2r-449/19 — constatarea incalcarii drepturilor personale de autor
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- constatarea incalcarii drepturilor personale de autor
- Temei legal
- restituirea recursului
2r-449/19 — constatarea incalcarii drepturilor personale de autor (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 2r-449/19 Instanța de fond: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud: L. Bagrin) Instanța de recurs: Curtea de Apel Chișinău (jud: M. Guzun, V. Cotorobai, L. Pruteanu) ÎNCHEIERE 24 iulie 2019 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală Judecătorii: Galina Stratulat Victor Burduh examinând recursul declarat de către Martin Christian Turuta, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Eugeniu Turuta împotriva Companiei LinkedIn Corporation cu privire la constatarea încălcării drepturilor personale patrimoniale de autor, încasarea venitului ratat suportat, constatarea încălcării drepturilor morale de autor, încasarea sumelor compensatorii, obligarea publicării hotărârii judecătorești integrale în limba engleză, în conformitate cu art. 65 al Legii nr. 139 din 02 iulie 2010, timp de 6 luni, împotriva încheierii din 16 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Martin Christian Turuta împotriva deciziei din 07 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, c o n s t a t ă : La 17 noiembrie 2017 Eugeniu Turuta a depus cerere de chemare în judecată (ulterior completată și concretizată la 15 noiembrie 2018) împotriva Companiei LinkedIn Corporation solicitând constatarea încălcării drepturilor patrimoniale de autor la valorificarea operelor (dreptul exclusiv de reproducere, import,
distribuire și punere la dispoziție în regim interactiv) ale reclamantului asupra operelor (cărților): „SMD-codes. Active SMD semiconductor components marking codes, 2010 edition”, „SMD-codes. Active SMD semiconductor components marking codes, 2011 edition”, „SMD-codes. Active SMD semiconductor components marking codes, 2014 edition” pe site-ul https://www.slideshare.net, responsabil Compania LinkedIn Corporation; încasarea din contul pârâtului în beneficiul reclamantului a venitului ratat suportat pentru încălcarea drepturilor patrimoniale de autor (dreptul exclusiv de reproducere, import, distribuire și punere la dispoziție în regim interactiv): „SMD-codes. Active SMD semiconductor components marking codes, 2010 edition” – 180004 de euro (8182 descărcări*22 de euro), „SMD-codes.
Active SMD semiconductor components marking codes, 2011 edition” - 206225 de euro (8249 descărcări*25 de euro), „SMD-codes. Active SMD semiconductor components marking codes, 2014 edition” - 183436 de euro (8338 descărcări*22 de euro), în total suma de 259665 de euro; încasarea din contul pârâtului în beneficiul 1 reclamantului pentru încălcarea drepturilor patrimoniale de autor la valorificarea operelor (dreptul exclusiv de reproducere, import, distribuire și punere la dispoziție în regim interactiv) ale reclamantului a sumei în mărime de 12384500 de lei; constatarea încălcării drepturilor morale de autor (dreptul la nume și dreptul la retractarea operei) ale lui Eugeniu Turuta asupra operelor (cărților): „SMD-codes.
Active SMD semiconductor components marking codes, 2010 edition”, „SMD- codes. Active SMD semiconductor components marking codes, 2011 edition”, „SMD-codes. Active SMD semiconductor components marking codes, 2014 edition” pe site-ul https://www.slideshare.net, responsabil Compania LinkedIn Corporation; încasarea din contul pârâtului a sumelor compensatorii pentru încălcarea drepturilor morale de autor (dreptul la nume) și anume: „SMD-codes. Active SMD semiconductor components marking codes, 2010 edition” - 20000 de lei, „SMD-codes. Active SMD semiconductor components marking codes, 2011 edition” – 20000 de lei, „SMD-codes. Active SMD semiconductor components marking codes, 2014 edition” -20000 de lei; încasarea din contul pârâtului a sumelor compensatorii pentru încălcarea drepturilor morale de autor (dreptul la retractarea operei) și anume: „SMD-codes.
Active SMD semiconductor components marking codes, 2010 edition” - 20000 de lei, „SMD-codes. Active SMD semiconductor components marking codes, 2011 edition” - 20000 de lei, „SMD-codes. Active SMD semiconductor components marking codes, 2014 edition” - 20000 de lei; obligarea pârâtului de a publica pe cheltuiala sa pe site-ul https://www.slideshare.net hotărârea judecătorească integrală în limba engleză timp de 6 luni. (f.d.
