2rac-353/19 — incasarea datoriei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- incasarea datoriei
- Temei legal
- accelerarea judecarii cauzei
2rac-353/19 — incasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Î N C H E I E R E cu privire la respingerea cererii de accelerare depuse de lichidatorul Societății pe Acțiuni „Avînt”, în proces de faliment, Nistor Rabuleac, în cauza de civilă, intentată la cererea Societății pe Acțiuni „Drum-96” cu privire la separarea bunurilor imobile din masa debitoare în procesul de lichidare a Societății pe Acțiuni „Avînt”, împotriva deciziei din 20 mai 2015 a Curții Supreme de Justiție (Dosarul nr. 2rhc-16/2023 NR. PIGD 2-15064366-01-2rhc-10042023) Lipsa temeiurilor de accelerare a procedurii de examinare a cererii de revizuire.
Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Moraru) Curtea Supremă de Justiție (jud. S. Filincova, G. Stratulat, M. Ghervas, E. Covalenco, D. Mardari) 23 septembrie 2024 Textul corespunde originalului Examinând în lipsa părților cerere de accelerare depusă de lichidatorul Societății pe Acțiuni „Avînt”, în proces de faliment, Nistor Rabuleac Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Oxana Parfeni, Președinte, Ghenadie Eremciuc, Mariana Ursachi, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT
Prin hotărârea din 01 octombrie 1998 a Judecătoriei Economice de Circumscripție Chișinău, a fost intentat procesul de insolvabilitate față de SA „Avînt”.
Prin încheierea din 24 februarie 2011 a Curții de Apel Economice, a fost încetată procedura planului de reorganizare a SA „Avînt”, cu derularea procedurii de lichidare a patrimoniului debitorului, dispunându-se executarea administrării și lichidării masei de către lichidatorul Nistor Rabuleac.
La 16 mai 2013, S.A. „Drum-96” a depus cerere cu privire la separarea din masa debitoare a S.A „Avînt” a construcțiilor amplasate pe bd. Dacia, nr. 65, mun. Chișinău, cu numere cadastrale: 0100120.610.01, 0100120.610.02, 0100120.610.03, 0100120.610.04, 0100120.610.05, 0100120.610.06, 0100120.610.07, 0100120.610.08, 0100120.610.09, 0100120.610.10, 0100120.610.12, 0100120.610.13, 0100120.610.14, 0100120.610.15, 0100120.610.17, 0100120.610.18 și 0100120.610.19, cu transmiterea acestora S.A. „Drum-96”.
La 10 noiembrie 2014, S.A. „Direcția Lucrărilor Speciale de Construcție”, S.A. „BTA-26 Glodeni”, Grigorii Popovici și S.R.L. „Danrem Trans” au depus cerere de recuzarea a judecătorului Maria Moraru de la examinarea procedurii de insolvabilitate față de S.A. „Avînt”, fiind respinsă prin încheierea din 04 decembrie 2014 a Curții de Apel Chișinău.
Drept urmare a depunerii la data de 19 ianuarie 2015, de către S.A. „Direcția Lucrărilor Speciale de Construcție”, S.A. „BTA-26 Glodeni”, Grigorii Popovici și S.R.L. „Danrem Trans” a cererii de recuzare a judecătorului Maria Moraru de la examinarea procedurii de insolvabilitate față de SA „Avînt”, prin încheierea din 26 ianuarie 2015 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă. 1
Prin încheierea din 02 februarie 2015 Curții de Apel Chișinău a fost respinsă propunerea președintelui Comitetului creditorilor S.A. „Avînt”, S.A. „Direcția Lucrărilor Speciale de Construcție” și a lichidatorului S.A. „Avînt”, în proces de lichidare/faliment, Nistor Rabuleac, cu privire la recuzarea judecătorului Maria Moraru, de la examinarea cauzei de insolvabilitate intentate față de S.A. „Avînt”, depusă la 30 ianuarie 2015.
Prin hotărârea din 02 februarie 2015 a Curții de Apel Chișinău s-a admis cererea depusă de S.A. „Drum-96” privind separarea bunurilor imobile din masa debitoare în procesul de lichidare a S.A. „Avînt” și s-au separat din masa debitoare a S.A. „Avînt”, în proces de lichidare, în beneficiul S.A. „Drum-96”, bunurile imobile, conform solicitării, amplasate pe bd. Dacia, nr. 65, mun. Chișinău.
La 18 februarie 2015, lichidatorul S.A. „Avînt”, Nistor Rabuleac, S.A. „Direcția Lucrărilor Speciale de Construcție”, S.A. „BTA-26 Glodeni”, Grigorii Popovici și S.R.L. „Danrem Trans” au declarat recurs împotriva încheierilor din 04 decembrie 2014, 26 ianuarie 2015 și 02 februarie 2015 a Curții de Apel Chișinău și hotărârii din 02 februarie 2015 Curții de Apel Chișinău, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierilor și hotărârii instanței de insolvabilitate, adoptarea unei noi soluții de respingere a cererii de separarea bunurilor din masa debitoare sau, după caz, remiterea cauzei spre rejudecare.
Prin decizia din 20 mai 2015 a Curții Supreme de Justiție s-a respins recursul declarat de lichidatorul S.A. „Avînt”, Nistor Rabuleac, S.A. „Direcția Lucrărilor Speciale de Construcție”, S.A. „BTA-26 Glodeni”, Grigorii Popovici și S.R.L. „Danrem Trans” și s-a menținut hotărârea din 02 februarie 2015 Curții de Apel Chișinău și încheierile din 04 decembrie 2014, 26 ianuarie 2015 și 02 februarie 2015 a Curții de Apel Chișinău.
Prin decizia din 20 noiembrie 2015 a Curții Supreme de Justiție s-a respins cererea B.C. „Banca Socială” S.A. cu privire la repunerea în termenul de declarare a recursului. S-a respins recursul declarat de B.C. „Banca Socială” S.A. și s-a menținut hotărârea din 02 februarie 2015 Curții de Apel Chișinău.
Drept urmare a depunerii la data de 28 decembrie 2015 a cererii de revizuire de către lichidatorul S.A. „Avînt”, în proces de lichidare, Nistor Rabuleac, împotriva deciziei din 20 mai 2015 a Curții Supreme de Justiție, prin încheierea din 17 februarie 2016 a Curții Supreme de Justiție, cererea de revizuire a fost respinsă ca fiind inadmisibilă. 2
La 10 aprilie 2023, lichidatorul S.A. „Avînt”, în proces de faliment, Nistor Rabuleac, a depus în temeiul art. 449 lit. e) din Codul de procedură civilă, cerere de revizuire, solicitând admiterea acesteia, casarea hotărârii din 02 februarie 2015 a Curții de Apel Chișinău și a deciziei din 20 mai 2015 a Curții Supreme de Justiție, remiterea spre rejudecare în instanța de insolvabilitate a chestiunilor vizate prin actele casate.
La data de 29 iunie 2023, S.R.L. „Drum-96” (anterior S.A. „Drum- 96), reprezentată de avocatul Denis Grecu, a depus referință la cererea de revizuire, exprimând poziția în favoarea respingerii acesteia ca fiind inadmisibilă.
Lichidatorul S.A. „Avînt”, în proces de faliment, Nistor Rabuleac, la 14 august 2023 a înregistrat poziția formulată la referință depusă de S.R.L. „Drum-96”, insistând la admiterea cererii de revizuire.
La data de 10 septembrie 2024 lichidatorul Societății pe Acțiuni „Avînt”, în proces de faliment, Nistor Rabuleac a depus cerere de accelerare a procedurii de examinare a cererii de revizuire.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
16. Art. 192 alin. (11) și (12) din Codului de procedură civilă: „În situația în care, la judecarea unei cauze concrete, există pericolul de încălcare a termenului rezonabil, participanții la proces pot adresa instanței care examinează cauza în fond o cerere privind accelerarea procedurii de judecare a cauzei. Examinarea cererii se face în absența părților, în termen de 5 zile lucrătoare, de către un alt judecător sau de un alt complet de judecată decât cel care examinează cauza. Instanța decide asupra cererii de la alin. (11) printr-o încheiere motivată, prin care fie obligă instanța care judecă cauza în fond să întreprindă un act procesual, stabilind, după caz, un anumit termen pentru accelerarea procedurii, fie respinge cererea.
Încheierea nu se supune nici unei căi de atac.”
Art. 110 din Codul de procedură civilă relevă că: „Termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte.”
Art. 111 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „Actele de procedură se efectuează în termenul prevăzut de lege. În cazul în care nu este stabilit prin lege, termenul de procedură se fixează de către instanța judecătorească.” 3
MOTIVAREA INSTANȚEI
19. Raportând dispozițiile legale la materialele cauzei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că în cererea de accelerare nu sunt invocate circumstanțe excepționale care ar justifica examinarea cererii de revizuire în afara ordinii stabilite. Întrucât ședința pentru examinare este deja programată pentru 25 septembrie 2024, termenul este considerat apropiat, ținând cont de volumul de lucru și de agenda judecătorilor care compun completul de judecată.
Suplimentar, se constată că pe rolul Curții Supreme de Justiție se află un număr considerabil de dosare, unele dintre acestea fiind depuse încă din anul 2022. Admiterea cererii de accelerare ar implica amânarea suplimentară a examinării altor recursuri și ar putea duce la o tratare diferențiată nejustificată a acestora, doar pentru faptul că în acele cauze nu au fost depuse cereri de accelerare.
Drept urmare, Completul de judecată constată că nu există premise care să indice o încălcare a termenului rezonabil în examinarea cererii de revizuire depuse de lichidatorul Societății pe Acțiuni „Avînt”, aflată în proces de faliment, reprezentată de Nistor Rabuleac.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține, în conformitate cu jurisprudența constantă a Curții Europene pentru Drepturile Omului, obligația pozitivă a instanțelor judecătorești de a adopta toate măsurile necesare pentru ca procesul civil să se desfășoare în termenul rezonabil prevăzut de art. 6 paragraful 1 din CEDO, obligație care a fost îndeplinită în speța de față.
Din considerentele redate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea depusă de lichidatorul Societății pe Acțiuni „Avînt”, aflată în proces de faliment, reprezentată de Nistor Rabuleac privind accelerarea procedurii de judecare a cauzei în ordine de revizuire.
Ținând cont de cele expuse și în temeiul art. 192 din Codul de procedură civilă COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Respinge cererea depusă de lichidatorul Societății pe Acțiuni „Avînt”, aflată în proces de faliment, reprezentată de Nistor Rabuleac, privind accelerarea procedurii de judecare în ordine de revizuire a cauzei civile, intentate la cererea Societății pe Acțiuni „Drum-96” cu privire la separarea 4 bunurilor imobile din masa debitoare în procesul de lichidare a Societății pe Acțiuni „Avînt”. Încheierea este irevocabilă. Președinte Oxana Parfeni Judecători Ghenadie Eremciuc Mariana Ursachi 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.