2ra-1390/19 — Constatarea încălcării dreptului la executare în termen rezonabil

Dosarul nr.2ra-1390/19

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru, judecător: V. Sanduța

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători: I. Secrieru, A. Danilov, Iu. Cimpoi

ÎNCHEIERE

24 iulie 2019 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de

Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Sveatoslav Moldovan

Svetlana Filincova

examinând admisibilitatea recursului declarat de Ministerul Justiției al RM,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Virginiei Ionescu către

Ministerul Justiției al RM, intervenient accesoriu Gurgurov Rodica, cu privire la

constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii

judecătorești și repararea prejudiciului material și moral,

împotriva deciziei din 19 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost respins apelul declarat de Ministerul Justiției al RM și menținută hotărârea din

16 octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, prin care acțiunea a fost

admisă parțial,

c o n s t a t ă:

La 29 martie 2018, Virginia Ionescu a depus cerere de chemare în judecată

către Ministerul Justiției al RM, intervenient accesoriu executorul judecătoresc

Gurgurov Rodica, privind constatarea încălcării dreptului la executarea în termen

rezonabil a hotărârii judecătorești și repararea prejudiciului material și moral.

În motivarea acțiunii, a indicat că prin hotărârea Judecătoriei Hîncești din 15

iulie 2009, nr. 2-694/2009, s-a dispus încasarea din contul lui Mihu Valeriu a

pensiei de întreținere a copiilor minori în mărime de 1/3 din toate veniturile lunare.

După ce hotărârea a devenit definitivă a fost eliberat un titlu executoriu, ce a

fost depus la executare la sediul executorului judecătoresc Rodica Gurgunov, iar la

27 iunie 2017, la solicitarea sa, executorul judecătoresc Rodica Gurgunov a

răspuns printr-o scrisoare că Mihu Valeriu nu a făcut nicio achitare, iar datoria

însumează 181365 de lei pentru perioada de 107 luni, ce este constituită din sume

acumulate succesiv de care are nevoie mama celor doi copii pentru întreținere.

Așteptările, frustrările, sentimentul de injustiție creat ca urmare a neexecutării

hotărârii judecătorești definitive într-o perioadă de peste 8 ani și 8 luni, i-a cauzat

1

acesteia și copiilor săi un prejudiciu moral enorm, ce poate fi evaluat în plan

obiectiv, dar și prin prisma jurisprudenței CtEDO la suma de 100000 de lei.

Astfel, reclamanta a solicitat constatarea încălcarii dreptului la executarea în

termen rezonabil a hotărârii Judecătoriei Hîncești din 15 iulie 2009 privind

încasarea pensiei de întreținere a copiilor minori, încasarea din bugetul de stat prin

intermediul Ministerului Justiției a prejudiciului material în mărimea sumelor

neachitate de 181365 de lei cu titlu de pensie de întreținere a copiilor minori

conform hotărârii Judecătoriei Hîncești din 15 iulie 2009, a prejudiciului moral în

sumă de 100000 de lei, suportat de reclamanta Virginia Ionescu și copiii minori ce

se află la întreținerea acesteia ca urmare a neexecutării integrale cu peste 8 ani și 8

luni a hotărârii Judecătoriei Hîncești din 15 iulie 2009 și compensarea cheltuielilor

de judecată suportate.

Prin hotărârea din 16 octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

cererea de chemare în judecată a Virginiei Ionescu a fost admisă parțial și s-a

constatat încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii

Judecătoriei Hîncești din 15 iulie 2009. S-a încasat de la bugetul de stat prin

intermediul Ministerului Justiției în beneficiul Virginiei Ionescu prejudiciul moral

în sumă de 50000 de lei și cheltuielile de asistență juridică în sumă de 1500 de lei,

în rest pretențiile fiind respinse ca neîntemeiate.

La 20 octombrie 2018, în termenul stabilit de lege, Ministerul Justiției a

contestat cu apel hotărârea primei instanțe, solicitând casarea acesteia, cu emiterea

unei noi hotărâri, prin care a respinge integral acțiunea.

Prin decizia din 19 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău a fost respins apelul

declarat de Ministerul Justiției al RM și menținută hotărârea primei instanțe.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a menționat că, în cadrul executării

hotărârii judecătorești din 15 iulie 2009 de către executorul judecătoresc au fost

întreprinse mai multe măsuri prevăzute de Codul de executare în vederea executării

hotărârii judecătorești.

Însă aceste măsuri nu sunt suficiente pentru a constata că dreptul nominalizat

al reclamantei nu a fost încălcat în condițiile în care mijloacele utilizate au fost

insuficiente și nu au atins rezultatul scontat.

Astfel, instanța a constatat că hotărârea judecătoreasca nu a fost executată

până în prezent, deși procedura de executare a fost intentată încă la 13 august 2009,

respectiv o perioada de peste 8 ani și 8 luni la momentul înaintării acțiunii.

Prin urmare, durata excesiv de mare a neexecutării încalcă cert dreptul

reclamantei la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești, și, în

consecință, dreptul la un proces echitabil, garantat reclamantei atât de legislația

națională pertinentă citată mai sus, cât și de normele internaționale.

În același timp, instanța de apel a respins argumentele invocate de Ministerul

Justiției referitoare la faptul că statul nu are nicio culpă în neexecutarea hotărârii

nominalizate și că executorul judecătoresc a întreprins toate masurile în vederea

executării hotărârii, deoarece în speță neexecutarea hotărârii nu poate fi imputată

reclamantei în sensul legii, expus la art. 2 alin. (2) al Legii nr.87 din 24 aprilie

2011, iar la materialele cauzei lipsesc probe ce ar dovedi realizarea măsurilor de

2

executare, inclusiv în contextul în care măsurile specificate de executorul

judecătoresc au o periodicitate insuficientă pentru a determina întreprinderea

tuturor măsurilor și utilizarea tuturor pârghiilor prevăzute de lege pentru realizarea

executării hotărârii judecătorești.

Cu referire la cuantumul prejudiciului moral, instanța de apel a conchis că,

deoarece reclamanta nu a fost asistată pe parcursul executării hotărârii

judecătorești, inclusiv în perioada în care executarea acesteia ținea de atribuțiile

organului de executare al statului, în măsură suficientă de executorii judecătorești,

luând în considerație și perioada în care hotărârea judecătorească a rămas

neexecutată, având în vedere că compensația pentru prejudiciul moral trebuie să fie

suficientă, însă nu excesivă, criteriilor indicate corespunde suma de 50000 de lei,

încasarea unei sume mai mici fiind disproporționată in raport cu încălcarea admisă.

La 27.05.2019, Ministerul Justiției al RM a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel.

În motivarea recursului a indicat că instanța de apel verificând legalitatea și

temeinicia hotărârii primei instanțe eronat a interpretat dreptul material care

reglementează aprecierea prejudiciului material.

Astfel, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel, cu

emiterea unei acțiuni noi de respingere a acțiunii.

La 22.07.2019, executorul judecătoresc Rodica Gurgurov, a depus referință la

cererea de recurs, prin care a solicitat ca recursul declarat de Ministerul Justiției să

fie admis.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) al Codului de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele dosarului rezultă că decizia recurată a fost pronunțată la 19

martie 2019 și expediată pentru comunicare participanților la proces la 10 aprilie

2019 (f. d. 159), date despre recepționarea acesteia la materialele cauzei lipsesc.

Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a declarat

recursul împotriva deciziei din 19 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, în

termen.

Examinând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu materialele

cauzei și prevederile legale, Completul Colegiului Civil, Comercial și de

Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat

de către Ministerul Justiției al RM, neîntemeiat și care urmează a fi declarat

inadmisibil, din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) al Codului de procedură civilă, părțile și

alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de

procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) al Codului de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă.

În conformitate cu art. 440 alin. (1) al Codului de procedură civilă, în cazul în

3

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei

curții de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al

Codului de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că

reieșind din prevederile art. 437 alin.(1) lit. f) al Codului de procedură civilă, în

sarcina recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și

argumentării acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică

la aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta

necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil.

În speță, însă criticile invocate de Ministerul Justiției al RM, nu pot duce la

admisibilitatea recursului, ori acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 al

Codului de procedură civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra

reaprecierii circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției

instanței de apel.

Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care

evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanța de

apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, având în vedere

faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de

legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului

strict prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă.

Or, nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei,

fiind necesară motivarea recursului cu indicarea amănunțită a motivelor de

nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului

înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în

apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții,

instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la

o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de

recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o

minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe

care se bazează.

Abordarea recurentului, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul

acestuia cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit

identificarea omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea recursului ca fiind

admisibil.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a

îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este

evidențiată în cererea de recurs depusă de către Ministerul Justiției al RM.

Astfel, Completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ

al Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea

declarării recursului ca fiind admisibil.

4

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) ale

Codului de procedură civilă, Completul Colegiului Civil, Comercial și de

Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Ministerul Justiției al RM.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Sveatoslav Moldovan

Svetlana Filincova

5