2ra-1326/19 — încasarea penalitătii

Dosarul nr. 2ra-1326/19

Prima instanță: (Judecătoria Ungheni) A. Rusu

Instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) A. Minciuna V. Mihaila, V. Sîrbu

Î N C H E I E R E

26 iunie 2019 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Svetlana Filincova

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Arhire Victor,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Arhire Victor

împotriva Societății cu Răspundere Limitată ”Vicolemn” cu privire la încasarea

penalității,

împotriva deciziei din 06 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

respins apelul declarat de Arhire Victor și s-a menținut hotărârea din 29 octombrie

2018 a Judecătoriei Ungheni,

c o n s t a t ă :

La 17 octombrie 2017, Arhire Victor a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Societății cu Răspundere Limitată ”Vicolemn” cu privire la încasarea

penalității.

În motivarea acțiunii, Arhire Victor a menționat că la 18 octombrie 2015 a

încheiat un contract verbal de antrepriză cu Societatea cu Răspundere Limitată

”Vicolemn”, prin care ultima s-a obligat să confecționeze din materialele sale, până la

data de 01 ianuarie 2016, un dulap-vitrină la prețul de 1 350 de euro.

A specificat reclamantul că pentru a asigura executarea contractului în termen, a

achitat un avans în sumă de 600 euro, fapt confirmat prin recipisa eliberată de

administratorul Societății cu Răspundere Limitată ”Vicolemn”.

A invocat că pârâtul nu și-a executat obligațiile de confecționare a dulapului-

vitrină, motiv pentru care a solicitat de nenumărate ori executarea comenzii, însă fără

rezultat.

A relevat că pentru executarea cu întârziere a lucrării, în temeiul art. 27 alin. (2)

din Legea privind protecția consumatorilor nr. 105 din 13 martie 2003, pentru

executarea cu întârziere a lucrărilor, executantul lucrării achită consumatorului o

penalitate în mărime de 10% din prețul serviciului (lucrării).

1

A solicitat reclamantul Arhire Victor încasarea de la Societatea cu Răspundere

Limitată ”Vicolemn” a sumei de 24 570 de euro cu titlu de penalitate.

Prin hotărârea din 29 octombrie 2018 a Judecătoriei Ungheni, s-a respins cererea

de chemare în judecată depusă de Arhire Victor.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță cu referire la circumstanțele cauzei a

reținut că legislatorul a prevăzut dreptul de a percepe penalități, însă pentru

pretinderea unor penalități și respectiv pentru încasarea acestora urmează a fi

întrunite anumite condiții.

Astfel, prima instanță a concluzionat că Arhire Victor urma să probeze existența

obligației contractuale și faptul că aceasta nu a fost executată, respectiv, la încasarea

penalității, urmează a fi confirmat faptul neexecutării sau executării cu întârziere a

obligației principale, iar aceasta să nu fie din vina creditorului.

La fel, instanța a stabilit că pârâtul și-a onorat obligațiile contractuale și a finisat

confecționarea mobilei, iar reclamantul a refuzat să recepționeze lucrarea, care se află

la sediul antreprenorului.

Mai mult ca atât, instanța a invocat că la materialele cauzei nu se conține nici o

somație care să demonstreze că Arhire Victor a somat antreprenorul despre

întârzierea sa în executarea obligațiilor.

Prin decizia din 06 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul

declarat de Arhire Victor și s-a menținut hotărârea din 29 octombrie 2018 a

Judecătoriei Ungheni.

La 03 mai 2019, Arhire Victor a declarat recurs împotriva deciziei instanței de

apel, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătorești cu

emiterea unei noi hotărâri, prin care să fie admisă parțial cererea de chemare în

judecată, cu încasarea de la Societatea cu Răspundere Limitată ”Vicolemn” a sumei

de 2 430 de euro cu titlu de penalitate sau în într-o mărime echitabilă stabilită de

instanța de recurs.

Recurentul Arhire Victor, în motivarea recursului a menționat că deși contractul

în speță a fost încheiat în mod verbal, clauzele acestuia au căpătat forma scrisă,

conținându-se în recipisa eliberată de administrator, iar instanțele de judecată nu au

pus la îndoială existența obligației intimatului de a confecționa mobila.

A specificat că la momentul încheierii contractului, Cepoi Victor era conștient

de faptul că primește o comandă care urma a fi executată de către Societatea cu

Răspundere Limitată ”Vicolemn” și a acționat în numele societății.

A invocat recurentul că obligațiile contractuale privind confecționarea

mobilierului au fost asumate de către persoana juridică Societatea cu Răspundere

Limitată ”Vicolemn”, fapt ce denotă că ultima este parte a contractului, iar Cepoi

Victor a acționat în calitate de administrator al societății.

În consecință, recurentul a invocat că instanțele nu au aplicat normele materiale

și anume art. 725 și 726 Cod civil, fapt ce constituie temei de declarare a recursului.

Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs menționează

că, Curtea de Apel Chișinău a emis dispozitivul deciziei la 06 martie 2019, însă date

referitor la recepționarea de către părți a deciziei motivate, la materialele cauzei

lipsesc.

În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în

2

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Recursul a fost declarat la 03 mai 2019, respectiv se consideră depus în termenul

prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului Civil, Comercial și de

Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa

constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări

implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva

Bulgariei (MC), pct. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a

unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului,

3

care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva

Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât

pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național

și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten v.

Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt

pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Arhire Victor, nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură

civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Arhire Victor.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Svetlana Filincova

Dumitru Mardari

4