Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 26.06.2019
inadmisibil

3ra-737/19 — Contestarea actelor administrative și obligarea restituirii sumei

HOTĂRÂRE
26.06.2019
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
Contestarea actelor administrative şi obligarea restituirii sumei
Temei legal
Temeiurile declarării recursului
Citează această cauză
3ra-737/19 — Contestarea actelor administrative și obligarea restituirii sumei (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 3ra-737/19 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Central (V. Puica) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Bostan, V. Negru și A. Pahopol) ÎNCHEIERE 26 iunie 2019 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecător Mariana Pitic judecătorii Iurie Bejenaru Nicolae Craiu examinând admisibilitatea recursului depus de către Societatea cu Răspundere Limitată „MATEXCOM”, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată „MATEXCOM” împotriva Biroului Vamal Centru cu privire la contestarea actelor administrative și obligarea restituirii sumei, împotriva deciziei din 16 aprilie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respins apelul depus de către Societatea cu Răspundere Limitată „MATEXCOM”, fiind menținută hotărârea din 6 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, c o n s t a t ă: Societatea cu Răspundere Limitată „MATEXCOM” a depus cerere de chemare în judecată la 24 noiembrie 2017 împotriva Biroului Vamal Centru cu privire la contestarea actelor administrative și obligarea restituirii sumei.

În motivarea pretențiilor a indicat că la Biroul Vamal Chișinău, post vamal Industrial, au fost depuse declarațiile vamale în detaliu (DVD) 2070189614 și 2070196220 și formularul D.V.l în conformitate cu anexa nr. 2, 3 al Regulamentului nr. 974 din 15 august 2016. Concomitent cu declararea mărfurilor importate a fost declarată și valoarea acestora în baza tranzacției și prețului achitat. S-a mai menționat că prin actele de inspecție s-a solicitat Societății cu Răspundere Limitată „MATEXCOM” orice acord posibil între vânzător și cumpărător, cataloagele și ofertele de prețuri ale vânzătorului, corespondența comercială, alte documente și informații care sânt în măsură să dovedească realitatea valorii anunțate.

Reclamantul a specificat că a prezentat pârâtului scrisorile producătorului LPP din 20 septembrie 2017, furnizorului NN360 și furnizorului Postskriptum GmbH din 27 septembrie 2017. A fost reliefat în cererea de chemare în judecată că potrivit scrisorilor menționate, Societatea cu Răspundere Limitată „MATEXCOM” cumpără de la 1 furnizori îmbrăcăminte, încălțăminte pentru copii, bărbați, femei din sezoanele precedente, inclusiv și cu defecte. Biroul Vamal Chișinău însă nu a fost de acord cu valoarea în vamă declarată, menționând în actele de inspecție că „s-a stabilit că datele din acte sânt contradictorii și există discrepanță între prețul declarat și valoarea mărfurilor identice anterior importate”.

Societatea cu Răspundere Limitată „MATEXCOM” a mai precizat că prețurile de procurare a mărfii s-au convenit cu exportatorul, fiind indicate expres în actele prezentate care au fost veridice și suficiente pentru determinarea valorii în vamă, iar argumentul Biroului Vamal Chișinău precum că prețul de import indicat în declarațiile vamale nu este real și efectiv, fiind diminuat, este neîntemeiat și poartă caracter declarativ, nefiind prezentate probe întru confirmarea faptului că există careva incorectitudini sau erori în actele comerciale prezentate de către agentul economic.

Ignorând toate probele prezentate și legislația în vigoare pârâtul a emis actul de inspecție nr. 2070189614 din 25 mai 2017, potrivit căruia a fost rectificată valoarea în vamă prin aplicarea metodei de rezervă, astfel majorând valoarea în vamă a mărfurilor cu 220 556,31 de lei și actul de inspecție nr. 2070196220 din 10 octombrie 2017, potrivit căruia a fost rectificată valoarea în vamă prin aplicarea metodei de rezervă, astfel majorînd valoarea în vamă a mărfurilor cu 660 128,74 de lei. Consideră că acțiunile Biroului Vamal nu au fost transparente, precum și nu s- au confirmat temeiurile și metodele specificate în Legea cu privire la tariful vamal, iar ca urmare au fost majorate ilegal plățile vamale.

Nefiind de acord cu actele de inspecție menționate, la 3 octombrie 2017 și 19 octombrie 2017 reclamantul a sesizat Serviciul Vamal cu cerere prealabilă, prin care a solicitat anularea actelor enunțate. S-a precizat că motivele și argumentele din cererea prealabilă au fost ignorate de către Serviciul Vamal prin răspunsurile nr. 28/11-1414123 din 2 noiembrie 2017 și nr. 28/11-14324 din 7 noiembrie 2017. A solicitat Societatea cu Răspundere Limitată „MATEXCOM” anularea actului de inspecție nr. 2070189614 din 25 septembrie 2017, prin care a fost majorată valoarea în vamă a mărfurilor cu 220 556,31 de lei și a actului de inspecție nr. 2070196220 din 10 octombrie 2017, prin care a fost majorată valoarea în vamă a mărfurilor cu 660 128,74 de lei, cu obligarea restituirii sumelor încasate suplimentar.

Prin hotărârea din 6 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central cererea de chemare în judecată depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată „MATEXCOM” împotriva Biroului Vamal Centru cu privire la contestarea actelor administrative și obligarea restituirii sumei a fost respinsă ca neîntemeiată (f.d. 143, 147-153). Manifestând dezacord față de hotărârea primei instanțe, la 14 decembrie 2018 Societatea cu Răspundere Limitată „RUSAGRO-PRIM” a declarat apel solicitând, casarea hotărârii instanței de fond, cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie admisă. Prin decizia 16 aprilie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul depus de către Societatea cu Răspundere Limitată „MATEXCOM”, fiind 2 menținută hotărârea din 6 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central (f.d.

182, 183-198). Pentru a decide astfel, instanța de apel a concluzionat că prima instanță a elucidat toate circumstanțele pricinii, a apreciat obiectiv și sub toate aspectele probele administrate la dosar și în consecință a fost emisă o soluție corectă. Curtea de Apel Chișinău a subliniat că argumentele expuse de către Societatea cu Răspundere Limitată „MATEXCOM” în cererea de apel sunt lipsite de substanță obiectivă, iar instanța de fond - reieșind din cumulul probelor administrate, a soluționat cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, în consecință hotărârea emisă fiind legală și întemeiată, în corespundere cu art. 130 Cod de procedură civilă. Invocând ilegalitatea deciziei instanței de apel, la 14 mai 2019 Societatea cu Răspundere Limitată „MATEXCOM” a contestat-o cu recurs solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârea primei instanțe, cu emieterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie admisă.

În motivarea recursului s-a invocat că atât instanța de apel, cât și prima instanță, nu au constatat toate circumstanțele importante pentru soluționarea corectă a cauzei, fiind încălcate normele de drept procedural și aplicate eronat normele de drept material. Copia recursului a fost expediat în adresa intimaților la 22 mai 2019, însă până la data stabilită pentru examinarea admisibilității recursului, în adresa Curții Supreme de Justiție nu a parvenit referința prin care Biroul Vamal Centru să-și expună poziția față de temeiurile invocate în recurs. Prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018 a fost adoptat Codul administrativ al Republicii Moldova. În conformitate cu prevederile art. art. 244 alin. (1) și 245 alin. (1) Cod administrativ al Republicii Moldova, hotărârile curții de apel ca instanță de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs.

Potrivit art. 245 alin. (1) Cod administrativ al Republicii Moldova, recursul se depune la instanța de apel în termen de 30 zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de apel transmite neîntârziat Curții Supreme de Justiție recursul împreună cu dosarul judiciar. Decizia instanței de apel a fost adoptată la 16 aprilie 2019, fiind expediată în adresa părților la 16 aprilie 2019 (f.d. 199), însă la dosar nu sunt atașate probe care ar certifica data recepționării de către recurent a copiei deciziei recurate. Prin urmare, recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „MATEXCOM” la 14 mai 2019, este depus în termen.

Examinând temeiurile recursului declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „MATEXCOM”, Completul specializat în cauze de contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul drept inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 246 alin. (1) Cod administrativ al Republicii Moldova, Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere.

