2ra-1329/19 — încălcarea drepturilor constituționale

2ra-1329/19 — încălcarea drepturilor constituționale (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr.2ra-1329/19

prima instanță: Judecătoria Bălți, sediul Central (Jud: A. Donos)

instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (Jud: I. Gruso, A. Garbuz, A. Coibanu)

ÎNCHEIERE

10 iulie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Ion Druță

Maria Ghervas

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Anatolii Jurcov

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Anatolii Jurcov

împotriva Penitenciarului nr. 17 Rezina, intervenienți accesorii Ministerul Justiției

și Departamentul Instituției Penitenciare cu privire la încălcarea drepturilor

constituționale și repararea prejudiciului moral

împotriva deciziei din 14 martie 2019 a Curții de Apel Bălți, prin care s-a

respins apelul depus de Anatolii Jurcov și s-a menținut hotărârea din 12 iunie 2018

a Judecătoriei Bălți, sediul Central,

constată:

La 1 august 2016, Anatolii Jurcov a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Penitenciarului nr. 17 Rezina, intervenienți accesorii Ministerul Justiției

și Departamentul Instituției Penitenciare cu privire la încălcarea drepturilor

constituționale și repararea prejudiciului moral.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că, la 23 mai 2016, Curtea de Apel

Bălți a expediat în adresa Penitenciarului nr. 17 Rezina, citația nr. 2a-753/16, prin

care a comunicat că, la 7 iunie 2016, ora 14:30, se va examina cauza civilă la cererea

de chemare în judecată depusă de Anatolii Jurcov împotriva lui Nicolai Titov și Lilia

Țurcan cu privire la repararea prejudiciului material. Astfel, reclamantul a susținut

că citația nr. 2a-753/16 a fost înregistrată de către Penitenciarul nr. 17 Rezina la 27

mai 2016.

Anatolii Jurcov a invocat că conform pct. 51 și 52 din Hotărârea Guvernului

nr.583 din 26 mai 2006 cu privire la aprobarea Statutului executării pedepsei de către

condamnați, deținuții se citează la locul de deținere prin administrația acestuia, iar

dacă penitenciarul nu este cunoscut, citarea se face la Administrația Națională a

1

Penitenciarelor. În penitenciare este desemnat un funcționar public cu statut special

care va exercita funcțiile de agent procedural, în obligațiile căruia intră aducerea la

cunoștința deținuților, contra semnătură, a conținutului citației. Dovada de

comunicare, contrasemnată de agentul procedural și cu ștampila penitenciarului, este

expediată organului care a emis-o.

Prin urmare, reclamantul a afirmat că Penitenciarul nr. 17 Rezina, contrar

Hotărârii Guvernului nr. 1119 din 14 octombrie 2004 privind unele chestiuni ce țin

de activitatea sistemului penitenciar, nu a înștiințat Departamentul Instituției

Penitenciare privind escortarea lui la Curtea de Apel Chișinău pentru participarea la

examinarea cauzei fixate pentru 7 iunie 2016.

Reclamantul a specificat că prin acțiunile enunțate, Penitenciarul nr. 17 Rezina,

i-a încălcat drepturile sale de a-și apăra interesele în instanța de judecată. În

consecință, reclamantul a relatat că nu a avut posibilitate de a-și apăra drepturile, iar

ca rezultat acțiunea depusă de el împotriva lui Nicolai Titov și Lilia Țurcan, a fost

respinsă ca fiind neîntemeiată. Anatolii Jurcov a invocat că acest fapt i-a cauzat un

prejudiciul material și moral în sumă de 10 000 euro, reieșind din faptul că valoarea

acțiunii respective a constituit 50 000 euro.

Reclamantul Anatolii Jurcov a solicitat încasarea din contul Penitenciarului nr.

17 Rezina în beneficiul său a prejudiciului moral în sumă de 10 000 euro pentru

încălcarea drepturilor constituționale.

Prin încheierea din 13 septembrie 2016 a Curții de Apel Chișinău, cauza civilă

a fost strămutată la Judecătoria Orhei, care se află în apropierea razei de activitate a

Judecătoriei Rezina, deoarece toți judecătorii Judecătoriei Rezina s-au abținut de la

examinarea cauzei civile (f.d. 17, vol. I).

La 24 noiembrie 2016, prin încheierea Curții de Apel Chișinău, cauza civilă a

fost strămutată la Judecătoria Bălți, deoarece toți judecătorii Judecătoriei Orhei s-au

abținut de la examinarea cauzei (f.d. 32-33, vol. I).

Prin încheierea din 4 ianuarie 2017 a Judecătoriei Bălți, cererea de chemare în

judecată depusă de Anatolii Jurcov a fost restituită, deoarece reclamantul nu a

înlăturat neajunsurile și nu a prezentat dovada de plată a taxei de stat (f.d. 56, vol.I).

La 22 martie 2017, prin decizia Curții de Apel Bălți, a fost admis recursul

declarat de către Anatolii Jurcov, fiind casată încheierea din 4 ianuarie 2017 a

Judecătoriei Bălți cu restituirea cauzei la rejudecare în Judecătoria Bălți, sediul

Central (f.d. 69-70, vol. I.).

Prin încheierea din 3 aprilie 2017 a Judecătoriei Bălți, sediul Central, a fost

respinsă cererea cu privire la scutirea de la plata taxei de stat, fiind restituită cererea

de chemare în judecată (f.d. 73, vol. I).

La 21 iulie 2017, prin decizia Curții de Apel Bălți, a fost admis recursul declarat

de către Anatolii Jurcov, fiind casată încheierea din 3 aprilie 2017 a Judecătoriei

Bălți cu restituirea cauzei la rejudecare în Judecătoria Bălți, sediul Central (f.d. 90-

93, vol. I.).

2

Prin încheierea din 23 august 2017 a Judecătoriei Bălți, sediul Central, a fost

respinsă cererea cu privire la scutirea de la plata taxei de stat, fiind restituită cererea

de chemare în judecată (f.d. 95, vol. I).

La 15 decembrie 2017, prin decizia Curții de Apel Bălți, a fost admis recursul

declarat de către Anatolii Jurcov, fiind casată încheierea din 23 august 2017 a

Judecătoriei Bălți, a fost admisă cererea cu privire la scutirea de la plata taxei de stat

depusă de Anatolii Jurcov. Cauza a fost restituită la Judecătoria Bălți, sediul Central

pentru examinarea cauzei în fond (f.d. 107-110, vol. I.).

Prin hotărârea din 12 iunie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul Central, acțiunea

depusă de Anatolii Jurcov a fost respinsă ca fiind neîntemeiată (f.d. 192-197, voi. I).

Prin decizia din 14 martie 2019 a Curții de Apel Bălți, a fost respins apelul

depus de Anatolii Jurcov, fiind menținută hotărârea din 12 iunie 2018 a Judecătoriei

Bălți, sediul Central (f.d. 34-37, vol. II).

Pentru a hotărî astfel, instanțele de judecată au reținut că Anatolii Jurcov nu a

prezentat probe pertinente și concludente, care ar confirma că prin acțiunile

Penitenciarului nr. 17 Rezina i-ar fi fost încălcate drepturile constituționale și

respectiv i-ar fi cauzat un prejudiciul material lui Anatolii Jurcov.

La 8 mai 2019, conform plicului oficiului poștal, Anatolii Jurcov, a depus

recurs împotriva deciziei din 14 martie 2019 a Curții de Apel Bălți, solicitând

admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu

emiterea unei noi hotărâri cu privire la admiterea acțiunii.

Recurentul Anatolii Jurcov în motivarea recursului, a indicat că instanțele de

judecată la adoptarea hotărârilor contestate, au aplicat și interpretat eronat normele

dreptului material aplicabile raportului juridic litigios.

Astfel recurentul a menționat că i-a fost încălcat dreptul de a-și apăra interesele

personal în ședința de judecată la examinarea cauzei civile la cererea de chemare în

judecată înaintată împotriva lui Nicolai Titov și Lilia Țurcan cu privire la repararea

prejudiciului material.

La 4 iunie 2019, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă,

Curtea Supremă de Justiție i-a comunicat cererea de recurs Penitenciarului nr. 17

Rezina, Ministerului Justiției și Departamentului Instituției Penitenciare

informându-1 că referința se depune în termen de o lună de la data primirii scrisorii.

