3ra-56/19 — contestarea actului administrativ si obligarea recalcularii si achitarii pensiei pentru vechimea în munca.

3ra-56/19 — contestarea actului administrativ si obligarea recalcularii si achitarii pensiei pentru vechimea în munca. (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 3ra-56/19

Prima instanță, Judecătoria Chișinău, sediul Centru (N. Patrașcu)

Instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău (I. Secrieru, A. Danilov, Iu. Cimpoi)

Î N C H E I E R E

30 ianuarie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Nina Vascan

Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Casa Națională de Asigurări

Sociale a Republicii Moldova,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Căpătici Mihail

împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale a Republicii Moldova cu privire la

contestarea actului administrativ și obligarea recalculării și achitării pensiei pentru

vechimea în muncă,

împotriva deciziei din 02 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

respins apelul declarat de către Casa Națională de Asigurări Sociale a Republicii

Moldova și s-a menținut hotărârea din 24 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Centru

c o n s t a t ă:

La data de 13 februarie 2018, Căpătici Mihail a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la contestarea actului

administrativ și obligarea recalculării și achitării pensiei pentru vechimea în muncă.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că a activat în organele procuraturii de la

01 august 1984 până la 29 iulie 2016 în diferite funcții de procuror, având o vechime în

muncă în funcția respectivă de 32 de ani.

A susținut că începând cu 07 decembrie 2006, la atingerea vârstei de 50 de ani, în

conformitate cu Legea cu privire la Procuratură nr. 118 din 14 martie 2003, în vigoare la

acel moment, i-a fost stabilită pensia pentru vechimea în muncă în mărime de 80% din

salariu mediu lunar potrivit funcției deținute, pe care o primea sistematic, cu respectarea

obligatorie a principiului recalculării pensiei, la fiecare majorare ordinară a salariului

lunar al procurorului în exercițiu, ce a durat până la sfârșitul anului 2011.

A menționat reclamantul că conform art. 34 alin. (6) din Legea cu privire la

Procuratură nr. 118 din 14 martie 2003, procurorii pensionați beneficiau de recalcularea

pensiei, în dependență de majorarea salariului procurorului în exercițiu, începând cu luna

următoare celei în care s-a majorat salariul, indiferent de faptul dacă pensionarul lucrează

sau nu în organele Procuraturii, drept pe care l-a dobândit licit la 07 decembrie 2006.

A afirmat că odată cu majorarea salariului procurorului în exercițiu în baza Legii nr.

355 din 23 decembrie 2005 cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar,

1

începând cu 01 ianuarie 2008, cuantumul pensiei i-a fost recalculat conform dreptului

dobândit.

Totodată, conform Legii nr. 37 din 07 martie 2013 pentru modificarea și

completarea Legii nr. 355 din 23 decembrie 2005 cu privire la sistemul de salarizare în

sectorul bugetar, salariul procurorului s-a majorat cu 35%, începând cu 01 ianuarie 2013.

A reținut că potrivit art. 73 alin. (8) din Legea nr. 294 din 25 decembrie 2008 cu

privire la Procuratură, în vigoare până la 01 iulie 2011, procurorii pensionați beneficiau

de dreptul de recalcularea pensiei pentru vechime în muncă odată cu majorarea generală

a salariului procurorilor în exercițiu, respectiv prin lege dânsul beneficiază de dreptul la

recalcularea pensiei în mărime de 80% din salariul procurorului în exercițiu conform

funcției deținute dobândit legal la 07 decembrie 2006.

Faptul dobândirii la 07 decembrie 2006 a dreptului de recalculare a pensiei la

majorarea salariului de funcție a procurorului în exercițiu și utilizării acestui drept până la

sfîrșitul anului 2011 nu este negat nici de către pârâtă, fapt ce rezultă din scrisoarea

acesteia nr. C-2489/17 din 31 ianuarie 2018.

La fel, conform Legii nr. 152 din 01 iulie 2016 pentru modificarea și completarea

unor acte legislative, începând cu 01 august 2016 salariul de funcție al procurorului se

stabilește în raport cu salariul judecătorului conform Legii nr. 328 din 23 decembrie 2013

privind salarizarea judecătorilor și procurorilor și Legii nr. 3 din 25 februarie 2016 cu

privire la Procuratură, ținând-se cont de nivelul procuraturii în care își desfășoară

activitatea și de vechimea în muncă în funcția de procuror.

Astfel, reieșind din prevederile art. 51 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 328 din 23

decembrie 2013 privind salarizarea judecătorilor și procurorilor, salariul de funcție al

procurorului în Procuratura Generală, cu o vechime în funcția de procuror de peste 16

ani, este de 4,5 salarii medii pe economie, condiție pe care dânsul o întrunește.

Reclamantul a invocat că pârâta din motive necunoscute nu a efectuat recalcularea

pensiei conform legii, lipsindu-l de acest drept dobândit licit în anul 2006, stabilindu-i

mărimea pensiei, cu aplicarea mecanismului general de indexare a acesteia, la 01 aprilie a

fiecărui an.

A notat că la 28 decembrie 2017, s-a adresat cu cerere prealabilă către Casa

Națională de Asigurări Sociale, solicitînd efectuarea recalculării și achitării pensiei

pentru vechimea în muncă reieșind din salariul mediu lunar achitat procurorului secție

din cadrul Procuraturii Generale în exercițiu, începând cu 05 aprilie 2013, după creșterea

salariului cu 35%, conform Legii nr. 37 din 07 martie 2013 pentru modificarea și

completarea Legii nr. 355 din 23 decembrie 2003, în vigoare din 05 aprilie 2013 și

începând cu 01 august 2016 conform art. 60 din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din

05 februarie 2016, în vigoare de la 01 august 2016, recalcularea acesteia în cazul

majorării generale a salariului procurorului în exercițiu, ținându-se cont de funcția

deținută.

Prin răspunsul Casei Naționale de Asigurări Sociale nr. C-2489/17 din 31 ianuarie

2018, cererea prealabilă a fost respinsă din motiv că potrivit art. 73 din Legea nr. 294 din

25 decembrie 2008, modificat prin Legea nr. 56 din 09 iunie 2011, procurorii, cu excepția

procurorilor militari, au dreptul la pensie conform Legii nr. 156 din 14 octombrie 1998

privind pensiile de asigurări sociale de stat, astfel începând cu 01 iulie 2011 drepturile de

pensionare a procurorilor sunt reglementate de art. 462 din Legea nr. 156 din 14

octombrie 1998, care nu prevede faptul că pensiile procurorilor și indemnizațiile viagere

se recalculează în cazul majorării generale a salariului procurorilor. Astfel, începând cu

2

01 iulie 2011 pensia procurorilor nu se mai recalculează, dar se indexează anual la 01

aprilie conform art. 13 din Legea nr. 156 din 14 octombrie 1998.

Concomitent, comunicându-i că în urma indexărilor efectuate în anii 2012 – 2017

cuantumul pensiei lui de la 01 aprilie 2017 constituie 4.815,99 de lei achitată lunar în

mod legal.

A considerat reclamantul că răspunsul Casei Naționale de Asigurări Sociale nr. C-

2489/17 din 31 ianuarie 2018 este ilegal și neîntemeiat, pârâta la examinarea cererii

prealabile nu a determinat corect raportul juridic litigios, deoarece prevederile Legii nr.

56 din 09 iunie 2011 pentru modificarea și completarea unor acte legislative, prin care au

fost abrogate alin. (3)-(10) ale art. 73 din Legea nr. 294 din 25 decembrie 2008 cu privire

la Procuratură, nu sunt aplicabile la cazul speței, având în vedere faptul că în

conformitate cu dispozițiile Legii nr. 902 din 29 ianuarie 1992 cu privire la Procuratură,

Legii nr. 118 din 14 martie 2003 cu privire la Procuratură, ajustată la Legea nr. 544 din

20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului și Legii nr. 294 din 25 decembrie 2008

cu privire la Procuratură, în calitate de procuror în demisie, deține dreptul la toate

înlesnirile, garanțiile, recompensele și suplimentele prevăzute pentru judecător.

Mai mult ca atît, procurorii pensionații până la adoptarea Legii nr. 118 din 14 martie

2003, primeau pensiile conform Legii nr. 544 din 20 iulie 1995 cu privire la statutul

judecătorului.

A declarat că prin refuzul Casei Naționale de Asigurări Sociale de a-i recalcula

pensia i-a fost încălcat dreptul legal dobândit de către dânsul la momentul stabilirii

pensiei și nu poate fi restrâns pe viitor.

A menționat că pârâta este obligată să-i recalculeze pensia pentru vechime în muncă

ținând cont de majorarea salariului procurorului începând cu 05 aprilie 2013, data intrării

în vigoare a Anexei nr. 3 la Legea nr. 37 din 07 martie 2013 pentru modificarea și

completarea Legii nr. 355 din 23 decembrie 2005 cu privire la sistemul de salarizare în

sectorul bugetar, majorarea ulterioară de la 01 august 2016, data intrării în vigoare a

Legii nr. 152 din 01 iulie 2016 pentru modificarea și completarea unor acte legislative, și

de fiecare dată a majorării salariului procurorului în exerciți în funcția dată – procuror

secție din cadrul Procuraturii Generale, pe viitor.

A indicat reclamantul că argumentul pârâtei precum că drepturile de pensioare a

procurorilor sunt reglementate de prevederile art. 462 din Legea nr. 156 din 14 octombrie

1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat, care nu prevăd faptul că pensiile

procurorilor și indemnizațiile viagere se recalculează în cazul majorării generale a

salariului procurorilor, este unul neîntemeiat, deoarece norma de drept enunțată a intrat în

vigoare la 01 iulie 2011, pe când dânsul beneficiază de pensie începând cu 07 decembrie

2006.

În contextul expus, a cerut Căpătici Mihail să fie recunoscut drept ilegal și

neîntemeiat refuzul Casei Naționale de Asigurări Sociale expus în răspunsul nr. C-

2489/17 din 31 ianuarie 2018, cu obligarea Casei Naționale de Asigurări Sociale să

efectueze recalcularea și achitarea pensiei lui pentru vechimea în muncă reieșind din

salariul mediu lunar achitat procurorului secție din cadrul Procuraturii Generale în

exercițiu, începând cu 05 aprilie 2013, după creșterea salariului cu 35%, conform Legii

nr. 37 din 07 martie 2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 355 din 23

decembrie 2003, în vigoare din 05 aprilie 2013 și începând cu 01 august 2016 conform

art. 60 din Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 05 februarie 2016, în vigoare de la 01

august 2016, recalcularea acesteia în cazul majorării generale a salariului procurorului în

exercițiu, ținându-se cont de funcția deținută.

3

Prin hotărârea din 24 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, acțiunea a

fost admisă, fiind recunoscut drept ilegal refuzul Casei Naționale de Asigurări Sociale

expus în răspunsul nr. C-2489/17 din 31 ianuarie 2018, cu obligarea Casei Naționale de

Asigurări Sociale să-i recalculeze și să-i achite lui Căpătici Mihail pensia pentru

vechimea în muncă reieșind din salariul mediu lunar achitat procurorului secție din cadrul

Procuraturii Generale, ținând cont de majorarea salariului procurorului în exercițiu,

începând cu data de 05 aprilie 2013.

Prin decizia din 02 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul

declarat de către Casa Națională de Asigurări Sociale și s-a menținut hotărârea din 24 mai

2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Instanțele de judecată ierarhic inferioare și-au motivat soluția prin faptul că conform

art. 45 alin. (1) din Legea nr. 902 din 29 ianuarie 1992 cu privire la Procuratură, în

vigoare până la 18 aprilie 2003, salariul procurorilor și anchetatorilor se stabilea în

funcție de post, gradul de clasificare respectiv, cu o deviere în limita a 5%. Procurorii și

anchetatorii au dreptul la toate înlesnirile, garanțiile, recompensele și suplimentele,

prevăzute pentru judecători. Iar, potrivit art. 32 din Legea cu privire la statutul

judecătorului nr. 544 din 20 iulie 1995, judecătorul are dreptul la pensie conform Legii

privind pensiile de asigurări sociale de stat.

Au stabilit instanțele de judecată ierarhic inferioare că reieșind din Hotărârea nr. 4

din 27 ianuarie 2000 a Curții Constituționale „Privind controlul constituționalității unor

prevederi din legile care reglementează asigurarea cu pensii a judecătorilor, procurorilor,

anchetatorilor Procuraturii și funcționarilor publici”, cuantumul pensiei, stabilit printr-o

lege anterioară, nu poate fi micșorat, iar plata pensiei fixate nu poate fi suspendată printr-

un act normativ adoptat ulterior. Diminuarea cuantumului sau suspendarea plății pensiei

sunt posibile numai în cazurile în care la stabilirea ei au fost comise abuzuri sau alte

încălcări ale legii. Schimbările ce vizează condițiile de plată a pensiilor pentru judecători,

procurori, anchetatorii Procuraturii și funcționarii publici, stabilite până la intrarea în

vigoare a Legii nr. 522 din 28 iulie 1999 cu privire la modificarea, completarea și

abrogarea unor acte legislative, instituite de către legiuitor, contravine art. 47 alin. (2) și

art. 76 din Constituție și principiului respectării drepturilor dobândite anterior în mod

licit.

Totodată, prin Hotărârea nr. 27 din 20 decembrie 2011 a Curții Constituționale

„Privind controlul constituționalității unor legi de modificare a condițiilor de asigurare cu

pensii și alte plăți sociale pentru unele categorii de salariați”, au fost declarate

neconstituționale art. II și pct. 7 și 9 ale art. III din Legea nr. 56 din 09 iunie 2011

„Pentru modificarea și completarea unor acte legislative” ce se referă la modificarea art.

26, 31, 32, 321, 322, 323, 33 din Legea nr. 544 din 20 iulie 1995 „Cu privire la statutul

judecătorului” și în partea referitoare la art. 461 al Legii nr. 156 din 14 octombrie 1998

„Privind pensiile de asigurări sociale de stat”.

Curtea Constituțională a reținut că un drept social poate fi obiectul protecției

constituționale garantate de art. 46 și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, numai în cazul când

dreptul social respectiv este dobândit și are o valoare economică. Aplicativ la prezenta

cauză un drept patrimonial dobândit ar însemna dreptul la pensia ce se află în plată, care

deja are o valoare economică și astfel constituie un drept de proprietate al persoanei.

Au notat instanțele de judecată ierarhic inferioare, că un asemenea drept social

reclamantul Căpătici Mihail l-a dobândit licit odată cu acordarea pensiei pentru vechime

în muncă, începând cu 07 decembrie 2006, iar drepturile diminuate prin Legea nr. 56 din

4

09 iunie 2011 pentru modificarea și completarea unor acte legislative, ca drepturi

potențiale sau aleatorii se referă la viitorii procurori cu drept de pensionare.

Astfel, dreptul lui Căpătici Mihail, cu aplicarea principiului recalculării pensiei la

creșterea ordinară a salariului procurorului în exercițiu, este menținut de instanța de

jurisdicție constituțională, iar dreptul subiectiv constituit în baza unei legi anterioare nu

poate fi atins de cel născut sub imperiul unei legi posterioare. Legea nouă nefiind

aplicabilă unei fapte din trecut conform prevederilor art. 6 din Codul civil, care stabilește

expres că legea civilă nu are caracter retroactiv.

Au conchis instanțele de judecată ierarhic inferioare că argumentul Casei Naționale

de Asigurări Sociale precum că drepturile de pensionare a procurorilor sunt reglementate

de prevederile art. 462 din Legea cu privire la pensiile de asigurări sociale de stat nr. 156

din 14 octombrie 1998, nu poate fi reținut, deoarece această normă de drept a fost

introdusă prin Legea nr. 56 din 09 iunie 2011, în vigoare din 01 iulie 2011, pe când

Căpătici Mihail a obținut dreptul la pensie începând cu 07 decembrie 2006.

Drept consecință, refuzul Casei Naționale de Asigurări Sociale privind recalcularea

și achitarea pensiei lui Căpătici Mihail pentru vechime în muncă reieșind din salariul

mediu lunar achitat procurorului secție din cadrul Procuraturii Generale, cu recalcularea

acesteia în cazul majorării generale a salariului procurorului în exercițiu, ținându-se cont

de funcția deținută la data ieșirii la pensie, a fost apreciat ca fiind ilegal și neîntemeiat, ce

lezează un drept al reclamantului prevăzut de lege.

La data de 30 octombrie 2018, Casa Națională de Asigurări Sociale a declarat recurs

împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei din 02

octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău și a hotărârii din 24 mai 2018 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Centru, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii.

În susținerea recursului Casa Națională de Asigurări Sociale a invocat ilegalitatea și

netemeinicia deciziei instanței de apel, declarând că Curtea de Apel Chișinău a examinat

superficial prezenta speță, cu interpretarea și aplicarea eronată a normelor de drept

material.

La data de 07 decembrie 2018, în adresa intimatului Căpătici Mihail a fost expediată

copia recursului declarat de către Casa Națională de Asigurări Sociale, cu înștiințarea

despre posibilitatea depunerii referinței.

La data de 03 ianuarie 2019, Căpătici Mihail a depus referință, solicitînd să fie

considerat recursul declarat de către Casa Națională de Asigurări Sociale ca inadmisibil,

cu menținerea deciziei din 02 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău și a hotărârii din

24 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, pe care le consideră legale și

întemeiate, invocând că instanțele de judecată ierarhic inferioare au verificat minuțios

toate circumstanțele, care au importanță pentru soluționarea justă a prezentei spețe, dând

o apreciere corectă suportului probatoriu al cauzei.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile și obiecțiile

din referința depusă, completul de admisibilitate al Colegiului civil comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de

către Casa Națională de Asigurări Sociale este inadmisibil, din motivele ce succed.

Articolul 431 din Codul de procedură civilă consemnează în alineatul (2) că, asupra

admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți

la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

5

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în

cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționata problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce

la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu excepția

cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Prin prisma art. 434 în alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel.

În conformitate cu art. 111 alin. (3) din Codul de procedură civilă, termenul de

procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei

calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii

evenimentului ori momentului care a condiționat începutul lui.

Instanța de recurs reține că din materialele dosarului rezultă că copia deciziei din 02

octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost expediată în adresa Casei Naționale de

Asigurări Sociale la 22 octombrie 2018 (f.d. 91), însă nu se atestă date când a fost

recepționată de către aceasta.

În această ordine de idei, se constată, că în speță, calea de atac a fost demarată în

interiorul termenului legal, deoarece cererea de recurs a fost depusă la 30 octombrie

2018.

6

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de admisibilitate le

apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, conform prevederilor art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă,

cererea de recurs trebuie să fie dactilografiată și trebuie să cuprindă esența și temeiurile

recursului, argumentul ilegalității deciziei atacate, solicitările recurentului, propunerile

respective.

Analizând cuprinsul cererii de recurs depusă de Casa Națională de Asigurări

Sociale, completul de admisibilitate evocă faptul că argumentele invocate în recurs, în

esență, sunt similare alegațiilor inserate în cererea de apel asupra cărora Curtea de Apel

Chișinău s-a pronunțat deja în modul corespunzător (f.d. 65-69).

Astfel, se deduce că cererea de recurs de facto este o transpunere a motivelor din

cererea de apel.

Prin urmare, acestea nu pot fi reținute de către completul de admisibilitate, deoarece

recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept, vizând în

exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat.

La acest capitol, instanța de recurs atestă că recurenta nu a evidențiat în cererea de

recurs formulată memoriul ilegalități și netemeiniciei deciziei recurate, limitându-se doar

la reiterarea unor circumstanțe care au fost supuse examinării în ordine de apel.

În acest sens, urmează a se evidenția faptul că nu este suficientă simpla expunere a

circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea

motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor. Motivarea

recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție

pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al

părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la

o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs

implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă

argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

Astfel, este de menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare

corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind

motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii.

În această ordine de idei, instanța de recurs constată că, argumentele invocate în

cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiul prevăzut de art. 386 alin.(1)

lit. b) din Codul de procedură civilă, aplicabil doar procedurii de apel și nu se regăsesc în

art. 432 din Codul de procedură civilă, aplicabil recursului.

Mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse examinării și aprecierii de către

instanța de apel prin prisma art. 130 din Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite

concluziile de rigoare și, prin urmare, nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al recursului

declarat, deoarece Casa Națională de Asigurări Sociale nu a invocat niciun argument

plauzibil în vederea justificării ilegalități deciziei instanței de apel.

Astfel, se evidențiază caracterul declarativ al recursului, deoarece este lipsit de

conținut și desprinde simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de instanța de

apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa Curtea Europeană a

precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs efectiv sunt în

primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în principiu, competența

instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei cereri de acest tip (cauza

Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, §67).

7

La acest capitol instanță de recurs reține că recursul declarat de către Casa Națională

de Asigurări Sociale nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde încălcări

esențiale sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural, iar ca urmare nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind lipsit de șanse de

succes și nu este capabil să ofere îndreptarea situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că prezenta cerere de recurs a fost

depusă după ce Casa Națională de Asigurări Sociale a avut posibilitatea de a fi auzită de

o instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut deplină jurisdicție (a

se vedea mutatis mutandis „Levages Prestations Services” împotriva Franței, cererea

nr.21920/93 din 23 octombrie 1996, §48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentei i-a fost asigurat dreptul de

acces la o instanță și dreptul de a fi auzită combinat cu dreptul la un recurs efectiv. De

fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea echitații procedurii din

perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au reușit să pună în discuție în

fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe care le considerau necesare în

vederea apărării punctului său de vedere (Blücher împotriva Cehiei, cererea nr.58580/00

din 11 aprilie 2005, §65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel a

examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele prezentate, a

aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și procedural, iar argumentele

invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4)

din Codul de procedură civilă, completul de admisibilitate al Colegiului civil, comercial

și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la

concluzia de a considera recursul declarat de către Casa Națională de Asigurări Sociale

împotriva deciziei din 02 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău în baza art. 433 lit. a)

din Codul de procedură civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Casa Națională de Asigurări

Sociale a Republicii Moldova împotriva deciziei din 02 octombrie 2018 a Curții de Apel

Chișinău, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Căpătici

Mihail împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale a Republicii Moldova cu privire la

contestarea actului administrativ și obligarea recalculării și achitării pensiei pentru

vechimea în muncă.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Nina Vascan

Nicolae Craiu

8