2ra-1031/19 — incasarea datoriei la plata serviciilor comunale

2ra-1031/19 — incasarea datoriei la plata serviciilor comunale (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr.2ra-1031/2019

Prima instanță: Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău (A Negru)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Bostan, G. Dașchevici, A. Pahopol)

Î N C H E I E R E

19 iunie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Galina Stratulat

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului declarat de Alexandru Serbinovici,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea

Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr.13 din Chișinău împotriva lui

Alexandru Serbinovici, intervenient accesoriu Societatea pe Acțiuni „CET nr.2”

privind încasarea datoriei și acțiunea reconvențională depusă de Alexandru

Serbinovici împotriva Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ

nr.13 din Chișinău și Societatea pe Acțiuni „CET nr.2” privind constatarea

acțiunilor pîrîților ca practică agresivă și înșelătoare stabilită de legea privind

protecția consumatorilor și Directiva 2005/29/CE, repararea prejudiciului moral,

împotriva deciziei din 30 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 12 august 2014, ÎMGFL-13 s-a adresat cu cerere de chemare în judecată

împotriva lui Alexandru Serbinovici, intervenient accesoriu S.A. „Termocom”, în

procedura falimentului, privind încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a indicat că, în baza contului personal deschis la ÎMGFL-

13 pe numele pîrîtului, S.A. „Termocom”, în procedura falimentului a livrat acestuia

energia termică.

A susținut că odată cu deschiderea contului personal, locatarul Alexandru

Serbinovici a acceptat prestarea serviciilor de către ÎMGFL-13, fapt ce se confirmă

prin achitarea bonurilor de plată, inclusiv a celor de utilizare a energiei termice. Mai

mult ca atât, acesta nu a contestat bonurile de plată pentru serviciile prestate, fapt ce

indică la acordul tacit la calitatea serviciilor prestate.

A menționat că Alexandru Serbinovici nu a achitat serviciile prestate, iar datoria

formată la data de 01 aprilie 2014 constituie suma de 3796,08 de lei pentru energia

termică, fapt ce se confirmă prin informația despre calcularea și achitarea serviciilor

locativ-comunale respective.

1

Solicită ÎMGFL-13 încasarea din contul lui Alexandru Serbinovici a sumei de

3796,08 de lei cu titlu de datorie, precum și a cheltuielilor de judecare a pricinii.

Prin încheierea din 28 ianuarie 2015 a Judecătoriei Buiucani, mun.Chișinău, a

fost înlocuit intervenientul accesoriu SA „Termocom” în procedura falimentului cu

succesorul său în drepturi SA „CET nr.2”.

La 21 decembrie 2015 Alexandru Serbinovici a depus acțiune reconvențională

către ÎMGFL-13 și S.A. „Termocom” (S.A. „CET 2”), solicitînd constatarea faptului

că acțiunile pîrîților privind impunerea sa la plata agentului termic nefolosit

constituie o practică agresivă și înșelătoare conform prevederilor Legii privind

protecția consumatorului și Directivei 2005/29/CE, cît și compensarea prejudiciului

moral, prin încasarea solidară din contul pîrîților a sumei de 100 000 de lei.

În motivarea cererii reconvenționale a indicat că, S.A. „CET nr.2” și ÎMGFL-13

nu sunt prestatori de servicii potrivit sensului Legii privind protecția

consumatorului.

A susținut că Legea privind protecția consumatorului stabilește bazele juridice

pentru protejarea de către stat a persoanelor în calitatea lor de consumatori și

transpune Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11

mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața

internă față de consumatori și de modificarea Directivei 84/450/CE a Consiliului, a

directivelor 97/7/CE, 98/27/CE și 2002/65/CE ale Parlamentului European și ale

Consiliului și Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al

Consiliului publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO) nr. L149/22 din

11 iunie 2005.

Consideră că ÎMGFL-13 și S.A. „CET nr.2” nu au dreptul de a încasa plăți

pentru energia termică neutilizată deoarece nu o furnizează. Din acest motive

apreciază că pretențiile formulate în cererea de bază în privința sa sunt nefondate și

contravin acordurilor internaționale. În acest sens, invocă prevederile art. 3 al Legii

privind protecția consumatorilor care stipulează că dacă acordurile internaționale la

care Republica Moldova este parte prevăd alte norme decît cele care se conțin în

legislația națională cu privire la protecția consumatorilor, se aplică normele

acordurilor internaționale.

De asemenea Alexandru Serbinovici apreciază că ÎMGFL-13 și S.A. „CET nr.2”

au încălcat prevederile art. 4 pct.(2), (3), (4), (5), art. 10 pct. (6) și (7), art. 11 din

Legea privind protecția consumatorului, și art.25 pct. (2) și (4) din Legea cu privire

la eficiența energetică.

A afirmat reclamantul că la consumator, la primirea energiei termice pentru

căldură și apă caldă, în conformitate cu prevederile actelor normative enunțate,

trebuie să fie instalat din contul prestatorului echipament tehnic individual de

măsurare. A menționat reclamantul reconvențional că s-a adresat în scris către

ÎMGFL-13, S.A. „CET nr.2” și Î.M. „Infocom” referitor la instalarea

echipamentului de măsurare și încheierea contractului în legătură cu presupusa

furnizare a energie termice în apartamentul său, dar a primit refuz în acest sens.

A susținut că anexa nr. 7 la Hotărîrea Guvernului nr. 191 din 19 februarie 2002

cu privire la aprobarea Regulamentului cu privire la modul de prestare și achitare a

serviciilor locative, comunale și necomunale pentru fondul locativ, contorizarea

apartamentelor și condițiile deconectării acestora de la/reconectării la sistemele de

încălzire și alimentare cu apă, în care se vorbește despre faptul că consumatorul va

achita plata pentru încălzire în mărime de 20% din costul energiei termice calculate

2

pentru un metru pătrat apartamentului (încăperii locuibile în cămine) contravine

prevederilor Legii privind protecția consumatorilor și nu are forță juridică, în

conformitate cu art.7 și 102 al Constituției Republicii Moldova.

A declarat că în cazul dat plata în mărime de 20% nu este plata pentru marfa

consumată și se încasează ca impozit, ceea ce contravine prevederilor art. 58 al

Constituției și art.6 Cod fiscal.

A susținut că în condițiile în care plata pentru serviciul prestat nu este un

impozit, iar cheltuielile ÎMGFL-13 și S.A. „CET nr.2” nu sunt publice, consumatorii

nu sunt obligați să participe la acestea.

Prin hotărârea din 20 aprilie 2016 a Judecătoriei Buiucani, mun.Chișinău, s-a

admis integral acțiunea formulată de ÎMGFL-13.

S-a încasat de la Serbinovici Alexandru în beneficiul ÎMGFL-13, cu titlu de

datorie, suma de 3796,08 de lei, precum și suma de 270 de lei, cu titlu de cheltuieli

de judecare a cauzei legate de achitarea taxei de stat.

Acțiunea reconvențională declarată de Serbinovici Alexandru către ÎMGFL-13

și S.A. „CET nr.2” (SA „Termoelectrica”) privind constatarea acțiunilor pîrîților ca

practică agresivă și înșelătoare stabilită de legea privind protecția consumatorului și

Directiva 2005/29/CE, încasarea solidară de la pîrîți a prejudiciului moral în

cuantum, de 100 000 de lei, s-a respins integral ca neîntemeiată.

Prin decizia din 30 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău apelul declarat de

Alexandru Serbionovici, s-a respins și s-a menținut hotărîrea din 20 aprilie 2016 a

Judecătoriei Buiucani, mun.Chișinău.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a concluzionat că instanța de fond a dat

o apreciere corectă raportului juridic stabilit între părți, a constatat și elucidat pe

deplin circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei, concluziile instanței de

fond expuse în hotărâre fiind în corespundere cu probele administrate, iar normele

de drept material au fost aplicate corect.

Instanța de apel a constatat că Alexandru Serbinovici nu a prezentat careva

probe, care ar confirma faptul stingerii obligației acestuia față de ÎMGFL-13, mun.

Chișinău, în ce privește achitarea datoriei pentru serviciile comunale pretinse de

reclamant. Instanța a reiterat că, potrivit prevederilor pct.21 al Regulamentului cu

privire la furnizarea și utilizarea energiei termice aprobat prin Hotărîrea Guvernului

nr. 434 din 09.04.1998, la imobilele cu destinație de locuințe, contractul de furnizare

se încheie cu asociația de locatari, iar în lipsa acesteia, cu persoana împuternicită, cu

locatarii sau cu proprietarul, după caz. Astfel, lipsa unui contract scris nu scutește de

obligațiunea de a achita serviciul prestat.

La 05 martie 2019, Alexandru Serbinovici a declarat recurs solicitând casarea

deciziei din 30 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, cu restituirea cauzei la

rejudecare la Curtea de Apel Chișinău.

În susținerea recursului a invocat prevederile art. 432 alin. 1 și art. 432 alin.

(3), lit.b) Cod de procedură civilă, și anume instanța de apel a examinat cauza în

lipsa apelantului, care nu a fost citat legal despre locul, data și ora examinării cauzei.

