2ra-1067/19 — repararea prejudiciului moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, procuraturii și instanțelor judecătorești

2ra-1067/19 — repararea prejudiciului moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, procuraturii și instanțelor judecătorești (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr.2ra-1067/19

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Central (Jud: T. Sîrcu)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Jud: V. Negru, A. Pahopol, A. Bostan)

ÎNCHEIERE

22 mai 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Maria Ghervas

Nina Vascan

examinând admisibilitatea recursurilor declarate de către Veaceslav Postica,

reprezentat de către avocatul Gheorghe Ionaș, Ministerul Justiției și Procuratura

Generală

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Veaceslav Postica

împotriva Ministerului Justiției, intervenient accesoriu Procuratura Generală a

Republicii Moldova cu privire la constatarea încălcării dreptului la desfășurarea

procesului penal în termen rezonabil, încasarea prejudiciului moral cauzat prin

acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, procuraturii și ale instanțelor

judecătorești, compensarea cheltuielilor de judecată

împotriva deciziei din 29 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-au respins apelurile depuse de Ministerul Justiției și Procuratura Generală, s-a

admis apelul depus de Veaceslav Postica, s-a casat hotărârea din 19 septembrie 2018

a Judecătoriei Chișinău, sediul Central și s-a emis o nouă hotărâre cu privire la

admiterea parțială a acțiunii,

constată:

La 26 februarie 2018, Veaceslav Postica a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției, intervenient accesoriu Procuratura Generală a

Republicii Moldova cu privire la constatarea încălcării dreptului la desfășurarea

procesului penal în termen rezonabil, încasarea prejudiciului moral cauzat prin

acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, procuraturii și ale instanțelor

judecătorești, compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că, la 15 octombrie 2012, Serghei

Creciun a depus la Comisariatul de Poliție, Rîșcani, mun. Chișinău o plângere cu

privire la atragerea la răspundere penală a lui Veaceslav Postică în legătură cu

împrumutul unei sumei de 30 000 euro.

Astfel, reclamantul a specificat că, prin ordonanța ofițerului superior de

urmărire penală al Comisariatului de Poliție, Rîșcani, mun. Chișinău din 15

1

noiembrie 2012, a fost dispusă pornirea urmăririi penale în privința lui Veaceslav

Postică pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 al. (5) Cod penal.

Veaceslav Postica a indicat că, la 3 decembrie 2012, a fost recunoscut în

calitate de bănuit în cadrul cauzei penale nr. 2012022528 și în aceiași zi i-a fost

aplicată măsura procesuală de constrângere - obligația de prezentare la organul de

urmărire penală.

În acest sens, reclamantul a notat că, prin ordonanța procurorului în Procuratura

sect. Rîșcani, mun. Chișinău, din 26 decembrie 2012, a fost dispusă scoaterea de sub

urmărire penală a lui Veaceslav Postică în cadrul cauzei penale nr. 2012022528 și

clasarea procesului penal.

Reclamantul a relatat că prin ordonanța procurorului în Procuratura sect.

Rîșcani, mun. Chișinău, 6 mai 2013, a fost dispusă anularea ca fiind neîntemeiată a

ordonanței privind scoaterea de sub urmărire penală și clasarea cauzei penale nr.

2012022528, cu reluarea urmăririi penale.

Prin ordonanța procurorului în Procuratura sect. Rîșcani, mun. Chișinău din 6

mai 2013, Veaceslav Postica a fost pus sub învinuire pentru faptul că acesta în

perioada lunilor iunie-iulie 2007, aflându-se pe str. Petricani 84, mun. Chișinău la

sediul Societății cu Răspundere Limitată „Termo Trans Grup ”, prin abuz de

încredere, folosindu-se de relațiile de încredere dintre el și cetățenii Serghei Creciun

și Mardari Valeriu, prin înșelăciune, sub pretextul acordării ajutorului bănesc pentru

a face investiții în afacerea sa, a primit de la Valeriu Mardari bani în sumă de 30 000

euro, care urma să-i restituie în decurs de 6 luni, cauzând astfel părții vătămate

Valeriu Mardari o daună materială în proporții deosebit de mari în sumă de 495 375

lei.

Totodată, reclamantul a invocat că la 6 mai 2013 lui Postică Veaceslav i s-a

aplicat de către procuror măsura procesuală de constrângere - obligația de prezentare

la organul de urmărire penală și instanța de judecată.

Prin sentința din 4 noiembrie 2016 a Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău,

procesul penal intentat împotriva lui Veaceslav Postica, în baza art. 190 alin. (5) Cod

penal, a fost încetat, în temeiul art. 391 alin. (1) Cod de procedură penală, din motiv

că există alte circumstanțe care exclud sau condiționează pornirea urmăririi penale

și tragerea la răspundere penală. A fost încasat din contul lui Veaceslav Postica în

beneficiul părții vătămate Valeriu Mardari dauna materiale în sumă de 30 000 euro

și dobânda de întârziere în mărime de 29 171,10 euro,

Prin decizia din 10 februarie 2017 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins ca

fiind nefondat apelul depus de Veaceslav Postică. A fost admisă cererea de apel

depusă de procuror, fiind casată sentința din 4 noiembrie 2016 a Judecătoriei

Rîșcani, mun. Chișinău, cu pronunțarea unei hotărâri, prin care Veaceslav Postică a

fost recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod

penal, în baza căruia i-a fost stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen

de 9 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar, cu privarea de dreptul de a ocupa

funcții sau de a exercita o activitate legată de activitatea economică pe un termen de

3 ani. A fost admisă parțial acțiunea civilă și a fost încasat din contul lui Veaceslav

Postică în beneficiul părții vătămate Valeriu Mardari dauna materială în sumă de 30

000 euro.

2

Prin decizia din 25 iulie 2017 a Curții Supreme de Justiție, a fost admis recursul

ordinar declarat de Veaceslav Postică, fiind casată total sentința din 4 noiembrie

2016 a Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău și decizia din 10 februarie 2017 a Curții

de Apel Chișinău, cu pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit căreia a fost dispusă

încetarea procesului penal în privința lui Veaceslav Postică, în baza art. 391 alin. (1)

pct. (4) Cod de procedură penală, deoarece există o hotărâre a organului de urmărire

penală asupra aceleiași persoane pentru aceiași faptă de scoatere de sub urmărire

penală, cu clasarea procesului penal.

La 28 noiembrie 2017, prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani a

fost admis demersul șefului Inspectoratului de Poliție, Rîșcani, mun. Chișinău și a

fost anunțat în căutare Veaceslav Postică.

Prin decizia din 14 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost admis

recursul avocatului lui Veaceslav Postica, fiind casată încheierea din 28 noiembrie

2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, cu respingerea demersului privind

anunțarea în căutare a lui Postică Veaceslav.

Reclamantul a depus cerere de chemare în judecată în baza prevederilor Legii

nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin

încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la

executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești, cît și în baza Legii nr.l545

din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile

ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor

judecătorești.

Reclamantul a menționat că, în cazul său, procedura penală a durat o perioadă

de 5 ani și 4 luni, întrucât s-a început o dată cu depunerea plângerii privind pornirea

urmăririi penale din 15 octombrie 2012 și s-a finisat cu adoptarea deciziei din 14

februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost anulată anunțarea în căutare

a sa.

În acest sens, reclamantul a invocat că, aprecierea rezonabilității timpului

procedurilor se face potrivit următoarelor criterii: miza pentru reclamant,

comportamentul părților în proces și complexitatea cauzei. Reclamantul a considerat

că, miza pentru reclamant în procedurile penale practic este degrevată de probațiune

din momentul în care reclamantul prin definiție riscă o pedeapsă penală, respectiv

importanța soluționării prompte a chestiunii pentru el este prezumată și va crește din

momentul în care acesta are aplicate măsuri preventive privative de libertate sau

restrictive de libertate. Aspectul criteriului cu privire la complexitatea cazului se

estimează în raport cu caracterul și gravitatea acuzațiilor, valoarea și calitatea

probatorului acumulat și necesar de a fi acumulat, existența sau lipsa unor expertize

complexe, existența complicilor și co-acuzaților, etc.

La capitolul complexității cazului, reclamantul a relatat că, în cadrul procesului

penal, probatoriul este format doar din declarațiile a trei persoane: Postică Veaceslav

(bănuit, învinuit, inculpat), Serghei Creciun (martor) și Valeriu Mardari (partea

vătămată). În acest sens Veaceslav Postica a afirmat că, în cazul dat, importanța

desfășurării procesului penal în termen rezonabil este semnificativă, dat fiind faptul

că în privința sa a fost pornită urmărirea penală conform semnelor componenței

infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal - escrocherie în proporții

3

deosebit de mari, care se pedepsește doar cu închisoare pe un termen de la 8 până la

15 ani, fapt ce pune o amprentă negativă asupra vieții reclamantului, activității sale

de muncă, familiei și imposibilității deplasării peste hotarele țării.

În asemenea condiții, reclamantul a considerat că, termenul de 5 ani și 4 luni a

procedurii penale efectuate de organul de urmărire penală și instanțele judecătorești

nu este unul rezonabil, întrucât durata îndelungată a procesului penal nu a fost dictată

de comportamentul reclamantului și nici de complexitatea cauzei penale.

Astfel, reclamantul a comunicat că, în temeiul dispozițiilor art. 6 alin. (1), lit.

(b) din Legea nr.1545 din 25 februarie 1998 și art. 1405 alin. (1) din Codul civil se

instituie obligația generală a statului de a repara persoanelor fizice prejudiciul moral

cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale

instanțelor judecătorești.

Reclamantul Veaceslav Postica a solicitat constatarea încălcării dreptului la

desfășurarea procesului penal în termen rezonabil cu încasarea de la bugetul de stat,

prin intermediul Ministerului Justiției în beneficiul său a prejudiciului moral în sumă

de 100 000 lei, încasarea de la bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Justiției

în beneficiul său a prejudiciului moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de

urmărire penală, procuraturii și ale instanțelor judecătorești în sumă de 500 000 lei,

cheltuielile de asistență juridică în sumă de 5000 lei și cheltuielile de xeroxare a

dosarului în sumă de 200 lei.

Prin hotărârea din 19 septembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central,

acțiunea depusă de Veaceslav Postică a fost admisă parțial, fiind dispusă încasarea

din contul bugetului de stat prin intermediul Ministerului Justiției în beneficiul lui

Veaceslav Postică, prejudiciul moral, cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de

urmărire penală, procuraturii și ale instanțelor judecătorești, în mărime de 40 000

lei, cheltuielile de asistență juridică în mărime de 5 000 lei și cheltuielile de judecată

pentru examinarea cauzei civile în mărime de 200 lei. În rest, pretențiile ce țin de

constatarea încălcării dreptului la desfășurarea procesului penal în termen rezonabil

și încasarea prejudiciului moral, precum și repararea prejudiciului moral cauzat prin

acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, procuraturii și ale instanțelor

judecătorești, în mărime de 460 000 lei au fost respins, ca fiind neîntemeiate (f.d.

133-148, vol. II).

Prin decizia din 29 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, au fost respinse

apelurile depuse de Ministerul Justiției și Procuratura Generală. A fost admis apelul

depus de Veaceslav Postica, fiind casată hotărârea din 19 septembrie 2018 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Central și emisă o nouă hotărâre cu privire la admiterea

parțială a acțiunii. A fost încasat din contul bugetului de stat prin intermediul

Ministerului Justiției în beneficiul lui Veaceslav Postică, prejudiciul moral, cauzat

prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, procuraturii și ale instanțelor

judecătorești, în mărime de 50 000 lei, cheltuielile de asistență juridică în mărime de

5 000 lei și cheltuielile de judecată pentru examinarea cauzei civile în mărime de

200 lei. În rest, pretențiile ce țin de constatarea încălcării dreptului la desfășurarea

procesului penal în termen rezonabil și încasarea prejudiciului moral, precum și

repararea prejudiciului moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire

4

penală, procuraturii și ale instanțelor judecătorești, în mărime de 450 000 lei au fost

respinse, ca fiind neîntemeiate (f.d. 192-223, vol. II).

Pentru a hotărî astfel, instanțele de judecată au apreciat ca fiind neîntemeiată

pretenția reclamantului cu privire la constatarea încălcării dreptului la desfășurarea

procesului penal în termen rezonabil și încasarea prejudiciului moral. În acest sens,

instanțele au reținut că urmărirea penală a durat 7 luni, procesul de judecată în prima

instanță, instanța de apel, și instanță de recurs, a durat 4 ani și 1 lună. Din punct de

vedere a complexității, instanțele au consideră că această cauză a fost una dificilă,

dat fiind faptul, că potrivit Regulamentului privind stabilirea gradelor de

complexitate unice naționale a cauzelor judiciare civile, penale și contravenționale,

aprobat prin Hotărârea CSM nr. 165/6 din 18 februarie 2014, gradul de complexitate

a obiectului acțiunii este apreciat cu cifrul 7 pentru capătul de învinuire în baza art.

190 alin. (5) Cod Penal.

De asemenea a fost notat faptul că, în fața primei instanțe, instanței de apel și

instanței de recurs, examinarea cauzei penale a durat 4 ani și 1 lună, fapt ce a fost

condiționat inclusiv și de înaintarea unui șir de cereri de amânare - atât din partea

acuzării, cât și din partea apărării, neprezentarea în ședințele de judecată a

inculpatului, avocatului, părții vătămate, procurorului, redistribuirea dosarului în

legătură cu faptul alegerii judecătorului raportor anterior ca membru al Consiliului

Superior al Magistraturii, suspendării judecătorului și transferul judecătorului

raportor în altă instanță, cercetarea probelor, utilizarea deplină a căilor de atac.

Prin urmare, ședințele de judecată în toate cele trei nivele de jurisdicție au fost

stabilite consecutiv și în termeni reduși, iar drept consecință, instanțele au constatat

lipsa în prezenta speță a încălcării dreptului lui Veaceslav Postică la judecarea cauzei

penale în termen rezonabil, astfel fiind respinsă, ca fiind subsecventă și cerința de

încasare a prejudiciului moral.

Totodată Colegiul a invocat că Veaceslav Postică are dreptul la repararea

prejudiciului moral prin prisma prevederilor Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998

privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor

de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești, deoarece în

privința lui a fost emisă o sentință de încetare a procesului penal, pe motivul

existenței hotărârii organului de urmărire penală asupra aceleași persoane pentru

aceiași faptă, de scoatere de sub urmărire penală, cu clasarea procesului penale.

La 14 februarie 2019, Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa

participanților la proces copia deciziei adoptate (f.d. 224, vol. II).

La 28 martie 2019, Procuratura Generală a Republicii Moldova a depus recurs

împotriva deciziei din 29 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând

admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe,

cu pronunțarea unei noi hotărâri cu privire la respingerea acțiunii.

Recurentul Procuratura Generală a Republicii Moldova în motivarea

recursului, a indicat că instanțele de judecată la adoptarea hotărârilor contestate, au

aplicat și interpretat eronat normele dreptului material aplicabile raportului juridic

litigios în partea încasării din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Justiției

în beneficiul lui Veaceslav Postică prejudiciul moral.

5

Astfel recurentul a menționat că în speță nu se regăsește nici un temei legal,

care ar servi drept premisă pentru apariția dreptului la repararea prejudiciului moral

cauzat prin acțiunile ilicite ale organului de urmărire penală. Prin decizia din 25 iulie

2017 a Curții Supreme de Justiție, a fost admis recursul ordinar declarat de

Veaceslav Postică, fiind casată total sentința din 4 noiembrie 2016 a Judecătoriei

Rîșcani, mun. Chișinău și decizia din 10 februarie 2017 a Curții de Apel Chișinău,

cu pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit căreia a fost dispusă încetarea procesului

penal în privința lui Veaceslav Postică, în baza art. 391 alin. (1) pct. (4) Cod de

procedură penală, deoarece există o hotărâre a organului de urmărire penală asupra

aceleiași persoane pentru aceiași faptă de scoatere de sub urmărire penală, cu

clasarea procesului penal.

Prin urmare, recurentul Procuratura Generală a Republicii Moldova a specificat

că motivul încetării procesului nu este un temei de reabilitare.

La fel, recurentul a menționat că Veaceslav Postică nu a dovedit prejudiciul

moral sub aspectul suferințelor fizice sau psihice.

La 4 aprilie 2019, Ministerul Justiției a depus recurs împotriva deciziei din 29

ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea

deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri

cu privire la respingerea acțiunii.

Recurentul Ministerul Justiției în motivarea recursului, a indicat că instanțele

de judecată la adoptarea hotărârilor contestate, au aplicat și interpretat eronat

normele dreptului material aplicabile raportului juridic litigios în partea încasării din

bugetul de stat prin intermediul Ministerului Justiției în beneficiul lui Veaceslav

Postică prejudiciul moral.

În acest sens recurentul Ministerul Justiției a accentuat că încetarea procesului

penal în privința lui Veaceslav Postică constituie o compensație parțială a

suferințelor psihice cauzate.

La fel, recurentul a specificat că pornirea urmăririi penale, recunoașterea

persoanei în calitate de bănuit, dispunerea aplicării sechestrului, punerea persoanei

sub învinuire, sunt doar măsuri procesuale care nu încalcă drepturile persoanei.

Recurentul a considerat că suma prejudiciului moral acordată de instanțele de

judecată este una exagerată și inexplicabilă, deoarece Veaceslav Postică nu a probat

că informația privind învinuirea sa a avut o rezonanță în societate din cauza

organului de urmărire penală.

La 19 aprilie 2019, Veaceslav Postica, reprezentat de către avocatul Gheorghe

Ionaș a depus recurs împotriva deciziei din 29 ianuarie 2019 a Curții de Apel

Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și

hotărârii primei instanțe în partea respingerii acțiunii, cu pronunțarea în această parte

a unei noi hotărâri cu privire la admiterea integrală a acțiunii.

Recurentul Veaceslav Postica, reprezentat de către avocatul Gheorghe Ionaș în

motivarea recursului, a indicat că instanțele de judecată la adoptarea hotărârilor

contestate, au aplicat și interpretat eronat normele dreptului material aplicabile

raportului juridic litigios în partea respingerii acțiunii privind încasarea prejudiciului

moral.

6

Astfel recurentul a indicat că, în cazul său, procedura penală a durat o perioadă

de 5 ani și 4 luni, întrucât s-a început o dată cu depunerea plângerii privind pornirea

urmăririi penale din 15 octombrie 2012 și s-a finisat cu adoptarea deciziei din 14

februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost anulată anunțarea în căutare

a sa.

În asemenea condiții, recurentul a considerat că, termenul de 5 ani și 4 luni a

procedurii penale efectuate de organul de urmărire penală și instanțele judecătorești

nu este unul rezonabil, întrucât durata îndelungată a procesului penal nu a fost dictată

de comportamentul său și nici de complexitatea cauzei penale.

Astfel, reclamantul a comunicat că, în temeiul dispozițiilor art. 6 alin. (1), lit.

(b) din Legea nr.1545 din 25 februarie 1998 și art. 1405 alin. (1) din Codul civil se

instituie obligația generală a statului de a repara persoanelor fizice prejudiciul moral

cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale

instanțelor judecătorești.

La 22 aprilie 2019, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură

civilă, Curtea Supremă de Justiție i-a comunicat cererile de recurs lui Veaceslav

Postică, Ministerului Justiției și Procuraturii Generale a Republicii Moldova,

informându-i că referința se depune în termen de o lună de la data primirii scrisorii.

In mod corespunzător, dacă referința nu a fost prezentată în termenul stabilit,

admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

La 16 mai 2019, Procuratura Generală a Republicii Moldova a depus referință

la cererile de recurs depuse de Ministerul Justiției și Veaceslav Postică, prin care a

solicitat admiterea cererii de recurs declarate de Procuratura Generală a Republicii

Moldova și declararea ca fiind inadmisibilă a cererii de recurs depuse de Veaceslav

Postică.

La data stabilită pentru examinarea cauzei, Ministerul Justiției și Veaceslav

Postică nu a înaintat referință la cererile de recurs depuse de Procuratura Generală a

Republicii Moldova, prin care să-și exprime opinia referitor la recursurile declarate.

Analizând admisibilitatea recursurilor, conform art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră inadmisibile cererile de recurs

formulate de Veaceslav Postica, Ministerul Justiției și Procuratura Generală, din

următoarele motive.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și

face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu

alin.(2).

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Prin prisma dispozițiilor citate, instanța de recurs a constatat în termen

recursul declarat de Procuratura Generală la 28 martie 2019 împotriva deciziei

instanței de apel din 29 ianuarie 2019.

Suplimentar, instanța de recurs a reținut că decizia integrală a instanței de apel

din 29 ianuarie 2019 a fost expediată în adresa părților la 14 februarie 2019 (f.d. 224

vol. II) însă conform scrisorii de însoțire se confirmă faptul că recurentul Ministerul

7

Justiției a recepționat decizia instanței de apel la 19 martie 2019 (f.d. 7, vol. III).

Totodată colegiul remarcă că la materialele cauzei nu sunt date care ar confirma

recepționarea efectivă a deciziei instanței de apel de către recurentul Veaceslav

Postică.

Suplimentar, instanța de recurs reține că decizia Curții de Apel Chișinău a

fost publicată pe pagina web „Portalul instanțelor naționale de judecată” la 14

februarie 2019.

Astfel, în atare situație, instanța de judecată a constatat că recursurile declarate

de Ministerul Justiției și Veaceslav Postica, reprezentat de către avocatul Gheorghe

Ionaș sunt depuse în termenul prevăzut de art. 434 alin. (1) din Codul de procedură

civilă.

În aceeași ordine de idei, materialele cauzei au confirmat faptul că recursurile

nu au fost examinate anterior, fiind respectate, totodată, dispozițiile art. 430 din

Codul de procedură civilă.

În continuare, audiind raportul verbal al judecătorului-raportor și verificând

încadrarea în dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă a

temeiurilor invocate în recursuri, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată existența temeiului

prevăzut la art. 433 lit. a) CPC, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și

alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural. Temeiurile declarării recursului sunt enumerate

exhaustiv în alineatele (2), (3) și (4) ale acestui articol.

Rațiunea acestor dispoziții legale fundamentează ideea potrivit căreia

judecarea recursului exercitat conform Secțiunii II-a, Capitolul XXXVIII din Codul

de procedură civilă, are un caracter devolutiv și privește doar problemele de drept

material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în

fapt. În aceste condiții, trebuie observat caracterul extraordinar al aceste căi de atac,

la care se poate recurge doar în cazurile excepționale enunțate de dispozițiile art. 432

alin. (2), (3), (4) din Codul de procedură civilă.

Din acest punct de vedere, completul Colegiului își propune să verifice esența

și temeiurile recursului, precum și argumentele privind caracterul nelegal al deciziei

atacate, în limitele în care au fost formulate și prin prisma drepturilor garantate de

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO).

Instanța subliniază că în materie civilă Convenția nu garantează un drept de

recurs, dar că o eventuală procedură de examinare a admisibilității acestuia face

incident articolul 6 (a se vedea, inter alia, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie

2009, para. 24; Akaki Tchaghiashvili v. Georgia, 2 septembrie 2014, para. 34).

În plus, un stat care dispune de astfel de instanțe de recurs are obligația să se

asigure că justițiabilii se bucură de principiile unui proces echitabil garantate de art.

6 alin. (1), în special de dreptul de acces la o instanță și de dreptul de a fi audiat. (a

se vedea, de exemplu, Erfar – Avef v. Grecia, 27 martie 2014, para. 39 – 40;

Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, para. 32).

8

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității

contestațiilor înaintate prin intermediul căilor de atac, întrucât însăși natura sa

solicită o reglementare specială din partea statului, care beneficiază de o anumită

marjă de apreciere. În acest sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri introduse

pe o cale de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o

cale de atac ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer v. Germania, 1 septembrie

2016, para. 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, para. 64).

În același timp, în jurisprudența sa consecventă, Curtea Europeană a precizat

că interpretarea normelor de procedură reprezintă o chestiune de drept intern și ține,

în principiu, de competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (a se vedea, de exemplu, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), ibidem,

para. 25; Vučković și alții v. Serbia (excepții preliminare), 25 martie 2014, para. 80;

Miessen v. Belgia, ibidem, para. 70).

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea

de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

În același context, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură civilă

prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de

drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4) stabilește că

săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare

a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut

conduce la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau în cazul

în care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului.

Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de

articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă urmăresc protejarea

interesului părții, precum și competența asigurării interpretării unitare a legii de către

Curtea Supremă de Justiție. Aceste limitări urmăresc un scop legitim, îndeplinind

cerințele securității juridice și a bunei-administrări a justiției (a se vedea, mutatis

mutandis, Beniamin Nersesyan v. Armenia, 19 ianuarie 2010, para. 22; Erfar – Avef,

ibidem, para. 41, Marc Brauer, ibidem, para. 35; Miessen, ibidem, para. 67;

Trevisanato v. Italia, 16 decembrie 2016, para. 36 - 37).

În speță, instanța constată că cererea de recurs declarată de către Veaceslav

Postica, reprezentat de către avocatul Gheorghe Ionaș este formulată în baza art. 432

fără a specifica expres unul din temeiurile prevăzute la alineatele (2), (3), (4) din

articolul citat. Totuși, instanța de recurs are competența de a decide asupra

caracterului juridic al argumentelor inserate în cererea de recurs, prin examinarea

lor, în lumina temeiurilor articolului 432 alin. (2), (3), (4) din Codul de procedură

civilă.

În ceea ce privește cererile de recurs înaintate de către Ministerul Justiției și

Procuratura Generală, colegiul stabilește că acestea au fost declarate în temeiul art.

432 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură civilă, așa cum prevede art. 437 alin. (2),

lit. f) din Codul de Procedură Civilă.

9

Completul judiciar notează că-i revine obligația de a verifica dacă

argumentele recurenților întrunesc condițiile necesare pentru a declara admisibile

cererile acestora, inclusiv dacă normele de drept invocate în favoarea punctului său

de vedere sunt incidente la soluționarea fondului cauzei. Cu toate acestea, trebuie

subliniat că din succesiunea actelor dosarului reiese că recurenții au reluat criticile

formulate în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel deja s-a

pronunțat.

Prin urmare, Colegiul constată că încălcările invocate, exprimate sub forma

unor enunțuri generale, fără a fi aprofundate, nu permit încadrarea lor în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă. Deci, în mod

evident, lipsește o formulare suficientă și adecvată în ceea ce privește chestiunea de

drept pusă în discuție pentru a identifica esența și temeiul cererilorde recurs, impuse

de art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de Convenție,

instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească poate varia în

funcție de natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v. Finlanda, 19

decembrie 1997, para. 55; Latourniere v. Franța, 10 decembrie 2002, para. 2;

Hansen v. Norvegia, 2 octombrie 2014, para. 71 – 74). De fapt, în concepția instanței

europene, art. 6 alin. (1) nu impune motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de

recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge un recurs, ca fiind

„lipsit de șanse de succes” (a se vedea, mutatis mutandis, Kukkonen v. Finlanda (nr.

2), ibidem, para. 24; Beniamin Nersesyan, ibidem, para. 23 – 24; Akaki

Tchaghiashvili, ibidem, para. 34 sau Papaioannou v. Grecia, 2 iunie 2016, para. 45).

Mai mult, instanța observă că Veaceslav Postica, reprezentat de către avocatul

Gheorghe Ionaș, Ministerul Justiției și Procuratura Generală au formulat prezentele

cereri după ce au avut posibilitatea de a fi audiați de o instanță de fond și de o instanță

de apel, care au fost competente de a examina toate chestiunile de fapt și de drept

relevante litigiului (a se vedea, mutatis mutandis, Levages Prestations Services v.

Franța, 23 octombrie 1996, para. 48; A. Menarini Diagnostics S.R.L. v. Italia, 27

septembrie 2011, para. 59; Akaki Tchaghiashvili, ibidem, para. 34).

În sfârșit, în limitele impuse de art. 439 alin. (3) din Codul de procedură civilă,

instanța conchide că recursul dedus judecății nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”,

adică nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, care ar cuprinde încălcări esențiale

sau aplicări eronate din partea instanței judecătorești ierarhic inferioară a normelor

de drept material sau a normelor de drept procedural. Din aceste raționamente,

completul Colegiului constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) din

Codul de procedură civilă, fiind respectat, în viziunea instanței, raportul rezonabil

de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide

10

în mod unanim că recursul declarat de către Veaceslav Postica, reprezentat de către

avocatul Gheorghe Ionaș, Ministerul Justiției și Procuratura Generală nu ridică

probleme de drept și nu poate fi acceptat spre examinarea în fond, urmând a fi

considerat inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Veaceslav Postica, reprezentat de către avocatul

Gheorghe Ionaș, Ministerul Justiției și Procuratura Generală se consideră

inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Maria Ghervas

Nina Vascan

11