În mod corespunzător, dacă referința nu a fost prezentată în termenul stabilit,

admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

La data stabilită pentru examinarea cauzei, Penitenciarul nr. 17 Rezina,

Ministerul Justiției și Departamentul Instituției Penitenciare nu au înaintat referință

la cererea de recurs depusă de Anatolii Jurcov, prin care să-și exprime opinia

referitor la recursul declarat.

Analizând admisibilitatea recursului, conform art. 440 din Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

3

Supreme de Justiție consideră inadmisibilă cererea de recurs formulată de Anatolii

Jurcov, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și

face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu

alin.(2).

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Astfel, în atare situație, instanța de judecată a constatat că recursul declarat de

Anatolii Jurcov la 8 mai 2019 este depus în termenul prevăzut de art. 434 alin. (1)

din Codul de procedură civilă.

În aceeași ordine de idei, materialele cauzei au confirmat faptul că recursul nu

a fost examinat anterior, fiind respectate, totodată, dispozițiile art. 430 din Codul de

procedură civilă.

În continuare, audiind raportul verbal al judecătorului-raportor și verificând

încadrarea în dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă a

temeiurilor invocate în recurs, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție constată existența temeiului prevăzut la

art. 433 lit. a) CPC, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și

alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural. Temeiurile declarării recursului sunt enumerate

exhaustiv în alineatele (2), (3) și (4) ale acestui articol.

Rațiunea acestor dispoziții legale fundamentează ideea potrivit căreia

judecarea recursului exercitat conform Secțiunii II-a, Capitolul XXXVIII din Codul

de procedură civilă, are un caracter devolutiv și privește doar problemele de drept

material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în

fapt. În aceste condiții, trebuie observat caracterul extraordinar al aceste căi de atac,

la care se poate recurge doar în cazurile excepționale enunțate de dispozițiile art. 432

alin. (2), (3), (4) din Codul de procedură civilă.

Din acest punct de vedere, completul Colegiului își propune să verifice esența

și temeiurile recursului, precum și argumentele privind caracterul nelegal al deciziei

atacate, în limitele în care au fost formulate și prin prisma drepturilor garantate de

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO).

Instanța subliniază că în materie civilă Convenția nu garantează un drept de

recurs, dar că o eventuală procedură de examinare a admisibilității acestuia face

incident articolul 6 (a se vedea, inter alia, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie

2009, para. 24; Akaki Tchaghiashvili v. Georgia, 2 septembrie 2014, para. 34).

În plus, un stat care dispune de astfel de instanțe de recurs are obligația să se

asigure că justițiabilii se bucură de principiile unui proces echitabil garantate de art.

4

6 alin. (1), în special de dreptul de acces la o instanță și de dreptul de a fi audiat. (a

se vedea, de exemplu, Erfar – Avef v. Grecia, 27 martie 2014, para. 39 – 40;

Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, para. 32).

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității

contestațiilor înaintate prin intermediul căilor de atac, întrucât însăși natura sa

solicită o reglementare specială din partea statului, care beneficiază de o anumită

marjă de apreciere. În acest sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri introduse

pe o cale de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o

cale de atac ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer v. Germania, 1 septembrie

2016, para. 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, para. 64).

În același timp, în jurisprudența sa consecventă, Curtea Europeană a precizat

că interpretarea normelor de procedură reprezintă o chestiune de drept intern și ține,

în principiu, de competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (a se vedea, de exemplu, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), ibidem,

para. 25; Vučković și alții v. Serbia (excepții preliminare), 25 martie 2014, para. 80;

Miessen v. Belgia, ibidem, para. 70).

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea

de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

În același context, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură civilă

prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de

drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4) stabilește că

săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare

a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut

conduce la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau în cazul

în care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului.

Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de

articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă urmăresc protejarea

interesului părții, precum și competența asigurării interpretării unitare a legii de către

Curtea Supremă de Justiție. Aceste limitări urmăresc un scop legitim, îndeplinind

cerințele securității juridice și a bunei-administrări a justiției (a se vedea, mutatis

mutandis, Beniamin Nersesyan v. Armenia, 19 ianuarie 2010, para. 22; Erfar – Avef,

ibidem, para. 41, Marc Brauer, ibidem, para. 35; Miessen, ibidem, para. 67;

Trevisanato v. Italia, 16 decembrie 2016, para. 36 - 37).

Completul judiciar notează că-i revine obligația de a verifica dacă

argumentele recurentului întrunesc condițiile necesare pentru a declara admisibil

cererea acestuia, inclusiv dacă normele de drept invocate în favoarea punctului său

de vedere sunt incidente la soluționarea fondului cauzei. Cu toate acestea, trebuie

5

subliniat că din succesiunea actelor dosarului reiese că recurentul a reluat criticile

formulate în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel deja s-a

pronunțat. Completul remarcă că recurentul nu a prezentat probe concludente, care

ar confirma că natura diferendului impunea prezența personală a sa în ședința de

judecată.

Prin urmare, Colegiul constată că încălcările invocate, exprimate sub forma

unor enunțuri generale, fără a fi aprofundate, nu permit încadrarea lor în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă. Deci, în mod

evident, lipsește o formulare suficientă și adecvată în ceea ce privește chestiunea de

drept pusă în discuție pentru a identifica esența și temeiul cererii de recurs, impuse

de art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de Convenție,

instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească poate varia în

funcție de natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v. Finlanda, 19

decembrie 1997, para. 55; Latourniere v. Franța, 10 decembrie 2002, para. 2;

Hansen v. Norvegia, 2 octombrie 2014, para. 71 – 74). De fapt, în concepția instanței

europene, art. 6 alin. (1) nu impune motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de

recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge un recurs, ca fiind

„lipsit de șanse de succes” (a se vedea, mutatis mutandis, Kukkonen v. Finlanda (nr.

2), ibidem, para. 24; Beniamin Nersesyan, ibidem, para. 23 – 24; Akaki

Tchaghiashvili, ibidem, para. 34 sau Papaioannou v. Grecia, 2 iunie 2016, para. 45).

Mai mult, instanța observă că recurentul Anatolii Jurcov a formulat prezenta

cerere după ce a avut posibilitatea de a fi audiat de o instanță de fond și de o instanță

de apel, care au fost competente de a examina toate chestiunile de fapt și de drept

relevante litigiului (a se vedea, mutatis mutandis, Levages Prestations Services v.

Franța, 23 octombrie 1996, para. 48; A. Menarini Diagnostics S.R.L. v. Italia, 27

septembrie 2011, para. 59; Akaki Tchaghiashvili, ibidem, para. 34).

În sfârșit, în limitele impuse de art. 439 alin. (3) din Codul de procedură civilă,

instanța conchide că recursul dedus judecății nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”,

adică nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, care ar cuprinde încălcări esențiale

sau aplicări eronate din partea instanței judecătorești ierarhic inferioară a normelor

de drept material sau a normelor de drept procedural. Din aceste raționamente,

completul Colegiului constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) din

Codul de procedură civilă, fiind respectat, în viziunea instanței, raportul rezonabil

de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

6

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide

în mod unanim că recursul declarat de către Anatolii Jurcov nu ridică probleme de

drept și nu poate fi acceptat spre examinarea în fond, urmând a fi considerat

inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Anatolii Jurcov se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Ion Druță

Maria Ghervas

7

Dosarul nr.2ra-1329/19

prima instanță: Judecătoria Bălți, sediul Central (Jud: A. Donos)

instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (Jud: I. Gruso, A. Garbuz, A. Coibanu)

ÎNCHEIERE

10 iulie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Ion Druță

Maria Ghervas

examinând cererea lui Anatolii Jurcov cu privire la ridicarea excepției de

neconstituționalitate

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Anatolii Jurcov

împotriva Penitenciarului nr. 17 Rezina, intervenienți accesorii Ministerul Justiției

și Departamentul Instituției Penitenciare cu privire la încălcarea drepturilor

constituționale și repararea prejudiciului moral

constată:

La 1 august 2016, Anatolii Jurcov a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Penitenciarului nr. 17 Rezina, intervenienți accesorii Ministerul Justiției

și Departamentul Instituției Penitenciare cu privire la încălcarea drepturilor

constituționale și repararea prejudiciului moral.

Prin hotărârea din 12 iunie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul Central, acțiunea

depusă de Anatolii Jurcov a fost respinsă ca fiind neîntemeiată (f.d. 192-197, vol. I).

Prin decizia din 14 martie 2019 a Curții de Apel Bălți, a fost respins apelul

depus de Anatolii Jurcov, fiind menținută hotărârea din 12 iunie 2018 a Judecătoriei

Bălți, sediul Central (f.d. 34-37, vol. II).

La 8 mai 2019, conform plicului oficiului poștal, Anatolii Jurcov, a depus

recurs împotriva deciziei din 14 martie 2019 a Curții de Apel Bălți, solicitând

admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu

emiterea unei noi hotărâri cu privire la admiterea acțiunii.

Totodată recurentul a solicitat ridicarea excepției de neconstituționalitate, în

legătură cu încălcarea dreptului de a-și apăra personal interesele și de a partcipa la

examinarea cauzei.

8

Examinând cererea Anatolii Jurcov cu privire la ridicarea excepției de

neconstituționalitate și sesizarea Curții Constituționale a Republicii Moldova,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că aceasta urmează a fi respinsă, din următoarele

considerente.

Conform art. 121 alin. (2) Codul de procedură civilă, la ridicarea excepției de

neconstituționalitate și sesizarea Curții Constituționale, instanța nu este în drept să

se pronunțe asupra temeiniciei sesizării sau asupra conformității cu Constituția a

normelor contestate, limitându-se exclusiv la verificarea întrunirii următoarelor

condiții: a) obiectul excepției intră în categoria actelor prevăzute la art. 135 alin. (1)

lit. a) din Constituție; b) excepția este ridicată de către una din părți sau

reprezentantul acesteia ori este ridicată de către instanța de judecată din oficiu; c)

prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluționarea cauzei; d) nu există o

hotărâre anterioară a Curții Constituționale având ca obiect prevederile contestate.

De altfel și conform § 79-80 din hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9

februarie 2016 pentru interpretarea articolului 135 alin. (1) lit. a) și lit. g) din

Constituție, controlul concret de constituționalitate pe cale de excepție constituie

singurul instrument prin intermediul căruia cetățeanul are posibilitatea de a acționa

pentru a se apăra împotriva legislatorului însuși, în cazul în care, prin lege, drepturile

sale constituționale sunt încălcate. Curtea menționează că dreptul de acces al

cetățenilor prin intermediul excepției de neconstituționalitate la instanța

constituțională reprezintă un aspect al dreptului la un proces echitabil.

Conform § 82-83 din aceiași hotărâre, Curtea a reținut că judecătorul ordinar

nu se va pronunța asupra temeiniciei sesizării sau asupra conformității cu Constituția

a normelor contestate, ci se va limita exclusiv la verificarea întrunirii următoarelor

condiții: (1) obiectul excepției intră în categoria actelor cuprinse la articolul 135 alin.

(1) lit. a) din Constituție; (2) excepția este ridicată de către una din părți sau

reprezentantul acesteia, sau indică faptul că este ridicată de către instanța de judecată

din oficiu; (3) prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluționarea cauzei; (4)

nu există o hotărâre anterioară a Curții având ca obiect prevederile contestate.

Raportând la caz prevederile enunțate, completul Colegiului civil, comercial

și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că în cererea

înaintată de Anatolii Jurcov nu sunt întrunite condițiile indicate supra, necesare

pentru ridicarea excepției de neconstituționalitate.

În această ordine de idei, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

respinge cererea lui Anatolii Jurcov cu privire la ridicarea excepției de

neconstituționalitate.

În conformitate cu art. 121 , art. art. 269-270 Codul de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

9

d i s p u n e :

Se respinge cererea înaintată de către Anatolii Jurcov, cu privire la ridicarea

excepției de neconstituționalitate și sesizarea Curții Constituționale a Republicii

Moldova, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de la cererea de

chemare în judecată depusă de Anatolii Jurcov împotriva Penitenciarului nr. 17

Rezina, intervenienți accesorii Ministerul Justiției și Departamentul Instituției

Penitenciare cu privire la încălcarea drepturilor constituționale și repararea

prejudiciului moral.

Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Ion Druță

Maria Ghervas

10