3ra-689/19 — anularea ordinului de concediere, restabilirea in functie, incasarea salariului pentru absenta fortata de la lucru

3ra-689/19 — anularea ordinului de concediere, restabilirea in functie, incasarea salariului pentru absenta fortata de la lucru (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

dosarul nr. 3ra – 689/19

prima instanță: Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău (Jud: V. Boico)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Panov, M. Anton, M. Moraru)

ÎNCHEIERE

29 mai 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Mariana Pitic

Judecători Nicolae Craiu

Iurie Bejenaru

examinând admisibilitatea recursului depus de Tanas Andrei,

în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată

depusă de Tanas Andrei împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu

privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcție, încasarea

salariului pentru absența forțată de la muncă, repararea prejudiciului moral și

compensarea cheltuielilor judiciare,

împotriva deciziei din 15 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin

care s-a respins apelul declarat de Tanas Andrei și s-a menținut hotărârea din 15

septembrie 2016 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 24 martie 2015 Tanas Andrei a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, cu privire la anularea

ordinului de concediere, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru absența

forțată de la muncă, repararea prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor

judiciare.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că la 16 martie 2015 i-a fost

comunicat ordinul Ministerului Justiție al Republicii Moldova nr. 67 din 27

februarie 2015 privind aplicarea sancțiunii disciplinare „concedierea din sistemul

penitenciar”. Potrivit pct. 1 din ordin, acesta a fost destituit din funcție pentru

atitudine neglijentă față de exercitarea obligațiilor de serviciu, manifestată prin: (1)

verificarea superficială a coletelor și banderolelor parvenite pentru deținuți; (2)

admiterea relațiilor neregulamentare; (3) înțelegerea prealabilă cu deținutul privind

facilitarea accesului obiectelor și substanțelor interzise pe teritoriul instituției; (3)

încălcarea prevederilor pct. 261 al Regulamentului serviciului de luptă al

Departamentului Instituții Penitenciare, aprobat prin ordinul Ministerului Justiției

nr. 106 din 6 martie 2003.

În argumentarea pretinsei încălcări, reclamantul a susținut că nu este de

acord cu ordinul Ministerului Justiție al Republicii Moldova nr. 67 din 27 februarie

2015, considerându-l vădit ilegal și neîntemeiat. Astfel, s-a arătat că angajatorul nu

1

a respectat articolul 7 din Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 158,

cu privire la încetarea raporturilor de muncă din inițiativa celui care angajează,

adoptată la Geneva la 22 iunie 1982. Or, până la emiterea ordinului contestat, nu a

fost informat de angajator despre vreo încălcare comisă. La fel, nici materialele

anchetei de serviciu nu confirmă această împrejurare.

O altă obiecție se referă la faptul că ordinul atacat nu conține niciun temei de

aplicare a sancțiunii disciplinare, fapt ce contravine articolul 210 alin. (1) lit. c) din

Codul muncii. De altfel, condițiile destituirii din funcție a colaboratorilor

sistemului penitenciar sunt prevăzute expres și exhaustiv în articolul 20 (184) din

Legea cu privire la sistemul penitenciar.

Mai mult, în opinia lui, abaterile disciplinare invocate în ordinul de aplicare

a sancțiunii disciplinare sunt neîntemeiate, formale și abuzive, întrucât toate

acțiunile lui corespund dispozițiilor punctului 46 din Anexa la Hotărârea de

Guvern nr. 950 din 14 octombrie 1997, care stabilesc obligația de respectare a

legislației, jurământului, statutelor și ordinelor șefilor. Deopotrivă, faptul verificării

superficiale a coletelor și banderolelor parvenite pentru deținuți nu a fost probat de

angajator.

Reclamantul a remarcat că Ministerul Justiției nu a demonstrat nici faptul

înțelegerii prealabile a acestuia cu deținutul privind facilitarea accesului obiectelor

și substanțelor interzise pe teritoriul instituțiilor. La fel, nu poate fi reținută nici

ignorarea prevederilor Regulamentului serviciului de luptă al Departamentului

Instituții Penitenciare, aprobat prin ordinul Ministerului Justiției nr. 106 din 6

martie 2003, deoarece nu este clar în ce anume constă abaterea disciplinară comisă

de acesta.

Totodată, acesta a considerat că ordinul nr. 67 nu corespunde punctului 26

din Statutul Disciplinar al colaboratorului sistemului penitenciar al Ministerului

Justiției, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 308 din 19 martie 1998. Conform

documentului dat, sancțiunile disciplinare trebuie să fie conforme cu vinovăția

celui ce a săvârșit încălcarea și cu gravitatea încălcării săvârșite, iar potrivit

punctului 29, concedierea constituie o măsură disciplinară extremă. Așadar,

concedierea lui din sistemul penitenciar reprezintă un abuz.

Cu referire la repararea prejudiciului moral, reclamantul a sugerat că

emiterea actului administrativ i-a cauzat stres, frustrări, suferințe fizice și psihice.

Prin urmare, i-a fost lezată onoarea, demnitatea și reputația profesională a acestuia.

Tanas Andrei a solicitat (1) anularea ordinului Ministerului Justiție al

Republicii Moldova nr. 67 din 27 februarie 2015, (2) restabilirea în funcția deținută

și (3) încasarea salariului mediu pentru absența forțată de la serviciu.

La fel, reclamantul a cerut (4) repararea prejudiciului moral în mărime de cel

puțin patru salarii medii lunare și (5) compensarea cheltuielilor judiciare.

La 14 aprilie 2015, Tanas Andrei a înregistrat în cancelaria Judecătoriei

Buiucani, mun. Chișinău cererea de modificare și completare a obiectului acțiunii.

Astfel, reclamantul a solicitat suplimentar (1) anularea ordinului

Ministerului Justiției al Republicii Moldova nr. 98 din 16 martie 2015 și (2)

repararea prejudiciului moral în cuantum de patru sute salarii medii lunare.

Prin hotărârea din 15 septembrie 2016 a Judecătoriei Buiucani, mun.

Chișinău, s-a respins acțiunea ca neîntemeiată.

2

Tanas Andrei a declarat apel împotriva hotărârii din 15 septembrie 2016 a

Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău.

Prin decizia din 4 aprilie 2017 a Curții de Apel Chișinău a fost a respins

apelul declarat de Tanas Andrei și a fost menținută hotărârea a Judecătoriei

Buiucani, mun. Chișinău din 15 septembrie 2016.

Prin decizia din 27 iunie 2018 a Curții \Supreme de Justiție a fost admis

recursul declarat de Tanas Andrei, a fost casată decizia din 4 aprilie 2017 a Curții

de Apel Chișinău, cu restituirea cauzei la rejudecare în instanța de apel.

Prin decizia din 15 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins

apelul declarat de Tanas Andrei și s-a menținut hotărârea din 15 septembrie 2016 a

Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău.

Cu referire la legalitatea ordinului nr. 67 din 27 februarie 2015, instanța de

apel a constatat că în prezenta speță angajatorul a identificat și aplicat corect în

privința lui Tanas Andrei sancțiunea disciplinară sub formă de concediere din

sistemul penitenciar, acționând în conformitate cu articolul 20 pct.7 din Legea cu

privire la sistemul penitenciar, care îi permite aplicarea acestei sancțiuni, atunci

când a fost comisă o faptă gravă, chiar și o singură dată. Respectiv, prin atitudinea

neglijentă a apelantului în exercitarea atribuțiilor de serviciu, manifestată prin

verificarea superficială a coletelor și banderolelor parvenite pentru deținuți,

admiterea relațiilor neregulamentare și înțelegerea prealabilă cu deținutul privind

facilitarea accesului obiectelor și substanțelor interzise pe teritoriu instituției, au

fost încălcate prevederile pct. 261 din Regulamentul serviciului de luptă al

Departamentului Instituții Penitenciare, aprobat prin ordinul Ministerului Justiției

nr. 106 din 6 martie 2003.

Cu referire la cerința anulării ordinului Ministerului Justiției nr.98 din 16

martie 2015, instanța de apel a relevat că acesta reprezintă un extras din ordinul

Ministerului Justiție al Republicii Moldova nr. 67 din 27 februarie 2015 privind

aplicarea sancțiunii disciplinare „concedierea din sistemul penitenciar” a lui Tanas

Andrei, ceia ce îl exclude de la controlul judecătoresc.

În condițiile în care cerințele reclamantului formulate în vederea anulării

ordinului nr.67 din 27 februarie 2015 au fost respinse ca neîntemeiate, instanța de

apel a menționat că urmează a fi respinse cu titlu de cerințe subsecvente

restabilirea în funcția deținută, încasarea salariului mediu pentru absența forțată de

la serviciu și repararea prejudiciului moral în cuantum de patru sute salarii medii

lunare.

La 13 februarie 2019 Tanas Andrei a depus recurs împotriva deciziei din 15

noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia și a hotărârii

primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.

În motivarea recursului a indicat că instanțele au aplicat o lege care nu

trebuia să fie aplicată și anume prevederile Regulamentului serviciului de luptă al

Departamentului Instituții Penitenciare; nu a fost aplicată legea care trebuia să fie

publicată; circumstanțele constatate de instanțe ca fiind stabilite nu au fost

dovedite.

Examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului, completul

specializat în cauze de contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează următoarele.

3

După cum rezultă din speță litigiul a fost soluționat în baza Legii

contenciosului administrativ nr. 793-XIV din data de 10 februarie 2000.

Prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018 a fost adoptat Codul administrativ al

Republicii Moldova.

În conformitate cu art. 257 alin. (1) din Codul administrativ, prezentul cod

intră în vigoare la 01 aprilie 2019, iar potrivit alin. (2), la data intrării în vigoare a

prezentului cod se abrogă Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din

data de 10 februarie 2000.

În conformitate cu art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, procedurile de

contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor

examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform

prevederilor prezentului cod. Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în

contenciosul administrativ se va face conform prevederilor în vigoare până la

intrarea în vigoare a prezentului cod. Prevederile prezentului alineat se vor aplica

corespunzător pentru procedurile de apel, de recurs și de contestare cu recurs a

încheierilor judecătorești.

Din sensul normei de drept enunțate urmează că, legiuitorul a optat pentru

principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale.

Prin urmare, completul specializat în cauze de contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție va aprecia condițiile de admisibilitate a recursului în conformitate cu

prevederile art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, adică conform

reglementărilor anterioare intrării în vigoare a Codului administrativ.

În conformitate cu art. 434 Cod de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea

nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Completul denotă că Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa

recurentului copia deciziei integrale, însă la materialele dosarului nu se regăsește

dovada recepționării acesteia. Prin urmare recursul este depus în teren.

În conformitate cu art. 439 alin. (2, 3) Cod de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia. În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit,

admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. Judecătorul raportor verifică

încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face un raport

verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2).

Examinând temeiurile recursului, completul specializat în cauze de contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2,3) și (4)

al Codului de procedură civilă.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

4

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate

sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele

indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în

măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii

sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către

instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul specializat în cauze de contencios administrativ al Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că

recursul declarat de Tanas Andrei nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.

432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul

recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv

nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Totodată, completul specializat în cauze de contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are caracter devolutiv

numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar

legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către

instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre

probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara

controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă,

din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor

de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției

Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că

nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva

5

sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes

(cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25

februarie 1995, nr.26561/1995).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, în cazul în care

se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art.270 și nu

conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, completul Colegiului consideră că recursul

declarat de Tanas Andrei nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.

(2,3,4) al Codului de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 193, 195, 230, 258 alin. (3) ale Codului administrativ

și art. 433 lit. a) al Cod de procedură civilă, completul specializat în cauze de

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul depus de Tanas Andrei se declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Mariana Pitic

Judecători Nicolae Craiu

Iurie Bejenaru

6