Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 18.04.2019

3ds-8/19 — contestarea actelor administrative si restituirea sumei achitate suplimentar

HOTĂRÂRE
18.04.2019
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
contestarea actelor administrative si restituirea sumei achitate suplimentar
Temei legal
corectarea greselilor din hotărâre
Citează această cauză
3ds-8/19 — contestarea actelor administrative si restituirea sumei achitate suplimentar (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

dosarul nr. 3ds-8/19 Prima instanță: Judecătoria Bălți, sediul Central (jud: A. Donos) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud: D. Corolevschi, D. Stănilă, A. Corcenco) ÎNCHEIERE 18 aprilie 2019 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă judecătorii Tamara Chișca-Doneva Iurie Bejenaru Nina Vascan Mariana Pitic examinând din oficiu chestiunea privind corectarea greșelii strecurate în motivarea deciziei din 17 aprilie 2019 a Curții Supreme de Justiție, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Societatea cu răspundere limitată „Slava Cargo Grup” împotriva Biroului vamal Nord cu privire la contestarea actelor administrative și restituirea sumei achitate suplimentar, constată: La data de 17 octombrie 2016 SRL „Slava Cargo Grup” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Biroului vamal Bălți, în prezent Biroul vamal Nord, cu privire la contestarea actelor administrative și restituirea sumei încasate suplimentar.

În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că, unul din genurile sale principale de activitate constituie importul produselor de larg consum, precum și comercializarea acestora pe teritoriul Republicii Moldova. A menționat că, în perioada lunilor august-septembrie 2016, a efectuat mai multe importuri de produse de larg consum, însă organul vamal a pus în sarcina sa, în mod neîntemeiat și unilateral, spre plată impozite nejustificate, emițând actele cu caracter administrativ. A susținut că, a respectat întocmai procedura stabilită la determinarea și declararea valorii în vamă a mărfurilor introduse.

A afirmat că, conform art. 7 alin. (2) din Legea cu privire la tariful vamal, pentru confirmarea veridicității datelor privind valoarea în vamă anunțată și a datelor suplimentare referitoare la ea, au fost prezentate documentele de bază, care nu au fost contestate de către pârât și nu a fost efectuată nicio referire la aceste acte, fiind 1 doar nejustificat solicitată prezentarea actelor suplimentare. A relevat că, deși organul vamal a solicitat documente suplimentare la declarația vamală, nu și-a rezervat cerința obligatorie de confirmare a acelor documente prezentate anterior. Mai mult, la depunerea declarațiilor vamale, a respectat întru totul rigorile legale în vigoare, iar autoritatea vamală nu a elucidat prin care anume suspiciuni se confirmă neveridicitatea documentelor prezentate.

A notat că, a prezentat suplimentar organului vamal informații cu privire la valoarea în vamă a mărfurilor identice sau similare, importate anterior, precum și lista de prețuri ale producătorului, de care nu dispune organul vamal (documentele comerciale, vamale și de plată, facturi, scrisori de trăsură, etc., referitoare la tranzacții cu mărfuri identice sau similare), însă Biroul vamal Bălți nu a reacționat și, prin urmare, a fost subiectiv la adoptarea actelor administrative contestate.

A subliniat că, la acumularea informației referitoare la valoarea în vamă, organul vamal antrenat în vămuirea mărfurilor trebuie să prezinte informații, pe care nu le are declarantul, inclusiv despre prețurile de referință la mărfurile din circuitul comerțului extern, precum și date privind mărfurile identice sau similare, a cărora perfectare vamală a efectuat-o anterior, însă autoritatea vamală nu i-a prezentat informațiile, de care dispune, despre prețurile medii contractuale sau privind valoarea în vamă a unei anumite tranzacții, care ar confirma valoarea mărfii importate. În consecință, pârâtul a recalculat valoarea în vamă și în temeiul art. 127 din Codul vamal, a dispus încasarea cu titlu executoriu a sumelor de la contul unic al întreprinderii.

A invocat că, acțiunile pârâtului nu au fost transparente și clare, or, acesta nu a precizat motivele neaplicării metodelor determinării valorii în vamă specificate la art. 11, 12, 13, 15 și 16 din Legea cu privire la tariful vamal. Așadar, nu s-au arătat cauzele folosirii unei metode în detrimentul alteia, dar și temeiul majorării plăților vamale. A declarat că, în toate cazurile descrise, procesul vămuirii s-a efectuat prin verificarea fizică a mărfurilor expuse spre vămuire. Astfel, ținând cont de cele relatate, nu este de acord cu actele de inspecție întocmite de către autoritatea vamală, prin care sumele asupra declarațiilor vamale au fost majorate nefondat și încasate de la contul unic al întreprinderii.

A menționat că, la data de 01 septembrie 2016 a expediat în adresa pârâtului cererea prealabilă, prin care a solicitat anularea actelor de inspecție din 16 august 2016 și 22 august 2016, însă prin răspunsul din 15 septembrie 2016 Serviciul Vamal a respins cererea menționată, indicând că, acțiunile autorității vamale au fost legale și întemeiate. A susținut că, la data de 22 septembrie 2016 a expediat în adresa pârâtului cererea prealabilă, prin care a contestat actul de inspecție emis în privința declarației vamale nr. 9050I4272 din 13 septembrie 2016, însă prin răspunsul din 04 octombrie 2016 aceasta a fost respinsă. A solicitat anularea actelor de inspecție din 16 august 2016, 22 august 2016 și din 13 septembrie 2016, întocmite de către Biroul vamal Bălți și încasarea din contul pârâtului a sumelor încasate nefondat în baza actelor de inspecție enunțate.

2 La data de 28 februarie 2018 SRL „Slava Cargo Grup” a depus cerere de concretizare a pretențiilor, prin care a solicitat anularea actelor de inspecție din 16 august 2016, 22 august 2016 și din 13 septembrie 2016, întocmite de către Biroul vamal Bălți și încasarea din contul pârâtului a sumelor încasate nefondat în baza actelor de inspecție enunțate în mărime 411457,51 lei. Prin hotărârea din 13 aprilie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul central a fost admisă acțiunea depusă de către SRL „Slava Cargo Grup”, au fost anulate actele de inspecție din 16 august 2016, 22 august 2016 și 13 septembrie 2016, întocmite de către Biroul vamal Nord privind calculul (recalculul) drepturilor de import față de SRL „Slava Cargo Grup” la declarațiile vamale nr. 9050 I 3598 din 16 august 2016, nr. 9050 I 3747 din 22 august 2016 și nr. 9050 I 4272 din 13 septembrie 2016 și a fost încasată de la Biroul vamal Nord în beneficiul SRL „Slava Cargo Grup” suma de 411457,51 lei.

Prin încheierea din 26 aprilie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul central a fost admisă cererea depusă de către SRL „Slava Cargo Grup”, reprezentată de avocatul Ion Matușenco și a fost corectată eroarea din dispozitivul hotărârii din 13 aprilie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul central prin substituirea sumei de „411457,51 lei” cu suma de „143868,59 de lei”. Prin decizia din 20 septembrie 2018 a Curții de Apel Bălți a fost admis apelul declarat de către Biroul vamal Nord, au fost casate hotărârea și încheierea primei instanțe și a fost emisă o nouă hotărâre, prin care acțiunea depusă de către SRL „Slava Cargo Grup” a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. La data de 09 noiembrie 2018 SRL „Slava Cargo Grup”, reprezentată de avocatul Ion Matușenco, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe.

Prin decizia din 17 aprilie 2019 a Curții Supreme de Justiție a fost casată integral decizia instanței de apel. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a corecta greșeala strecurată în motivarea deciziei instanței de recurs din următoarele considerente. Din materialele dosarului și, anume, din decizia din 17 aprilie 2019 a Curții Supreme de Justiție rezultă că, în motivare a fost indicat că, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, analizând materialele anexate la dosar, în coraport cu legislația în vigoare ce guvernează raportul juridic litigios, a ajuns la concluzia că, soluția dată de către instanțele judecătorești este greșită.

La caz, se reține că, din decizia enunțată rezultă că, de fapt, instanța de recurs a considerat întemeiată și legală soluția dată de prima instanță, iar soluția dată de către instanța de apel - greșită. În conformitate cu art. 249 alin. (2) CPC, instanța judecătorească poate, din oficiu sau la cererea participanților la proces, să corecteze greșelile sau omisiunile 3 din hotărâre privitor la nume, calitate procesuală, orice alte erori materiale sau de calcul evidente.

În contextul prevederilor legale menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a corecta greșeala strecurată în motivarea deciziei instanței de recurs în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Societatea cu răspundere limitată „Slava Cargo Grup” împotriva Biroului vamal Nord cu privire la contestarea actelor administrative și restituirea sumei achitate suplimentar, prin substituirea sintagmei „soluția dată de către instanțele judecătorești este greșită” cu sintagma „soluția dată de către instanța de apel este greșită”.

În conformitate cu art. 249 și 270 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție dispune: Se corectează greșeala strecurată în motivarea deciziei din 17 aprilie 2019 a Curții Supreme de Justiție în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Societatea cu răspundere limitată „Slava Cargo Grup” împotriva Biroului vamal Nord cu privire la contestarea actelor administrative și restituirea sumei achitate suplimentar, prin substituirea sintagmei „soluția dată de către instanțele judecătorești este greșită” cu sintagma „soluția dată de către instanța de apel este greșită”. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă judecătorii Tamara Chișca-Doneva Iurie Bejenaru Nina Vascan Mariana Pitic 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2019-04-17
0,97
3ra-35/19 — contestarea actelor administrative si restituirea sumei achitate suplimentar
Dosarul nr. 3ra-35/19 Prima instanță: Judecătoria Bălți, sediul Central (jud: A. Donos) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud: D. Corolevschi, D. Stănilă, A. Corcenco) DECIZIE 17 aprilie 2019 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și
CSJ 2018-05-16
0,96
3ra-389/18 — cu privire la contestarea actelor admisinistrative și încasarea sumei
prima instanţă: N. Costaş dosarul nr. 3ra-389/18 instanţa de apel: S. Procopciuc, A. Garbuz, E. Grumeza DECIZIE 16 mai 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în compo
CSJ 2019-01-16
0,95
3r-4/19 — anularea actelor administrative
Dosarul nr. 3r-4/19 Prima instanţă: Judecătoria Bălți ( jud. A. Roșca) Instanţa de apel: Curtea de Apel Bălți ( jud. S. Procopciuc, E. Grumeza, A. Garbuz) Instanţa de revizuire: Curtea de Apel Bălți(jud. S. Procopciuc, E. Grumeza, N. Chircu
CSJ 2017-10-18
0,95
3ra-1049/17 — anularea actelor administrative și reprarea prejudiciului material
Dosarul nr. 3ra – 1049/17 prima instanţă: Judecătoria Bălți Judecătorul: A. Roșca instanţa de apel: Curtea de Apel Bălți Judecători: S. Procopciuc, E. Grumeza, A. Garbuz Î N C H E I E R E 18 octombrie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, come
CSJ 2018-12-12
0,95
3rh-101/18 — contestarea actelor administrative si incasarea sumei
Dosarul nr. 3rh-101/18 Prima instanţă: Judecătoria Bălţi sediul Central (jud: N. Costaş) Instanţa de apel: Curtea de Apel Bălţi (jud: S. Procopciuc, A. Garbuz, E. Grumeza) Instanţa de recurs: Curtea Supremă de Justiţie (jud: O. Sternioală,
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă