2ra-872/19 — Încasarea sumei

Dosarul nr. 2ra-872/19

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Central, judecător – V. Puica

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători – A. Minciuna, V. Cotorobai, V. Sîrbu

Î N C H E I E R E

22 mai 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Dumitru Mardari

Svetlana Filincova

examinând admisibilitatea recursului declarat de Veronica Focșa,

în cauza civilă la cererea înaintată de Veronica Focșa către SRL „Miloș M” și

Mihail Miloș cu privire la repunerea în termen și încasarea sumei,

împotriva deciziei din 12 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost respins apelul declarat de Veronica Focșa și menținută hotărârea din 25

octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central,

c o n s t a t ă:

La 21 septembrie 2016, reclamanta Veronica Focșa a înaintat o cerere de

chemare în judecată împotriva SRL „Miloș M” și Mihail Miloș, solicitând

repunerea în termenul de adresare a pretențiilor în instanța de judecată și încasarea

de la copârâți, în mod solidar, a sumelor de 562 214,30 lei și 76 405 dolari SUA,

precum și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a indicat că, potrivit ordinelor nr. 5 din 02.03.2004, nr. 20

din 16.03.2004, nr. 109 din 30.03.2004, nr. 29 din 10.11.2004, nr. 121 din

14.01.2005, întocmite de BC „Unibank” SA, Veronica Focșa a depus pe contul ÎI

„Miloș M” (succesor al căruia este SRL „Miloș M”) sumele de 158 000 lei, 37 000

lei, 40 300 lei, 23 700, 30 lei și 56 214 lei.

Potrivit extrasului bancar din 30.11.2004, întocmit de BC „Unibank” SA,

Veronica Focșa a depus pe contul ÎI „Miloș M” suma de 9000 lei, iar în baza

recipisei din 25.12.2000, Mihail Miloș, în calitate de director al ÎI „Miloș M”, s-a

obligat față de reclamantă să achite o rată de 25% din venitul ÎI „Miloș M”, după

impozitare, până la momentul achitării sumelor împrumutate pentru dezvoltarea

întreprinderii, având în vedere că suma împrumutată corespunzător în anul 2000

era de 138 000 lei, 76 405 dolari SUA și 2700 mărci germane.

Potrivit reclamantei, la 20.02.2016, aceasta a expediat în adresa pârâților o

somație privind restituirea sumelor enunțate. Notificarea a fost recepționată de

Mihail Miloș la 23.02.2015, însă datoria nu a fost restituită.

1

Astfel, reclamanta consideră că sumele solicitate urmează a fi încasate în mod

solidar de la SRL „Miloș M” și Mihail Miloș, deoarece Mihail Miloș este fondator

al ÎI „Miloș M”, care a fost reorganizată în SRL „Miloș M”, iar întreprinderea

individuală nu este persoană juridică și se prezintă în cadrul raporturilor de drept ca

persoană fizică întreprinzător individual, iar patrimoniul întreprinderii individuale

este inseparabil de bunurile personale ale antreprenorului. Din aceste considerente,

antreprenorul-posesor al întreprinderii individuale poartă răspundere nelimitată

solidară pentru obligațiile acesteia cu întreg patrimoniul, exceptându-se acele

bunuri care, în conformitate cu legislația în vigoare, nu fac obiectul urmăririi.

Prin hotărârea din 25 octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central,

cererea de chemare în judecată înaintată de Veronica Focșa a fost respinsă ca

neîntemeiată și tardivă.

Prin decizia din 12 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins

apelul declarat de Veronica Focșa și menținută hotărârea din 25 octombrie 2017 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Central.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a conchis că, în partea sumelor de 158

000 lei, 37 000 lei acțiunea este una prescrisă, iar careva temeiuri care ar servi la

repunerea în termen instanța de apel nu a identificat.

În ceea ce ține de încasarea sumelor 123 700, lei, 9 000 lei și 56 214 lei,

instanța de apel a reținut decizia din 12 august 2015 a Curții Supreme de Justiție,

menționând că într-un litigiu anterior a fost pusă în discuție chestiunea privind

încasarea sumelor de 123 700 lei, 9 000 lei și 56 214 lei, solicitare care a fost

respinsă.

Cu referire la cerința de încasare a sumelor cu titlu de îmbogățire fără justă

cauză, Curtea de Apel Chișinău a menționat că, pentru a fi în prezența unui raport

juridic de îmbogățire fără justă cauză este important ca îmbogățirea să se producă

în lipsa unui temei legal sau contractual. Astfel, că normele care reglementează

îmbogățirea fără justă cauză au drept scop restabilirea echilibrului patrimonial între

părțile acestui raport juridic și joacă un rol protector subsidiar. Ele se aplică în

măsura în care creditorul nu dispune de un alt mijloc juridic prin care și-ar putea

recupera pierderea suferită. În cazul în care creditorul poate înainta o acțiune

bazată pe alte temeiuri legale (contract, delict, etc.), aplicarea normelor care

reglementează îmbogățirea fără justă cauză se exclude.

În privința sumelor de 40 300 lei, 138 000 lei și 76 40 dolari SUA, instanța de

apel a conchis că, potrivit declarațiilor date de Veronica Focșa, în calitate de parte

vătămată, declarații date sub jurământ, în cadrul procesului penal și care se reflectă

nemijlocit în sentința din 11 iunie 2018, aceasta a recunoscut că unele sume

împrumutate i-au fost totuși restituite de către intimat, iar o parte din datorii ea i le-

ar fi iertat. Prin urmare, având în vedere pretinsa datorie a Veronicăi Focșa,

raportată la achitările efectuate de către Mihail Miloș, efectuarea achitărilor

respective nefiind negată de către apelantă, raportată la prevederile art. 586 alin.

(1) din Codul civil, se determină netemeinicia acțiunii formulate.

La 29 ianuarie 2019, Veronica Focșa a contestat cu recurs decizia din 12

decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia și a hotărârii

primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care pretențiile formulate în

cererea de chemare în judecată să fie admise integral, cu încasarea din contul

intimatei a cheltuielilor de judecată suportate de către recurentă.

2

În motivarea recursului a invocat faptul că instanța de apel a aplicat eronat

normele de drept material, nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele

importante pentru soluționarea pricinii, a apreciat arbitrar probele prezentate de

către participanții la proces, iar concluziile instanței sunt în contradicție cu

circumstanțele pricinii. Suplimentar, s-au invocat argumente similare celor din

cererea de chemare în judecată și cererea de apel.

Analizând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu materialele

pricinii și prevederile legale, Completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul

declarat de Veronica Focșa este neîntemeiat și urmează a fi declarat inadmisibil,

din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, termenul de

declarare a recursului este de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei

integrale. Alineatul (2) al aceluiași articol prevede că termenul de 2 luni este

termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Potrivit materialelor cauzei, decizia Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată

la 12 decembrie 2018, fiind expediată participanților la proces la 17 ianuarie 2019

(f.d. 206, vol. II), însă la materialele cauzei lipsesc înscrisuri care să demonstreze

momentul recepționării acesteia de către participanții la proces. Astfel, având în

vedere faptul că recursul declarat împotriva deciziei din 12 decembrie 2018 a

Curții de Apel Chișinău a fost înregistrat la 29 ianuarie 2019, în conformitate cu

art. 434 din Codul de procedură civilă, acesta se consideră declarat în termen.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și

alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei

curții de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al din

Codul de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că

reieșind din prevederile art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, în

sarcina recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și

argumentării acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică

la aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta

necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil.

În speță, însă criticile invocate de recurentă nu pot duce la admisibilitatea

recursului, or, acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 din Codul de

procedură civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii

circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de

3

apel. În acest context este de menționat faptul că recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care

evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de instanța de

apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, având în vedere

faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de

legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului

strict prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Abordarea recurentei, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul

acesteia cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit

identificarea omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea acestuia ca fiind

admisibil.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a

îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este

evidențiată în cererea de recurs declarată de Veronica Focșa.

Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea

declarării recursului ca fiind admisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din

Codul de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Veronica Focșa.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecătorul Ala Cobăneanu,

Judecătorii Dumitru Mardari,

Svetlana Filincova

4