2ra-924/19 — decăderea din drepturile părintești

Dosarul nr. 2ra-924/19

Prima instanță - (Judecătoria Bălți, sediul Fălești) I. Ghizdari

Instanța de apel - (Curtea de Apel Bălți) A. Corcenco, D. Corolevschi, D. Stănilă

ÎNCHEIERE

15 mai 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Svetlana Filincova

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de Valentina Nicolin,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată înaintată de

Valentina Nicolin împotriva lui Vasili Nicolin, intervenient accesoriu Direcția

Asistență Socială și Protecție a Familiei Fălești, cu privire la decăderea din

drepturile părintești,

împotriva deciziei din 10 ianuarie 2019 a Curții de Apel Bălți,

c o n s t a t ă:

La 3 ianuarie 2018 Valentina Nicolin a înaintat cerere de chemare în judecată

împotriva lui Vasili Nicolin, intervenient accesoriu Direcția Asistență Socială și

Protecție a Familiei Fălești, solicitând decăderea lui Vasili Nicolin din drepturile

părintești în privința copilului minor xxxxx, născută la xxxxx.

În motivarea cererii de chemare în judecată, Valentina Nicolin a indicat că în

anul 2012 a încheiat căsătoria cu pârâtul Vasili Nicolin, iar în comun au o fiică -

xxxxx, născută la xxxxx.

Reclamanta a relatat că deoarece pârâtul nu-i acorda ajutor material pentru

întreținerea fiicei, s-a adresat în instanță cu acțiune civilă.

Prin hotărârea din 25 iulie 2016 a Judecătoriei Ungheni, de la pârât s-a

încasat pensia de întreținere în mărime de 800 lei lunar.

A menționat că viața de familie în comun a eșuat din vina pârâtului, iar prin

hotărârea din 20 iulie 2017 a Judecătoriei Ungheni, căsătoria a fost desfăcută.

După nașterea fiicei, pârâtul nu și-a manifestat vreun interes față de copil, nu

a acordat ajutor material și nu s-a interesat de soarta acestuia.

La fel, a indicat că pârâtul nu și-a onorat obligațiile impuse prin hotărârea

judecătorească de încasare a pensiei de întreținere, acumulând, conform încheierii

executorului judecătoresc din 22 septembrie 2017, o restanță în sumă de 12 853 de

lei.

La moment, în baza încheierii din 4 decembrie 2017 a Judecătoriei Bălți,

sediul Florești, a fost dispusă căutarea debitorului.

1

A invocat că, principala cauză de adresare în instanța cu prezenta cerere

constituie faptul că fiica lor este bolnavă, și necesită tratament medicamentos și

tratament balnear.

Pentru deplasările peste hotarele țării este nevoie de acordul ambilor părinți,

inclusiv al pârâtului, iar, în cazul în care pârâtul nu-și onorează obligațiile

părintești și nu se prezintă la executor, locul aflării lui nefiind cunoscut, se face

imposibilă o asemenea deplasare.

Consideră că, pârâtul face abuz de drepturile părintești în detrimentul

copilului său, care are dreptul de a fi protejat de ambii părinți, conform cerințelor

art. 52 din Codul familiei.

Reclamanta a menționat că deși decăderea din drepturile părintești constituie

o circumstanță excepțională întreprinsă față de părinți, întru rezolvarea litigiului

dat este necesar de a reieși doar din interesul superior al copilului, tatăl căruia, prin

eschivarea de a se întrevedea copilul și de a-și expune acordul pentru efectuarea

anumitor acțiuni obligatorii încalcă drepturile copilului la condiții normale de viață

și tratament.

Prin hotărârea din 12 martie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul Fălești, cererea

de chemare în judecată înaintată de Valentina Nicolin împotriva lui Vasili Nicolin

cu privire la decăderea din drepturile părintești, s-a respins ca neîntemeiată.

În motivarea soluției, instanța de fond a menționat că argumentele invocate de

reclamantă nu pot constitui temei de decădere a pârâtului Nicolin Vasili din

drepturile părintești.

Faptul că pârâtul nu a contribuit la educația copilului, nu s-a interesat de

soarta lui, nu pot fi considerate acțiuni sau inacțiuni sistematice, care pun în pericol

sănătatea fizică și psihică a copilului, dezvoltarea lui morală, asigurarea condițiilor

de trai și material, învățătura și instruirea copilului.

Prima instanță a menționat că reclamanta nu a probat în niciun fel starea de

pericol iminent generat prin acțiunile sau inacțiunile pârâtului, care ar justifica

aplicarea celei mai excepționale sancțiuni decăderea din drepturile părintești în

privința acestuia.

La fel, instanța a reținut că reclamanta nu a probat faptul că așa numita

eschivare de la exercitarea obligațiilor părintești a fost cu rea-credință și că aceasta

a fost orientată intenționat sau din culpă gravă împotriva interesului superior al

copiilor.

La 12 aprilie 2018 Valentina Nicolin a declarat apel împotriva hotărârii din 12

martie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul Fălești, solicitând casarea ei și emiterea

unei noi hotărâri prin care cererea de chemare în judecată să fie admisă integral.

Prin decizia din 10 ianuarie 2019 a Curții de Apel Bălți, s-a respins apelul

declarat de Valentina Nicolin și s-a menținut hotărârea din 12 martie 2018 a

Judecătoriei Bălți, sediul Fălești.

La 13 martie 2019, prin intermediul oficiului poștal (f.d. 133), Valentina

Nicolin a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea

recursului, casarea deciziei din 10 ianuarie 2019 a Curții de Apel Bălți și a hotărârii

din 12 martie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul Fălești, cu emiterea unei noi hotărâri

prin care cererea de chemare în judecată să fie admisă.

În motivarea recursului, Valentina Nicolin a exprimat dezacordul cu soluția

instanțelor inferioare de judecată, invocând că au fost interpretate eronat

prevederile art. 67 din Codul familiei și au apreciat arbitrar probele.

2

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Materialele dosarului atestă că copia deciziei recurate a fost expediată în

adresa participanților la proces la 18 februarie 2019, iar recursul a fost declarat la

13 martie 2019, în termen.

În conformitate cu art. din 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin. (2).

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind

admisibilitatea recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate

în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură

civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se

invocă că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau

în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

3

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de

acces la instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza

Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct.

230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs,

întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se

bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva

Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât

pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor

în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale

procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de

drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea

Botten împotriva Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p.

141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire

cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de

Valentina Nicolin, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Valentina Nicolin.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Svetlana Filincova

Dumitru Mardari

4