3ra-464/19 — contestarea actului administrativ si obligarea recalcularii si achitarii pensiei pentru vechimea în munca.

3ra-464/19 — contestarea actului administrativ si obligarea recalcularii si achitarii pensiei pentru vechimea în munca. (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 3ra-464/19

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (R. Berdilo)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (N. Simciuc, Iu. Cotruță, I. Țurcan)

Î N C H E I E R E

10 aprilie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Mariana Pitic

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Casa Națională de Asigurări

Sociale a Republicii Moldova,

în cauza de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în judecată

depusă de către Timofti Miron împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale a

Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ și obligarea

recalculării și achitării pensiei pentru vechimea în muncă,

împotriva deciziei din 05 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

respins apelul declarat de către Casa Națională de Asigurări Sociale a Republicii

Moldova și s-a menținut hotărârea din 06 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Centru

c o n s t a t ă:

La 11 mai 2018, Timofti Miron a depus cerere de chemare în judecată, cu

concretizările ulterioare, împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale a Republicii

Moldova cu privire la contestarea actului administrativ și obligarea recalculării și

achitării pensiei pentru vechimea în muncă.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că începând cu 30 iulie 1973 a activat în

organele procuraturii Republicii Moldova în diferite funcții de procuror, având o vechime

în muncă în funcția respectivă de 25 de ani.

A susținut că începând cu 22 februarie 1990 a activat în funcția de șef de secție de

supraveghere a respectării legilor în Procuratura Generală a Republicii Moldova, iar de la

15 august 1996 a exercitat funcția de procuror al Procuraturii pentru contribuirea

înfăptuirii justiției în Curtea de Apel a Republicii Moldova, cu păstrarea salariului

procurorului-șef de secție în Procuratura Generală.

A susținut că începând cu 30 mai 1998, la atingerea vârstei de 50 de ani, în

conformitate cu Legea cu privire la Procuratură nr. 902 din 29 ianuarie 1992, în vigoare

la acel moment, i-a fost stabilită pensia pentru vechimea în muncă în mărime de 80% din

salariu mediu lunar potrivit funcției deținute de procuror-șef de secție în Procuratura

Generală ce a constituit 1.105,32 de lei lunar, pe care o primea sistematic, cu respectarea

obligatorie a principiului recalculării pensiei, la fiecare majorare ordinară a salariului

lunar al procurorului în exercițiu, ce a durat până la sfârșitul anului 2011.

1

A menționat reclamantul că conform art. 34 alin. (6) din Legea cu privire la

Procuratură nr. 118 din 14 martie 2003, procurorii pensionați beneficiau de recalcularea

pensiei, în dependență de majorarea salariului procurorului în exercițiu, începând cu luna

următoare celei în care s-a majorat salariul, indiferent de faptul dacă pensionarul lucrează

sau nu în organele Procuraturii.

A afirmat că odată cu majorarea salariului procurorului în exercițiu în baza Legii nr.

355 din 23 decembrie 2005 cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar,

începând cu 01 ianuarie 2008, cuantumul pensiei sale a fost recalculat conform dreptului

dobândit.

La fel, și dispozițiile art. 73 alin. (8) din Legea nr. 294 din 25 decembrie 2008 cu

privire la Procuratură, în vigoare până la 01 iulie 2011, stipulau că procurorii pensionați

beneficiau de dreptul de recalculare a pensiei pentru vechime în muncă odată cu

majorarea generală a salariului procurorilor în exercițiu, respectiv, în condițiile legii,

beneficiază de dreptul la recalcularea pensiei în mărime de 80% din salariul procurorului

în exercițiu conform funcției deținute, dobândit legal la 30 mai 1998.

Totodată, conform Legii nr. 37 din 07 martie 2013 pentru modificarea și

completarea Legii nr. 355 din 23 decembrie 2005 cu privire la sistemul de salarizare în

sectorul bugetar, salariul procurorului s-a majorat cu 35%, care se efectuează începând cu

01 ianuarie 2013.

Potrivit Legii nr. 152 din 01 iulie 2016 pentru modificarea și completarea unor acte

legislative, începând cu 01 august 2016 salariul de funcție al procurorului se stabilește în

raport cu salariul judecătorului conform Legii nr. 328 din 23 decembrie 2013 privind

salarizarea judecătorilor și procurorilor, și Legii nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la

Procuratură, ținând-se cont de nivelul procuraturii în care își desfășoară activitatea și de

vechimea în muncă în funcția de procuror.

Astfel, reieșind din prevederile art. 51 alin. (3) lit. b) și art. 52 lit. d) din Legea nr.

328 din 23 decembrie 2013 privind salarizarea judecătorilor și procurorilor, salariul de

funcție al procurorului în Procuratura Generală, cu o vechime în funcția de procuror de

peste 16 ani, este de 4,5 salarii medii pe economie, iar pentru exercitarea funcției de

conducere de procuror-șef al secției din cadrul Procuraturii Generale i se atribuie un

suport calculat în raport procentual față de salariul de funcție în mărime de 9%, condiție

pe care dânsul o întrunește.

A declarat reclamantul că pârâta din motive necunoscute nu a efectuat recalcularea

pensiei conform legii, lipsind-l de acest drept dobândit licit în anul 1998, stabilindu-i

mărimea pensiei, cu aplicarea mecanismului general de indexare a acesteia la 01 aprilie a

fiecărui an.

La 27 martie 2018, s-a adresat cu cerere către Casa Națională de Asigurări Sociale,

solicitînd achitarea pensiei pentru vechimea în muncă reieșind din salariul mediu lunar

achitat procurorului-șef al secției din cadrul Procuraturii Generale, în exercițiu, cu

recalcularea acesteia, în cazul majorării generale a salariului procurorului în exercițiu,

ținându-se cont de funcția deținută la data ieșirii la pensie. Recalcularea urma a fi

efectuată începând cu 05 aprilie 2013, după creșterea salariului cu 35%, și continuând cu

01 august 2016, după creșterea salariului, conform art. 60 din Legea cu privire la

Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016, în vigoare de la 01 august 2016, și pe toată

perioada de pensionare, reieșind din funcția deținută.

Însă, prin răspunsul Casei Naționale de Asigurări Sociale nr. T-728/18 din 04 mai

2018, cererea sa a fost respinsă pe motiv că potrivit art. 73 din Legea nr. 294 din 25

decembrie 2008, modificat prin Legea nr. 56 din 09 iunie 2011, procurorii, cu excepția

2

procurorilor militari, au dreptul la pensie conform Legii nr. 156 din 14 octombrie 1998

privind pensiile de asigurări sociale de stat, astfel începând cu 01 iulie 2011 drepturile de

pensionare a procurorilor sunt reglementate de art. 462 din Legea nr. 156 din 14

octombrie 1998, care nu prevede faptul că pensiile procurorilor și indemnizațiile viagere

se recalculează în cazul majorării generale a salariului procurorilor. Astfel, începând cu

01 iulie 2011, pensia procurorilor nu se mai recalculează, dar se indexează anual la 01

aprilie conform art. 13 din Legea nr. 156 din 14 octombrie 1998.

Concomitent, i-a fost comunicat reclamantului că odată cu majorarea salariului

procurorului în exercițiu în baza Legii nr. 355 din 23 decembrie 2005 cu privire la

sistemul de salarizare în sectorul bugetar, de la 01 ianuarie 2006, și ulterior de la 01

ianuarie 2008, pensia lui a fost recalculată, astfel după ultima recalculare constituind –

4.780 de lei lunar, iar la cererea lui din 23 aprilie 2010, pensia i-a fost recalculată din

salariul de funcție, luându-se în considerație sporul pentru secretul de stat, ce a constituit

5.228 de lei lunar.

