2ra-1001/19 — încasarea datoriei, penalității și dobînzii de întîrziere

Dosarul nr. 2ra-1001/2019

prima instanță: Judecătoria Hîncești, sediul Ialoveni (jud: N. Ghedrovici)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: V. Cotorobai, I. Țurcan, M. Anton)

Î N C H E I E R E

29 mai 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală

judecători Victor Burduh

Galina Stratulat

examinând admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Mixtă

„Incaso” Societate cu Răspundere Limitată, reprezentată de avocatul Eugeniu

Bujoreanu,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea

Mixtă „Incaso” Societate cu Răspundere Limitată împotriva lui Denis Filimon cu

privire la încasarea datoriei, penalităților, dobânzilor de întârziere și cheltuielilor

de judecată,

împotriva deciziei din 17 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 09 octombrie 2017, ÎM „Incaso” SRL a depus cerere de chemare în

judecată împotriva lui Denis Filimon cu privire la încasarea datoriei, taxei aferente

contractului, dobânzii de întârziere, penalității contractuale, penalității pentru

rezilierea anticipată a contractului și cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a indicat că la 21 martie 2015, ÎCS „Iute Credit” SRL, în

calitate de creditor, și Denis Filimon, în calitate de debitor, au încheiat contractul

de împrumut cu nr. 615983.

Reclamanta a specificat că pentru nerespectarea graficului de rambursare a

împrumutului, debitorul s-a angajat să plătească pe lângă valoarea împrumutului

principal, taxa aferentă contractului de împrumut, dobânda și o penalitate

contractuală, care se raportează duratei de întârziere.

A menționat că ÎCS „Iute Credit” SRL și-a onorat obligațiunile contractuale,

transferând debitorului împrumutul acordat la 21 martie 2015, însă, în pofida

acestui fapt pârâtul nu și-a onorat obligațiunile contractuale.

ÎM „Incaso” SRL a susținut că a notificat debitorul prin scrisoare

recomandată, înștiințându-l despre nerespectarea clauzelor contractuale și despre

rezilierea anticipată a contractului precum și privind obligația de a restitui

împrumutul, dobânda aferentă și penalitățile calculate conform contractului.

1

Ulterior, în adresa pârâtului a fost expediată și o reclamație prin care a fost

informat repetat despre nerespectarea clauzelor contractuale și despre rezilierea

anticipată a contractului precum și obligația de a restitui împrumutul, dobânda

aferentă și penalitățile calculate conform contractului, care a rămas fără răspuns.

La 01 decembrie 2014, ÎCS „Iute Credit” SRL și ÎM „Incaso” SRL au încheiat

contractul de cesiune, cu ulterioarele acorduri suplimentare, conform căruia ÎCS

„Iute Credit” SRL a transmis dreptul de creanță către ÎM „Incaso” SRL în temeiul

actului de predare-primire.

Astfel, ÎM „Incaso” SRL a solicitat încasarea de la Denis Filimon a datoriei în

sumă de 16379,01 de lei, cheltuielile de asistență juridică în mărime de 1 000 de lei

și cheltuielile de achitare a taxei de stat la depunerea acțiunii în mărime de 502,25

de lei.

Prin hotărârea din 12 iulie 2018 a Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni a fost

admisă parțial acțiunea ÎM „Incaso” SRL; a fost încasat de la Denis Filimon în

beneficiul ÎM „Incaso” SRL, în temeiul contractului de împrumut nr. 615983 din

21 martie 2015 și contractului de cesiune a creanței nr. CES-1/01/06/2010 din 01

iunie 2010, suma împrumutului în mărime de 5 752,12 de lei, dobânda conform

contractului în mărime de 116,63 de lei, iar în total suma de 5 868,75 de lei; au fost

respinse ca neîntemeiate cerințele ÎM „Incaso” SRL împotriva lui Denis Filimon cu

privire la încasarea taxei aferente contractului în sumă de 1 754,40 de lei,

penalităților contractuale și penalităților pentru rezilierea contractului în sumă de 8

755,86 de lei; a fost încasat de la Denis Filimon în beneficiul ÎM „Incaso” SRL

suma de 179,95 de lei, cu titlu de cheltuieli de achitare a taxei de stat la depunerea

acțiunii, proporțional părții admise, suma de 90 de lei, cu titlu de cheltuielile pentru

citare publică și suma de 500 de lei, cu titlu de cheltuieli pentru asistența juridică

acordată.

La 24 iulie 2018, ÎM „Incaso” SRL, reprezentat de avocatul Eugeniu

Bujoreanu, a depus cerere de apel împotriva hotărârii primei instanțe și a solicitat

casarea acesteia în partea respingerii pretențiilor, cu emiterea unei noi hotărâri în

această parte prin care cererea de chemare în judecată să fie admisă integral.

Prin decizia din 17 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul

declarat de ÎM „Incaso” SRL, reprezentat de avocatul Eugeniu Bujoreanu, și s-a

menținut hotărârea din 12 iulie 2018 a Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni.

Pentru a decide astfel, instanța de apel prin prisma art. 512, 514, 572, 624,

867, 871 din Codul civil, a reținut ca întemeiată concluzia primei instanțe de

admitere parțială a acțiunii, deoarece intimatul a primit efectiv doar suma de

5752,12 de lei.

Concomitent instanța a notat că conform art. 619 din Codul civil, prima

instanță corect a calculat suma dobânzii de întârziere din suma împrumutului

efectiv.

Mai mult, Colegiul a reținut că prima instanță legal a respins cerința cu

referire la penalitatea contractuală, or contrar prevederilor art. 118, alin. (1) din

Codul de procedură civilă, apelanta nu a prezentat dovada expedierii notificării de

reziliere anticipată a contractului, situație în care acesta nu s-a conformat

prevederilor pct. 4.2 din contract, nu a reziliat unilateral contractul, nu a declarat

scadente și plătibile imediat toate plățile conform contractului, respectiv nefiind

2

întrunite condițiile contractuale care i-ar permite apelantei-reclamante să calculeze

pârâtului o penalitate în mărime de 0,5 % din valoarea împrumutului nerambursat.

De asemenea, instanța de apel, având în vedere termenul scurt dintre

depunerea cererii de acordare a împrumutului, încheierea contractului precum și

primirea efectivă a banilor, totul fiind operat în aceeași zi, 21 martie 2015,

Colegiul a reținut că clauzele contractuale, în speță, cu referire la problema vizată

au fost pregătite pentru o multitudine de contracte și fără posibilitatea de negociere

din partea împrumutatului, deci fiind clauze contractuale standard, or acestea nu au

fost negociate.

În condițiile enunțate, având în vedere faptul că clauza contractuală privind

încasarea taxei aferente contractului pct. 4.1, 4.3 din contractul nr. 615983 încheiat

la 21 martie 2015 au fost de tip standard, prin prisma art. 719 lit. f), art. 217, 220 și

art. 717 din Codul civil, instanța corect a calificat că prevederile enunțate sunt

abuzive și sunt lovite de nulitate absolută.

În această ordine de idei, Colegiul a considerat neîntemeiate argumentele

apelantei, motiv pentru care l-a și respins.

La 28 martie 2019, conform sigiliului oficiului poștal, ÎM „Incaso” SRL,

reprezentată de avocatul Eugeniu Bujoreanu, a declarat recurs, prin care a solicitat

casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe în partea respingerii

acțiunii cu emiterea unei noi hotărâri în această parte de admitere integrală a

acțiunii.

În motivarea recursului s-a invocat că instanța de apel nu a constatat și

elucidat pe deplin circumstanțele care au importanță pentru soluționarea cauzei, a

aplicat eronat normele de drept material și procedural, a interpretat în mod eronat

legea.

La 17 aprilie 2019, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa

intimatului Denis Filimon copia cererii de recurs depuse de ÎM „Incaso” SRL,

împotriva deciziei din 17 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 117).

Intimatul Denis Filimon nu și-a valorificat dreptul de a depune referință la

recursul declarat de ÎM „Incaso” SRL.

În contextul prevederilor art. 434 alin.(1) Cod de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 17 ianuarie 2019.

Materialele cauzei atestă expedierea participanților la proces a copiei deciziei

prin scrisoarea de însoțire din 25 februarie 2019 (f.d. 106-107), însă lipsesc date

despre recepționarea acesteia de către participanții la proces.

Astfel, recursul declarat la 28 martie 2019, este în termen.

Examinând temeiurile recursului declarat de ÎM „Incaso” SRL, reprezentată

de avocatul Eugeniu Bujoreanu, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul drept

inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sânt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

3

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate

sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele

indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în

măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei

sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către

instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de ÎM „Incaso” SRL,

reprezentată de avocatul Eugeniu Bujoreanu, nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul

recurentei cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie

temei de casare a deciziei contestate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către

instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre

probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara

controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă,

din recursurile declarate nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a

regulilor de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției

Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că

nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva

sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes

(cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25

februarie 1995, nr.26561/1995).

4

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

recunoaște recursul declarat de ÎM „Incaso” SRL, reprezentată de avocatul

Eugeniu Bujoreanu, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de ÎM „Incaso” SRL, reprezentată

de avocatul Eugeniu Bujoreanu, împotriva deciziei din 17 ianuarie 2019 a Curții de

Apel Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Oleg Sternioală

judecători Victor Burduh

Galina Stratulat

5