2ra-484/19 — incasarea dublei arvune, dobinzii de intirziere

2ra-484/19 — incasarea dublei arvune, dobinzii de intirziere (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr.2ra-484/2019

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (C. Guzun)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (L. Bulgac, S. Gîrbu, G. Dașchevici)

Î N C H E I E R E

22 mai 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Galina Stratulat

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului declarat de Cristian Laur, reprezentat de

avocatul Mihail Durnescu,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Cristian Laur

împotriva lui Eugeniu Bujoreanu privind încasarea dublei arvune, dobînzii de

întîrziere,

împotriva deciziei din 04 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 03 noiembrie 2016, Cristian Laur a depus cerere de chemare în judecată

împotriva lui Eugeniu Bujoreanu privind încasarea sumei de 2000 Euro și a dobînzii

de întîrziere calculate la data emiterii hotărîrii cît și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că a 16 noiembrie 2014 a încheiat cu

pîrîtul Bujoreanu Eugeniu un contract de arvună, prevederile căruia le-a executat în

totalitate și cu bună credință, însă pîrîtul a încălcat obligațiile contractuale asumate

prin nerestituirea sumei primite.

A menționat că în urma neonorării obligațiilor contractuale, pîrîtul urmează să

achite suma dublă primită cu titlu de arvună, și anume suma de 2000 Euro.

A susținut că multiplele tentative de aplanare a conflictului pe cale amiabilă nu

au atins rezultatul scontat, datoria acumulată de pîrît constituind suma de 2000 Euro,

ce nu include penalități, dobînzi de întîrziere precum și venitul ratat.

A solicitat reclamantul, inclusiv prin cererile de majorare a pretențiilor,

încasarea din contul pîrîtului a sumei de 2000 Euro cu titlu de arvună dublă, a

dobînzii de întîrziere în sumă de 1212,88 Euro și compensarea cheltuielilor de

judecată.

Prin hotărârea din 27 noiembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, s-a

respins ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de Cristian Laur

împotriva lui Eugeniu Bujoreanu privind încasarea dublei arvune, dobînzii de

întîrziere.

1

Prin decizia din 04 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis

cererea de apel declarată de avocatul Mihail Durnescu, în interesele apelantului

Cristian Laur.

S-a casat integral hotărârea din 27 noiembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Rîșcani, cu adoptarea unei hotărîri noi prin care s-a admis parțial acțiunea.

S-a încasat din contul lui Eugeniu Bujoreanu în beneficiul lui Cristian Laur

suma bănească în mărime de 1000 Euro, sau echivalentul în lei MD la momentul

executării hotărîrii.

Pretenția privind încasarea dobînzii de întîrziere, s-a respins ca neîntemeiată.

S-a încasat din contul lui Eugeniu Bujoreanu în beneficiul lui Cristian Laur

cheltuielile de judecare a pricinii cu titlu de taxă de stat, proporțional pretențiilor

admise în mărime de 1152 de lei, cu compensarea cheltuielilor de asistență juridică

în mărime de 2000 de lei.

Pentru a decide astfel, Colegiul civil al Curții de Apel Chișinău a constatat că,

din recipisa întocmită de intimat, nu reiese cert dacă intimatul și-a asumat obligația

de înstrăinare a întregii afaceri, respectiv a tuturor cotelor-părți din societatea ce o

gestiona, caz în care intimatul ar fi realizat un act de dispoziție asupra bunurilor ce

nu-i aparțin, contrar art. 315 alin. (1) Cod civil, sau asupra unei eventuale cote-părți

din această societate, ce ar putea aparține acestuia în proprietate comună în

devălmășie cu soția sa, situație incertă în contextul lipsei la materialele cauzei a

cărorva înscrisuri ce ar confirma existența acestui regim de proprietate. Prin urmare,

s-a constatat că obiectul acordului de arvună, expusă în recipisa nominalizată supra,

este unul ilicit, deoarece acesta nu este nici determinat, nici determinabil în

contextul indicat și aparent, include clauze ce exced dreptul de dispoziție a

pretinsului vînzător, motive pentru care instanța a constatat că acordul de arvună

încheiat este lovit de nulitate absolută în corespundere cu art. 220 alin. (1) Cod civil.

Or, obiectul acordului de arvună, ce constituie și un antecontract de vînzare-

cumpărare, este unul ilicit, nulitatea actului juridic corespunzător fiind determinată

și de necorespunderea acestuia cerințelor instituite pentru antecontract, și anume a

cerinței referitoare la prețul contractului ce urma a fi încheiat între părți. Prin

urmare, s-a constatat nulitatea actului juridic încheiat de părțile prezentului contract,

obligație legală impusă instanței de prevederile art. 217 alin. (1) Cod civil, motiv

pentru care acest act juridic nu produce efectele invocate de apelant referitoare la

achitarea de către potențialul vînzător – intimatul Bujoreanu Eugeniu, a dublului

arvunei, ca urmare a neîncheierii în termenul stabilit în acordul corespunzător a

contractului de vînzare-cumpărare. Or, dispozițiile art. 633 Cod civil sunt aplicabile

doar în raporturile instituite legal, condiție ce nu se întrunește în cazul dat în privința

acordului încheiat între părțile prezentului proces. Din aceste motive argumentele

apelantului referitoare la existența obligației intimatului de plată a dublului arvunei,

sunt nefondate, normele invocate de acesta fiind inaplicabile speței, instanța

constatînd prin prisma art. 217 alin. (1) Cod civil, aplicabilitatea doar a normelor

invocate supra.

A reținut că art. 219 alin. (1)-(3) Cod civil stipulează că, actul juridic nul

încetează cu efect retroactiv din momentul încheierii. Dacă din conținutul său

rezultă că poate înceta numai pentru viitor, actul juridic nu va produce efecte pentru

viitor. Fiecare parte trebuie să restituie tot ceea ce a primit în baza actului juridic

nul, iar în cazul imposibilității de restituire, este obligată să plătească contravaloarea

2

prestației. Partea și terții de bună-credință au dreptul la repararea prejudiciului

cauzat prin actul juridic nul. Prin urmare, în contextul în care nulitatea acordului

părților a fost stabilit în instanța de apel, s-a constatat că intimatul are obligația

legală de a restitui apelantului suma primită în baza acordului lovit de nulitate, și

anume suma de 1000 Euro, în caz contrar survenind îmbogățirea fără justă cauză a

intimatului, contrar exigențelor art. 1389 Cod civil.

Din aceste motive, dat fiind că acordul de arvună încheiat de părți este lovit de

nulitate absolută, s-a constatat că pretențiile apelantului privind încasarea dublului

arvunei sunt nefondate, dispozițiile art. 633 Cod civil fiind inaplicabile speței, însă

acțiunea apelantului urmează a fi admisă parțial în partea sumei de 1000 Euro ca

urmare a obligativității institutului restitutio in integrum, instituit de art. 219 Cod

civil.

A stabilit că apelantul a calculat dobînda de întîrziere aferent pretinsei creanțe

pecuniare de restituire de către intimat a dublului arvunei, obligație inexistentă,

astfel încît această pretenție nu se încadrează în cerințele instituite de art. 619 Cod

civil, motiv pentru care urmează a fi respinsă. Concomitent, dobînda de întîrziere nu

poate fi calculată nici aferent sumei de 1000 Euro, ce urmează a fi restituită de

intimat în baza art. 219 Cod civil, deoarece existența acestei creanțe a fost

determinată doar prin prezenta decizie, ca urmare a constatării nulității absolute a

actului juridic civil încheiat de părți, astfel încît creanța dată devine scadentă în

ordinea stabilită de art. 254 alin. (1) Cod civil, respectiv din data emiterii prezentei

decizii, din care motiv s-a constatat inadmisibilitatea adjudecării dobînzii de

întîrziere aferente sumei adjudecate prin prezenta decizie, deoarece pînă la emiterea

acesteia creanța respectivă nu era scadentă, sorgintea acesteia fiind alta decît cea

invocată de apelant.

La 22 ianuarie 2019 Cristian Laur, reprezentat de avocatul Mihail Durnescu, a

declarat recurs în temeiul art. 432 alin. (2) lit. a), b), c), alin. (4), (5) Cod de

procedură civilă, solicitând casarea parțială a deciziei instanței de apel în partea

respingerii cererii de apel și acțiunii civile cu emiterea unei hotărîri noi prin care să

fie dispusă încasarea sumei de 2000 Euro și dobînzii de întîrziere calculată la data

emiterii hotărîrii, cît și a cheltuielilor de judecată.

În susținerea și motivarea recursului a indicat dezacordul cu soluțiile instanțelor

ierarhic inferioare și a menționat că drepturile reclamantului conform contractului

au fost încălcate, iar faptul că pîrîtul pînă în prezent nu a achitat datoria acțiunile

acestuia nu pot fi acceptate ca un comportament de bună credință. Pîrîtul a dus în

eroare reclamantul cu aspectul că acesta îi poate vinde ultimului o întreprindere ce

nu îi aparține precum și nu are nici o atribuție cu aceasta. Astfel, pîrîtul datorează și

dobîndă de întîrziere.

A susținut că pîrîtul nu avea împuterniciri legale privind vînzarea companiei iar

reclamantul nu a refuzat procurarea acesteia.

A specificat că instanța de judecată urma să cerceteze direct și nemijlocit

probele și să emită actul judecătoresc exclusiv în temeiul circumstanțelor și al

probelor cercetate și verificate în ședința de judecată. Soluția instanței de fond fiind

una pripită deoarece s-a pronunțat fără a da o apreciere corespunzătoare cererii

supuse examinării în raport cu circumstanțele pricinii.

A menționat că concluziile instanței sunt expuse într-o formă evazivă, incertă,

neavînd putere de convingere, fără a fi dată o apreciere cuvenită pretențiilor

3

formulate în acțiune or, analiza pe care o face instanța în legătură cu motivele de

fapt și de drept, care i-au format convingerea în sensul unei anumite soluții trebuie

să fie clară și simplă, precisă, conchisă și fermă, să aibă putere de convingere.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel.

Materialele dosarului atestă faptul că decizia din 04 octombrie 2018 a Curții de

Apel Chișinău a fost expediată pentru cunoștință participanților la proces la 13

noiembrie 2018 (f.d. 118), însă la dosar lipsește confirmarea recepționării deciziei

de către părțile la proces.

Prin urmare recursul declarat de către Cristian Laur, reprezentat de avocatul

Mihail Durnescu, la 22 ianuarie 2019 se consideră a fi depus în termenul prevăzut

de lege.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Cod de procedură civilă, după parvenirea

dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului,

dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul

neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în

lipsa acesteia.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Cod de procedură civilă, judecătorul

raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și

face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu

alin.(2).

La 15 martie 2019, Eugeniu Bujoreanu a depus referință în care a indicat că la

31 decembrie 2018 între părți a fost semnată recipisă, prin care Cristian Laur a

primit suma de 1000 Euro și 3000 lei în baza deciziei din 04 octombrie 2018 a

Curții de Apel Chișinău, în contul stingerii datoriei și în care s-a specificat că

Cristian Laur a refuzat la careva pretenții pecuniare față de pîrît și că nu le va avea

în viitor. Astfel, a solicitat respingerea cererii de recurs ca fiind ilegală și

neîntemeiată.

Examinând admisibilitatea recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Cristian Laur, reprezentat de

avocatul Mihail Durnescu, este inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la

proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială

sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

4

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul

în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Cristian Laur, reprezentat de

avocatul Mihail Durnescu, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.

(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Or, argumentele invocate în recurs se referă la dezacordul recurentului cu

soluția pronunțată de către instanța ierarhic inferioară și nu redă încălcarea esențială

sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv

nu constituie temei de casare a deciziei recurate și urmează a fi respins.

Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege,

condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicînd determinarea greșelilor

imputate instanțelor inferioare, o minimă argumentare a criticii în drept, precum și

indicarea probelor pe care se bazează.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform Secțiunii a II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție reiterează că procedura admisibilității constă în

verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute

în art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei se precizează că, în contextul normelor procedurale

din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța de recurs

nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel.

Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și

concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

faptul că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

5

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă,

însă din recursul declarat nu rezultă încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a

probelor.

Distinct de cele relatate, se reiterează că conform jurisprudenței Curții

Europene a Drepturilor Omului, recursurile trebuie să fie efective, adică să dispună

de puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell c. Irlandei,

decizia cu privire la admisibilitate din 16 aprilie 1991), însă motivele recursului

invocate în prezenta cauză sunt similare celor indicate în procesul judecării asupra

cărora instanța de apel s-a pronunțat deja în modul corespunzător.

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera inadmisibil recursul declarat de Cristian Laur, reprezentat de avocatul

Mihail Durnescu.

În conformitate cu art.art. 270, 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Cristian Laur, reprezentat de

avocatul Mihail Durnescu.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Galina Stratulat

Victor Burduh

6