2r-414/19 — cu privire la repararea prejudiciului material și încasarea cheltuielilor de judecată
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la repararea prejudiciului material şi încasarea cheltuielilor de judecată
- Temei legal
- Restituirea cererii de apel
2r-414/19 — cu privire la repararea prejudiciului material și încasarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 2r-414/19 Prima instanță: Judecătoria Chișinău sediul Buiucani (jud. C. Valah) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Guzun, L. Pruteanu, V. Buhnaci) DECIZIE 17 iulie 2019 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Svetlana Filincova Nicolae Craiu examinând recursul declarat de Vasile Chiținiuc în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspundere Limitată „Merant Plus”, reprezentată de avocatul Domnița Pagoni împotriva lui Vasile Chiținiuc cu privire la repararea prejudiciului material și încasarea cheltuielilor de judecată împotriva încheierii din 14 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respinsă ca fiind neîntemeiată cererea depusă de Vasile Chiținiuc cu privire la repunerea în termen a cererii de apel și restituită cererea de apel depusă de Vasile Chiținiuc ca fiind depusă în afara termenului legal, iar instanța de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen constată: La 12 februarie 2018, SRL „Merant Plus”, reprezentată de avocatul Domnița Pagoni a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Vasile Chiținiuc cu privire la repararea prejudiciului material și încasarea cheltuielilor de judecată.
Întemeindu-și pretențiile în baza dispozițiilor art. 5, 7, 166 CPC, art. 122, 123 Cod de executare, art. 608, 1398, 1416 Cod civil, a solicitat încasarea din contul pârâtului în beneficiul SRL „Merant Plus” a sumei de 111150 de lei cu titlu de prejudiciu material și a cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea din 19 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău sediul Buiucani, a fost admisă acțiunea. A fost încasat de la Vasile Chiținiuc în beneficiul SRL „Merant Plus” prejudiciul material în mărime de 111150 de lei, cheltuielile de judecată privind taxa de stat în mărime de 3335,5 de lei, citarea publică în mărime de 90 de lei, iar în total 114575,5 de lei.
1 La 22 aprilie 2019, Vasile Chiținiuc a declarat apel împotriva hotărârii din 19 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău sediul Buiucani, solicitând admiterea acestuia, repunerea apelului în termen, scutirea parțială de la plata taxei de stat, casarea integrală a hotărârii contestate, cu pronunțarea unei decizii de respingere a acțiunii. Prin încheierea din 14 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă ca fiind neîntemeiată cererea depusă de Vasile Chiținiuc cu privire la repunerea în termen a cererii de apel și restituită cererea de apel depusă de Vasile Chiținiuc ca fiind depusă în afara termenului legal, iar instanța de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen.
La 4 iunie 2019, Vasile Chiținiuc a declarat recurs împotriva încheierii din 14 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a încheierii instanței de apel, cu pronunțarea unei decizii de repunere în termenul de declarare a apelului și obligarea instanței de apel să pună pe rol apelul declarat. În motivarea recursului a invocat că ședința de judecată în prima instanță a avut loc în lipsa lui, dânsul nefiind citat legal, prin urmare, nu a cunoscut despre existența unui litigiu cu participarea sa. Despre exiatența prezentului dosar civil și pronunțarea dispozitivului hotărârii din 19 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău sediul Buiucani, dânsul a aflat în cadrul unui alt proces, iar ulterior, adresânsu-se în instanță, a primit copia dispozitivului hotărârii.
A remarcat că este eronată concluzia instanței de apel precum că copia dispozitivului hotărârii primei instanțe a fost expediată prin poștă în adresa lui prin scrisoarea nr. 2-413/18 din 19 iulie 2018 și dânsul a refuzat să o reclameze, or, nu a primit așa scrisoare și nu a refuzat să ridice corespondența, deoarece nu a primit nicio înștiințare de la oficiul poștal privind parvenirea scrisorii menționate. Astfel, dânsul nu cunoaște de către cine a fost efectuată mențiunea privind nereclamarea corespondenței. A considerat că în aceste circumstanțe termenul de declarare a apelului și de solicitare a hotărârii motivate a fost omis fără vina sa, astfel, în privința lui fiind pasibile a fi aplicate prevederile art. 116 alin. (4) CPC.
Prin urmare, apelul declarat la 22 aprilie 2019 se încadrează în termenul de 30 de zile calculat de la data de 10 aprilie 2019 de când a aflat despre existența hotărârii. La 9 iulie 2019, prin intermediul poștei electronice, SRL „Merant Plus”, reprezentată de avocatul Domnița Pagoni a depus referință la recursul declarat de Vasile Chiținiuc, solicitând respingerea recursului. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.
Din materialele dosarului rezultă că copia încheierii recurate a fost expediată în adresa părților la 20 mai 2019, fapt confirmat prin scrisoarea de însoțire (f. d. 85), fiind recepționată de recurent la 24 mai 2019, ceea ce se atestă prin 2 ștampila aplicată pe plicul de recepție a încheierii recurate, copia căruia este anexată la recurs (f. d. 92) Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul la 4 iunie 2019 în termenul legal. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.
Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile recursului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat și care urmează a fi admis cu casarea încheierii instanței de apel și restituirea cauzei spre rejudecare din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, restituind spre rejudecare problema soluționată prin încheierea casată. În conformitate cu art. 427 lit. c) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, soluționând prin decizie problema respectivă.
După cum rezultă din materialele dosarului, prin încheierea din 14 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă ca fiind neîntemeiată cererea depusă de Vasile Chiținiuc cu privire la repunerea în termen a cererii de apel depusă împotriva hotărârii din 19 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău sediul Buiucani și restituită cererea de apel depusă de Vasile Chiținiuc ca fiind depusă în afara termenului legal, iar instanța de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen (f. d. 81-84). La adoptarea acestei soluții instanța de apel și-a fundamentat concluziile pe dispozițiile art. 369 alin. (1) lit. b) CPC, care statuează că instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanța de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen.
Instanța de recurs reține că instanța de apel neîntemeiat a respins cererea apelantului Vasile Chiținiuc cu privire la repunere în termen a apelului. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 362 alin. (1) și (3) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. Repunerea în termen de apel se face de către instanța de apel în cazurile și în ordinea prevăzute de art. 116. Iar potrivit art. 116 alin. (1) și (3) CPC, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului.
Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.). 3 Raportând la caz prevederile legale enunțate, se constată că într-adevăr, Vasile Chiținiuc a declarat apel împotriva hotărârii din 19 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău sediul Buiucani numai la 22 aprilie 2019, respectiv, cu depășirea termenului legal (f. d. 73-74). În același timp instanța de recurs reține că prezenta cauză în prima instanță a fost examinată în lipsa lui Vasile Chițiuniuc, care avea calitatea de pârât.
Deși actele cauzei indică că Vasile Chiținiuc a fost citat pentru ședința de judecată în prima instanță din 12 aprilie 2018 ora 14:15, se constată că citația dată nu a fost înmânată destinatarului, dar a fost restituită în adresa instanței de către Oficiul Poștal cu mențiunea „nereclamat” (f. d. 58, 59). Instanța de recurs remarcă că nici citarea publică, prin intermediul ziarului „Dreptul” în ediția din 20 aprilie 2018, pentru ședința de judecată din 31 mai 2018 (f. d. 66), nu atestă că Vasile Chiținiuc a cunoscut despre examinarea prezentei cauze. De altfel, la actele cauzei lipsesc și probe care ar confirma expedierea și recepționarea de către Vasile Chiținiuc a dispozitivului hotărârii contestate, or, și corespondența expediată în adresa ultimului cu copia dispozitivului hotărârii din 19 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău sediul Buiucani la fel a fost restituit în adresa instanței de către Oficiul Poștal cu mențiunea „nereclamat” (f. d. 71-72).
Drept urmare, instanța de recurs relevă că instanța de apel neîntemeiat a constatat lipsa temeiurilor de admitere a cererii de repunere în termen a cererii de apel, în situația în care la materialele pricinii lipsesc probe care ar indica cu certitudine că Vasile Chiținiuc a cunoscut despre aflarea pe rolul instanței de judecată a cauzei la cererea SRL „Merant Plus” împotriva sa cu privire la repararea prejudiciului material. În acest sens se constată a fi eronată si reținerea de către instanța de apel precum că Vasile Chiținiuc a refuzat să reclameze copia dispozitivului hotărârii primei instanțe, expediată în adresa acestuia prin poștă, or, motivul restituirii corespondenței respective în adresa instanței a fost ca „nereclamat” și nu „refuzat”, mențiune la fel prevăzută pe adeverința poștală ca temei de neînmânare.
Față de cele ce preced, instanța de recurs constată în speță lipsa probelor ce ar indica cu certitudine că Vasile Chiținiuc a cunoscut despre existența și examinarea prezentei cauze în prima instanță, precum și despre adoptarea dispozitivului hotărârii din 19 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău sediul Buiucani, fapt ce indică la ilegalitatea încheierii instanței de apel din 14 mai 2019 cu privire la respingerea cererii de repunere a apelului în termen. În susținerea acestei opinii se va remarca și faptul că dreptul la o cale de atac este consfințit și în Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, în jurisprudența sa constantă Înalta Curte a reiterat că articolul 6 §1 din Convenție nu garantează dreptul la apel asupra unei hotărâri de primă instanță.
Cu toate acestea, atunci când dreptul intern prevede un drept la apel, procedura respectivă va fi examinată ca o extensiune a procesului de judecată și, prin urmare, va constitui un drept garantat de articolul 6 din Convenție. 4 Astfel fiind, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite recursul, de a casa integral încheierea din 14 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău și de a pronunța o nouă încheiere prin care a admite cererea de repunere a apelului în termen cu remiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău de la faza primirii cererii de apel. În conformitate cu art. 427 lit. b), c), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide: Se admite recursul declarat de Vasile Chiținiuc.
Se casează integral încheierea din 14 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspundere Limitată „Merant Plus”, reprezentată de avocatul Domnița Pagoni împotriva lui Vasile Chiținiuc cu privire la repararea prejudiciului material și încasarea cheltuielilor de judecată și se pronunță o nouă încheiere prin care: Se admite cererea lui Vasile Chiținiuc cu privire la repunerea în termen a cererii de apel. Se repune în termen cererea de apel depusă de Vasile Chiținiuc împotriva hotărârii din 19 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău sediul Buiucani. Se remite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău de la faza primirii cererii de apel.
Decizia în partea remiterii cauzei la rejudecare nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Svetlana Filincova Nicolae Craiu 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.