3ra-492/19 — cu privire la contestarea actului administrativ

3ra-492/19 — cu privire la contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 3ra-492/19

Instanța de fond: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani – V. Chiselița

Instanța de apel: CA Chișinău – N. Simciuc, G. Dașchevici, I. Cotruță

ÎNCHEIERE

17 aprilie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Iurie Bejenaru

Maria Ghervas

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Victor Tozlovan, reprezentat de

avocatul Ion Sîmboteanu,

în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată depusă de către

Victor Tozlovan împotriva Direcției deservire fiscală Rîșcani din cadrul Direcției

administrare fiscală mun. Chișinău a Serviciului Fiscal de Stat cu privire la contestarea

actului administrativ,

împotriva deciziei din data de 30 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău prin care s-a

admis apelul declarat de către Direcția administrare fiscală mun. Chișinău a Serviciului

Fiscal de Stat, s-a casat hotărârea din data de 24 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Buiucani, cu emiterea unei noi hotărâri privind respingerea cererii de chemare în judecată,

constată:

La 11 decembrie 2017 Victor Tozlovan a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Direcției de deservire fiscală Rîșcani din cadrul Direcției administrare fiscală

mun. Chișinău a Serviciului Fiscal de Stat, prin care a solicitat anularea deciziei

nr.26/2-7/4-25-635 din 29 septembrie 2017 asupra cazului de încălcare fiscală și încasarea

cheltuielilor de judecată care vor fi suportate în cadrul examinării cauzei.

În motivarea acțiunii Victor Tozlovan a menționat că la 28 iulie 2017 s-a adresat către

Direcția deservire fiscală Rîșcani cu solicitarea de a efectua controlul declarației cu privire

la venit pentru anul 2016, indicând că la completarea acesteia nu a inclus scutirea soției,

totodată solicitând restituirea respectivei diferențe.

În urma acestei cereri Direcția deservire fiscală Rîșcani a efectuat controlul fiscal cu

privire la corectitudinea calculării, declarării și achitării impozitului pe venit pentru

perioada 2011-2016.

Reclamantul a indicat că la 11 august 2017 a fost citat de către inspectorul fiscal

pentru audieri. În cadrul audierilor a fost anunțat despre faptul că în anul 2014 nu ar fi

declarat în întregime impozitul pe venit, deoarece se presupune că nu ar fi inclus în

declarația pe venit suma obținută de pe urma înstrăinării imobilului situat pe adresa com.

xxxxx, lot. 377, mun. Chișinău.

1

În susținerea veridicității completării declarației pe venit pentru anul 2014 Victor

Tozlovan a indicat că în perioada 2006-2011 a construit bunul imobil sus- menționat,

investind la construcția acestuia veniturile pe care le obținea anual și care au fost declarate

în modul stabilit. Imobilul fiind înstrăinat la baza valorică a acestuia, astfel, în urma

tranzacției neobținându-se nici un venit impozabil, fapt confirmat prin certificatul de

evaluare a imobilului eliberat de ÎS „Cadastru”, actele de atribuire a terenului, darea în

exploatare a construcției și înregistrare la cadastru, precum și contractul de

vânzare-cumpărare pentru verificarea prețului de înstrăinare.

Organul fiscal fără a examina documentele prezentate a menționat că acceptă în

calitate de probe pentru demonstrarea bazei valorice a bunului imobil doar bonuri de plată,

prin care să se confirme cumpărarea materialelor de construcții.

La 16 august 2017 Direcția deservire fiscală Rîșcani a emis actul nr.3-555128, potrivit

căruia s-a constatat că în rezultatul înstrăinării imobilului situat pe adresa com. xxxxx, lot.

377, Victor Tozlovan ar fi obținut venit impozabil în valoare de 644 188 lei, iar în

declarația pentru anul 2014 a diminuat venitul impozabil cu 161 046,80 lei și a impozitului

pe venit cu 28 988,43 lei pentru perioada fiscală 2014 și respectiv nu a achitat în termen

impozitul în sumă de 28 988,47 lei.

Victor Tozlovan, nefiind de acord cu actul nr. 3-555128 din 16 august 2017, a depus

organului fiscal dezacordul nr. 2267 p/f din 29 septembrie 2017, care potrivit legislației

fiscale urma să fie examinat în termen de 15 zile, din data prezentării dezacordului adică

până la data de 12 septembrie 2017.

La 11 septembrie 2017 Direcția deservire fiscală Rîșcani a emis decizia nr.

26/2-7/4-25-615 privind prelungirea termenului de examinare a cazului de încălcare fiscală

cu încă 30 de zile.

În opinia reclamantului decizia nr. 26/2-7/4-25-615 din 11 septembrie 2017 emisă de

către Direcția deservire fiscală Rîșcani este neîntemeiată, fiind emisă cu încălcarea

prevederilor legislației fiscale, organul fiscal nu era în drept de a prelungi termenul de

examinare a cazului pe motivul lipsei dovezii de recepție a citației de către contribuabil, ori

vinovați de încălcarea termenului de expediere a citației sunt reprezentanții organului

fiscal.