Consideră reclamantul că refuzul Casei Naționale de Asigurări Sociale privind

recalcularea pensiei pentru vechimea în muncă, expus în scrisoarea nr. T-728/18 din 04

mai 2018, este ilegal și neîntemeiat, pârâta la examinarea cererii prealabile nu a

determinat corect raportul juridic litigios, deoarece prevederile Legii nr. 56 din 09 iunie

2011 pentru modificarea și completarea unor acte legislative, prin care au fost abrogate

alin. (3)-(10) ale art. 73 din Legea nr. 294 din 25 decembrie 2008 cu privire la

Procuratură, nu sunt aplicabile la cazul speței, având în vedere faptul că în conformitate

cu prevederile Legii nr. 902 din 29 ianuarie 1992 cu privire la Procuratură, Legii nr. 118

din 14 martie 2003 cu privire la Procuratură, ajustată la Legea nr. 544 din 20 iulie 1995

cu privire la statutul judecătorului și Legii nr. 294 din 25 decembrie 2008 cu privire la

Procuratură, în calitate de procuror în demisie, deține dreptul la toate înlesnirile,

garanțiile, recompensele și suplimentele prevăzute pentru judecător.

Mai mult ca atît, procurorilor pensionați până la adoptarea Legii nr. 118 din 14

martie 2003, li se achitau pensiile conform Legii nr. 544 din 20 iulie 1995 cu privire la

statutul judecătorului.

A invocat că prin refuzul Casei Naționale de Asigurări Sociale de a-i recalcula și

achita pensia pentru vechimea în muncă, i-a fost încălcat dreptul legal dobândit de către

el la momentul stabilirii pensiei și nu poate fi restrâns pe viitor.

A menționat că pârâta este obligată să-i recalculeze pensia pentru vechime în

muncă, ținând cont de majorarea salariului procurorului începând cu 05 aprilie 2013, data

intrării în vigoare a Anexei nr. 3 la Legea nr. 37 din 07 martie 2013 pentru modificarea și

completarea Legii nr. 355 din 23 decembrie 2005 cu privire la sistemul de salarizare în

sectorul bugetar, cu majorarea ulterioară de la 01 august 2016, data intrării în vigoare a

Legii nr. 152 din 01 iulie 2016 pentru modificarea și completarea unor acte legislative, și

de fiecare dată a majorării salariului procurorului în exercițiu în funcția dată – procuror-

șef al secției din cadrul Procuraturii Generale, pe viitor.

A notat reclamantul că argumentul pârâtei precum că drepturile de pensioare a

procurorilor sunt reglementate de prevederile art. 462 din Legea nr. 156 din 14 octombrie

1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat, care nu prevăd faptul că pensiile

procurorilor și indemnizațiile viagere se recalculează în cazul majorării generale a

salariului procurorilor, este unul neîntemeiat, deoarece norma de drept enunțată a intrat în

vigoare la 01 iulie 2011, pe când el beneficiază de pensie începând cu data de 30 mai

1998.

3

În contextul expus, a cerut Timofti Miron să fie recunoscut drept ilegal și

neîntemeiat refuzul Casei Naționale de Asigurări Sociale expus în scrisoarea nr. T-728/18

din 04 mai 2018, cu obligarea Casei Naționale de Asigurări Sociale să-i achite pensia

pentru vechimea în muncă reieșind din salariul mediu lunar achitat procurorului-șef al

secției din cadrul Procuraturii Generale, în exercițiu, cu recalcularea acesteia, în cazul

majorării generale a salariului procurorului în exercițiu, ținându-se cont de funcția

deținută la data ieșirii la pensie. Recalcularea urmând a fi efectuată începând cu 05 aprilie

2013, după creșterea salariului cu 35%, continuând cu 01 august 2016, după creșterea

salariului, conform art. 60 din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016,

în vigoare de la 01 august 2016, și pe toată perioada de pensionare, reieșind din funcția

deținută.

Prin hotărârea din 06 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, acțiunea a

fost admisă, fiind recunoscut drept ilegal și neîntemeiat refuzul Casei Naționale de

Asigurări Sociale expus în scrisoarea nr. T-728/18 din 04 mai 2018, cu obligarea Casei

Naționale de Asigurări Sociale să-i recalculeze și să-i achite lui Miron Timofti pensia

pentru vechimea în muncă reieșind din salariul mediu lunar achitat procurorului în

exercițiu, ținându-se cont de funcția deținută la data ieșirii la pensie. Recalcularea pensiei

urmând a fi efectuată începând cu 05 aprilie 2013, după creșterea salariului cu 35%,

conform Legii nr. 37 din 07 martie 2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 355

din 23 decembrie 2003, în vigoare din 05 aprilie 2013, și continuând cu 01 august 2016,

după creșterea salariului, conform art. 60 din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 05

februarie 2016, în vigoare de la 01 august 2016, pe toată perioada de pensionare, reieșind

din funcția deținută.

Prin decizia din 05 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul

declarat de către Casa Națională de Asigurări Sociale și s-a menținut hotărârea din 06

iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Instanțele de judecată ierarhic inferioare și-au motivat soluția prin faptul că conform

art. 45 alin. (1) din Legea nr. 902 din 29 ianuarie 1992 cu privire la Procuratură, în

vigoare până la 18 aprilie 2003, salariul procurorilor și anchetatorilor se stabilea în

funcție de post, gradul de clasificare respectiv, cu o deviere în limita a 5%. Procurorii și

anchetatorii au dreptul la toate înlesnirile, garanțiile, recompensele și suplimentele,

prevăzute pentru judecători. Iar, potrivit art. 32 din Legea cu privire la statutul

judecătorului nr. 544 din 20 iulie 1995, judecătorul are dreptul la pensie conform Legii

privind pensiile de asigurări sociale de stat.

Au stabilit instanțele de judecată ierarhic inferioare că reieșind din Hotărârea nr. 4

din 27 ianuarie 2000 a Curții Constituționale „Privind controlul constituționalității unor

prevederi din legile care reglementează asigurarea cu pensii a judecătorilor, procurorilor,

anchetatorilor Procuraturii și funcționarilor publici”, cuantumul pensiei, stabilit printr-o

lege anterioară, nu poate fi micșorat, iar plata pensiei fixate nu poate fi suspendată printr-

un act normativ adoptat ulterior. Diminuarea cuantumului sau suspendarea plății pensiei

sunt posibile numai în cazurile în care la stabilirea ei au fost comise abuzuri sau alte

încălcări ale legii. Schimbările ce vizează condițiile de plată a pensiilor pentru judecători,

procurori, anchetatorii Procuraturii și funcționarii publici, stabilite până la intrarea în

vigoare a Legii nr. 522 din 28 iulie 1999 cu privire la modificarea, completarea și

abrogarea unor acte legislative, instituite de către legiuitor, contravine art. 47 alin. (2) și

art. 76 din Constituție și principiului respectării drepturilor dobândite anterior în mod

licit.

4

Totodată, prin Hotărârea nr. 27 din 20 decembrie 2011 a Curții Constituționale

„Privind controlul constituționalității unor legi de modificare a condițiilor de asigurare cu

pensii și alte plăți sociale pentru unele categorii de salariați”, au fost declarate

neconstituționale art. II și pct. 7 și 9 ale art. III din Legea nr. 56 din 09 iunie 2011

„Pentru modificarea și completarea unor acte legislative” ce se referă la modificarea art.

26, 31, 32, 321, 322, 323, 33 din Legea nr. 544 din 20 iulie 1995 „Cu privire la statutul

judecătorului” și în partea referitoare la art. 461 al Legii nr. 156 din 14 octombrie 1998

„Privind pensiile de asigurări sociale de stat”.

Curtea Constituțională a reținut că un drept social poate fi obiectul protecției

constituționale garantate de art. 46 și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, numai în cazul când

dreptul social respectiv este dobândit și are o valoare economică. Aplicativ la prezenta

cauză un drept patrimonial dobândit ar însemna dreptul la pensia ce se află în plată, care

deja are o valoare economică și astfel constituie un drept de proprietate al persoanei.

Au notat instanțele de judecată ierarhic inferioare, că un asemenea drept social

reclamantul Miron Timofti l-a dobândit legal odată cu acordarea pensiei pentru vechime

în muncă, începând cu 30 mai 1998, iar drepturile diminuate prin Legea nr. 56 din 09

iunie 2011 pentru modificarea și completarea unor acte legislative, ca drepturi potențiale

sau aleatorii, se referă la viitorii procurori cu drept de pensionare.

Astfel, dreptul lui Miron Timofti, cu aplicarea principiului recalculării pensiei la

creșterea ordinară a salariului procurorului în exercițiu, este menținut de instanța de

jurisdicție constituțională, iar dreptul subiectiv constituit în baza unei legi anterioare nu

poate fi atins de cel născut sub imperiul unei legi posterioare. Legea nouă nefiind

aplicabilă unei fapte din trecut conform prevederilor art. 6 din Codul civil, care stabilește

expres că legea civilă nu are caracter retroactiv.

Au conchis instanțele de judecată ierarhic inferioare că argumentul Casei Naționale

de Asigurări Sociale precum că drepturile de pensionare a procurorilor sunt reglementate

de prevederile art. 462 din Legea cu privire la pensiile de asigurări sociale de stat nr. 156

din 14 octombrie 1998, nu poate fi reținut, deoarece această normă de drept a fost

introdusă prin Legea nr. 56 din 09 iunie 2011, în vigoare din 01 iulie 2011, pe când

Timofti Miron a obținut dreptul la pensie începând cu 30 mai 1998, fapt recunoscut și de

către pârâtă.

Drept consecință, refuzul Casei Naționale de Asigurări Sociale privind recalcularea

și achitarea pensiei lui Miron Timofti pentru vechime în muncă reieșind din salariul

mediu lunar achitat procurorului-șef al secției din cadrul Procuraturii Generale, cu

recalcularea acesteia în cazul majorării generale a salariului procurorului în exercițiu,

ținându-se cont de funcția deținută la data ieșirii la pensie, a fost apreciat de către

instanțele de judecată ca fiind ilegal și neîntemeiat, ce lezează un drept al reclamantului

prevăzut de lege.

La 18 februarie 2019, Casa Națională de Asigurări Sociale a declarat recurs

împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei din 05

decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău și a hotărârii din 06 iulie 2018 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Centru, cu emiterea unei hotărâri noi de respingere a acțiunii.

În susținerea recursului Casa Națională de Asigurări Sociale a invocat ilegalitatea și

netemeinicia deciziei instanței de apel, declarând că Curtea de Apel Chișinău a examinat

superficial prezenta speță, cu interpretarea și aplicarea eronată a normelor de drept

material.

5

La 06 martie 2019, în adresa lui Miron Timofti a fost expediată copia recursului

declarat de către Casa Națională de Asigurări Sociale, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii referinței, însă intimatul nu și-a valorificat dreptul procedural respectiv și nu a

depus referință în termenul stabilit.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile, completul de

admisibilitate al Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Casa Națională de Asigurări

Sociale este inadmisibil, din motivele ce succed.

În debut, Colegiul învederează că, în data de 01 aprilie 2019 a intrat în vigoare

Codul administrativ al Republicii Moldova, aprobat prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018,

fapt ce rezultă din art. 257 alin. (1) al acesteia.

Conform art. 195 din Codul administrativ, procedura acțiunii în contenciosul

administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod. Suplimentar se aplică

corespunzător prevederile Codului de procedură civilă, cu excepția art. 169-171.

Potrivit art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, procedurile de contencios

administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor examina în

continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform prevederilor prezentului

cod. Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în contenciosului administrativ

se va face conform prevederilor în vigoare până la intrarea în vigoare a prezentului cod.

Prevederile prezentului aliniat se vor aplica corespunzător pentru procedurile de apel, de

recurs și de contestare cu recurs a încheierilor judecătorești.

Prin urmare, condițiile de admisibilitate a recursurilor declarate împotriva deciziilor

pronunțate de curțile de apel, în calitate de instanțe de apel, cât și hotărârile pronunțate de

curțile de apel, vor fi verificate prin prisma normelor în vigoare până la intrarea in

vigoare a Codului administrativ, și respectiv încă valabile la momentul depunerii cererii

de recurs.

Astfel, conform art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel.

Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei din 05 decembrie 2018 a Curții

de Apel Chișinău a fost expediată în adresa Casei Naționale de Asigurări Sociale la 14

ianuarie 2019, însă nu se atestă date când a fost recepționată de către recurentă (f.d. 68).

În această ordine de idei, se constată, că în speță, calea de atac a fost demarată în

interiorul termenului legal, deoarece cererea de recurs a fost depusă la 18 februarie 2019.

Totodată, în conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în

cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care:

6

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționata problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce

la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din oficiu.

Conform art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432

alin. (2), (3) și (4).

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de admisibilitate le

apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, conform prevederilor art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă,

cererea de recurs trebuie să fie dactilografiată și trebuie să cuprindă esența și temeiurile

recursului, argumentul ilegalității deciziei atacate, solicitările recurentului, propunerile

respective.

Analizând cuprinsul cererii de recurs depusă de către Casa Națională de Asigurări

Sociale, completul de admisibilitate evocă faptul că argumentele invocate în recurs, în

esență, sunt similare alegațiilor inserate în cerere de apel, asupra cărora Curtea de Apel

Chișinău s-a pronunțat deja în modul corespunzător (f.d.50-53).

Astfel, se deduce că cererea de recurs de facto este o transpunere a motivelor din

cererea de apel.

Prin urmare, acestea nu pot fi reținute de către completul de admisibilitate, deoarece

recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept, vizând în

exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat.

La acest capitol, instanța de recurs atestă că recurenta nu a evidențiat în cererea de

recurs formulată memoriul ilegalități și netemeiniciei deciziei recurate, limitându-se doar

la reiterarea unor circumstanțe care au fost supuse examinării în ordine de apel.

În acest sens, urmează a se evidenția faptul că nu este suficientă simpla expunere a

circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea

motivelor de ilegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor. Motivarea

recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție

pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al

părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la

o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs

implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă

argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

7

Astfel, este de menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare

corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind

motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera ilegalitatea hotărârii.

În această ordine de idei, instanța de recurs constată că, argumentele invocate în

cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiul prevăzut de art. 386 alin.(1)

lit. b) din Codul de procedură civilă, aplicabil doar procedurii de apel și nu se regăsesc în

art. 432 din Codul de procedură civilă, aplicabil recursului.

Mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse examinării și aprecierii de către

instanța de apel prin prisma art. 130 din Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite

concluziile de rigoare și, prin urmare, nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al recursului

declarat, deoarece Casa Națională de Asigurări Sociale nu a invocat niciun argument

plauzibil în vederea justificării ilegalități deciziei instanței de apel.

Astfel, se evidențiază caracterul declarativ al recursului, deoarece este lipsit de

conținut și desprinde simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de către

instanțele de judecată ierarhic inferioare, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a

recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea Europeană a

precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs efectiv sunt în

primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în principiu, competența

instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei cereri de acest tip (cauza

Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, §67).

La acest capitol instanță de recurs reține că recursul declarat de către Casa Națională

de Asigurări Sociale nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde încălcări

esențiale sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural, iar ca urmare nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind lipsit de șanse de

succes și nu este capabil să ofere îndreptarea situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că prezenta cerere de recurs a fost

depusă după ce Casa Națională de Asigurări Sociale a avut posibilitatea de a fi auzită de

o instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut deplină jurisdicție (a

se vedea mutatis mutandis „Levages Prestations Services” împotriva Franței, cererea

nr.21920/93 din 23 octombrie 1996, §48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentei i-a fost asigurat dreptul de

acces la o instanță și dreptul de a fi auzită combinat cu dreptul la un recurs efectiv.

De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea echitații procedurii din

perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au reușit să pună în discuție în

fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe care le considerau necesare în

vederea apărării punctului său de vedere (Blücher împotriva Cehiei, cererea nr.58580/00

din 11 aprilie 2005, §65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanțele de judecată

ierarhic inferioare au examinat cauza sub toate aspectele, au verificat și au apreciat corect

probele prezentate, au aplicat și au interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de

art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul de admisibilitate al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în

unanimitate, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Casa Națională

de Asigurări Sociale împotriva deciziei din 05 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău

în baza art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, ca fiind inadmisibil.

8

În conformitate cu art. 195 și 258 alin. (3) din Codul administrativ și art. 433 lit. a)

și art. 440 din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Casa Națională de Asigurări Sociale a Republicii

Moldova împotriva deciziei din 05 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, se

consideră inadmisibil

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Mariana Pitic

9