Potrivit alin. (2) din același articol, recursul se declară inadmisibil în special cînd decizia instanței de apel nu poate fi contestată cu recurs; recursul este depus în 3 mod repetat; recursul este depus de o persoană neîmputernicită; recursul a fost depus după expirarea termenului stabilit la art. 245 alin. (1); motivarea recursului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului prevăzut la art. 245 alin. (2); cererea de recurs nu corespunde cerințelor stabilite la art. 244 alin. (2), art. 233 alin. (1) și (2) și art. 234 alin. (2) și recurentul nu a înlăturat neajunsurile în termenul stabilit de Curtea Supremă de Justiție.

Curtea Supremă de Justiție reține că legiuitorul prin expresia „în special” din conținutul normei art. 246 alin. (2) Cod administrativ al Republicii Moldova, a indicat că temeiurile de inadmisibilitate stipulate nu poartă un caracter exhaustiv, respectiv în alte cazuri prevăzute de lege, pot fi reglementate și alte temeiuri care necesită a fi verificate la etapa examinării admisibilității cererii de recurs. În această ordine de idei, în conformitate cu prevederile art. 194 alin. (2) Cod administrativ al Republicii Moldova, în procedura de examinare a cererilor de recurs, hotărârile și deciziile contestate se examinează din oficiu în privința existenței greșelilor procedurale și aplicării corecte a dreptului material.

Așadar, cu trimitere la cele enunțate supra, Completul specializat în cauze de contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „MATEXCOM” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 246 alin. (2) coroborat cu art. 194 alin. (2) Cod administrativ al Republicii Moldova. Or, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul recurentei cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă asupra existenței greșelilor procedurale și aplicării corecte a dreptului material, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei contestate.

Totodată, instanța de recurs reține că recursul exercitat asupra deciziilor instanțelor de apel are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt. Completul specializat în cauze de contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează că procedura admisibilității cererii de recurs constă în verificarea faptului, dacă recursul se încadrează în cele prevăzute la art. art. 246 alin. (2) și 194 alin. (2) Cod administrativ al Republicii Moldova.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). Astfel, din considerentele menționate, Completul specializat în cauze de contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara recursul depus de către Societatea cu Răspundere Limitată „MATEXCOM”, ca inadmisibil.

4 În conformitate cu art. 246, 194 alin. (2) Cod administrativ al Republicii Moldova, Completul specializat în cauze de contencios adminsitrativ Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune: Recursul depus de către Societatea cu Răspundere Limitată „MATEXCOM” se declară inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecător Mariana Pitic judecătorii Iurie Bejenaru Nicolae Craiu 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2019-07-10
0,97
3ra-807/19 — Contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-807/19 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Central (N. Șova) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (V. Clima, A. Malîi și E. Palanciuc) ÎNCHEIERE 10 iulie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de conte
CSJ 2019-06-12
0,96
3ra-668/19 — contestarea actului administrativ si restituirea sumei achitate suplimentar
Dosarul nr. 3ra-668/19 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. R. Berdilo) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru) ÎNCHEIERE 12 iunie 2019 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și
CSJ 2018-09-05
0,96
3ra-1152/18 — anularea actelor de inspectie
Dosarul nr.3ra-1152/2018 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Central (A.Brăgaru) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (A.Bostan, A.Pahopol, V.Negru) Î N C H E I E R E 05 septembrie 2018 mun.Chişinău Colegiul civil, comercial ş
CSJ 2018-01-31
0,95
3ra-95/18 — contestarea actului administrativ
prima instanţă: Judecătoria Chişinău (sediul Centru) dosarul nr. 3ra-95/18 Judecător: V. Mihaila instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău Judecători: N. Budăi, I. Muruianu, V. Efros Î N C H E I E R E 31 ianuarie 2018 mun. Chişinău Colegiul
CSJ 2019-06-21
0,95
3ra-519/19 — anularea actului de inspectie, obligarea restituirii sumei incasate suplimentar pentru devamarea marfii
Dosarul nr.3ra-519/2019 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Central (T. Avasiloaie) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (A. Panov, V. Cotorobai, M. Anton) D E C I Z I E 21 iunie 2019 mun.Chişinău Colegiul civil, comercial şi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă