2ra-1081/19 — încasarea sumei

2ra-1081/19 — încasarea sumei (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr.2ra-1081/19

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (Jud: A. Miron)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Jud: I. Secrieru, A. Danilov, I. Cimpoi)

ÎNCHEIERE

7 iunie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Victor Burduh

Nina Vascan

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Olga Brașoveanu

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Olga Brașoveanu

împotriva lui Grigore Cupcea și Maria Cupcea, intervenienți accesorii Întreprinderea

Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 20 și Societatea pe Acțiuni

„Termoelectrica” cu privire la încasarea sumei

împotriva deciziei din 26 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-a respins apelul depus de Olga Brașoveanu și s-a menținut hotărârea din 14

noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

constată:

La 7 iunie 2018, Olga Brașoveanu a depus cerere de chemare în judecată

împotriva lui Grigore Cupcea și Maria Cupcea, intervenienți accesorii Întreprinderea

Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 20 și Societatea pe Acțiuni

„Termoelectrica” cu privire la încasarea sumei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a indicat că apartamentul nr. 125 din bd.

Moscova 5, mun. Chișinău i-a aparținut cu drept de proprietate până la 12 ianuarie

12 ianuarie 1999, apartamentul nr. XXXXX a fost înstrăinat Mariei Cupcea.

Reclamanta a accentuat că contractul de vânzare-cumpărare a fost înregistrat de către

Maria Cupcea în Registrul bunurilor imobile.

Astfel, reclamanta a menționat că în anul 2012 a fost acționată în instanța de

judecată în mod greșit, de către Societatea pe Acțiuni „Termoelectrica” și

Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 20, solicitând

încasarea din contul ei a datoriei pentru energia termică consumată în apartamentul

enunțat în mărime de 8837,35 lei pentru perioada 2001-2012.

În acest sens, Olga Brașoveanu a indicat că la acel moment nu mai domicilia în

apartamentul nr. XXXXX, mun. Chișinău și nu mai deținea dreptul de proprietate

asupra acestuia. Imobilul nominalizat aparținea de fapt și de drept pârâților.

1

Reclamanta a afirmat că Întreprinderea Municipală „Infocom” a prezentat

calculul descifrat al datoriei pentru serviciile locativ-comunale, care reflecta situația

din anul 2001 până în toamna anului 2012.

În acest context, Olga Brașoveanu a specificat că a fost acționată în instanța de

judecată, deoarece la acel moment figura încă din greșeală în Registrul bunurilor

imobile drept coproprietar al apartamentul nr. XXXXX.

Reclamanta a invocat că prin hotărârea din 25 martie 2013 a Judecătoriei

Rîșcani, mun. Chișinău a fost admisă acțiunea și a fost dispusă încasarea din contul

ei în beneficiul Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ nr. 20 a

datoriei pentru serviciile prestate în mărime de 8837,35 lei și taxa de stat achitată la

depunerea cererii de chemare în judecată în mărime de 270 de lei.

Nefiind de acord cu hotărârea menționată, la 26 martie 2014, Olga Brașoveanu

a depus cerere de revizuire, iar prin încheierea din 25 septembrie 2014 a Judecătoriei

Rîșcani, mun. Chișinău, a fost admisă cererea de revizuire, cu dispunerea rejudecării

cauzei. Astfel prin hotărârea din 3 noiembrie 2015 a Judecătoriei Rîșcani, mun.

Chișinău a fost respinsă ca fiind neîntemeiată acțiunea depusă de Întreprinderea

Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 20.

Reclamanta a relatat că, la 13 ianuarie 2017, Societatea pe Acțiuni

„Termoelectrica” a depus în interesele Întreprinderii Municipale de Gestionare a

Fondului Locativ nr. 20 acțiune civilă oblică împotriva proprietarilor actuali ai

apartamentului în litigiu, prin care a solicitat încasarea datoriei pentru serviciile

acordate de agentul termic. Astfel, prin încheierea din 1 martie 2017 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Rîșcani, a fost admis renunțul Societății pe Acțiuni

„Termoelectrica” la acțiune și a fost încetat procesul civil, deoarece a fost achitată

datoria și cheltuielile de judecată.

Olga Brașoveanu a considerat că, de fapt, suma de 8837,35 de lei a fost exclusă

din datoria pârâților și a fost încasată din contul său în beneficiul Întreprinderii

Municipale de Gestionare a Fondului Locativ nr. 20 de către executorul judecătoresc

Maxim Romalinschii în procesul executării silite a hotărârii judecătorești din 25

martie 2013.

În acest context, reclamanta a specificat că în rezultatul celor indicate, a fost

nevoită să depună o cerere cu privire la întoarcerea executării, iar prin ordonanța din

6 martie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani a fost admisă cererea cu privire

la întoarcerea executării, fiind dispusă restituirea din contul Întreprinderii

Municipale de Gestionare a Fondului Locativ nr. 20 a sumei de 9107,35 de lei,

achitată cu titlu de datorie pentru serviciile comunale și a taxei de stat în baza

documentului executoriu nr. 2-14987/12 din 25 martie 2013, precum și a fost dispusă

restituirea din contul executorului judecătoresc Maxim Romalinschii a sumei de

1868,18 lei achitată cu titlu de cheltuieli de executare în baza documentului

executoriu nr. 175-1059R/14 din 21 martie 2014.

Reclamanta a susținut că executorul judecătoresc a executat această ordonanță

și a restituit suma cheltuielilor de executare, însă Întreprinderea Municipală de

Gestionare a Fondului Locativ nr. 20 se află în proces de insolvabilitate și nu poate

să-i restituie suma percepută de la ea, deoarece a fost transferată furnizorului.

2

Concomitent, prin răspunsurile acordate de Întreprinderea Municipală de Gestionare

a Fondului Locativ nr. 20 la cererile sale, Olga Brașoveanu a fost informată că

datoria în sumă de 8837,35 de lei a fost exclusă din contul personal al apartamentului

nr. 125 din bd. Moscova 5, mun. Chișinău.

Olga Brașoveanu a afirmat că în cadrul procedurii de insolvabilitate nu a depus

o cerere de validare a creanței, deoarece a considerat această procedură fără efect,

având în vedere faptul că Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului

Locativ nr. 20 se află în proces de lichidare și nu este capabilă să restituie creanțele.

Reclamanta a solicitat încasarea din contul lui Grigore Cupcea și Maria Cupcea

în beneficiul său a sumei de 9107,35 de lei, cu titlu de restanță acumulată la achitarea

serviciilor locativ-comunale pentru apartamentul XXXXX.

Prin hotărârea din 14 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată (f.d. 72-75).

Prin decizia din 26 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins

apelul depus de Olga Brașoveanu, fiind menținută hotărârea din 14 noiembrie 2018

a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani (f.d. 102-108).

Pentru a hotărî astfel, instanțele de judecată au reținut că suma pretinsă de către

Olga Brașoveanu a fost încasată din contul acesteia în beneficiul Întreprinderii

Municipale de Gestionare a Fondului Locativ nr. 20. În acest sens, instanțele au

concluzionat că Olga Brașoveanu nu a efectuat careva achitări în contul lui Grigore

Cupcea și Maria Cupcea.

Prin urmare, instanțele au menționat că părți ale raportului obligațional au fost

Olga Brașoveanu și Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr.

20, iar pentru încasarea sumei, Olga Brașoveanu urmează să depună cerere de

validare a creanței și să parcurgă procedura impusă de lege.

La 5 aprilie 2019, Olga Brașoveanu, a depus recurs împotriva deciziei din 26

februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea

deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi decizii cu

privire la admiterea acțiunii.

Recurenta, Olga Brașoveanu, în motivarea recursului, a indicat că instanțele

de judecată la adoptarea hotărârilor contestate, au aplicat și interpretat eronat

normele dreptului material aplicabile raportului juridic litigios.

Astfel, recurenta a menționat că i-a fost încălcate toate garanțiile unui proces

echitabil în ceea ce privește dreptul la apărare și motivarea hotărârii.

În acest sens, recurenta a afirmat că instanțele de judecată nu au dat apreciere

faptului că ea nu a locuit în apartamentul în litigiul în perioada pentru care a fost

dispusă încasarea din contul său a serviciilor locativ-comunale.

La 23 aprilie 2019, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură

civilă, Curtea Supremă de Justiție i-a comunicat cererea de recurs lui Grigore

Cupcea, Maria Cupcea, Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ

nr. 20, Societății pe Acțiuni „Termoelectrica”, informându-i că referința se depune

în termen de o lună de la data primirii scrisorii. In mod corespunzător, dacă referința

nu a fost prezentată în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa

acesteia.

3

La data stabilită pentru examinarea cauzei, Grigore Cupcea, Maria Cupcea,

Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 20, Societatea pe

Acțiuni „Termoelectrica” nu a înaintat referință la cererea de recurs depusă de Olga

Brașoveanu, prin care să-și exprime opinia referitor la recursul declarat.

Analizând admisibilitatea recursului, conform art. 440 din Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră inadmisibilă cererea de recurs formulată de Olga

Brașoveanu, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și

face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu

alin.(2).

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Prin prisma dispoziției enunțate, instanța de judecată a constatat că recursul

declarat de Olga Brașoveanu la 5 aprilie 2019 este depus.

În aceeași ordine de idei, materialele cauzei au confirmat faptul că recursul nu

a fost examinat anterior, fiind respectate, totodată, dispozițiile art. 430 din Codul de

procedură civilă.

În continuare, audiind raportul verbal al judecătorului-raportor și verificând

încadrarea în dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă a

temeiurilor invocate în recurs, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție constată existența temeiului prevăzut la

art. 433 lit. a) CPC, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și

alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural. Temeiurile declarării recursului sunt enumerate

exhaustiv în alineatele (2), (3) și (4) ale acestui articol.

Rațiunea acestor dispoziții legale fundamentează ideea potrivit căreia

judecarea recursului exercitat conform Secțiunii II-a, Capitolul XXXVIII din Codul

de procedură civilă, are un caracter devolutiv și privește doar problemele de drept

material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în

fapt. În aceste condiții, trebuie observat caracterul extraordinar al aceste căi de atac,

la care se poate recurge doar în cazurile excepționale enunțate de dispozițiile art. 432

alin. (2), (3), (4) din Codul de procedură civilă.

Din acest punct de vedere, completul Colegiului își propune să verifice esența

și temeiurile recursului, precum și argumentele privind caracterul nelegal al deciziei

atacate, în limitele în care au fost formulate și prin prisma drepturilor garantate de

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO).

Instanța subliniază că în materie civilă Convenția nu garantează un drept de

recurs, dar că o eventuală procedură de examinare a admisibilității acestuia face

incident articolul 6 (a se vedea, inter alia, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie

2009, para. 24; Akaki Tchaghiashvili v. Georgia, 2 septembrie 2014, para. 34).

4

În plus, un stat care dispune de astfel de instanțe de recurs are obligația să se

asigure că justițiabilii se bucură de principiile unui proces echitabil garantate de art.

6 alin. (1), în special de dreptul de acces la o instanță și de dreptul de a fi audiat. (a

se vedea, de exemplu, Erfar – Avef v. Grecia, 27 martie 2014, para. 39 – 40;

Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, para. 32).

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității

contestațiilor înaintate prin intermediul căilor de atac, întrucât însăși natura sa

solicită o reglementare specială din partea statului, care beneficiază de o anumită

marjă de apreciere. În acest sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri introduse

pe o cale de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o

cale de atac ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer v. Germania, 1 septembrie

2016, para. 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, para. 64).

În același timp, în jurisprudența sa consecventă, Curtea Europeană a precizat

că interpretarea normelor de procedură reprezintă o chestiune de drept intern și ține,

în principiu, de competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (a se vedea, de exemplu, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), ibidem,

para. 25; Vučković și alții v. Serbia (excepții preliminare), 25 martie 2014, para. 80;

Miessen v. Belgia, ibidem, para. 70).

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea

de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

În același context, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură civilă

prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de

drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4) stabilește că

săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare

a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut

conduce la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau în cazul

în care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului.

Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de

articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă urmăresc protejarea

interesului părții, precum și competența asigurării interpretării unitare a legii de către

Curtea Supremă de Justiție. Aceste limitări urmăresc un scop legitim, îndeplinind

cerințele securității juridice și a bunei-administrări a justiției (a se vedea, mutatis

mutandis, Beniamin Nersesyan v. Armenia, 19 ianuarie 2010, para. 22; Erfar – Avef,

ibidem, para. 41, Marc Brauer, ibidem, para. 35; Miessen, ibidem, para. 67;

Trevisanato v. Italia, 16 decembrie 2016, para. 36 - 37).

În speță, instanța constată că cererea de recurs declarată de către Olga

Brașoveanu este formulată în baza art. 432 alin. (1), (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă, așa cum prevede art. 437 alin. (2), lit. f) din Codul de Procedură

Civilă.

5

Completul judiciar notează că-i revine obligația de a verifica dacă

argumentele recurentei întrunesc condițiile necesare pentru a declara admisibilă

cererea acesteia, inclusiv dacă normele de drept invocate în favoarea punctului său

de vedere sunt incidente la soluționarea fondului cauzei. Cu toate acestea, trebuie

subliniat că din succesiunea actelor dosarului reiese că recurenta a reluat criticile

formulate în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel deja s-a

pronunțat.

Prin urmare, Colegiul constată că încălcările invocate, exprimate sub forma

unor enunțuri generale, fără a fi aprofundate, nu permit încadrarea lor în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă. Deci, în mod

evident, lipsește o formulare suficientă și adecvată în ceea ce privește chestiunea de

drept pusă în discuție pentru a identifica esența și temeiul cererii de recurs, impuse

de art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de Convenție,

instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească poate varia în

funcție de natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v. Finlanda, 19

decembrie 1997, para. 55; Latourniere v. Franța, 10 decembrie 2002, para. 2;

Hansen v. Norvegia, 2 octombrie 2014, para. 71 – 74). De fapt, în concepția instanței

europene, art. 6 alin. (1) nu impune motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de

recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge un recurs, ca fiind

„lipsit de șanse de succes” (a se vedea, mutatis mutandis, Kukkonen v. Finlanda (nr.

2), ibidem, para. 24; Beniamin Nersesyan, ibidem, para. 23 – 24; Akaki

Tchaghiashvili, ibidem, para. 34 sau Papaioannou v. Grecia, 2 iunie 2016, para. 45).

Mai mult, instanța observă că Olga Brașoveanu a formulat prezenta cerere

după ce a avut posibilitatea de a fi audiat de o instanță de fond și de o instanță de

apel, care au fost competente de a examina toate chestiunile de fapt și de drept

relevante litigiului (a se vedea, mutatis mutandis, Levages Prestations Services v.

Franța, 23 octombrie 1996, para. 48; A. Menarini Diagnostics S.R.L. v. Italia, 27

septembrie 2011, para. 59; Akaki Tchaghiashvili, ibidem, para. 34).

În sfârșit, în limitele impuse de art. 439 alin. (3) din Codul de procedură civilă,

instanța conchide că recursul dedus judecății nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”,

adică nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, care ar cuprinde încălcări esențiale

sau aplicări eronate din partea instanței judecătorești ierarhic inferioară a normelor

de drept material sau a normelor de drept procedural. Din aceste raționamente,

completul Colegiului constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) din

Codul de procedură civilă, fiind respectat, în viziunea instanței, raportul rezonabil

de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide

6

în mod unanim că recursul declarat de Olga Brașoveanu nu ridică probleme de drept

și nu poate fi acceptat spre examinarea în fond, urmând a fi considerat inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Olga Brașoveanu se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Victor Burduh

Nina Vascan

7