3ra-398/19 — Contestarea actului admisnitrativ

3ra-398/19 — Contestarea actului admisnitrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 3ra-398/19

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. S.Stratan)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. I.Țurcan, I.Cotruță, N.Simciuc)

Î N C H E I E R E

8 mai 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Mariana Pitic

Judecătorii Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului depus de Svetlana Ouș, reprezentată de

avocatul Artur Airapitean și a recursului depus de Nicoleta Ouș, reprezentată de

avocatul Vitalie Carmanschi,

în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă

de Alexandra Tarlapan împotriva Primăriei municipiului Chișinău, Consiliul

municipal Chișinău, Svetlana Ouș și Nicoleta Ouș cu privire la anularea deciziei,

anularea titlului de autentificare a dreptului deținătorului de teren și a contractelor de

vânzare-cumpărare și donație,

împotriva deciziei din 28 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 14 septembrie 2015, Alexandra Tarlapan a depus cerere de chemare în

judecată împotriva Primăriei municipiului Chișinău, Consiliul municipal Chișinău,

Svetlana Ouș și Nicoleta Ouș cu privire la anularea deciziei, anularea titlului de

autentificare a dreptului deținătorului de teren și a contractelor de vânzare-cumpărare

și donație.

În motivarea acțiunii, completată prin cererile de concretizare a indicat că, la 7

octombrie 1960 a încheiat căsătoria cu Mihail Tarlapan, cu care are doi copii Sergiu

Tarlapan și Svetlana Ouș (Tarlapan).

La 3 aprilie 2002, Mihail Tarlapan a decedat, iar la data decesului îi aparținea cu

drept de proprietate bunurile imobile din mun. Chișinău, str. Xxxxxxx xx și anume

lotul de teren cu suprafața de 0,073 ha, casa de locuit cu suprafața de 122,7 m2,

construcție cu suprafața de 23,8 m2 și construcția accesorie cu suprafața de 22,4 m2,

în temeiul hotărârii din 13 noiembrie 1989 a Judecătoriei Populare r-ului Sovietic,

certificatele de moștenitor nr. 1-779 și nr. 1-781 din 21 mai 1988, decizia Comitetului

executiv a r-ului Sovietic nr. 8/3.11 din 11 iulie 1989 și procesul-verbal de recepție

finală nr. 47 din 14 iulie 2000.

1

Alexandra Tarlapan la fel a deținut cu drept de proprietate bunurile imobile

menționate, deoarece au fost dobândite în timpul căsătoriei, iar după decesul soțului

a intrat în posesia bunurilor rămase.

A indicat că, prin decizia din 18 februarie 2015, menținută prin decizia din 1

iulie 2015, s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de Alexandra Tarlapan

și Sergiu Tarlapan împotriva Svetlanei Ouș și notarul public Viorica Nagacevschi, s-

au declarat nule testamentul nr. 532 din 3 aprilie 2002 și certificatul de moștenitor nr.

3457 din 8 octombrie 2002 eliberate pe numele Svetlanei Ouș.

A considerat că, fiind anulat testamentul și certificatul de moștenitor, în temeiul

art. 219 alin. (1) Cod civil, decizia în baza căreia a fost eliberat titlul de autentificare

a dreptului deținătorului de teren nr. 15886 din 18 decembrie 2002, anterior fiind

încheiat și contractul de vânzare-cumpărare nr. 15886 din 16 decembrie 2002 în

privința bunului imobil litigios, acestea sunt nule.

Astfel, a depus cerere prealabilă în adresa Primăriei municipiului Chișinău și

Consiliul municipal Chișinău prin care a solicitat anularea deciziei Consiliului

municipal Chișinău în temeiul căreia a fost eliberat titlul de autentificare a dreptului

deținătorului de teren.

Prin răspunsul nr. 01/1-09-1732 din 14 august 2015, recepționat la 30 august

2015, a fost înștiințată despre faptul că, administrația publică locală nu este în drept

de a interveni în raportul juridic civil format odată cu înregistrarea în Registrul

bunurilor imobile a deciziei emise.

Ulterior, pentru a condiționa executarea hotărârii judecătorești prin care a fost

declarat nul testamentul și certificatul de moștenitor, Svetlana Ouș cu rea credință a

determinat bunul imobil litigios în 1/3 și 2/3 cote-părți, iar prin contractul de donație

nr. 20674 din 10 septembrie 2015, a donat 2/3 cote-părți Nicoletei Ouș.

A solicitat Alexandra Tarlapan prin cererea inițială și cererile de concretizare a

pretențiilor anularea deciziei nr. 27/11-7 din 5 decembrie 2002 a Consiliului

municipal Chișinău; anularea titlului de autentificare a dreptului deținătorului de teren

nr. 0100108293 din 18 decembrie 2002; anularea contractului de vânzare-cumpărare

nr. 15886 din 16 decembrie 2002 și anularea contractului de donație nr. 20674 din 10

septembrie 2015.

Prin hotărârea din 13 decembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

acțiunea a fost admisă, s-a anulat decizia nr. 27/11-7 din 5 decembrie 2002 a

Consiliului municipal Chișinău cu privire la autentificarea dreptului de proprietate

asupra lotului de pământ din str. Xxxxxxx xx; s-a anulat contractul de vânzare-

cumpărare a terenului din 16 decembrie 2002 încheiat între Primăria municipiului

Chișinău și Svetlana Ouș; s-a anulat titlul de autentificare a dreptului deținătorului de

teren nr. 0100108293, s-a anulat contractul de donație a terenului din 10 septembrie

2015 încheiat între Svetlana Ouș și Nicoleta Ouș.

În favoarea acestei soluții instanța de fond a reținut că, prin hotărârea din 3

decembrie 2013 a Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău, s-a respins cererea de

chemare în judecată depusă de Alexandra Tarlapan privind declararea nulității

testamentului nr. 532 din 3 aprilie 2002 și a certificatului de moștenitor nr. 3457 din

8 octombrie 2002.

Prin decizia din 18 februarie 2015 a Curții de Apel Chișinău, menținută prin

decizia Curții Supreme de Justiție, s-a casat hotărârea din 3 decembrie 2013 a

2

Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău și s-a admis cererea de chemare în judecată

depusă de Alexandra Tarlapan.

Instanța de fond a concluzionat că, prin decizie irevocabilă fiind declarat nul

testamentul și certificatul de moștenitor legal, acte care au stat la baza emiterii actului

administrativ contestat în prezenta cauză, urmează a fi anulată și decizia nr. 27/11-7

din 5 decembrie 2002 cu privire la autentificarea dreptului de proprietate asupra

lotului de teren.

Efectele anulării testamentului și certificatului de moștenitor urmează a înceta

cu efect retroactiv, iar unul din aceste efecte este și emiterea actului administrativ

contestat.

Odată cu declararea nulă a actului administrativ contestat, urmează a fi anulate

și actele subsecvente încheiate în baza deciziei nr. 27/11-7 din 5 decembrie 2002 a

Consiliului municipal Chișinău și anume contractul de vânzare-cumpărare a terenului

din 16 decembrie 2002 încheiat între Primăria municipiului Chișinău și Svetlana Ouș,

titlul de autentificare a dreptului deținătorului de teren nr. 01000108293 din 31

decembrie 2002 și a contractului de donație din 10 septembrie 2015 încheiat între

Svetlana Ouș și Nicoleta Ouș.

Prin decizia din 28 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-au respins

apelurile declarate de Primăria municipiului Chișinău, Consiliul municipal Chișinău,

Svetlana Ouș și cererea de alăturare la apel a Nicoletei Ouș și s-a menținut hotărârea

din 13 decembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

La 4 februarie 2019, Svetlana Ouș, reprezentată de avocatul Artur Airapitean a

depus cerere de recurs împotriva deciziei din 28 noiembrie 2018 a Curții de Apel

Chișinău.

În motivarea cererii de recurs a indicat că, instanța de apel a aplicat eronat

prevederile nulității absolute unui act administrativ.

Instanța de contencios administrativ nu este competentă de a se pronunța asupra

oportunității actului administrativ și a operațiunilor administrative care au stat la baza

emiterii acestuia.

A afirmat că, prevederile caracteristice nulității absolute nu sunt relevante

raporturilor juridice de drept administrativ deoarece raporturile administrative sunt

guvernate de Legea contenciosului administrativ, lege specială în raport cu Codul

civil.

La caz sânt aplicabile prevederile Legii contenciosului administrativ în partea în

ce ține de termenul de prescripție, 30 de zile din momentul când a cunoscut sau trebuia

să cunoască.

Actele ce constituie obiectul prezentului litigiu au fost emise în anul 2002.

Decizia Curții Supreme de Justiție prin care a fost menținută decizia Curții de Apel

Chișinău din 3 decembrie 2012 privind declararea nulă a testamentului nr. 532 din 3

aprilie 2002 și a certificatului de moștenitor nr. 3457 din 8 octombrie 2002, eliberat

pe numele Svetlanei Ouș, a fost emisă la data de 1 iulie 2015, iar cererea prealabilă a

fost expediată de către intimat Primăriei municipiului Chișinău și Consiliului

municipal Chișinău la data de 10 august 2015.

A considerat că, cererea prealabilă precum și cererea de chemare în judecată au

fost depuse tardiv. Termenul de 30 de zile urma a fi calculat din data de 1 iulie 2015,

data pronunțării deciziei Curții Supreme de Justiție. Ultima zi de înaintare a cererii

3

prealabile era 31 iulie 2015, iar intimatul a depus cererea cu depășirea vădită a

termenului legal, la data de 10 august 2015.

A indicat că, instanța de fond a anulat contractul de donație din 10 septembrie

2015 încheiat între Svetlana Ouș și Nicoleta Ouș, însă, conform acordului de reziliere

nr. 27335 din 23 decembrie 2015, acest contract a fost reziliat, fapt autentificat de

notarul Elena Morev. Instanța nu urma să se expună în privința acestui contract.

A relevat că, instanța de fond și de apel nu au examinat multilateral cauza și nu

s-au pronunțat asupra tardivității termenului.

A solicitat Svetlana Ouș casarea hotărârii primei instanțe și a deciziei instanței

de apel cu pronunțarea unei noi hotărâri în favoarea recurentului.

La 21 februarie 2019, Nicoleta Ouș reprezentată de avocatul Vitalie Carmanschi

a depus cerere de recurs împotriva deciziei din 28 noiembrie 2018 a Curții de Apel

Chișinău.

În motivarea cererii de recurs a indicat că, instanța de apel și instanța de fond la

aprecierea excepției de tardivitate a acțiunii nu au aplicat prevederile art. 17 alin. (1)

din Legea contenciosului administrativ, iar la aprecierea tardivității cererii prealabile

nu au aplicat prevederile art. 14 alin. (1) din aceeași lege.

Instanța de fond neîntemeiat a admis acțiunea fără aplicarea prevederilor art. 315

Cod civil, deoarece, Alexandra Tarlapan nu a probat calitatea de persoană interesată

prin demonstrarea dreptului său de proprietate.

A considerat că, legalitatea deciziei nr. 27/1-7 din 5 decembrie 2002, a

contractului din 16 decembrie 2002 și a contractului din 10 septembrie 2015 nu poate

fi pusă la îndoială de către instanța de apel și instanța de fond în calitate de act juridic

subsecvent pe cale de consecință a anulării certificatului de moștenitor. Nulitatea unui

act juridic inițial nu poate duce în mod automat la anularea tuturor contractelor

subsecvente, dar trebuie să existe temeiuri de nulitate prevăzute de art. 220-232 Cod

civil, pentru fiecare contract în parte.

Atât reclamantul cât și instanța de fond nu au invocat la baza nulității nici o

normă de la art. 220-232 Cod civil.

A solicitat Nicoleta Ouș admiterea recursului, casarea deciziei din 28 noiembrie

2018 a Curții de Apel Chișinău și a hotărârii din 13 decembrie 2017 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Central cu pronunțarea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii.

Examinând admisibilitatea recursului depus de Svetlana Ouș, reprezentată de

avocatul Artur Airapitean și a recursului depus de Nicoleta Ouș, reprezentată de

avocatul Vitalie Carmanschi, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție menționează următoarele.

La 1 aprilie 2019 a intrat în vigoare Codul administrativ al Republicii Moldova,

iar potrivit art. 257 alin. (2), la data intrării în vigoare a prezentului cod se

abrogă Legea contenciosului administrativ nr. 793/2000.

Reieșind din prevederile art. 258 alin. (3) Cod administrativ, prin derogare,

admisibilitatea unei astfel de acțiuni în contenciosul administrativ se va face conform

prevederilor în vigoare până la intrarea în vigoare a prezentului cod. Prevederile

prezentului alineat se vor aplica corespunzător pentru procedurile de apel, de recurs

și de contestare cu recurs a încheierilor judecătorești.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

4

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se

decide în lipsa acesteia.

La 21 februarie 2019 și 22 februarie 2019, Curtea Supremă de Justiție a expediat

în adresa intimaților copia cererii de recurs cu înștiințarea despre necesitatea depunerii

referinței.

La 15 martie 2019, Alexandra Tarlapan, reprezentată de avocatul Nicolae Leșan

a depus referință prin care a solicitat de a declara ca inadmisibile recursurile depuse

de Svetlana Ouș și Nicoleta Ouș.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție, examinând temeiurile invocate în cererile de recurs depuse de

Svetlana Ouș și Nicoleta Ouș, în raport cu materialele cauzei civile, consideră că

acestea sânt inadmisibile din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra

admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la data de 28 noiembrie

2018, care a fost expediată în adresa participanților la proces prin intermediul oficiului

poștal la 17 decembre 2018 (vol. II, f.d.154). Calea de atac în ordine de recurs a fost

demarată de către Svetlana Ouș la data de 4 februarie 2019 și de către Nicoleta Ouș

la data de 21 februarie 2019, în interiorul termenului legal (vol. II, f.d.159, 167).

Verificând motivele de casare, invocate în recurs, completul Colegiului atestă

că, argumentele invocate se referă la dezacordul recurentelor cu soluția pronunțată de

către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a

normelor de drept material, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sânt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a

fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea admisibilității recursului

presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu

temeiurile prevăzute la art. 432 Codul de procedură civilă.

La caz, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată că, argumentele invocate de Svetlana Ouș și

5

Nicoleta Ouș în cererile de recurs nu se încadrează în limitele stabilite de norma

indicată, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei curții

de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al Codului de

procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, reieșind din prevederile art. 437

alin.(1) lit. f) din Codul de procedură civilă, în sarcina recurentului este impusă

obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării acelor încălcări esențiale sau a

acelor circumstanțe ce indică la aplicarea eronată a normelor de drept material sau

procedural, și care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil.

La caz, criticile invocate formal de Svetlana Ouș și Nicoleta Ouș nu pot duce la

admisibilitatea cererilor de recurs, ori acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432

din Codul de procedură civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra

reaprecierii circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției

instanței de apel.

Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursurilor, fiind lipsite de esență, care

evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentelor cu soluția dată de instanța de

apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, având în vedere

faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de

legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict

prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei și

invocarea formală a încălcării normelor de drept procedural și material, fiind necesară

motivarea recursului cu indicarea amănunțită a motivelor de nelegalitate pe care se

întemeiază, precum și dezvoltarea lor.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de

dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul

de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.

Or, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția

legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume

imputate instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum

și indicarea probelor pe care se bazează.

Abordarea recurentelor, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul cu

soluția dată de instanța de apel, iar criticile invocate în cererile de recurs nu permit

identificarea omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea recursurilor ca fiind

admisibile.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a

îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsături distinctive care nu au fost evidențiate

în cererile de recurs depuse de către Svetlana Ouș și Nicoleta Ouș.

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt,

pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9 octombrie

1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

6

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

În circumstanțele sus relatate și reieșind din faptul că, argumentele recursurilor

sânt similare argumentelor invocate în instanța de fond și cea de apel, constituind deja

obiect al dezbaterilor judiciare fiind apreciate sub aspectul dublului grad de

jurisdicție, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea declarării

recursurilor ca fiind admisibile și consideră că, recursurile depuse de Svetlana Ouș și

Nicoleta Ouș, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

din Codul de procedură civilă și, drept urmare, sânt inadmisibile.

În conformitate cu 258 alin. (3) din Codul administrativ, art. 270, art. 431 alin.

(1) și (2), art. 433 lit. a) și art. 440 Cod de procedură civilă, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se declară inadmisibile recursurile depuse de Svetlana Ouș, reprezentată de

avocatul Artur Airapitean și de către Nicoleta Ouș, reprezentată de avocatul Vitalie

Carmanschi.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecătorul Mariana Pitic

Judecătorii Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

7