2dsc-14/19 — confirmarea tranzactiei de impacare
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- confirmarea tranzactiei de impacare
- Temei legal
- emiterea avizului consultativ
2dsc-14/19 — confirmarea tranzactiei de impacare (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul 2dsc-14/19
ÎNCHEIERE
07 august 2019 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție,
în componența:
Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală
Judecătorii Ala Cobăneanu
Victor Burduh
examinând cererea depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Asgardan-Grup”
privind solicitarea Plenului Curții Supreme de Justiție de emitere a avizului consultativ
cu privire la aplicarea și interpretarea unor norme de drept procedural,
în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu
Răspundere Limitată „Elisav Nacamy” împotriva Societății cu Răspundere Limitată
„Asgardan-Grup” cu privire la confirmarea tranzacției de împăcare,
c o n s t a t ă :
La 06 martie 2018, SRL „Elisav Nacamy” a depus cerere de chemare în judecată
împotriva SRL „Asgardan-Grup” solicitând confirmarea tranzacției de împăcare din 27
februarie 2018 încheiată în procesul de mediere între SRL „Elisav Nacamy” și SRL
„Asgardan-Grup”, în prezența mediatorului Vitalie Eremia, autorizat prin atestatul nr.
600 din 15 mai 2015 privind condițiile de achitare a datoriei SRL „Asgardan-Grup” față
de SRL „Elisav Nacamy” în mărime de 2961000 de lei.
Prin încheierea din 16 martie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani s-a
confirmat tranzacția încheiată la 27 februarie 2018 între SRL „Elisav Nacamy” și SRL
„Asgardan-Grup”, în procesul de mediere derulat la Biroul Individual de Mediatori
Vitalie Eremia; s-au omologat clauzele tranzacției din 27 februarie 2019 încheiate în
cadrul procesului de mediere între SRL „Elisav Nacamy” și SRL „Asgardan-Grup”; s-a
eliberat titlul de executare silită a tranzacției privind încasarea din contul SRL
„Asgardan-Grup” în beneficiul SRL „Elisav Nacamy” a sumei de 636045,60 de lei, în
termen de 15 zile calendaristice din data semnării tranzacției de împăcare; a sumei de
2324954,40 de lei, prin transmiterea în proprietatea SRL „Elisav Nacamy” în termen de
10 zile calendaristice din data semnării tranzacției de împăcare, a bunurilor imobile: -
construcție cu nr. cadastral xxxxx, suprafața de 253,3 m2, - clădire administrativă cu nr.
cadastral xxxxx, suprafața de 109,1 m2, - construcție cu nr. cadastral xxxxx, suprafața
de 32,7 m2, - construcție accesorie cu nr. cadastral xxxxx, suprafața de 44,9 m2, -
construcție accesorie cu nr. cadastral xxxxx, suprafața de 26,1 m2, - construcție cu nr.
cadastral xxxxx, suprafața de 2090,2 m2, - construcție cu nr. cadastral xxxxx, suprafața
de 1072,5 m2,- construcție cu nr. cadastral xxxxx, suprafața de 1094,5 m2, - construcție
accesorie cu nr. cadastral xxxxx, suprafața de 642,4 m2, - construcție accesorie cu nr.
cadastral xxxxx, suprafața de 788,8m2, - construcție accesorie cu nr. cadastral xxxxx,
suprafața de 1402,1 m2, - construcție cu nr. cadastral xxxxx, suprafața de 314,2 m2,-
construcție cu nr. cadastral xxxxx, suprafața de 25 m2, - construcție cu nr. cadastral
xxxxx, suprafața de 656,6 m2, - construcție, nr. cadastral xxxxx, cu suprafața de 144,9
1
m2, - construcție, porțiune de subsol cu nr. cadastral xxxxx, suprafața 37,5 m2, -
construcție cu nr. cadastral xxxxx, suprafața de 405,6 m2, - construcție cu nr. cadastral
xxxxx, suprafața de 588,6 m2, - construcție cu nr. cadastral xxxxx, suprafața de 600,5
m2, - construcție cu nr. cadastral xxxxx, suprafața de 945,0 m2, - construcție cu nr.
cadastral xxxxx, suprafața de 597,9 m2, - construcție hidrotehnică cu nr. cadastral xxxxx,
suprafața de 8,1 m2, - construcție hidrotehnică, nr. cadastral xxxxx , suprafața de 11,9
m2, - construcție hidrotehnică cu nr. cadastral xxxxx, suprafața de 7,7 m2, - construcție
accesorie cu nr. cadastral xxxxx, suprafața de 8,6 m2, situate în satul Corlăteni r-nul
Rîșcani, transmise în proprietatea debitorului SRL „Asgardan-Grup” în baza încheierii
executorului judecătoresc nr. 180-43r/2017 din 03 noiembrie 2017, confirmată prin
încheierea Judecătoriei Bălți, sediul Sângerei, din 01 decembrie 2017, dosar nr. 25-
395/2017, care este definitivă și irevocabilă.
La 22 octombrie 2018 Asociația Obștească „Societatea Invalizilor Buiucani” a
depus cerere de revizuire împotriva încheierii din 16 martie 2018 a Judecătoriei
Chișinău, sediul Buiucani solicitând admiterea cererii de revizuire, casarea încheierii
contestate și reexaminarea cererii de chemare în judecată.
Prin încheierea din 03 iunie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru s-a respins
ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Asociația Obștească „Societatea
Invalizilor Buiucani”.
La 17 iunie 2019 SRL „Asgardan-Grup”, în proces de observație, a depus cerere
de recurs împotriva încheierii din 03 iunie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru
solicitând admiterea cererii de recurs, casarea încheierii contestate, emiterea unei noi
încheieri de admitere a cererii de revizuire și casare a încheierii din 16 martie 2018 a
Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.
Tot la 17 iunie 2019 a declarat recurs și Asociația Obștească „Societatea Invalizilor
Buiucani” împotriva încheierii din 03 iunie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru
solicitând admiterea cererii de recurs, casarea încheierii contestate, emiterea unei noi
încheieri de admitere a cererii de revizuire și casare a încheierii din 16 martie 2018 a
Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.
Conform fișei de repartizare a dosarului datată cu 27 iunie 2019, prezenta cauză a
fost repartizată judecătorului Vitalie Cotorobai, care conform dispoziției Președintelui
Curții de Apel Chișinău nr. 1 din 02 ianuarie 2019 privind constituirea completelor de
judecată în cadrul Colegiilor Curții de Apel Chișinău pentru anul 2019, face parte din
completul de judecată format din judecătorii: Marina Anton, Vitalie Cotorobai, Ion
Țurcan.
La 15 iulie 2019 SRL „Asgardan-Grup” și Asociația Obștească „Societatea
Invalizilor Buiucani” au înregistrat cerere de recuzare completului de judecată format
pentru examinarea cauzei respective.
Prin încheierea din 16 iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău s-a respins cererea de
recuzare înaintată de SRL „Asgardan-Grup” și Asociația Obștească „Societatea
Invalizilor Buiucani” completului de judecată al Curții de Apel Chișinău format pentru
examinarea cererilor de recurs depuse împotriva încheierii din 03 iunie 2019 a
Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.
La 16 iulie 2019 SRL „Asgardan-Grup” și Asociația Obștească „Societatea
Invalizilor Buiucani” au depus cerere de strămutare a cauzei în temeiul art. 40 alin. (2)
lit. f) Cod de procedură civilă, solicitând strămutarea cauzei la o altă instanță de același
grad, din motiv că există bănuieli de nepărtinire a judecătorilor la examinarea cauzei
respective.
2
La 29 iulie 2019 SRL „Asgardan-Grup” și Asociația Obștească „Societatea
Invalizilor Buiucani” au înregistrat cerere suplimentară la cererea de strămutare.
Prin încheierea din 31 iulie 2019 a Curții Supreme de Justiție s-a respins cererea
înaintată de Societatea cu Răspundere Limitată „Asgardan-Grup”, Asociația Obștească
„Societatea Invalizilor Buiucani” privind strămutarea cauzei în altă instanță egală în
grad; cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere
Limitată „Elisav Nacamy” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Asgardan-
Grup” cu privire la confirmarea tranzacției de împăcare s-a restituit pentru judecarea
cauzei în ordine de recurs la Curtea de Apel Chișinău.
La 01 august 2019 SRL „Asgardan-Grup” a depus cerere de explicare a încheierii
din 31 iulie 2019 a Curții Supreme de Justiție, solicitând explicarea încheierii respective
și anume prin ce se explică și care sunt acțiunile judecătorilor care pot fi considerate
„nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele pricinii sau de calitatea
participanților la proces”.
La 06 august 2019 SRL „Asgardan-Grup” a depus cerere privind solicitarea
Plenului Curții Supreme de Justiție de emitere a unui aviz consultativ cu privire la
aplicarea și interpretarea art. 43 alin. (2) lit. f) și art. 50 alin. (1) lit. b) – b2) și lit. e) Cod
de procedură civilă.
Examinând cererea SRL „Asgardan-Grup” privind solicitarea Plenului Curții
Supreme de Justiție de emitere a avizului consultativ cu privire la aplicarea și
interpretarea unor norme de drept procedural, Colegiul civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a o respinge din
următoarele motive.
