Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 03.07.2019
respins

2rc-111/19 — Încasarea datoriei

HOTĂRÂRE
03.07.2019
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
Încasarea datoriei
Temei legal
Restituirea apelului, depunerea tardivă a apelului, temeiurile repunerii în termen, comunicarea actelor de procedură, adresa persoanei juridice
Citează această cauză
2rc-111/19 — Încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2rc–111/19 Prima instanță: Judecătoria Bălți (sediul central), (jud. A. Roșca) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți, (jud. S. Procopciuc, E. Grumeza, N. Chircu) D E C I Z I E 03 iulie 2019 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componența: Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Dumitru Mardari Svetlana Filincova Examinând recursul declarat de către SRL ”Euroserv-PSU”, în cadrul cauzei civile intentate la cererea de chemare în judecată depusă de ÎM ”Gospodăria Locativ Comunală Bălți” împotriva SRL ”Euroserv-PSU” cu privire la încasarea datoriei și cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii din 23 aprilie 2019 a Curții de Apel Bălți, prin care a fost respinsă cererea de repunere în termenul de declarare a apelului și restituită cererea de apel depusă de SRL ”Euroserv-PSU” împotriva hotărârii din 08 februarie 2018 a Judecătoriei Bălți (sediul central), c o n s t a t ă: La 13 octombrie 2017, ÎM ”Gospodăria Locativ Comunală Bălți” a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva SRL ”Euroserv-PSU” prin care a solicitat încasarea: datoriei în mărime de 4735, 12 lei și încasarea cheltuielilor de judecată cu titlu de taxă de stat în mărime de 270 lei.

Prin hotărârea din 08 februarie 2018 a Judecătoriei Bălți (sediul central) cererea de chemare în judecată înaintată ÎM ”Gospodăria Locativ Comunală Bălți” a fost admisă integral. Invocând ilegalitatea și netemeinicia hotărârii instanței de fond, SRL ”Euroserv-PSU”, la 21 martie 2019, a contestat-o cu apel, solicitând admiterea apelului, casarea integrală a hotărârii cu remiterea cauzei la rejudecare și repunerea în termen a cererii de apel. În motivarea cererii de repunere în termen a apelului s-a invocat că, cauza a fost examinată în lipsa societății pârâte, iar hotărârea în cauză fiindu-i adusă la cunoștință la 18 martie 2019. 1 Prin încheierea din 23 aprilie 2019 a Curții de Apel Bălți, a fost respinsă cererea de repunere în termenul de declarare a apelului și restituită cererea de apel depusă de SRL ”Euroserv-PSU” împotriva hotărârii din 08 februarie 2018 a Judecătoriei Bălți (sediul central).

La 03 iunie 2019, SRL ”Euroserv-PSU” a declarat recurs împotriva încheierii din 23 aprilie 2019 a Curții de Apel Bălți, solicitând casarea încheierii recurate și restituirea cauzei la rejudecare în instanța de apel. În susținerea recursului declarat a menționat că, de hotărârea primei instanțe a aflat cu întârziere de la executorul judecătoresc, aceasta nefiind expediată pe adresa unde de fapt se află oficiul întreprinderii. Potrivit prevederilor art. 425 al Codului de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Având în vedere că, încheierea Curții de Apel Bălți a fost pronunțată la 23 aprilie 2018, recepționată la 31 mai 2019, iar recursul a fost declarat la 03 iunie 2019, instanța de recurs consideră că recurenta s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul în termen.

Conform art. 426 alin. (3) al Codului de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Astfel, recursul s-a examinat fără înștiințarea participanților la proces, însă data și ora ședinței a fost plasată pe pagina web a Curții Supreme de Justiție. Colegiul judiciar a decis inoportună invitarea acestora, întrucât argumentele expuse în cererea de recurs au fost formulate cu suficientă precizie pentru a permite instanței controlul actelor judecătorești contestate.

Mai mult, nici un participant nu a solicitat audierea publică a cauzei sale (a se vedea, mutatis mutandis, cauza Auza Vilho Eskelinen și alții vs Finlanda, hotărârea din 19 aprilie 2007, § 72 – 75, cauza Eriksson vs Suedia, hotărârea din 12 aprilie 2012, § 66, 72, cauza Pönkä vs Estonia, hotărârea din 08 noiembrie 2016, § 33 – 34). Examinând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu materialele cauzei și prevederile legale aplicabile speței, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de SRL ”Euroserv-PSU” urmează a fi respins, din următoarele motive. În conformitate cu art. 427 lit. a) al Codului de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.

