2r-204/19 — încasarea pensiei pentru întretinerea copiilor minori
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea pensiei pentru întretinerea copiilor minori
- Temei legal
- comunicarea catelor de procedură, termenul procedural
2r-204/19 — încasarea pensiei pentru întretinerea copiilor minori (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
dosarul nr.2r-204/19 prima instanță: Judecătoria Bălți, sediul central (judecătorul A. Roșca) instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (judecătorii: Iu. Grosu, A. Ciobanu, A. Garbuz) DECIZIE 24 aprilie 2019 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componență: Președintele ședinței, judecătorul Mariana Pitic judecătorii Iurie Bejenaru Nicolae Craiu examinând recursul declarat de către Adrian Podgurschi , reprezentat de avocatul Andrei Leșanu, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Inna Podgurschi împotriva lui Adrian Podgurschi cu privire la încasarea pensiei pentru întreținerea copiilor minori, împotriva încheierii din 12 februarie 2019 a Curții de Apel Bălți, prin care a fost restituit apelul declarat de către Adrian Podgurschi , ca fiind depus în afara termenului legal, constată: La 28 mai 2018, Inna Podgurschi a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Adrian Podgurschi cu privire la încasarea pensiei pentru întreținerea copiilor minori.
(f.d.2-3) Prin hotărârea din 26 noiembrie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul central, acțiunea a fost admisă parțial. (f.d.23, 28-29) La 26 decembrie 2018 (prin intermediul oficiului poștal) Adrian Podgurschi invocând dezacordul cu hotărârea pronunțată a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii din 26 noiembrie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul central, solicitând casarea parțială a hotărârii contestate. (f.d.26) Prin încheierea din 12 februarie 2019 a Curții de Apel Bălți, a fost restituită cererea de apel depusă împotriva hotărârii din 26 noiembrie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul central, ca fiind depusă în afara termenului legal.
(f.d.35-36) La 28 februarie 2019 (prin intermediul oficiului poștal), Adrian Podgurschi , reprezentat de avocatul Andrei Leșanu a declarat recurs împotriva încheierii instanței de apel solicitând, admiterea recursului, casarea încheierii din 12 februarie 2019 a Curții de Apel Bălți, cu restituirea cauzei spre rejudecare în instanța de apel. În susținerea recursului a invocat netemeinicia și ilegalitatea încheierii recurate. Recurentul a specificat că, apelul împotriva hotărârii din 26 noiembrie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul central a fost depus prin intermediul oficiului poștal la 1 26 decembrie 2018, în termen legal, ce se atestă prin chitanța de plată a scrisorii la oficiul poștal din circumscripție și data înregistrării avizului de recepție.
(f.d.41-42) În conformitate cu art. 425 Cod de procedura civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Materialele cauzei atestă că, copia încheierii din 12 februarie 2019 a Curții de Apel Bălți (f.d.35-36) a fost expediată în adresa părților la 13 februarie 2019, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoțire a Curții de Apel Bălți (f.d.37), fiind recepționată de Adrian Podgurschi și de către reprezentantul acestuia, avocatul Andrei Leșanu la 15 februarie 2019, conform avizelor de recepție anexate la dosar. (f.d.38, 40) În circumstanțele relevate, recursul declarat la 28 februarie 2019 de către Adrian Podgurschi , reprezentat de avocatul Andrei Leșanu se consideră depus în termenul prevăzut de lege.
În conformitate cu art. 426 alin. (3) Cod de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători. Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile recursului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea de recurs urmează a fi admisă, cu casarea integrală a încheierii contestate și restituirea cauzei spre judecare în instanța de apel de la etapa soluționării chestiunii cu privire la punerea pe rol a cererii de apel. Conform art. 427 lit. b) Cod de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, restituind spre rejudecare problema soluționată prin încheierea casată.
În conformitate cu art. 111 alin. (1) Cod de procedură civilă, actele de procedură se efectuează în termenul prevăzut de lege. În cazul în care nu este stabilit prin lege, termenul de procedură se fixează de către instanța judecătorească. În conformitate cu art. 362 alin. (1) și (3) Cod de procedură civilă, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. Din materialele dosarului s-a stabilit că, prin hotărârea din 26 noiembrie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul central, cererea de chemare în judecată depusă de către Inna Podgurschi a fost admisă parțial. (f.d.23, 28-29) După cum se constată la caz, nefiind deacord cu hotărârea pronunțată, Adrian Podgurschi, reprezentat de avocatul Andrei Leșanu la 26 decembrie 2018 (prin intermediul oficiului poștal) a depus cererea de apel nemotivată.
(f.d.26) Drept urmare, prin încheierea din 12 februarie 2019 a Curții de Apel Bălți, a fost restituită cererea de apel depusă împotriva hotărârii din 26 noiembrie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul central, ca fiind depusă în afara termenului legal. (f.d. 35- 36) La adoptarea acestei soluții, instanța de apel și-a fundamentat concluziile pe dispozițiile art. 369 alin. (1) lit. b ) Cod de procedură civilă, care statuează expres că instanța de apel dispune restituirea cererii de apel dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanța de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen. Instanța de recurs consideră că soluția instanței de apel cu privire la restituirea cererii de apel depusă de către Adrian Podgurschi , reprezentat de avocatul Andrei 2 Leșanu, nu poate fi menținută și acțiunile instanței de apel urmând a fi apreciate ca un formalism excesiv, care îngrădește accesul justițiabilului la justiție.
Instanța de recurs menționează că, prin lege este instituit în mod imperativ termenul de 30 zile pentru declararea apelului, calculat de la data pronunțării dispozitivului hotărârii. În conformitate cu art. 112 alin. alin. (3) al Codului de procedură civilă, dacă cererile de apel sau de recurs, documentele sau sumele bănești au fost predate la oficiul poștal sau la telegraf, sau prin alte mijloace de comunicație înainte de ora 24 din ultima zi a termenului, actul de procedură se consideră îndeplinit în termen. Prin urmare, în speță, termenul de declarare a apelului și-a început curgerea la 27 noiembrie 2018, ziua imediat următoare datei emiterii hotărârii contestate și a expirat la 26 decembrie 2018, aceasta fiind ultima zi de depunere a apelului.
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține ca întemeiat argumentul reprezentantului recurentului, avocatul Andrei Leșanu precum că a depus apelul nemotivat împotriva hotărârii din 26 noiembrie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul central la 26 decembrie 2018 prin intermediul oficiului poștal (f.d.26) ce se atestă prin înscrisurile anexate la cererea de recurs și anume, bonul de plată eliberat de Înteprinderea de Stat „Poșta Moldovei” și avizul de recepție cu nr.DS2012716233AR. (f.d.45, 46) Astfel, din interpretarea corectă a normei citate mai sus, reiese că termenul procedural nu se consideră încălcat, ori apelul nemotivat a fost depus la oficiul poștal până la expirarea orei 24 a zilei de 26 decembrie 2018 prin ce acțiunea procesuală se consideră realizată în termen, iar predarea documentului către structurile de comunicație echivalează cu executarea acțiunii în instanța de judecată.
La caz, se constată că apelul nemotivat depus prin intermediul oficiului poștal a fost înregistrat de Judecătoria Bălți, sediul central la 28 decembrie 2018 cu nr. 33471, ulterior fiind expediat pentru examinare la Curtea de Apel Bălți. Totodată instanța reține că deși apelul nemotivat a fost depus prin intermediul poștei, instanța de fond nu a anexat la materialele dosarului plicul, ducând în eroare instanța de apel la calcularea termenului de depunere a apelului de către Adrian Podgurschi , reprezentat de avocatul Andrei Leșanu.
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, verificând legalitatea actelor judecătorești de dispoziție contestate în raport cu materialele dosarului, consideră că concluzia instanței de apel cu privire la restituirea cererii de apel depusă de către Adrian Podgurschi , reprezentat de avocatul Andrei Leșanu este lipsită de certitudine, în situația în care probele prezentate de recurent-apelant demonstrează că a depus cererea de apel nemotivată prin intermediul oficiului poștal la 26 decembrie 2018, adică în termenul legal. Potrivit art. 6§1 al Convenției Europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege.
Astfel, reieșind din cele constatate instanța de recurs concluzionează că Adrian Podgurschi a fost lipsit de un proces echitabil, nefiind anexat de către instanța de fond la materialele dosarului plicul prin care s-ar atesta depunerea apelului în interiorul termenului de contestate, iar ca rezultat fiindu-i restituită cererea de apel ca fiind depusă peste termenul legal de contestare. 3 În circumstanțele enunțate și având în vedere faptul că s-au constatat într-o manieră certă omisiuni judiciare, care nu pot fi imputate lui Adrian Podgurschi și nici reprezentantului acestuia avocatul Andrei Leșanu și nu pot fi corectate în cadrul examinării cauzei în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a casa încheierea din 12 februarie 2019 a Curții de Apel Bălți și de a restitui cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bălți, la faza de primire a cererii de apel.
La rejudecare, instanța de apel urmează să țină cont de cele menționate și reexaminând cauza să emită o decizie legală și întemeiată, respectând dreptul părților la un proces echitabil. În conformitate cu art. 427 lit. b), art. 428 Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide: Se admite recursul declarat de către Adrian Podgurschi, reprezentat de avocatul Andrei Leșanu. Se casează încheierea din 12 februarie 2019 a Curții de Apel Bălți, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Inna Podgurschi împotriva lui Adrian Podgurschi cu privire la încasarea pensiei pentru întreținerea copiilor minori, cu restituirea cauzei la Curtea de Apel Bălți la faza de primire a cererii de apel.
Decizia nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Mariana Pitic judecătorii Iurie Bejenaru Nicolae Craiu 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.