIE 30 octombrie 2019 mun. Chișinău Colegiul civil, c
CSJ 2019-03-27
0,93
2ra-512/19 — Încasarea sumei
Dosarul nr. 2ra–512/19 Prima instanță: Judecătoria Strășeni (sediul central) (jud. S. Slobodzean) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. S. Iorgov, O. Cojocaru, E. Clim) Î N C H E I E R E 27 martie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil
CSJ 2019-02-06
0,93
2r-91/19 — incasarea datoriei nerestituite a imprumutului, a sumelor banesti si a cheltuielilor de judecata
Dosarul nr. 2r-91/19 Prima instanță: Judecătoria Strășeni, sediul Central (judecător I. Chiroșca) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (judecători I. Cimpoi, I. Secrieru și A. Danilov) D E C I Z I E 06 februarie 2019 mun. Chişinău Cole
CSJ 2020-11-04
0,93
2r-548/20 — cu privire la incasarea sumei
Dosarul nr. 2r-548/20 Prima instanță: Judecătoria Chișinău sediul Centru (jud. N. Mazur) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. L. Bulgac, V. Sîrbu, V. Buhnaci) DECIZIE 4 noiembrie 2020 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de
Sursă