Conform art. 10 alin. (1) al Codului de procedură civilă, sancțiunile procedurale sunt urmările nefavorabile, stabilite de normele de drept procedural civil, care survin pentru subiectul obligat în raport procedural în caz de neîndeplinire sau de îndeplinire defectuoasă a unui act de procedură, precum și în 2 caz de exercitare abuzivă a unui drept procedural. În conformitate cu art. 362 alin. (1) al Codului de procedură civilă, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează că, norma citată prevede expres momentul începerii curgerii termenului de declarare a apelului – data pronunțării dispozitivului hotărârii.

În conformitate cu art. 116 alin. alin. (1), (3) al Codului de procedură civilă, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.). După cum denotă actele dosarului, dispozitivul hotărârii Judecătoriei Bălți (sediul central), a fost pronunțat la 08 februarie 2018. La fel, este cert și faptul că, dispozitivul hotărârii a fost expediat la adresa juridică a SRL ”Euroserv-PSU” indicat în Registrul de stat al persoanelor juridice.

Recurenta SRL ”Euroserv-PSU”, a depus cererea de apel împotriva hotărârii primei instanțe, la 21 martie 2019, respectiv cu încălcarea termenului prevăzut de art. 362 alin. (1) al Codului de procedură civilă. Or, din interpretarea corectă a prevederilor normei legale citate, este de înțeles că termenul de declarare a apelului curge de la data pronunțării dispozitivului hotărârii. Deși, recurenta SRL ”Euroserv-PSU” a invocat precum că, a aflat de hotărârea contestată de la executorul judecătoresc, iar ulterior în urma adresării cu o cerere, la 18 martie 2019, a recepționat hotărârea primei instanțe, solicitând repunerea în termenul de declarare a apelului, instanța de apel însă a respins această cerere ca neîntemeiată.

Așadar, alegațiile din cererea de recurs referitoare la faptul că, declararea la 21 martie 2019 a apelului se datorează recepționării tardive a hotărârii ceea ce în opinia SRL ”Euroserv-PSU” o îndreptățește de a solicita repunerea în termenul de atac, se apreciază critic de către Colegiu, or termenul stabilit de lege pentru exercitarea căii de atac (apelul) se calculează exclusiv din momentul pronunțării dispozitivului hotărârii. După cum a fost reiterat supra, pe adresa juridică a SRL ”Euroserv-PSU” a fost expediat dispozitivul hotărârii primei instanțe, însă potrivit materialelor cauzei, plicul expediat a fost restituit nereclamat cu inscripția ”Plecat”. Pe de altă parte și recurenta a indicat că de fapt oficiul societății se află pe o altă adresă.

În această ordine de idei, Colegiul de recurs reține că, potrivit art. 67 al Codului civil (în redacția în vigoare la data examinării cauzei), persoana juridică are un sediu, indicat în actele de constituire. Stabilirea și schimbarea sediului sunt opozabile terților din momentul înregistrării de stat. Adresa poștală a persoanei 3 juridice este cea de la sediu. Din materialele cauzei reiese cu certitudine că, SRL ”Euroserv-PSU” își are sediul în mun. Bălți, str. Bulgară, 120A, of. 2, adresă la care pe parcursul examinării cauzei a fost expediată toată corespondența. Într-adevăr, legislația civilă nu impune limite ca o persoană juridică să poată avea și alte adrese pentru corespondență, însă acestea urmând a fi cunoscute atât de părți, cât și de către instanța de judecată, mai mult opozabilitatea schimbării sediului intervine doar din momentul înregistrării respective în Registrul de stat al persoanelor juridice.

În această ordine de idei, Colegiul trage concluzia că, instanța și-a îndeplinit obligația pozitivă de comunicare a actului de procedură emis și i-a comunicat recurentei hotărârea contestată cu apel. Instanța de recurs reținând prevederile legislației civile precum și de procedură civilă, concluzionează că la momentul depunerii acțiunii în instanță recurenta își avea sediul în mun. Bălți, str. Bulgară, 120A, of. 2, care de fapt și în prezent este valabil, corespondența fiind expediată pe această adresă, iar în cazul schimbării acestei adrese SRL ”Euroserv-PSU” urma să comunice acest fapt prin înregistrarea corespunzătoare în Registrul de stat a persoanelor juridice. În lipsa unei astfel de comunicări, citațiile, înștiințările, actele de dispoziție expediate la adresa din Registrul menționat se consideră recepționate chiar dacă destinatarul nu își are sediul acolo.

