2ra-1170/19 — încasarea datoriei, comisionului de acordare, penalității și cheltuielilor judiciare

2ra-1170/19 — încasarea datoriei, comisionului de acordare, penalității și cheltuielilor judiciare (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2ra-1170/19

Prima instanță: Judecătoria Anenii Noi (jud.: A. Mocanu)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: N. Simciuc, I. Muruianu, I. Cotruță)

Î N C H E I E R E

19 iunie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecători Maria Ghervas

Nina Vascan

examinând admisibilitatea recursului declarat de Societatea cu Răspundere

Limitată „Credits 2 All”, reprezentată de avocatul Natalia Covaliov,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu

Răspundere Limitată „Credits 2 All” împotriva Iuliei Botez-Chiminja, cu privire

încasarea datoriei, a comisionului de acordare, a penalității și a cheltuielilor de

judecată,

împotriva deciziei din 27 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-a respins cererea de apel depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Credits 2

All” și s-a menținut hotărârea din 09 octombrie 2018 a Judecătoriei Anenii Noi,

c o n s t a t ă :

La 26 iulie 2018, SRL „Credits 2 All” a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Iuliei Botez-Chiminja, cu privire încasarea datoriei, a comisionului de

acordare, a penalității și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a indicat că, la 01 septembrie 2017, între SRL

„Credits 2 All” și Iulia Botez-Chiminja a fost încheiat contractul de împrumut nr.

19378, prin care reclamanta i-a acordat pârâtei suma de 4000 lei, ultima obligându-se

să o restituie în termen de 30 de zile.

SRL „Credits 2 All a menționat că pentru nerespectarea graficului de rambursare

a împrumutului, debitorul s-a angajat să plătească suma împrumutului, comisionul

pentru acordarea împrumutului și penalitatea.

Reclamanta a relatat că, la 01 septembrie 2017, și-a onorat obligațiunea și a

transferat pârâtei suma stipulată în contractul de împrumut (f.d. 15).

Mai mult, SRL „Credits 2 All” a specificat că până la data depunerii acțiunii pârâta

nu și-a onorat obligațiunile de rambursare a împrumutului, iar, pentru a solicita

restituirea acestuia pe cale amiabilă, a expediat o reclamație în adresa acesteia (f.d. 20).

Reclamanta a relatat că la data depunerii cererii de chemare în judecată, datoria

constituia 9800 lei, formată din suma datoriei, comisionul de acordare și penalitatea.

SRL „Credits 2 All” a solicitat încasarea din contul pârâtei a datoriei în sumă de

9800 lei, compusă din suma împrumutului 4000 lei, comisionul pentru acordare în

1

sumă de 1300 de lei și penalitatea în sumă de 4500 lei, a cheltuielilor pentru asistența

juridică în sumă de 1000 lei și a taxei de stat în sumă de 294 de lei.

Prin hotărârea din 09 octombrie 2018 a Judecătoriei Anenii Noi, acțiunea înaintată

de SRL „Credits 2 All” s-a admis parțial.

S-a dispus încasarea din contul Iuliei Botez-Chiminja în beneficiul SRL „Credits

2 All”, a datoriei în sumă de 4000 lei, a comisionului pentru acordarea împrumutului

în sumă de 1300 lei, a penalității în sumă de 1500 lei, a cheltuielilor pentru citarea

publică a pârâtei în sumă de 90 lei și a taxei de stat în sumă de 270 lei. În rest, acțiunea

s-a respins ca neîntemeiată (f.d. 38, 41-45).

Pentru a hotărî astfel, instanța de judecată a constatat că pârâtul nu și-a onorat

obligațiile contractuale, ceea ce atestă că solicitarea de încasare a sumei împrumutului

urmează a fi admisă integral.

Ce ține de pretenția cu privire la încasarea comisionului de acordare a

împrumutului, prima instanță a menționat că această clauză contractuală a fost stipulată

din start de către reclamantă, iar pârâta nu avea decât să le accepte, fără a avea

posibilitatea de a influența conținutul clauzelor contractuale, inclusiv și a celor care

sunt abuzive, ceea ce denotă admiterea pretenției date.

Cu referire la solicitarea de încasarea a penalității, instanța de fond a relatat că

suma solicitată ca penalitate este excesivă și disproporționată cu prejudiciul pe care

reclamanta la prevăzut, pârâta fiind pusă într-o situație dezavantajoasă din punct de

vedere al echilibrului contractual, fapt ce semnifică că aceasta urmează a fi încasată în

cuantum rațional de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere.