Necătând la faptul încălcării legislației fiscale și prelungirii neîntemeiate a termenului

de examinare a cazului de încălcare fiscală, la 29 septembrie 2017 Direcția deservire

fiscală Rîșcani a emis decizia nr.26/2-7/4-25-635, potrivit căreia contribuabilul este obligat

în decurs de 30 de zile să achite la bugetul de stat impozitul pe venit pentru anul 2014 în

mărime de 28 988,43 lei, amenda în mărime de 8 696,53 lei și o majorare de întârziere în

mărime de 11 355,21 lei.

Victor Tozlovan, nefiind de acord cu decizia nr.26/2-7/4-25-635 din data de 29

septembrie 2017, emisă de Direcția deservire fiscală Rîșcani, la 10 octombrie 2017 a

adresat Serviciului Fiscal de Stat contestația prealabilă, prin care a solicitat anularea

deciziei.

Reclamantul susține că fiind proprietarul terenului cu numărul cadastral xxxxx, situat

în com. xxxxx, mun. Chișinău a construit pe acest teren o casă. Lucrările de construcție au

decurs în perioada 2006-2011. În anul 2011 a înregistrat în registrul bunurilor imobile

2

dreptul de proprietate asupra construcției. Cheltuielile suportate pentru construcția casei

erau obținute din veniturile anuale, care au fost declarate în modul stabilit de lege.

După înregistrarea casei în registrul bunurilor imobile, reprezentanții ÎS „Cadastru” au

stabilit valoarea imobilului situat pe adresa com. xxxxx, lot. 377 și ulterior au eliberat

certificatul de evaluare a imobilului, potrivit căruia valoarea bunului imobil sus- menționat

constituie în total 644 188 lei. La 16 aprilie 2014 a înstrăinat proprietatea sa din com.

xxxxx, lot. 377 contra sumei de 644 188 lei.

Reclamantul a menționat că în actele normative în vigoare în 2014, atât normele

Codului fiscal cât și Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.77 din 30 ianuarie

2008, nu se indică în mod expres lista concretă a documentelor ce ar putea fi utilizate drept

probe în confirmarea bazei valorice a activelor de capital create, indicându-se foarte scurt

și clar că baza valorică a imobilelor create de contribuabil o constituie valoarea acestora.

Victor Tozlovan a mai indicat că atât decizia nr.26/2-7/4-25-635 din 29 septembrie

2017, cât și actul nr. 3-555128 din 16 august 2017, emise de organul fiscal, nu au oferit

argumentare de drept în ceea ce privește refuzul de a accepta valoarea cadastrală în calitate

de dovadă a valorii imobilului creat, solicitând în calitate de probă doar bonuri de plată,

care ar confirma cheltuielile suportate la crearea imobilului. În opinia reclamantului baza

valorică a imobilului creat poate fi confirmată prin evaluarea făcută de organul cadastral,

fapt ce rezultă și din Codul fiscal.

Prin hotărârea din data de 24 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani s-a

admis acțiunea înaintată de către Victor Tozlovan, s-a anulat decizia Direcției deservire

fiscală Rîșcani din cadrul Direcției deservire fiscală mun. Chișinău nr.26/2-7/4-25-635 din

data de 29 septembrie 2017 asupra cazului de încălcare fiscală comisă de Victor Tozlovan,

s-a încasat din contul direcției Deservire fiscală Rîșcani din cadrul Direcției deservire

fiscală mun. Chișinău în beneficiul lui Victor Tozlovan cheltuielile de judecată în mărime

de 3 000 lei. ( f.d. 185, 192-201, vol.I)

Pentru a ajunge la această concluzie instanța de fond a reținut că la momentul

efectuării controlului fiscal și la data emiterii deciziei contestate, a intrat în vigoare art. 42

al Codului fiscal, care a instituit modul de calcul a valorii activelor de capital create de

contribuabil. Astfel, în cazul lipsei documentelor confirmative a valorii bunurilor imobile

construite cu forțele proprii de persoana fizică ce nu desfășoară activitatea de

întreprinzător, baza valorică constituie valoarea de piață estimată de organele cadastrale

teritoriale.

Prin urmare, aprecierea de către organul fiscal a bazei valorice a activului de capital

zero duce la împovărarea contribuabilului cu obligații fiscale ce nu i se cuvin.

Curtea de Apel Chișinău prin decizia din data de 30 ianuarie 2019 a admis apelul

declarat de către Direcția administrare fiscală mun. Chișinău a Serviciului Fiscal de Stat, a

casat hotărârea din data de 24 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, cu

emiterea unei noi hotărâri privind respingerea cererii de chemare în judecată depusă de

către Victor Tozlovan, ca fiind neîntemeiată. ( f.d. 242, 243-251, vol.I)

Instanța de apel a concluzionat că speței îi sunt aplicabile prevederile legislației

fiscale în vigoare la momentul apariției obligației fiscale, care corespunde perioadei

înstrăinării bunului imobil și creșterii de capital, perioada fiscală fiind anul 2014. Faptul că

controlul fiscal a fost efectuat în perioada 16 august 2017- 18 august 2017 nu implică

3

aplicarea legislației, care a intrat în vigoare la 01 ianuarie 2017, în speță art. 42, alin. (1),

lit. b) al Codului fiscal.

Astfel, dat fiind faptul că contribuabilul nu a confirmat prin probe, bonuri de plată

cheltuielile suportate pentru crearea activului înstrăinat în anul 2014, acesta avea obligația

de a include în venitul brut creșterea de capital. Certificatul privind valoarea bunului

imobil și procesul – verbal de recepție finală nu atestă cheltuielile suportate pentru crearea

activului de capital.

Împotriva deciziei instanței de apel, la data de 01 februarie 2019 Victor Tozlovan,

reprezentat de către avocatul Ion Sîmboteanu, a depus recurs, prin care a solicitat admiterea

recursului, casarea deciziei instanței de apel cu menținerea hotărârii instanței de fond. ( f.d.

2-3, vol.II)

În motivarea recursului recurentul a indicat că instanța de apel a interpretat și aplicat

eronat normele de drept material.

Recurentul susține că este eronată concluzia instanței de apel, precum că la caz este

aplicabilă legislația fiscală în vigoare la data vânzării bunului, ori organul fiscal urmează să

se ghideze de prevederile legale în vigoare la momentul efectuării controlului fiscal.

La 27 martie 2019 Direcția deservire fiscală mun. Chișinău a depus referință, prin

care a solicitat declararea recursului inadmisibil. (f.d. 8-9, vol.II)

Examinând temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele cauzei

civile și prevederile legislației pertinente, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recursul

declarat de către Victor Tozlovan, reprezentat de către avocatul Ion Sîmboteanu este

inadmisibil din următoarele considerente.

După cum rezultă din speță litigiul a fost soluționat în baza Legii contenciosului

administrativ nr. 793-XIV din data de 10 februarie 2000.

Prin Legea nr.116 din data de 19 iulie 2018 a fost adoptat Codul administrativ al

Republicii Moldova.

În conformitate cu art. 257, alin. (1) al Codului administrativ, prezentul cod intră în

vigoare la 01 aprilie 2019, iar potrivit alin. (2), la data intrării în vigoare a prezentului cod

se abrogă Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din data de 10 februarie 2000.

În conformitate cu art. 258, alin. (3) al Codului administrativ, procedurile de

contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor

examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform prevederilor

prezentului cod. Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în contenciosul

administrativ se va face conform prevederilor în vigoare până la intrarea în vigoare a

prezentului cod. Prevederile prezentului alineat se vor aplica corespunzător pentru

procedurile de apel, de recurs și de contestare cu recurs a încheierilor judecătorești

Din sensul normei de drept enunțate urmează că legiuitorul a optat pentru principiul

aplicării imediate a noilor reglementări procedurale.

Prin urmare, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție va aprecia condițiile de admisibilitate a recursului în

conformitate cu prevederile art.258, alin. (3) al Codului administrativ, adică conform

reglementărilor anterioare intrării în vigoare a Codului administrativ.

4

În conformitate cu art. 434, alin. (1) al Codului de procedură civilă recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel.

Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Materialele cauzei atestă că decizia Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată la data

de 30 ianuarie 2019, publicată pe site-ul instanței de apel la data de 25 februarie 2019,

expediată participanților la proces prin intermediul oficiului poștal la 28 februarie 2019

(f.d. 253, vol.I).

Recursul depus la 01 februarie 2019, este în termen.

În conformitate cu art. din 439, alin. (2) și (3) al Codului de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului,

dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. Judecătorul

raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face un

raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2).

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) al

Codului de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) al Codului de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu

temeiurile prevăzute la art. 432 al Codului de procedură civilă.

La caz, completul Colegiului constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu

se încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare

a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării

cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat. Dezacordul recurentului cu decizia

instanței de apel, nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat

conform Secțiunii a II-a din Capitolul XXXVIII al Codului de procedură civilă, are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se

doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, completul Colegiului reține că potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII al Codului de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de

apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau

alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii

sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432, alin. (4) al Codului de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se invocă că

instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând regulile de apreciere a

probelor stabilite în art. 130 al Codului de procedură civilă, sau în cazul în care erorile

comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Din recursul

declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

5

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la

instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise. Acesta este în special

cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o

reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot

fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de

rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten împotriva Norvegiei,

hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de

atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept și nu chestiuni de fapt, pot fi

conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9 octombrie 1991, § 31,

Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440, alin. (1) al Codului de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători

decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității

recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, completul Colegiului consideră că recursul declarat de

către Victor Tozlovan, reprezentat de către avocatul Ion Sîmboteanu nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă și, drept

urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 193, 195, 230, 258, alin. (3) ale Codului administrativ, art. 433,

lit. a) al Codului de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se declară inadmisibil recursul înaintat de către Victor Tozlovan, reprezentat de către

avocatul Ion Sîmboteanu.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Iurie Bejenaru

Maria Ghervas

6