2ra-1228/19 — încasarea prejudiciului material si moral
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea prejudiciului material si moral
- Temei legal
- temeiurile declarării recursului
2ra-1228/19 — încasarea prejudiciului material si moral (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 2ra-1228/19 Prima instanță - Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani ( jud. : C. Valah) Instanța de apel - Curtea de Apel Chișinău (jud. : A. Minciuna, V. Sîrbu, V. Mihaila ) Î N C H E I E R E 19 iunie 2019 mun.
Chișinău Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Svetlana Filincova Dumitru Mardari examinând admisibilitatea recursului declarat de Samoilova Janneta, reprezentată de avocatul Ceban Victor, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Samoilova Janneta împotriva Companiei Aeriană „Air Moldova” Societate cu Răspundere Limitată privind încasarea compensației, prejudiciului material și moral, împotriva deciziei din 27 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost admis apelul declarat de Compania Aeriană „Air Moldova”, casată hotărârea din 18 octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani și pronunțată o hotărâre nouă de respingere a acțiunii, c o n s t a t ă : La 23 noiembrie 2017, Samoilova Janneta s-a adresat în instanță cu o cerere de chemare în judecată împotriva Companiei Aeriene „Air Moldova” Societate cu Răspundere Limitată solicitând încasarea sumei de 250 de euro cu titlu de compensației, 360,80 euro cu titlu de prejudiciu material și suma de 5000 de euro cu titlu de prejudiciu moral.
În motivarea cererii de chemare în judecată a invocat că, la 28 iulie 2017 a rezervat bilete de avion pe numele său și fiului Samoilov Vladimir pentru zborul Chișinău- Roma-Palermo-Roma-Chișinău, pentru data de 15 august 2017-06 septembrie 2017, achitând suma de 725 euro.
Zborul Chișinău-Roma sub numărul 9V0891 a fost programat la 15 august 2017, ora 0630, operator aerian compania aeriană „Air Moldova” și împreună cu fiul au trecut înregistrarea la ora stabilită, dar din motive necunoscute zborul a fost reținut două ore, ca urmare a întârziat la zborul AZ1785 al companiei „Alitalia Societa Aerea Italiana”, cu destinația Roma-Palermo, programat pentru ora 1000. Reclamanta a indicat că s-a adresat cu cerere operatorului aerian „Alitalia Societa Aerea Italiana” pentru acordarea posibilității de a se înregistra la zborul următor către Palermo, dar i-a fost refuzat din motivul ca a întârziat la zborul din vina companiei „Air Moldova”, prin urmare anume această companie trebuie să о trimită în Palermo.
1 Dat fiind faptul că în aeroportul din Roma nu a găsit reprezentanța companiei „Air Moldova”, a fost nevoită din surse proprii să cumpere bilete pentru destinația Roma- Palermo la operatorul aerian „Ryanair Fly Cheaper”, achitând 360,80 euro. Samoilova Janneta a menționat că la ora 1100, era așteptată de prietena sa din Sicilia, dar din cauza că a venit mai târziu cu alt zbor a rămas singură în aeroport pentru că prietena plecase. După sosirea în aeroportul din Palermo, la ora 1300, a fost nevoită să caute telefon pentru a suna prietena și ca rezultat a stat în aeroport până seara când din nou a venit prietena cu taxiul. Timp de două săptămâni a încercat să contacteze compania „Air Moldova”, dar fără rezultat.
Plecarea cu zborul „AZ1782” Palermo-Roma era programat la 06 septembrie 2017, ora 1015 venind la înregistrare la ora 0800, a fost anunțată de reprezentantul companiei „Alitalia Societa Aerea Iatliana” că biletul pentru zborul Palermo-Roma este anulat. Reprezentantul companiei pe parcurs de 3 ore a încercat să clarifice situația, dar fără rezultat. Ca urmare, i s-a oferit bilet la ora 1230 pentru zborul „AZ1784”. După sosirea la aeroportul din Roma, a venit la înregistrarea zborului „9U0892” Roma-Chișinău, ora 1530, al companiei „Air Moldova”, unde din nou s-a comunicat cu biletul este anulat. Numai cu 10 minute înainte de zbor împreună cu fiul au trecut în avion. După sosirea la aeroportul din Chișinău s-a adresat imediat companiei „Air Moldova” cu cerere privind compensarea costului biletului în mărime de 360,80 euro, pentru zborul Roma-Palermo din 15 august 2017 și 270 euro, cheltuieli pentru taxi.
Reclamanta a susținut că după trei săptămâni a primit prin posta electronică răspuns de la „Air Moldova” și anume procesul-verbal nr.51/54 din 30 august 2017 al Comisiei de pretenție, prin care i s-a comunicat că după examinarea cererii Comisia a luat decizia de a rambursa complet partea neutilizată a zborului FCO-PMO (Roma- Palermo), biletul de avion nr. 572493364525/6, dar rambursarea va fi efectuată de agenția unde a fost procurat biletul. A încercat prin poșta electronică să contacteze compania „Pietra lol travel”, unde a procurat biletul online, dar compania italiană a informat-o că nu va compensa costul biletului din motiv că responsabilă este compania „Air Moldova”. S-a adresat din nou Companiei aeriene „Air Moldova” care i-a comunicat că va restitui numai suma de 108 euro.
Reclamanta a menționat că este în drept să primească o compensație pentru situația creată. Prejudiciul material la caz constituie 360,8 euro și anume contravaloarea biletului pe care a fost nevoită să-l cumpere în aeroportul din Roma pentru zborul Roma- Palermo, de la operatorul „Ryanair Fly Cheaper”, din motivul că Compania Aeriană „Air Moldova” a reținut zborul 9U0891 Chișinău-Roma. Samoilova Janneta a reiterat că, nu a fost anunțată din timp despre reținerea zborului, nu a avut posibilitatea să refuze acest zbor, prin urmare „Air Moldova” are obligația să-i repare prejudiciul cauzat din cauza încălcării termenelor contractuali stabiliți. Dovada faptului este și procesul-verbal nr.51/54 din 30 august 2017, unde este clar stabilit că s-a decis rambursarea costului părții neutilizate a biletului, ce înseamnă că pârâtul a recunoscut vina sa.
2 Reclamanta a indicat că, a suferit și un prejudiciu moral pentru că s-a aflat într-o situație stresantă cauzat prin comportamentul companiei „Air Moldova”. Despre reținerea zborului Chișinău-Roma nu a fost anunțată din timp, nu s-a oferit susținere conform legislației (apă potabilă etc.), a fost stresată împreună cu fiul când au întârziat la zborul Roma-Palermo, a intrat în panică, deoarece nu a putut să contacteze compania „Air Moldova” și nici nu știa ce se facă, a avut cheltuieli neprevăzute în mărime de 360,8 euro, sumă considerabilă pentru ea. De asemenea, a fost stresată când a aflat că biletele pentru zborurile Palermo- Roma și Roma-Chișinău sunt anulate. Toate acestea au dus la faptul că odihna programată a fost risipită.
Suferințele morale о urmăresc și în prezent din motivul ca pârâtul a recunoscut vina, dar refuză să-i compenseze pe deplin prejudiciul material. Prin hotărârea din 18 octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, s-a admis parțial acțiunea. S-a încasat din contul Întreprinderii de Stat „Air Moldova”, în beneficiul lui Samoilova Janneta, compensația în mărime de 250 euro, prejudiciul material 360,80 euro, prejudiciul moral 300 euro, în total 910,8 (nouă sute zece, 8) euro, în monedă națională la cursul oficial din ziua executării hotărârii, cheltuielile de judecată privind asistența juridică 2500 lei și cheltuielile de traducere 650 lei, în total 3150 (trei mii o sută cincizeci) lei.
S-a încasat din contul Companiei Aeriene „Air Moldova” Societate cu Răspundere Limitată” în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 100,92 (o sută, 92) lei, de care a fost scutită reclamanta Samoilova Janneta. În rest, pretențiile din acțiune privind încasarea prejudiciului moral și a cheltuielilor de asistență juridică în mărimea solicitată s-au respins, ca neîntemeiate. Nefiind de acord cu soluția instanței de fond la 29 octombrie 2018, reprezentantul Companiei Aeriene „Air Moldova” Societate cu Răspundere Limitată a declarat apel împotriva hotărârii din 18 octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe și pronunțarea unei noi hotărâri de respingere a cererii de chemare în judecată.
La 20 februarie 2019, reprezentantul lui Samoilova Janneta, avocatul Ceban Victor a depus cerere de apel incident. Prin decizia din 27 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău a fost respins cererea de apel incident depusă de Samoilova Janneta. S-a admis apelul declarat de Compania Aeriană „Air Moldova” Societate cu Răspundere Limitată, s-a casat hotărârea din 18 octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani și s-a emis o nouă hotărâre prin care: S-a respins cererea de chemare în judecată depusă de Samoilova Janneta împotriva Companiei Aeriene „Air Moldova” Societate cu Răspundere Limitată privind încasarea compensației, prejudiciului material și moral, ca neîntemeiată. S-a încasat de la Samoilova Janneta în beneficiul Companiei Aeriene „Air Moldova” Societate cu Răspundere Limitată cheltuielile de judecată sub formă de cheltuieli privind achitarea taxei de stat în mărime de 243 (două sute patruzeci și trei) lei.
Pentru a se pronunțat astfel instanța de apel a conchis că decolarea din Chișinău s-a reținut cu 55 minute, astfel încât aeronava și-a luat zborul din capitala Republicii Moldova la ora 7.25, iar la Roma a aterizat la ora 8.40. 3 Samoilova Janneta a avut la dispoziție 1 oră și 20 de minute pentru a se îmbarca în aeronavă și a ajunge la Palermo în conformitate cu normele de înregistrare și îmbarcare, publicate pe pagina oficială a companiei aeriene Alitalia Societa Aerea Italiana în care se menționează că pentru zborurile din Italia, aeroportul Fiumicino, în caz de zboruri interne înregistrarea se face cu 40 de minute înainte de zbor, iar poarta aeroportului se va închide cu 15 minute înainte de zbor.
Astfel, instanța a reținut că, Samoilova Janneta avut la dispoziție, chiar și în cazul de reținere a cursei, de două ori mai mult timp pentru a se înregistra decât cel prevăzut de regulamentul companiei aeriene pentru îmbarcare, iar reținerea cursei cu 55 de minute nicidecum nu i-a afectat zborul Roma-Palermo. La 22 mai 2019, Samoilova Janneta, reprezentată de avocatul Ceban Victor, a declarat recurs împotriva deciziei din 27 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău solicitând admiterea recursului, casarea deciziei menționate și menținerea hotărârii din 18 octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. Drept temei de declarare a recursului recurentul a indicat prevederilor art.432 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură civilă, care statuează expres că se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească a interpretat în mod eronat legea.
În motivarea recursului a indicat că nu este de acord cu soluția instanței de apel, fiind adoptată cu interpretarea eronată a normelor de drept material. Astfel, recurentul consideră că probele prezentate în cadrul examinării cauzei au fost interpretate eronat de către instanțele investite cu judecarea fondului, iar decizia instanței de apel relevă o insuficiență analiză a probatoriului în cauză ce a condus la reținerea unei situații de fapt inexacte. Prin referința depusă la 4 iunie 2019, Samoilova Janneta a indicat că recursul declarat de Sandu Nadejda, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.
Argumentele expuse în recurs au fost supuse aprecierii juste de către instanța de apel prin prisma art.130 și 139 din Codul de procedură civilă, în raport cu depozițiile art. 118. Din cererea de recurs nu rezultă existența unui din temeiurile de declarare a recursului, deoarece recursul devoluează exclusiv pe circumstanțele de drept a cauzei, iar recurentul nu a invocat nici un argument de ilegalitate a deciziei instanței de apel. A pledat pentru inadmisibilitatea recursului. Cu referire la termenul de depunere a recursului, instanța de recurs menționează că Curtea de Apel Chișinău a pronunțat dispozitivul deciziei la 27 februarie 2019. Conform art.434 Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.
Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit. Potrivit scrisorii de ieșire, instanța de apel a expediat participanților la proces, copia deciziei motivate la 25 martie 2019, însă date referitor la recepționarea de către părți a deciziei, la materialele cauzei lipsesc. Cererea de recurs a fost declarată la 22 mai 2019, respectiv în termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă. În conformitate cu art.439 alin. (2) și (3) Cod de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.
4 Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Examinând temeiurile recursului completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele. Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. În conformitate cu art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4). Instanța de recurs reține, că examinarea chestiunii privind admisibilitatea recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.
La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat. Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt. Totodată, Colegiul reține că potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel.
Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs. Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă. Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele. În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut.
Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acest este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem.
(a se vedea Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt pot fi 5 conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A). Potrivit art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu privire la fondul recursului.
Având în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Samoilova Janneta, reprezentată de avocatul Ceban Victor, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și drept urmare, este inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se declară inadmisibil recursul înaintat de Samoilova Janneta, reprezentată de avocatul Ceban Victor. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Svetlana Filincova Dumitru Mardari 6
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.