Reținând cele constatate, precum și obligația părților și participanților la proces de a se folosi cu bună-credință de drepturile procedurale, SRL”Euroserv- PSU” urma să depună cererea de apel în conformitate cu exigențele legii în termenul stabilit de lege. În acest context, instanța de recurs consideră că la caz, soluția instanței de apel este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul art. 6 CEDO, având în vedere că prelungirea nejustificată a termenului pentru exercitarea apelului, ar împiedica rămânerea irevocabilă, ca urmare a expirării termenului de atac, a hotărârii judecătorești emise în instanța de fond și ar leza, în acest mod principiul securității raporturilor juridice.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO (cauza Popov 2 vs. Moldova, hotărâre din 06 decembrie 2005, cauza Melnic vs. Moldova, hotărâre din 14 noiembrie 2006), Curtea a constatat că, prin neprezentarea motivelor de repunere în termenul de prescripție constituie o violare a art. 6 § 1. Jurisprudența CtEDO reiterează obligația părții de a lua măsurile necesare pentru protecția drepturilor sale de acces la justiție, inclusiv prin manifestarea diligenței în exercitarea drepturilor sale procedurale și a interesului față de soarta dosarului vizat (cauza van Harn vs. Germania, hotărâre din 11 septembrie 2007, cauza Pîrnău ș.a. vs. Republica Moldova, hotărâre din 31 ianuarie 2012 și cauza SA Universul vs. Republica Moldova, hotărâre din 10 iulie 2012). 4 Concluzionând cele expuse, Colegiul ajunge la concluzia că cererea de recurs împotriva încheierii din 23 aprilie 2019 a Curții de Apel Bălți, urmează a fi respinsă cu menținerea încheierii instanței de apel.

Ținând cont de cele expuse și în temeiul art. 427 lit. a), art. 428 ale Codului de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul depus de SRL ”Euroserv-PSU”. Se menține încheierea din 23 aprilie 2019 a Curții de Apel Bălți emisă în cadrul cauzei civile intentate la cererea de chemare în judecată depusă de ÎM ”Gospodăria Locativ Comunală Bălți” împotriva SRL ”Euroserv-PSU” cu privire la încasarea datoriei și cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Dumitru Mardari Svetlana Filincova 5

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2019-10-16
0,96
2ra-1668/19 — Încasarea datoriei
Dosarul nr.2ra-1668/19 Prima instanţă: Judecătoria Bălţi, sediul Central, judecător: V. Schibin Instanţa de apel: Curtea de Apel Bălţi, judecători: Iu. Grosu, A. Garbuz, A. Ciobanu ÎNCHEIERE 16 octombrie 2019 mun. Chişinău Colegiul Civil, C
CSJ 2021-07-07
0,96
2rc-56/21 — Încasarea datoriei
Dosar nr. 2rc-56/21 Prima instanță: Judecătoria Chișinău sediul Centru, Judecător – N. Costin Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, Judecători – I. Cimpoi, I. Secrieru, A. Danilov Instanța de revizuire: Curtea de Apel Chișinău, Judecăt
CSJ 2019-02-13
0,96
2r-115/19 — încasarea datoriei
Dosarul nr.2r-115/19 prima instanţă: Judecătoria Bălți, sediul Central (A. Donos) instanţa de apel: Curtea de Apel Bălți (A. Garbuz, A. Ciobanu, Iu. Grosu) ÎNCHEIERE 13 februarie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios
CSJ 2019-11-06
0,96
2rc-139/19 — Încasarea datoriei
Dosarul nr. 2rc-139/19 Prima instanţă: Judecătoria Bălţi, sediul Central, judecător – N. Costaş Instanţa de apel: Curtea de Apel Bălţi, judecători – S. Procopciuc, E. Grumeza, N. Chircu DECIZIE 06 noiembrie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil
CSJ 2019-09-25
0,95
2r-546/19 — încasarea datoriei
dosarul nr. 2r-546/19 instanța de fond: Judecătoria Bălţi, sediul Central(Jud: D. Gherasim) instanţa de apel: Curtea de Apel Bălţi (Jud: A. Grumeza, N. Chircu, S. Procopciuc) D E C I Z I E 25 septembrie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, co
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă