3r-149/19 — anularea datoriilor, repararea prejudiciului moral
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea datoriilor, repararea prejudiciului moral
- Temei legal
- inadmisibilitatea cererii de apel
3r-149/19 — anularea datoriilor, repararea prejudiciului moral (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr.3r-149/19 prima instanță: Judecătoria Cahul, sediul Central (D.Fujenco) instanța de apel: Curtea de Apel Cahul (V.Movilă, E.Dvurecenschii, N.Veleva) D E C I Z I E 10 iulie 2019 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecătorii Nicolae Craiu Iurie Bejenaru examinând recursul depus de Muntean Grigore, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Muntean Grigore împotriva Întreprinderii Municipale Gospodăria Comunal Locativă Cahul cu privire la anularea datoriilor, repararea prejudiciului moral și la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea Municipală Gospodăria Comunal Locativă Cahul împotriva lui Muntean Grigore cu privire la încasarea datoriei, împotriva încheierii din 08 mai 2019 a Curții de Apel Cahul, prin care a fost restituită cererea de apel depusă de Muntean Grigore, c o n s t a t ă: La data de 11 noiembrie 2016 Muntean Grigore a depus cerere de chemare în judecată împotriva Întreprinderii Municipale Gospodăria Comunal Locativă Cahul cu privire la anularea datoriilor, repararea prejudiciului moral în sumă de 3000 de lei și compensarea cheltuielilor de judecată.
La 02 ianuarie 2017 Întreprinderea Municipală Gospodăria Comunal Locativă Cahul a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Muntean Grigore cu privire la încasarea datoriei în sumă de 3 572,83 de lei și compensarea cheltuielilor de judecată. Prin încheierea din 25 ianuarie 2017 a Judecătoriei Cahul, sediul Central s-a dispus conexarea cauzei civile la acțiunea depusă de Muntean Grigore împotriva Întreprinderii Municipale Gospodăria Comunal Locativă Cahul cu privire la anularea datoriilor, repararea prejudiciului moral, cu cauza civilă la acțiunea depusă de Întreprinderea Municipală Gospodăria Comunal Locativă Cahul împotriva lui Muntean Grigore cu privire la încasarea datoriei. Prin hotărârea din 30 noiembrie 2018 a Judecătoriei Cahul, sediul Central s-a respins acțiunea depusă de Muntean Grigore împotriva Întreprinderii Municipale Gospodăria Comunal Locativă Cahul cu privire la anularea datoriilor, repararea prejudiciului moral.
S-a admis cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea Municipală Gospodăria Comunal Locativă Cahul împotriva lui 2 Muntean Grigore cu privire la încasarea datoriei în sumă de 3 572,83 de lei și cheltuieli de judecată în sumă de 1270 de lei. La data de 21 decembrie 2018 Muntean Grigore a depus cerere de apel nemotivată, solicitând admiterea cererii de apel, casarea hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri de admitere a cererii de chemare în judecată depusă de Muntean Grigore împotriva Întreprinderii Municipale Gospodăria Comunal Locativă Cahul cu privire la anularea datoriilor, repararea prejudiciului moral, și de respingere a cererii de chemare în judecată depusă de Întreprinderea Municipală Gospodăria Comunal Locativă Cahul împotriva lui Muntean Grigore cu privire la încasarea datoriei.
Prin încheierea din 20 martie 2019 a Curții de Apel Cahul nu a fost dat curs cererii de apel depuse de Muntean Grigore, a fost comunicat apelantului despre necesitatea prezentării apelului motivat și dovada achitării taxei de stat în sumă de 80 de lei în termen de 15 zile, în caz contrar cererea de apel nu va fi considerată depusă și va fi restituită. Prin încheierea din 08 mai 2019 a Curții de Apel Cahul a fost restituită cererea de apel depusă de Muntean Grigore, deoarece apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel. La data de 03 iunie 2019 Muntean Grigore a depus cerere de recurs împotriva încheierii din 08 mai 2019 a Curții de Apel Cahul, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii contestate cu remiterea cauzei în instanța de apel la faza primirii cererii de apel.
În motivarea recursului a indicat că, încheierea instanței de apel este neîntemeiată și ilegală, deoarece au fost aplicate eronat normele de drept material. A menționat că la 02 aprilie 2019 a recepționat încheierea din 20 martie 2019, iar la 03 aprilie 2019 a achitat taxa de stat în sumă de 80 de lei, însă cererea de apel motivată a considerat că urmează să o prezinte în cadrul ședinței de judecată în instanța de apel împreună cu toate probele și anexele necesare.
Prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018, a fost adoptat Codul administrativ al Republicii Moldova, care în conformitate cu art. 257 alin. (1) Codul administrativ a intrat în vigoare la 01 aprilie 2019, iar potrivit alin. (2), la data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000. În conformitate cu prevederile art. 258 alin. (3) Cod administrativ, procedurile de contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform prevederilor prezentului cod. Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în contenciosul administrativ se va face conform prevederilor în vigoare până la intrarea în vigoare a prezentului cod.
Prevederile prezentului alineat se vor aplica corespunzător pentru procedurile de apel, de recurs și de contestare cu recurs a încheierilor judecătorești. Completul specializat în cauze de contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că încheierea contestată a fost pronunțată la data de 08 mai 2019, adică după intrarea în vigoare a Codului administrativ. 3 În conformitate cu art. 242 Codul administrativ, recursul împotriva încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea nu stabilește un termen mai mic.
Instanța de judecată care a emis încheierea contestată transmite neîntârziat recursul împotriva încheierii judecătorești împreună cu dosarul judiciar instanței competente să soluționeze recursul. Din materialele cauzei rezultă că încheierea Curții de Apel Cahul a fost pronunțată la 08 mai 2019, și a fost recepționată conform avizului de recepție la 23 mai 2019 de către Muntean Grigore (f.d.204). Astfel, recursul depus de Muntean Grigore la 03 iunie 2019, este depus în termenul prevăzut de lege. În conformitate cu art. 243 alin. (2) din Codul administrativ, instanța competentă soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de judecată. Dacă consideră necesar, instanța competentă poate cita participanții la proces.
Studiind materialele dosarului, Completul specializat în cauze de contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul urmează a fi admis din următoarele considerente. În conformitate cu art. 243 alin. (1) lit. c) din Codul administrativ, examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă una dintre următoarele decizii: anulează încheierea și adoptă o nouă încheiere. În conformitate cu art. 232 alin. (1) din Codul administrativ, apelul se depune la instanța de judecată care a emis hotărârea contestată în termen de 30 de zile de la pronunțarea dispozitivului hotărârii, dacă legea nu stabilește un termen mai mic.
Instanța de judecată care a emis hotărârea contestată transmite neîntârziat apelul împreună cu dosarul judiciar, după motivarea hotărârii, instanței de apel. În conformitate cu art. 236 alin. (1) și (2) lit. e) din Codul administrativ, instanța de apel examinează din oficiu admisibilitatea apelului. Dacă este inadmisibil, apelul se declară ca atare printr-o încheiere susceptibilă de recurs.
Apelul se declară inadmisibil în special cînd motivarea apelului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului prevăzut la art.232 alin.(2). Din materialele cauzei rezultă că, prin încheierea din 20 martie 2019 a Curții de Apel Cahul nu a fost dat curs cererii de apel depuse de Muntean Grigore împotriva hotărârii din 30 noiembrie 2018 a Judecătoriei Cahul, sediul Central, a fost comunicat apelantului despre necesitatea prezentării apelului motivat și dovada achitării taxei de stat în sumă de 80 de lei în termen de 15 zile, în caz contrar cererea de apel nu va fi considerată depusă și va fi restituită. Prin încheierea din 08 mai 2019 a Curții de Apel Cahul a fost restituită cererea de apel depusă de Muntean Grigore, deoarece apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel.
În susținerea acestei soluții instanța de apel și-a motivat concluzia de restituirea cererea de apel depusă de Muntean Grigore pe dispozițiile art. 364-365, art.368-369 Cod de procedură civilă și anume că apelantul Muntean Grigore nu a înlăturat neajunsurile indicate, în special nu a prezentat dovada achitării taxei de stat la depunerea cererii de apel și nu a depus cerere de apel motivată. 4 Completul specializat în cauze de contencios administrativ al Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, consideră că soluția instanței de apel dată în prezentul litigiu este una eronată și contradictorie.
Or, prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018, a fost adoptat Codul administrativ al Republicii Moldova, care în conformitate cu art. 257 alin. (1) Codul administrativ a intrat în vigoare la 01 aprilie 2019, iar potrivit alin. (2), la data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000. Prin urmare, conform art.236 Cod administrativ instanța de apel examinează din oficiu admisibilitatea apelului. Dacă este inadmisibil, apelul se declară ca atare printr- o încheiere susceptibilă de recurs.
(2) Apelul se declară inadmisibil în special cînd: a) hotărîrea în fond nu poate fi contestată cu apel; b) apelul este depus în mod repetat; c) apelul este depus de o persoană neîmputernicită; d) apelul a fost depus după expirarea termenului stabilit la art.232 alin.(1); e) motivarea apelului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului prevăzut la art.232 alin.(2); f)cererea de apel nu corespunde cerințelor stabilite la art.233 alin.(1) și (2) și art.234 alin.(1) și apelantul nu a înlăturat neajunsurile în termenul stabilit de instanța de judecată.
La caz, Colegiul reține că în motivarea încheierii din 08 mai 2019 a Curții de Apel Cahul precum și în dispozitivul încheierii recurate nu se face nicio trimitere la Codul administrativ, or, litigiul dat a fost redistribuit aleatoriu completului specializat în materie de contencios administrativ care urma să examineze și să soluționeze cauza de contencios administrativ potrivit prevederilor codului administrativ. Completul specializat în cauze de contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează că, termenul de depunere a cererii de apel declarată de Muntean Grigore atât în baza art. 235 din Codul administrativ, cît și în baza art. 365 Cod de procedură civilă, a expirat la data de 17 aprilie 2019. Or, conform avizului de recepție Muntean Grigore la 02 aprilie 2019 ( f.d.195) a recepționat încheierea din 20 martie 2019 prin care nu s-a dat curs cererii de apel.
Prin urmare, apreciind condițiile de depunere a cererii de apel prin prisma art.258 alin. (3) din Codul administrativ, adică conform reglementărilor anterioare intrării în vigoare a Codului administrativ, Completul specializat în cauze de contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că, apelul depus de către Muntean Grigore urma a fi declarat inadmisibil deoarece nu a fost înlăturate neajunsurile indicate în încheierea din 20 martie 2019 a Curții de Apel Cahul. În conformitate cu art. 24 alin. (1) și (2) din Codul administrativ, participanții la procedura administrativă și procedura de contencios administrativ trebuie să își exercite drepturile și să își îndeplinească obligațiile cu bună-credință, fără a încălca drepturile procesuale ale altor participanți.
Participantul care își exercită drepturile procesuale în mod abuziv și nu își îndeplinește obligațiile procesuale cu bună- credință răspunde potrivit legii pentru prejudiciile materiale și morale cauzate. Din materialele dosarului rezultă că, Muntean Grigore a cunoscut de existența litigiului, fiind înștiințat în mod legal despre înlăturarea neajunsurilor și anume achitarea taxei de stat cât și depunerea cererii de apel motivate. 5 Din considerentele menționate și având în vedere că s-a constatat încălcarea normelor de drept procedural, completul specializat în cauze de contencios administrativ al Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, ajunge la concluzia de a anula încheierea instanței de apel din 08 mai 2019 și de a emite o nouă decizie sub formă de încheiere.
În conformitate cu art. 243 alin. (1) lit. c), 258 alin. (3) Cod administrativ, completul specializat în cauze de contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se anulează încheierea din 08 mai 2019 a Curții de Apel Cahul, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Muntean Grigore împotriva Întreprinderii Municipale Gospodăria Comunal Locativă Cahul cu privire la anularea datoriilor, repararea prejudiciului moral și cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea Municipală Gospodăria Comunal Locativă Cahul împotriva lui Muntean Grigore cu privire la încasarea datoriei și se adoptă o nouă decizie sub formă de încheiere prin care: Se declară inadmisibil apelul depus de Muntean Grigore.
Decizia nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecătorii Nicolae Craiu Iurie Bejenaru
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.