2-7, 89-92, vol. I) Prin încheierea din 28 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru s- a admis cererea de încetare a procesului înaintată de Compania LinkedIn Corporation, reprezentată de avocații Marina Bzovîi și Iulia Fortună; procesul la cererea de chemare în judecată depusă de Eugeniu Turuta împotriva Companiei LinkedIn Corporation cu privire la constatarea încălcării de către pârât a drepturilor personale patrimoniale de autor (dreptul exclusiv de reproducere, import, distribuire și punere la dispoziție în regim interactiv), încasarea din contul pârâtului în beneficiul reclamantului a venitului ratat suportat, constatarea încălcării drepturilor moral de autor dreptul al nume și dreptul la retractarea operei), încasarea din contul pârâtului în beneficiul reclamantului a sumelor compensatorii; obligarea pârâtului, în conformitate cu art. 65 al Legii nr. 139 din 02 iulie 2010 să publice hotărârea judecătorească integrală în limba engleză timp de 6 luni, a fost încetat în temeiul art. 459 alin. (4) Cod de procedură civilă; s-a explicat lui Eugeniu Turuta că încetarea procesului exclude posibilitatea adresării repetate în judecată către același pârât, cu același obiect și aceleași temeiuri, cu respectarea competenței jurisdicționale în pricinile cu element de extraneitate.
(f.d. 149-157, vol. I) La 11 decembrie 2018 și la 05 februarie 2019 Eugeniu Turuta și avocatul Zinaida Guțu au declarat recurs împotriva încheierii din 28 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru solicitând admiterea recursului, casarea încheierii contestate, cu soluționarea prin decizie a problemei privind competența jurisdicțională. Prin decizia din 07 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău s-a respins recursul declarat de Eugeniu Turuta, reprezentat de avocatul Zinaida Guțu; s-a menținut încheierea din 28 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru. 2 La 04 aprilie 2019, conform ștampilei aplicate pe plicul poștal (f.d. 6, vol. II), Martin Christian Turuta a înregistrat cerere de revizuire împotriva deciziei din 07 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău solicitând admiterea cererii de revizuire, casarea deciziei contestate.
Prin încheierea din 16 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Martin Christian Turuta împotriva deciziei din 07 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău. La 14 iunie 2019 Martin Christian Turuta a declarat recurs împotriva încheierii din 16 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău solicitând admiterea recursului, casarea încheierii contestate, admiterea cererii de revizuire și casarea deciziei din 07 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare în fond.
În motivarea recursului s-a indicat că instanța de revizuire incorect a stabilit că circumstanțele invocate în cererea de revizuire sunt pur formale și nu pot constitui temei de revizuire, ori, în opinia recurentului concluzia instanței de judecată este lipsită de temei din motiv că acesta a solicitat revizuirea în temeiul art. 449 lit. c) Cod de procedură civilă – revizuirea se declară în cazul în care instanța a emis o hotărâre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces. Recurentul a menționat că, deoarece coautorii operelor (cărților) indicate în cererea de chemare în judecată sunt - Eugeniu Turuta și Martin Christian Turuta, aceștia pot exercita dreptul de autor numai de comun acord.
Deci, prin prisma art. 13 alin. (4) din Legea nr. 139 din 02 iulie 2010, este în drept de a fi implicat în procesul încetat prin încheierea din 28 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, însă omisiunea instanței judecătorești de neimplicare a lui Martin Christian Turuta la examinarea cauzei nu-i poate fi imputată, deoarece art. 62 alin. (2) Cod de procedură civilă stabilește expres că în condițiile constatării temeiurilor coparticipării procesuale obligatorii, instanța judecătorească va înștiința, din oficiu, pe toți coreclamanții sau copârâții despre posibilitatea intervenirii în proces. Drept urmare, a celor relatate recurentul consideră că soluția adoptată de către Curtea de Apel Chișinău contravine flagrant circumstanțelor care denotă în mod evident existența temeiurilor de revizuire stabilite la art. 449 lit. c) Cod de procedură civilă.
Examinând temeiurile recursului, în raport cu materialele cauzei, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat de Martin Christian Turuta urmează a fi restituit, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 4261 alin. (1) lit. e) Cod de procedură civilă, instanța de recurs este în drept să restituie recursul împotriva încheierii dacă încheierea nu poate fi atacată cu recurs, potrivit legii.
Din materialele cauzei s-a stabilit că prin încheierea din 28 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru s-a admis cererea de încetare a procesului înaintată de Compania LinkedIn Corporation, reprezentată de avocații Marina Bzovîi și Iulia Fortună; procesul la cererea de chemare în judecată depusă de Eugeniu Turuta împotriva Companiei LinkedIn Corporation cu privire la constatarea încălcării de către pârât a drepturilor personale patrimoniale de autor (dreptul exclusiv de reproducere, import, distribuire și punere la dispoziție în regim interactiv), încasarea din contul pârâtului în beneficiul reclamantului a venitului ratat suportat, constatarea încălcării drepturilor moral de autor dreptul al nume și 3 dreptul la retractarea operei), încasarea din contul pârâtului în beneficiul reclamantului a sumelor compensatorii; obligarea pârâtului, în conformitate cu art. 65 al Legii nr. 139 din 02 iulie 2010 să publice hotărârea judecătorească integrală în limba engleză timp de 6 luni, a fost încetat în temeiul art. 459 alin. (4) Cod de procedură civilă; s-a explicat lui Eugeniu Turuta că încetarea procesului exclude posibilitatea adresării repetate în judecată către același pârât, cu același obiect și aceleași temeiuri, cu respectarea competenței jurisdicționale în pricinile cu element de extraneitate.
(f.d. 149-157, vol. I) Instanța de recurs menționează că legalitatea încheierii din 28 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru a fost confirmată prin decizia din 07 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, în urma examinării recursului declarat de Eugeniu Turuta, reprezentat de avocatul Zinaida Guțu. Ulterior, la 04 aprilie 2019, conform ștampilei aplicate pe plicul poștal (f.d. 6, vol. II), Martin Christian Turuta a înregistrat cerere de revizuire împotriva deciziei din 07 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău solicitând admiterea cererii de revizuire, casarea deciziei contestate. Curtea de Apel Chișinău, prin încheierea din 16 mai 2019, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Martin Christian Turuta împotriva deciziei din 07 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău.
Instanța de recurs precizează că încheierea din 16 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău nu se supune recursului, concluzie ce rezultă din analiza prevederilor legale aplicabile speței și anume din prevederile art. 4261 alin. (1) lit. e) în raport cu art. 446 alin. (2) Cod de procedură civilă. Astfel, conform art. 446 alin. (2) Cod de procedură civilă, încheierile de încetare a procesului conform art.265 lit. c) și d), precum și cele prin care se respinge acțiunea ca fiind tardivă conform art.1861 pot fi supuse revizuirii. Încheierile judecătorești care nu se referă la fondul cauzei, precum și deciziile emise în privința acestora nu se supun revizuirii. În aceste cazuri, încheierile de inadmisibilitate a revizuirii nu se supun niciunei căi de atac.
Din materialele cauzei rezultă că prin încheierea din 28 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, procesul civil la cererea de chemare în judecată depusă de Eugeniu Turuta a fost încetat. Colegiul notează că încheierea menționată nu se referă la fondul cauzei și respectiv nici această încheiere și nici decizia emisă în privința acesteia, la caz decizia din 07 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, nu pot fi supuse revizuirii. Tot art. 446 alin. (2) Cod de procedură civilă, prevede că nici încheierile de inadmisibilitate a revizuirii nu se supun niciunei căi de atac.
Așadar, Colegiul accentuează că norma precitată supra nu stipulează posibilitatea contestării cu recurs a încheierii din 16 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Martin Christian Turuta împotriva deciziei din 07 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, întrucât actul de dispoziție contestat nu se supune niciunei căi de atac. În aceste ordine de idei, Colegiul conchide că Martin Christian Turuta nu s-a conformat prevederilor legale și a declarat recurs împotriva unei încheieri a Curții de Apel Chișinău pentru care legislatorul nu a prevăzut posibilitatea contestării, prin urmare, recursul urmând a fi restituit în temeiul art. 4261 alin. (1) lit. e) Cod de procedură civilă.
4 În contextul celor menționate, instanța de recurs nu poate să se expună asupra temeiniciei încheierii contestate prin prisma argumentelor invocate în recurs, deoarece a fost declarat recurs împotriva unei încheieri, care în condițiile legii nu se supune recursului. Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a restitui cererea de recurs depusă de Martin Christian Turuta împotriva încheierii din 16 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău.
În conformitate cu art. 269-270, art. 4261 alin. (1) lit. e), 446 alin. (2) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se restituie recursul declarat de Martin Christian Turuta împotriva încheierii din 16 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Eugeniu Turuta împotriva Companiei LinkedIn Corporation cu privire la constatarea încălcării drepturilor personale patrimoniale de autor, încasarea venitului ratat suportat, constatarea încălcării drepturilor morale de autor, încasarea sumelor compensatorii, obligarea publicării hotărârii judecătorești integrale în limba engleză, în conformitate cu art. 65 al Legii nr. 139 din 02 iulie 2010, timp de 6 luni.
Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală Judecătorii: Galina Stratulat Victor Burduh 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.