Privitor la solicitarea de încasare a cheltuielilor de judecată, instanța a menționat

că reieșind din faptul că acțiunea a fost admisă parțial, taxa de stat urmează a fi încasată

parțial, precum și cheltuielile pentru citarea publică. Iar, cheltuielile pentru asistență

juridică nu pot fi încasate în beneficiul reclamantei, deoarece au fost achitate de SRL

„Incaso” și nu au fost suportate de către aceasta.

Împotriva acestui act judecătoresc, la 05 noiembrie 2018, SRL „Credits 2 All”,

reprezentată de avocatul Natalia Covaliov a declarat apel, solicitând admiterea

apelului, casarea parțială a hotărârii din 09 octombrie 2018 a primei instanțe, cu

pronunțarea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii.

Prin decizia din 27 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins cererea

de apel depusă de SRL „Credits 2 All” și s-a menținut hotărârea din 09 octombrie 2018

a Judecătoriei Anenii Noi (f.d. 72-81).

Referitor la procesul de luare a acestei soluții, instanța de apel a constatat că prima

instanță a elucidat pe deplin circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei, a

aplicat corect normele de drept material și procedural, pronunțând o hotărâre întemeiată

și legală.

La 12 aprilie 2019, prin intermediul oficiului poștal, SRL „Credits 2 All”,

reprezentată de avocatul Natalia Covaliov, a declarat recurs împotriva deciziei din 27

februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, modificarea

deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri

și încasarea în beneficiul reclamantei a penalității în sumă de 3000 lei, a cheltuielilor

pentru asistența juridică în sumă de 1000 lei și a taxei de stat.

În motivarea ilegalității deciziei contestate, recurenta a afirmat că taxa de stat și

cheltuielile pentru serviciile juridice achitate de SRL „Incaso”, urmează a fi considerate

2

drept cheltuieli de judecată percepute de la persoanele în ale căror interese se exercită

actele procedurale.

SRL „Credits 2 All” a specificat că lucrul avocatului nu constă doar din prezența

fizică în fața instanței, dar activitatea acestuia este mult mai complexă și cuprinde mai

multe activități la faza de pregătire a acțiunii pentru a fi înaintată în judecată.

Mai mult, recurenta a menționat că instanța nu a ținut cont de natura clauzelor

contractuale ce ține de încasarea penalității și nu a aplicat prevederile art. 947 alin. (1)

din Codul de procedură civilă.

La 17 mai 2019, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă,

Curtea Supremă de Justiție a comunicat cererea de recurs Iuliei Botez-Chiminja,

informând că referința se depune în termen de o lună de la data primirii scrisorii. În

mod corespunzător, dacă referința nu este prezentată în termenul stabilit,

admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia (f.d. 91).

Până la data stabilită pentru examinarea chestiunii admisibilității recursului, în

adresa Curții Supreme de Justiție nu a parvenit referința prin care intimata să-și expună

poziția față de temeiurile recursului.

Examinând admisibilitatea recursului, fără prezența participanților la proces, în

acord cu procedura specificată la articolul 440 din Codul de procedură civilă, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră că cererea de recurs formulată de SRL „Credits 2 All” este inadmisibilă,

pentru motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Instanța de judecată subliniază că un stat care dispune de instanțe de recurs are

obligația să se asigure că justițiabilii săi se bucură de principiile unui proces echitabil

prevăzute la articolul 6 parag. (1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului

și a Libertăților Fundamentale (a se vedea Lebedinschi vs Republica Moldova, 16

septembrie 2015, parag. 32, Sultan vs Republica Moldova, 5 iunie 2018, parag. 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi efectuată și

analizată prin prisma articolului sus - citat, care cuprinde, în mod particular, dreptul de

acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Instanța de recurs observă că dreptul de acces la un tribunal poate fi limitat,

inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate prin intermediul căilor de atac,

pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie reglementat de către stat, care se bucură

în această privință de o anumită marjă de apreciere. În acest sens, criteriile pentru

autorizarea unei cereri introduse pe o cale de atac extraordinară pot fi mai stricte decât

condițiile instituite pentru o cale de atac ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer

vs Germania, 1 septembrie 2016, parag. 34; Miessen vs Belgia, 16 octombrie 2016,

parag. 64; Samardžić vs Croația, 20 iulie 2017, parag. 28; Zubac vs Croația (Marea

Cameră), 5 aprilie 2018, parag. 82).

La început, judecătorul raportor a făcut un raport verbal în fața completului de

judecată instituit în corespundere cu articolul 439 alin. (2) din Codul de procedură

civilă. Așadar, în conformitate cu articolul 433 lit. a1), b), c) și d) din Codul de

procedură civilă, instanța de judecată a verificat dacă actul judecătoresc poate fi atacat

3

cu recurs, dacă cererea dedusă judecății este formulată de persoana îndreptățită, dacă

aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost declarată în termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cererii se referă la decizia din 27 februarie 2019 a

Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în articolul 429 alin.

(1) din Codul de procedură civilă.

În baza cercetării materialelor cauzei, completul de judecată nu a identificat faptul

că recursul a fost examinat anterior, fiind respectate, totodată, dispozițiile articolului

430 din Codul de procedură civilă, cu privire la subiecții abilitați cu dreptul de a depune

recurs.

În conformitate cu articolul 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea

nu prevede altfel. Termenul respectiv este de decădere și nu poate fi restabilit. Această

limită temporală este esențială pentru a asigura buna administrare a justiției și, în

special, principiul securității juridice (a se vedea Marc Brauer, ibidem, parag. 35; Tence

vs Slovenia, 31 mai 2016, parag. 31).

Completul de judecată constată că, la 22 martie 2019, Curtea de Apel Chișinău a

plasat pe pagina web „Portalul instanțelor naționale de judecată” la compartimentul

„Curtea de Apel Chișinău”, „Hotărârile instanței” decizia din 27 februarie 2019, iar, la

25 martie 2019, a expediat-o participanților la proces (f.d. 82).

Prin urmare, cererea de recurs a fost depusă la 12 aprilie 2019 (f.d. 85-89), însă,

dovadă primirii adecvate a actului contestat nu există la materialele cauzei. Astfel,

luând în considerare cele menționate, se consideră că cererea dedusă judecății a fost

declarată în termen.

În continuare, completul de judecată a audiat raportul verbal al judecătorului

raportor, cu privire la esența și temeiurile recursului, inclusiv dacă argumentele

recurentei referitoare la ilegalitatea deciziei atacate întrunesc criteriile formale din

articolul 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Articolul 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă dictează regula principală,

potrivit căreia, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în

cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept

material sau a normelor de drept procedural.

La acest capitol, alin. (2) și (3) din articolul 432 din Codul de procedură civilă

prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept

procedural au fost încălcate sau aplicate eronat. Iar, alin. (4) stabilește că săvârșirea

altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului

doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut conduce la

soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea

probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau în cazul în care erorile

comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Mai

mult, modul de prezentare și formulare a chestiunilor de drept a fost explicitat în

punctele 22 – 27 din Hotărârea explicativă nr. 5 din 11 noiembrie 2013 a Plenului Curții

Supreme de Justiție (a se vedea similar Trevisanato vs Italia; 16 decembrie 2016, parag.

22 – 23, 36).

În mod corespunzător, instanța de recurs notează că reglementările referitoare la

rigorile impuse de articolul 432 alin. (1) - (4) din Codul de procedură civilă sunt

redactate suficient de clar și îndeplinesc criteriul de previzibilitate. Mai mult, scopul

acestui articol este, atât de a proteja interesul recurentei de a obține, după caz, casarea

4

sau modificarea deciziei atacate, cât și de a păstra rolul Curții Supreme de Justiție de a

se ocupa numai de probleme de o importanță semnificativă specificat în articolul 1 alin.

(2) din Legea nr. 789-XIII din 26 martie 1996 (a se vedea Zubac, ibidem, parag. 83,

105 - 106).

În consecință, limitările impuse de articolul 432 alin. (2) – (4) din Codul de

procedură civilă urmăresc un scop legitim, respectând în același timp cerințele

securității juridice și bunei administrări a justiției (a se vedea Beniamin Nersesyan vs

Armenia, 19 ianuarie 2010, parag. 22; Marc Brauer, ibidem, parag. 35; Miessen,

ibidem, parag. 67; Sturm vs Luxemburg, 27 iunie 2017, parag. 36; Zubac, ibidem,

parag. 98). Persoanele vizate trebuie să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se

vedea Ronald Vermeulen vs Belgia, 17 iulie 2018, parag. 44).

Astfel, instanța de judecată conchide că judecarea recursului, exercitat conform

rigorilor impuse de articolul 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, are caracter

devolutiv numai pentru problemele de drept material și procedural. Curtea Supremă de

Justiție verifică doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în fapt. În acest caz, instanța

de recurs nu cercetează cum a fost reflectată realitatea obiectivă a faptelor determinate

de instanțele ierarhic inferioare, cu excepția situației în care constatările pot fi

considerate arbitrare sau vădit nerezonabile.

Instanța de recurs relevă că recurenta nu a invocat argumente referitoare la

ilegalitatea deciziei atacate. În acest context, dacă instanța ar purcede la examinarea

cererii de recurs motivate într-o asemenea manieră, atunci s-ar substitui autorului

acesteia în formularea unor critici împotriva actului judecătoresc, ceea ce ar echivala

cu un control efectuat din oficiu și ar pune la îndoială obiectivitatea și nepărtinirea

completului de judecată. Or, un atare exercițiu este inadmisibil în condițiile în care,

prin prisma articolului 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs trebuie să cuprindă esența și temeiurile recursului, precum și argumentul

ilegalității deciziei atacate.

Pe baza celor prezentate, completul de judecată constată că SRL „Credits 2 All”

nu a adus suficiente argumente cu privire încălcările comise de instanța de apel, pe care

le-ar fi considerat esențiale și ar putea obliga instanța de recurs să primească cererea

acestuia spre examinarea în fond și, eventual, să caseze/modifice hotărârea

judecătorească contestată. Prin urmare, temeiurile invocate nu sunt compatibile cu

cerințele prevăzute la articolul 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă,

iar, în consecință, recursul dedus judecății nu corespunde condiției de a fi efectiv (a se

vedea, inter alia, Petrovic vs Luxemburg, 17 februarie 2011, parag. 31 – 33, Sturm,

ibidem, parag. 32).

Considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru a permite instanței de judecată de

a reține existența temeiului prevăzut la articolul 433 lit. a) din Codul de procedură

civilă. În atare condiții, conjunctura respectivă confirmă că marja de apreciere a

instanței de recurs nu a fost disproporționată cu obiectivele securității raporturilor

juridice și bunei administrări a justiției, după caz, s-a accentuat rolul instanței supreme

de a interpreta uniform legea și de a soluționa litigiile apărute în cadrul aplicării legilor,

în raport cu obiecțiile formulate în recurs. Deci, în opinia instanței, normele de drept

nu au format un obstacol care să afecteze esența dreptului recurentei de acces la un

tribunal.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi auzit de o instanță”, garantat de articolul

6 parag. 1 din C.E.D.O., instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre

5

judecătorească poate varia în funcție de natura deciziei în cauză și de trăsăturile

speciale ale procedurii în ordine de recurs (a se vedea, inter alia, Latourniere vs Franța,

10 decembrie 2002, parag. 2; Hansen vs Norvegia, 2 octombrie 2014, parag. 71 – 74).

În concepția instanței europene, articolul 6 parag. (1) nu impune motivarea detaliată a

deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice,

respinge un recurs ca fiind lipsit de șanse de succes (a se vedea, mutatis mutandis,

Kukkonen vs Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie 2009, parag. 24; Papaioannou vs Grecia, 2

iunie 2016, parag. 45; Baydar vs Olanda, 24 aprilie 2018, parag. 46; Guelfucci vs

Franța, 3 iulie 2018, parag. 42 - 44). Aceste raționamente se transpun direct în cazul de

față, de vreme ce esența și temeiurile din recursul dedus judecății, inclusiv și

argumentele din el, nu sunt în stare să afecteze legalitatea deciziei atacate sau a

procedurii în ansamblu.

Având în vedere circumstanțele care preced, completul de judecată decide în

mod unanim că recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Credits

2 All”, reprezentată de avocatul Natalia Covaliov, nu ridică probleme de drept și nu

poate fi acceptat spre examinare în fond, urmând a fi considerat inadmisibil.

În conformitate cu articolul 270, articolul 433 lit. a) și articolul 440 alin. (1) din

Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată

„Credits 2 All”, reprezentată de avocatul Natalia Covaliov.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Maria Ghervas

Nina Vascan

6