Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 17.04.2019
inadmisibil

3ra-455/19 — contestarea actului administrativ

HOTĂRÂRE
17.04.2019
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
contestarea actului administrativ
Temei legal
temeiurile declarării recursului
Citează această cauză
3ra-455/19 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 3ra-455/19 Prima instanță: Judecătoria Comrat, sediul Central (jud: V. Hudoba) Instanța de apel: Curtea de Apel Comrat (jud: L. Caraianu, A. Curdov, Ș. Starciuc) ÎNCHEIERE 17 aprilie 2019 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Mariana Pitic judecătorii Iurie Bejenaru Nina Vascan examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului depus de Societatea cu Răspundere Limitată „Aydar-Merasi”, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Aydar-Merasi” împotriva Serviciul Fiscal de Stat pe Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei din 04 octombrie 2018 a Curții de Apel Comrat, prin care a fost respins apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Aydar-Merasi” și a fost menținută hotărârea din 18 mai 2018 a Judecătoriei Comrat, sediul Central, c o n s t a t ă: La data de 29 noiembrie 2016, SRL „Aydar-Merasi” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia (succesor în drepturi Serviciul Fiscal de Stat pe Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia) cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că la data de 02 septembrie 2016, Inspectoratul Fiscal de Stat pe UTA Găgăuzia a adoptat decizia nr. 1101, în baza căreia i-a fost aplicată sancțiunea sub formă de amendă în mărime de 5000 de lei, pentru neprezentarea de explicații, date, informații și documente, necesare organului fiscal, asupra problemelor care apar în timpul controlului, conform art. 253 alin. (1) din Codul fiscal. A susținut că decizia nr. 1101 a fost adoptată în temeiul actului nr. 1-750017 din 10 august 2016, care a fost întocmit cu încălcarea legislației în vigoare. Astfel, inspectorii pârâtului i-au prezentat Regulamentul-cadru privind principiile generale de instituire și funcționare a posturilor fiscale, aprobat prin ordinul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 776 din 17 iunie 2013, însă conform pct. 11 alin. (3) din 1 Regulamentul menționat, ultimii urmau să efectueze inventarierea blanchetelor de strică evidență.

SRL „Aydar-Merasi” a invocat că Inspectoratul Fiscal de Stat pe UTA Găgăuzia nu a ținut cont de faptul că la prezentarea de către inspectorii fiscali a ordinului nr. 409 din 18 mai 2015 privind aprobarea Regulamentului-cadru privind principiile generale de instituire și funcționare a posturilor fiscale și conform pct. 21 alin. (3), au fost prezentate toate blanchetele de strictă evidență, fapt confirmat prin actul nr. 1-750018 din 11 august 2016. A precizat că Inspectoratul Fiscal de Stat pe UTA Găgăuzia a adoptat decizia de sancționare fără a ține cont de actul de control din 11 august 2016 și prevederile art. 11 alin. (1) din Codul fiscal. La data de 30 septembrie 2016 a expediat în adresa pârâtului contestație, prin care a solicitat anularea deciziei nr. 1101 din 02 septembrie 2016, însă prin decizia nr. 19 din 27 octombrie 2016, aceasta a fost respinsă.

Reclamanta a solicitat anularea deciziei nr. 1101 din 02 septembrie 2016, ca fiind ilegală și neîntemeiată. La data de 12 decembrie 2018, SRL „Aydar-Merasi” a depus cerere de concretizare a pretențiilor, prin care a solicitat anularea preambulului deciziei nr. 1101 din 02 septembrie 2016, prin care s-a constatat încălcarea prevederilor art. 8 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, precum și a pct. 2, 3 și 4 din decizia menționată. Prin hotărârea din 18 mai 2018 a Judecătoriei Comrat, sediul Central, acțiunea depusă de SRL „Aydar-Merasi” a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia din 04 octombrie 2018 a Curții de Apel Comrat, a fost respins apelul declarat de SRL „Aydar-Merasi” și a fost menținută hotărârea din 18 mai 2018 a Judecătoriei Comrat, sediul Central.

Pentru a decide astfel, instanțele de judecată au constatat că prin neexecutarea obligațiilor privind prezentarea documentelor solicitate de colaboratorii organelor fiscale, SRL „Aydar-Merasi” a încălcat prevederile art. 8 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, creând astfel impedimente în desfășurarea controlului. La data de 20 decembrie 2018, prin intermediul oficiului poștal, SRL „Aydar- Merasi” a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a deciziei din 04 octombrie 2018 a Curții de Apel Comrat și a hotărârii din 18 mai 2018 a Judecătoriei Comrat, sediul Central, cu pronunțarea unei hotărâri noi de admitere a acțiunii. În motivarea recursului, recurenta a reiterat aceleași argumente care au fost susținute și în instanțele ierarhic inferioare, insistând asupra faptului că acestea nu au stabilit circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei și au aplicat eronat normele de drept material.

A afirmat că, instanța de apel nu a luat în considerare că intimatul nu a îndeplinit cerințele instanței de fond de a prezenta confirmarea înștiințării întreprinderii despre efectuarea controlului fiscal, precum și că la data de 11 august 2016 de către alți reprezentanți ai organului fiscal a fost prezentat ordinul nr. 409 din 18 mai 2016 și respectiv, în conformitate cu pct. 21 alin. (3) a prezentat restanțele formularelor de raportate statistică conform actului nr. 1-750018 din 11 august 2016. 2 Deci, consideră că nu a admis încălcarea prevederilor art. 8 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal. SRL „Aydar-Merasi” a susținut că instanța de apel eronat a aplicat la caz prevederile art. 13 alin. (1), 20 alin. (1) din Legea nr. 317 din 18 iulie 2003, art. 4 din Legea nr. 100 din 22 decembrie 2017 și art. 5 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 131 din 06 iunie 2012 și nu ținut cont de art. 11 alin. (1) din Codul fiscal.

Examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează următoarele. Prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018 a fost adoptat Codul administrativ al Republicii Moldova. În conformitate cu art. 257 alin. (1) din Codul administrativ, prezentul cod intră în vigoare la 01 aprilie 2019. În conformitate cu art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, procedurile de contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform prevederilor prezentului cod. Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în contenciosul administrativ se va face conform prevederilor în vigoare până la intrarea în vigoare a prezentului cod.

Prevederile prezentului alineat se vor aplica corespunzător pentru procedurile de apel, de recurs și de contestare cu recurs a încheierilor judecătorești. Din sensul normei de drept enunțate urmează că, legiuitorul a optat pentru principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale. Prin urmare, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție va aprecia condițiile de admisibilitate a recursului în conformitate cu prevederile art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, adică conform reglementărilor anterioare intrării în vigoare a Codului administrativ. În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale, dacă legea nu prevede astfel.

Curtea de Apel Comrat a pronunțat decizia contestată la data de 04 octombrie 2018. Decizia instanței de apel redactată integral a fost expediată în adresa părților la data de 22 octombrie 2018 (f.d. 101) și a fost recepționată de SRL „Aydar-Merasi” la 29 octombrie 2018, fapt confirmat prin semnătura pe avizul de recepție (f.d. 102). Astfel, recursul, depus la data de 20 decembrie 2018 de SRL „Aydar-Merasi”, este în termen. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

3 Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată; c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a procesului; d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată; f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din oficiu. Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul depus de SRL „Aydar-Merasi” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Totodată, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza 4 Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul depus de SRL „Aydar- Merasi”, asemenea aspecte nu se regăsesc. Astfel, din considerentele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul depus de SRL „Aydar-Merasi”, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 193, 195, 230 și 258 alin. (3) din Codul administrativ și art. 270 din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune: Recursul depus de Societatea cu Răspundere Limitată „Aydar-Merasi”, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Mariana Pitic judecătorii Iurie Bejenaru Nina Vascan 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2019-12-04
0,96
3ra-1266/19 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-1266/19 Prima instanţă: Judecătoria Comrat, sediul Central (jud: V. Hudoba) Instanţa de apel: Curtea de Apel Comrat (jud: D. Fujenco, L. Caraianu, Şt. Starciuc) DECIZIE 4 decembrie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercia
CSJ 2020-08-05
0,96
3r-188/20 — contestarea actului administrativ
Dosar nr. 3r-188/20 Instanţa de fond: Curtea de Apel Comrat –D.Fujenco, Ș.Starciuc, L.Caraianu D E C I Z I E 05 august 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă:
CSJ 2019-03-13
0,95
3ra-258/19 — anularea actului administrativ
Dosarul nr.3ra-258/19 Prima instanţă: Judecătoria Comrat, sediul Vulcăneşti (jud: I. Botezatu) Instanţa de apel: Curtea de Apel Comrat (jud: G. Colev, Şt. Starciuc, A. Curdov) Î N C H E I E R E 13 martie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, c
CSJ 2017-06-07
0,95
3ra-470/17 — anularea actelor administrative
prima instanță: V. Hrapacov dosarul nr. 3ra-470/17 instanța de apel: G. Colev, A. Curdov, Ş. Starciuc D E C I Z I E 07 iunie 2017 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în
CSJ 2019-07-17
0,95
2ac-182/19 — contestarea actului administrativ
dosarul nr.2ac-182/19 ÎNCHEIERE 17 iulie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Mariana Pitic judecătorii Nicolae Craiu Iur
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă