2ra-1370/19 — constatarea încalcarii dreptului la executarea in termen rezonabil a hotaririi judecatoresti si repararea prejudiciului moral

2ra-1370/19 — constatarea încalcarii dreptului la executarea in termen rezonabil a hotaririi judecatoresti si repararea prejudiciului moral (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2ra-1370/19

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Central (jud.: D. Crigan)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: M. Anton, I. Țurcan, V. Cotorobai)

Î N C H E I E R E

17 iulie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecători Victor Burduh

Iurie Bejenaru

examinând admisibilitatea recursului declarat de Ministerul Justiției,

reprezentat de Constantin Cachița

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Lidia

Nițelea împotriva Ministerului Justiției, intervenient accesoriu Consiliul municipal

Chișinău, cu privire la constatarea încălcării dreptului la executarea în termen

rezonabil a hotărârii judecătorești și repararea prejudiciului moral,

împotriva deciziei din 28 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-a respins apelul declarat de Ministerul Justiției, fiind menținută hotărârea din 06

noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central,

c o n s t a t ă :

La 02 august 2018, Lidia Nițelea a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției, intervenient accesoriu Consiliul municipal

Chișinău, cu privire la constatarea încălcării dreptului la executarea în termen

rezonabil a hotărârii judecătorești și repararea prejudiciului moral.

În motivarea acțiunii, reclamanta a indicat că prin hotărârea din 21 septembrie

2009 a Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău, s-a admis cererea de chemare în

judecată depusă de aceasta și alți 36 de reclamanți împotriva Consiliului municipal

Chișinău cu privire la eliberarea ordinului de repartiție pentru spațiul locativ, acordat

de Asociația „Moldhlebprom”.

Lidia Nițelea a menționat că prin decizia din 18 martie 2010 a Curții de Apel

Chișinău, s-a menținut hotărârea din 21 septembrie 2009 a Judecătoriei Botanica,

mun. Chișinău, iar prin decizia din 01 decembrie 2010 a Curții Supreme de Justiție,

s-a respins recursul declarat de Ministerul Educației și s-a menținut decizia instanței

de apel și hotărârea primei instanțe, decizia fiind irevocabilă din data pronunțării.

Mai mult, reclamanta a relatat că în perioada anilor 2011 – 2016, prin diferite

dispoziții a viceprimarului municipiului Chișinău, hotărârea judecătorească a fost

executată și 36 de persoane au primit ordine de repartiție și au privatizat spațiile

1

locative, însă ea nu a primit ordinul de repartiție, din motiv că s-au pierdut

documentele prezentate primăriei.

Lidia Nițelea a specificat că, la 10 noiembrie 2016, a depus cerere de executare

a hotărârii judecătorești, iar, la 28 noiembrie 2016, a fost înștiințată despre

necesitatea prezentării actelor suplimentare, actele solicitate fiind prezentate în

decembrie 2016.

Ulterior, la 22 mai 2017, a adresat o nouă cerere directorului Direcției Generale

Locativ Comunale și Amenajare, prin care a solicitat urgentarea eliberării ordinului

de repartiție sau schimbarea modului de executarea a hotărârii judecătorești. Prin

răspunsul din 29 mai 2017 a Direcției Generale Locativ-Comunală și Amenajare,

reclamanta a fost înștiințată despre faptul că proiectul urmează a fi avizat de

comisiile de lucru a Consiliului municipal Chișinău și supus votului în cadrul

ședințelor de lucru ale acestuia. Altă modalitate de soluționare a problemei la

moment, nu existau.

Reclamanta a menționat că, la 25 iunie 2018, avocatul acesteia Ana Beriozchin

a înaintat a nouă cerere Consiliului municipal Chișinău, prin care a solicitat

urgentarea executării hotărârii judecătorești. Iar, prin răspunsul nr. B-6401/18 din 28

iunie 2018 a Secretarului interimar al Consiliului municipal Chișinău, a fost

înștiințată că proiectul a fost avizat pozitiv și urmează a fi inclus pe ordinea de zi la

una din ședințele Consiliului municipal Chișinău, însă, includerea pe ordinea de zi

ține de competența Primarului General.

Astfel, Lidia Nițelea a relatat că până la data depunerii cererii de chemare în

judecată, hotărârea judecătorească irevocabilă nu a fost executată și nu i-a fost

eliberat ordinul de repartiție pentru privatizarea apartamentului în care locuiește.

Mai mult, reclamanta a specificat că prin termenul excesiv în care nu a fost

executată hotărârea judecătorească, i-a fost creată o stare de disconfort, deoarece nu

poate deveni proprietara apartamentului în care locuiește, nu poate încheia contracte

cu furnizorii de servicii, nu poate deveni membru al asociației coproprietarilor, fapt

pentru care consideră necesar de a fi despăgubită prin dispunea încasării a

prejudiciului moral.

Lidia Nițelea a solicitat constatarea încălcării dreptului la executarea în termen

rezonabil a hotărârii judecătorești și încasarea prejudiciului moral în sumă de 20000

lei.

Prin hotărârea din 06 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central,

acțiunea înaintată de Lidia Nițelea s-a admis parțial.

S-a constatat faptul încălcării dreptului Lidiei Nițelea la executarea în termen

rezonabil a hotărârii din 21 septembrie 2009, pentru perioada 01 decembrie 2010 -

06 noiembrie 2018.

S-a dispus încasarea din bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Justiției

în beneficiul Lidiei Nițelea, a prejudiciului moral în sumă de 15000 lei. În rest,

acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată (f.d. 62, 67-77).

Pentru a hotărî astfel, instanța de judecată a constatat neexecutarea hotărârii

judecătorești într-un termen mai mare de 3 ani. Totodată, instanța a reținut că nu a

fost prezentate probe că întârzierea executării hotărârii s-a datorat impedimentelor

create de reclamantă, iar, Ministerul Justiției nu a argumentat care au fost

impedimentele întâmpinate de debitor pentru realizarea sarcinilor care îi revin.

2

Mai mult, prima instanță a menționat că prin neexecutarea hotărârii în perioada

01 decembrie 2010 – 06 noiembrie 2018, reclamanta a suferit un prejudiciu moral,

cauzat prin frustrare și neîncredere în posibilitatea acesteia de a-și realiza drepturile

stabilite printr-o hotărâre judecătorească. Astfel, instanța a considerat că Lidia

Nițelea urmează să beneficiere de repararea prejudiciului cauzat în sumă de 15000

lei. În rest, pretențiile fiind respinse ca neîntemeiate, deoarece prejudiciul de 20000

lei, pretins de aceasta este disproporționat în raport cu criteriile stabilite la caz și

principiul echității.

Împotriva acestui act judecătoresc, la 12 noiembrie 2018, Ministerul Justiției,

prin reprezentat de Olga Robu a declarat apel, solicitând admiterea apelului, casarea

hotărârii din 06 noiembrie 2018 a primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri

de respingere integrală a acțiunii.

Prin decizia din 28 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul

declarat de Ministerul Justiției și s-a menținut hotărârea din 06 noiembrie 2018 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Central (f.d. 102-106).

Referitor la procesul de luare a acestei soluții, instanța de apel a constatat că

instanța de fond a stabilit starea de fapt, a identificat și aplicat cadrul legal pertinent,

adoptând o hotărâre judecătorească întemeiată, deoarece este obligația statului de a

organiza și executa hotărârile judecătorești ce vizează organele, instituțiile și alte

autorități de stat.

Totodată, Curtea de Apel Chișinău a relatat că potrivit art. 31 al Legii

contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000, hotărârile judecătorești

irevocabile, constituie titluri executorii, iar conform art. 32 al Legii, instanța care a

adoptat hotărârea în fond, în termen de 3 zile de la data la care hotărârea devine

irevocabilă, trimite o copie a hotărârii pârâtului pentru executare și alta, instanței de

drept comun de la sediul pârâtului pentru controlul executării hotărârii.

Instanța de apel a precizat că în conformitate cu art. 247 alin. (3) din Codul de

procedură civilă, în coroborare cu art. 31 și 32 al Legii contenciosului administrativ,

instanța din oficiu urma să remită hotărârea judecătorească în partea obligării CMC

de a elibera ordinele de repartiție, iar autoritatea publică în termen de 30 de zile urma

să o execute. Astfel, instanța a considerat eronată poziția apelantei, despre faptul că

neexecutarea hotărârii în perioada anilor 2010 – 2016, urmează a fi pusă pe seama

intimatei, deoarece organizarea, verificarea și executarea hotărârii este pusă în

sarcina statului.

La 27 mai 2019, Ministerul Justiției, reprezentat de Constantin Cachița a

declarat recurs împotriva deciziei din 28 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău,

solicitând casarea acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărâri de respingere integrală

a acțiunii.

În motivarea ilegalității deciziei contestate, recurentul a afirmat că instanța de

apel, verificând legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe, eronat a interpretat

dreptul material care reglementează aprecierea prejudiciului moral.

Ministerul Justiției a menționat că nu poate fi stabilită cu certitudine data

nașterii obligației de executare, având în vedere că la dosar nu este anexată nici

încheierea executorului judecătoresc de intentare a procedurii de executare și nici

cererea intimatei de punere în executare a hotărârii judecătorești.

3

Recurentul a relatat că prejudiciul moral urmează a fi privit ca o compensație

și nicidecum ca obținerea unor foloase, iar instanța are sarcina de a analiza dacă

măsurile luate de autoritățile naționale au fost adecvate și suficiente. Sub acest

aspect, prima instanță nu a examinat toate circumstanțele cu privire la încasarea

prejudiciului și a dat o apreciere incorectă probelor prezentate.

La 10 iunie 2019, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură

civilă, Curtea Supremă de Justiție a comunicat cererea de recurs Lidiei Nițelea și

Consiliului municipal Chișinău, informând că referința se depune în termen de o

lună de la data primirii scrisorii. În mod corespunzător, dacă referința nu este

prezentată în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia

(f.d. 120).

Până la data stabilită pentru examinarea chestiunii admisibilității recursului, în

adresa Curții Supreme de Justiție nu a parvenit referința prin care intimata și

intervenientul accesoriu să-și expună poziția față de temeiurile recursului.

Examinând admisibilitatea recursului, fără prezența participanților la proces, în

acord cu procedura specificată la articolul 440 din Codul de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că cererea de recurs formulată de Ministerul Justiției

este inadmisibilă, pentru motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul

în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Instanța de judecată subliniază că un stat care dispune de instanțe de recurs are

obligația să se asigure că justițiabilii săi se bucură de principiile unui proces echitabil

prevăzute la articolul 6 parag. (1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului

și a Libertăților Fundamentale (a se vedea Lebedinschi vs Republica Moldova, 16

septembrie 2015, parag. 32, Sultan vs Republica Moldova, 5 iunie 2018, parag. 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi efectuată

și analizată prin prisma articolului sus - citat, care cuprinde, în mod particular,

dreptul de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Instanța de recurs observă că dreptul de acces la un tribunal poate fi limitat,

inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate prin intermediul căilor de

atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie reglementat de către stat, care

se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere. În acest sens, criteriile

pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de atac extraordinară pot fi mai

stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac ordinară (a se vedea, inter alia,

Marc Brauer vs Germania, 1 septembrie 2016, parag. 34; Miessen vs Belgia, 16

octombrie 2016, parag. 64; Samardžić vs Croația, 20 iulie 2017, parag. 28; Zubac vs

Croația (Marea Cameră), 5 aprilie 2018, parag. 82).

La început, judecătorul raportor a făcut un raport verbal în fața completului de

judecată instituit în corespundere cu articolul 439 alin. (2) din Codul de procedură

civilă. Așadar, în conformitate cu articolul 433 lit. a1), b), c) și d) din Codul de

procedură civilă, instanța de judecată a verificat dacă actul judecătoresc poate fi

atacat cu recurs, dacă cererea dedusă judecății este formulată de persoana

4

îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost declarată în

termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cererii se referă la decizia din 28 februarie 2019

a Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în articolul 429

alin. (1) din Codul de procedură civilă.

În baza cercetării materialelor cauzei, completul de judecată nu a identificat

faptul că recursul a fost examinat anterior, fiind respectate, totodată, dispozițiile

articolului 430 din Codul de procedură civilă, cu privire la subiecții abilitați cu

dreptul de a depune recurs.

În conformitate cu articolul 434 din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel. Termenul respectiv este de decădere și nu poate fi

restabilit. Această limită temporală este esențială pentru a asigura buna administrare

a justiției și, în special, principiul securității juridice (a se vedea Marc Brauer,

ibidem, parag. 35; Tence vs Slovenia, 31 mai 2016, parag. 31).

La 08 aprilie 2019, ora 15:43, Curtea de Apel Chișinău, prin intermediul poștei

electronice a expediat participanților la proces copia deciziei integrale din 28

februarie 2019 (f.d. 108), fiind recepționată de Constantin Cachița, la aceeași dată,

fapt confirmat prin extrasul din poșta electronică al acestuia (f.d. 116).

Drept consecință, instanța de recurs constată că cererea de recurs depusă la 27

mai 2019 a fost declarată în termenul prevăzut mai sus.

În continuare, completul de judecată a audiat raportul verbal al judecătorului

raportor, cu privire la esența și temeiurile recursului, inclusiv dacă argumentele

recurentului referitoare la ilegalitatea deciziei atacate întrunesc criteriile formale din

articolul 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Articolul 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă dictează regula principală,

potrivit căreia, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în

cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept

material sau a normelor de drept procedural.

La acest capitol, alin. (2) și (3) din articolul 432 din Codul de procedură civilă

prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de

drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat. Iar, alin. (4) stabilește că

săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare

a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut

conduce la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau în cazul

în care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului. Mai mult, modul de prezentare și formulare a chestiunilor de drept a fost

explicitat în punctele 22 – 27 din Hotărârea explicativă nr. 5 din 11 noiembrie 2013

a Plenului Curții Supreme de Justiție (a se vedea similar Trevisanato vs Italia; 16

decembrie 2016, parag. 22 – 23, 36).

În mod corespunzător, instanța de recurs notează că reglementările referitoare

la rigorile impuse de articolul 432 alin. (1) - (4) din Codul de procedură civilă sunt

redactate suficient de clar și îndeplinesc criteriul de previzibilitate. Mai mult, scopul

acestui articol este, atât de a proteja interesul recurentului de a obține, după caz,

casarea sau modificarea deciziei atacate, cât și de a păstra rolul Curții Supreme de

5

Justiție de a se ocupa numai de probleme de o importanță semnificativă specificat în

articolul 1 alin. (2) din Legea nr. 789-XIII din 26 martie 1996 (a se vedea Zubac,

ibidem, parag. 83, 105 - 106).

În consecință, limitările impuse de articolul 432 alin. (2) – (4) din Codul de

procedură civilă urmăresc un scop legitim, respectând în același timp cerințele

securității juridice și bunei administrări a justiției (a se vedea Beniamin Nersesyan

vs Armenia, 19 ianuarie 2010, parag. 22; Marc Brauer, ibidem, parag. 35; Miessen,

ibidem, parag. 67; Sturm vs Luxemburg, 27 iunie 2017, parag. 36; Zubac, ibidem,

parag. 98). Persoanele vizate trebuie să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a

se vedea Ronald Vermeulen vs Belgia, 17 iulie 2018, parag. 44).

Astfel, instanța de judecată conchide că judecarea recursului, exercitat conform

rigorilor impuse de articolul 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, are caracter

devolutiv numai pentru problemele de drept material și procedural. Curtea Supremă

de Justiție verifică doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în fapt. În acest caz,

instanța de recurs nu cercetează cum a fost reflectată realitatea obiectivă a faptelor

determinate de instanțele ierarhic inferioare, cu excepția situației în care constatările

pot fi considerate arbitrare sau vădit nerezonabile.

Instanța de judecată observă că recurentul Ministerul Justiției a criticat decizia

din 28 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău în baza articolului 432 alin. (2), lit.

c) din Codul de procedură civilă. Totuși, în virtutea principiului jura novit curia,

instanța de recurs are competența de a decide asupra caracterului juridic al

argumentelor inserate în cererea de recurs, prin examinarea lor, în lumina temeiurilor

articolului 432 alin. (2), (3), (4) din Codul de procedură civilă.

Instanța de judecată notează că recurentul nu a criticat textele de lege aplicate

de instanța de apel. Mai mult, nu a dat detalii cu privire încălcările comise de instanța

de apel pe care le-ar fi considerat esențiale.

Cu referire la calitatea motivării deciziei atacate, completul de judecată notează

că întinderea obligației de a motiva hotărârea poate varia în dependență de

circumstanțele specifice, natura și complexitatea cauzei (a se vedea Ruiz Torija vs

Spania, 9 decembrie 1994, parag. 29). Prin urmare, în lumina împrejurărilor din

speță, instanța de recurs reține că instanța de apel și-a motivat amplu decizia și a

răspuns la toate argumentele esențiale ale cauzei (a se vedea deciziile de

inadmisibilitate în cauzele Victor Harovschi vs Moldova, 18 noiembrie 2008;

Fundația pentru Copii Speranța vs Moldova, 17 octombrie 2017 sau Calancea și alții

vs. Moldova, 6 februarie 2018, parag. 20, 34 – 35).

Instanța de recurs relevă că recurentul a pretins, într-un mod abstract, că

instanța de apel a interpretat în mod eronat legea, fără a invoca argumente referitoare

la ilegalitatea deciziei atacate. În acest context, dacă instanța ar purcede la

examinarea cererii de recurs motivate într-o asemenea manieră, atunci s-ar substitui

autorului acesteia în formularea unor critici împotriva actului judecătoresc, ceea ce

ar echivala cu un control efectuat din oficiu și ar pune la îndoială obiectivitatea și

nepărtinirea completului de judecată. Or, un atare exercițiu este inadmisibil în

condițiile în care, prin prisma articolului 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură

civilă, cererea de recurs trebuie să cuprindă esența și temeiurile recursului, precum

și argumentul ilegalității deciziei atacate.

6

În orice caz, completul de judecată observă că recurentul, reprezentat de

Constantin Cachița, a formulat prezenta cerere după ce a beneficiat de o procedură

contradictorie în fața instanțelor ierarhic inferioare. De altfel, acesta a avut ocazia de

a-și prezenta elementele de probă și de a-și apară cauza în mod liber, fiind audiat de

o primă instanță și de o instanță de apel, care au fost competente de a examina toate

chestiunile de fapt și de drept invocate de părți și relevante litigiului (a se vedea A.

Menarini Diagnostics S.R.L. vs Italia, 27 septembrie 2011, parag. 59; Akaki

Tchaghiashvili, 2 septembrie 2014, parag. 34, Samardžić, ibidem, parag. 31, Gohe

și alții vs Franța, 3 iulie 2018, parag. 41 - 43).

Pe baza celor prezentate, completul de judecată constată că observațiile

Ministerului Justiției nu dezvăluie nicio aparență a încălcării normelor de drept

material sau procedural, dar nici a încălcării drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului. Prin urmare, raționamentele inserate în recurs nu pot fi calificate ca

esențiale și nu ar putea obliga instanța de recurs să primească cererea acestuia spre

examinarea în fond și, eventual, să caseze/modifice hotărârea judecătorească

contestată. În mod corespunzător, punctele de vedere al recurentului nu sunt

compatibile cu cerințele prevăzute la articolul 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de

procedură civilă, iar, în consecință, recursul dedus judecății nu corespunde condiției

de a fi efectiv (a se vedea, inter alia, Petrovic vs Luxemburg, 17 februarie 2011,

parag. 31 – 33, Sturm, ibidem, parag. 32).

Considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru a permite instanței de judecată

de a reține existența temeiului prevăzut la articolul 433 lit. a) din Codul de procedură

civilă. În atare condiții, conjunctura respectivă confirmă că marja de apreciere a

instanței de recurs nu a fost disproporționată cu obiectivele securității raporturilor

juridice și bunei administrări a justiției, după caz, s-a accentuat rolul instanței

supreme de a interpreta uniform legea și de a soluționa litigiile apărute în cadrul

aplicării legilor, în raport cu obiecțiile formulate în recurs. Deci, în opinia instanței,

normele de drept nu au format un obstacol care să afecteze esența dreptului

recurentului de acces la un tribunal.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi auzit de o instanță”, garantat de

articolul 6 parag. 1 din C.E.D.O., instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre

judecătorească poate varia în funcție de natura deciziei în cauză și de trăsăturile

speciale ale procedurii în ordine de recurs (a se vedea, inter alia, Latourniere vs

Franța, 10 decembrie 2002, parag. 2; Hansen vs Norvegia, 2 octombrie 2014, parag.

71 – 74). În concepția instanței europene, articolul 6 parag. (1) nu impune motivarea

detaliată a deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale

specifice, respinge un recurs ca fiind lipsit de șanse de succes (a se vedea, mutatis

mutandis, Kukkonen vs Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie 2009, parag. 24; Papaioannou

vs Grecia, 2 iunie 2016, parag. 45; Baydar vs Olanda, 24 aprilie 2018, parag. 46;

Guelfucci vs Franța, 3 iulie 2018, parag. 42 - 44). Aceste raționamente se transpun

direct în cazul de față, de vreme ce esența și temeiurile din recursul dedus judecății,

inclusiv și argumentele din el, nu sunt în stare să afecteze legalitatea deciziei atacate

sau a procedurii în ansamblu.

Având în vedere circumstanțele care preced, completul de judecată decide în

mod unanim că recursul declarat de Ministerul Justiției, reprezentat de Constantin

7

Cachița nu ridică probleme de drept și nu poate fi acceptat spre examinare în fond,

urmând a fi considerat inadmisibil.

În conformitate cu articolul 270, articolul 433 lit. a) și articolul 440 alin. (1) din

Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Ministerul Justiției, reprezentat

de Constantin Cachița.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Victor Burduh

Iurie Bejenaru

8