În conformitate cu art.122 alin. (1) Codul de procedură civilă, dacă în procesul
judecării cauzei într-o instanță de judecată se atestă dificultăți la aplicarea corectă a
normelor de drept material sau procedural, instanța de judecată solicită Plenului Curții
Supreme de Justiție, din oficiu sau la cererea participanților la proces, să emită un aviz
consultativ cu privire la modul de punere în aplicare a legii. Avizul consultativ se publică
pe pagina web a Curții Supreme de Justiție.
(11) Solicitarea avizului consultativ trebuie să se refere la dificultăți de aplicare
corectă a normei de drept susceptibile de interpretări diferite. Solicitarea avizului
consultativ nu va conține formularea unei simple întrebări cu privire la aplicarea unui
text de lege.
(12) Obiectul solicitării îl constituie o veritabilă problemă de drept dacă întrunește
următoarele condiții:
a) solicitarea este formulată în legătură cu existența unei cauze aflate în curs de
examinare în instanța de judecată;
b) lămurirea problemei de drept este determinantă pentru soluționarea în fond a
cauzei în care a fost ridicată;
c) problema este nouă, interpretarea dată problemei de drept nu a fost soluționată
printr-un aviz consultativ anterior.
Din prevederile normei de drept supra citate rezultă că avizul consultativ se emite,
doar în cazul dificultăților de aplicare corectă a normelor de drept material sau
procedural unei anumite spețe.
În speță, SRL „Asgardan-Grup” a solicitat de a sesiza Plenul Curții Supreme de
Justiție privind emiterea unui aviz consultativ cu privire la aplicarea și interpretarea art.
43 alin. (2) lit. f) și art. 50 alin. (1) lit. b) – b2) și lit. e) Cod de procedură civilă.
3
În conformitate cu art. 43 alin. (2) lit. f) Cod de procedură civilă, instanța strămută
cauza la o altă instanță dacă există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi
știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la proces.
În conformitate cu art. 50 alin. (1) lit. b) – b2) și lit. e) Cod de procedură civilă,
judecătorul care judecă cauza urmează a fi recuzat dacă: b) se află în raporturi de rudenie
până la al patrulea grad inclusiv sau de afinitate până la al treilea grad inclusiv cu vreuna
dintre părți, cu alți participanți la proces sau cu reprezentanții acestora; b1) o rudă a sa
până la al patrulea grad inclusiv sau un afin până la al treilea grad inclusiv a participat,
ca judecător, la judecarea aceleiași cauze; b2) este rudă până la al patrulea grad inclusiv
sau afin până la al treilea grad inclusiv cu un alt membru al completului de judecată; e)
are un interes personal, direct sau indirect, în soluționarea cauzei ori există alte
împrejurări care pun la îndoială obiectivitatea și nepărtinirea lui.
Normele de drept procedurale citate în prezenta încheiere sunt clare și nu prezintă
dificultăți la aplicarea corectă a acestora.
Or, solicitarea SRL „Asgardan-Grup” privind emiterea avizului consultativ cu
privire la aplicarea și interpretarea art. 43 alin. (2) lit. f) și art. 50 alin. (1) lit. b) – b2) și
lit. e) Cod de procedură civilă nu este relevantă judecării cauzei în ordine de explicare a
încheierii judecătorești, deoarece avizul consultativ poate fi solicitat doar în cazul în care
legea în privința căreia se solicită emiterea acestuia este aplicabilă speței.
Din cele menționate, Colegiul consideră necesar de a respinge cererea SRL
„Asgardan-Grup” privind solicitarea Plenului Curții Supreme de Justiție de emitere a
avizului consultativ cu privire la aplicarea și interpretarea art. 43 alin. (2) lit. f) și art. 50
alin. (1) lit. b) – b2) și lit. e) Cod de procedură civilă, în cauza civilă, la cererea de
chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Elisav Nacamy”
împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Asgardan-Grup” cu privire la confirmarea
tranzacției de împăcare.
În conformitate cu art.122 alin.(3) Codul de procedură civilă, Colegiul civil,
comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție,
d i s p u n e :
Se respinge cererea depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Asgardan-
Grup” privind solicitarea Plenului Curții Supreme de Justiție de emitere a avizului
consultativ cu privire la aplicarea și interpretarea unor norme de drept procedural, în
cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere
Limitată „Elisav Nacamy” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Asgardan-
Grup” cu privire la confirmarea tranzacției de împăcare.
Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.
Președintele ședinței,
judecătorul Oleg Sternioală
Judecătorii Ala Cobăneanu
Victor Burduh
4