În motivarea recursului a indicat că a depus cerere de apel nemotivată

împotriva hotărîrii primei instanțe. Curtea de Apel Chișinău de două ori a restituit

cererea de apel, încheieri care au fost casate de către Curtea Supremă de Justiție,

dosarul fiind remis pentru rejudecare în instanța de apel.

La 18 septembrie 2018 a depus cerere de apel motivată, cu anexarea bonului de

plată a taxei de stat. La solicitarea sa nr.496 din 10 ianuarie 2019, abia la 26

3

februarie 2019 a făcut cunoștință cu materialele cauzei civile, devenindu-i cunoscut

faptul că pe marginea cauzei sale Curtea de Apel Chișinău, s-a expus.

A invocat faptul că instanțele ierarhic inferioare încalcă dreptul său de acces la

informații, nu îl citează la timp și nu îl informează și nu expediază actele

judecătorești adoptate. Prin aceste acțiuni i se încalcă dreptul de acces la justiție.

Consideră decizia din 30 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău

neîntemeiată și ilegală din motiv că cererea de apel a fost examinată în lipsa sa,

despre examinare nu a fost informat în mod legal, cît și nu a cunoscut despre

emiterea deciziei, deși celelalte părți pe dosar au cunoscut aceste informații.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel.

Materialele dosarului confirmă faptul că decizia din 30 octombrie 2018 a Curții

de Apel Chișinău a fost expediată pentru cunoștință părților la proces la 29

noiembrie 2018 (f.d. 91, vol.III), însă la materialele dosarului lipsește confirmarea

recepționării deciziei recurate de către părțile la proces.

Totodată la solicitarea lui Alexandru Serbinovici, ultimul la 26 februarie 2019 a

luat cunoștință cu materialele cauzei și a primit decizia din 30 octombrie 2018 a

Curții de Apel Chișinău (f.d. 93, vol.III).

Astfel, recursul declarat de Alexandru Serbinovici la 05 martie 2019, se

consideră a fi depus în termenul stabilit de lege.

În conformitate cu art. 439 alin. (2), (3) Cod de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia. În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea

recursului se decide în lipsa acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin.(2).

La 19 aprilie 2019, în adresa intimaților a fost expediată copia recursului

declarat de Alexandru Serbinovici, cu înștiințarea de a depune referință la recurs.

La 13 mai 2019 SA „Termoelectrica” a depus referință la cererea de recurs

depusă de Alexandru Serbinovici, prin care a solicitat a fi considerată drept

inadmisibilă, după caz, respingerea ca neîntemeiată, a cererii de recurs înaintată de

Alexandru Serbinovici împotriva deciziei din 30 octombrie 2018 a Curții de Apel

Chișinău și a hotărîrii din 20 aprilie 2016 a Judecătoriei Buiucani, mun.Chișinău, cu

menținerea actelor judecătorești în cauză.

Examinând admisibilitatea recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Alexandru Serbinovici, este

inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la

proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială

sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

4

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul

în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Alexandru Serbinovici, nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură

civilă.

Or, argumentele invocate în recurs se referă la dezacordul recurentului cu

soluția pronunțată de către instanța ierarhic inferioară și nu redă încălcarea esențială

sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv

nu constituie temei de casare a deciziei recurate și urmează a fi respins.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform Secțiunii a II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție reiterează că procedura admisibilității constă în

verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute

în art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei se precizează că, în contextul normelor procedurale

din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța de recurs

nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel.

Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și

concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

5

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

faptul că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă,

însă din recursul declarat nu rezultă încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a

probelor.

Cît privește dreptul justițiabilului „de a fi auzit de o instanță”, garantat de art. 6

motiva o hotărîre judecătorească poate varia în funcție de natura deciziei în cauză (a

se vedea inter alia, Helle vs Finlanda, 19 decembrie 1997, parag.55; Hansen vs

Norvegia, 2 octombrie 2014, parag.71-74).

De fapt în concepția instanței europene, articolul 6 § 1 nu impune motivarea

detaliată a deciziei unei instanțe de recurs, care întemeindu-se pe dispozițiile legale

specificate, respinge un recurs ca fiind „lipsit de șanse de succes”, ceea ce s-a

constatat în cazul de față (a se vedea, mutatis mutandis, Kukkonen vs Finlanda

(nr.2), 13 ianuarie 2009, parag.24; Baydar vs Olanda, 24 aprilie 2018, parag.46).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera inadmisibil recursul declarat de Alexandru Serbinovici.

În conformitate cu art. 270, 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Alexandru Serbinovici.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Galina Stratulat

Victor Burduh

6