2ra-632/19 — restituirea sumei

Dosarul nr. 2ra-632/19

Prima instanță - (Judecătoria Chișinău, sediul central) V. Varnița

Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) N. Budăi, N. Simciuc, I. Muruianu

ÎNCHEIERE

3 aprilie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Mariana Pitic

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de avocatul Igor Brinișter în

interesele Alei Cioban,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată înaintată de Ala Cioban

împotriva lui Vitalii Muntean cu privire la declararea nulității clauzei contractuale,

restituirea sumei și compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 8 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

respins apelul declarat de Ala Cioban și s-a menținut hotărârea din 28 iunie 2018 a

Judecătoriei Chișinău, sediul central,

c o n s t a t ă:

La 14 iunie 2016 Ala Cioban a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva

lui Vitalii Muntean, prin care a solicitat: declararea nulității absolute a pct.2.1. lit. b)

din Contractul de prestări servicii din 14 martie 2012, încheiat între Ala Cioban și

Vitalii Muntean; încasarea de la pârât a sumei de 80 000 lei și compensarea

cheltuielilor de judecată, inclusiv a sumei de 2 400 lei pentru taxa de stat.

În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că la 14 martie 2014 a încheiat cu

pârâtul Vitalii Munteanu contractul de prestări servicii, în baza căruia ea în calitate de

executor s-a obligat să presteze servicii de asistență juridică clientului Vitalii

Munteanu în vederea autorizării (legalizării) construcției neautorizate, pentru onorarea

de către executor a obligațiilor prevăzute în contract, iar clientul Vitalii Muntean urma

să elibereze în numele executorului procura cu împuternicirile respective, fapt care așa

și nu a fost efectuat de către ultimul.

A menționat că la pct. 2.1 lit. b) din contract, a fost prevăzută transmiterea

clientului de către executor a sumei de 5000 euro cu titlu de garanție (gaj) a executării

obligațiilor asumate, astfel, la data de 14 martie 2012 dânsa a transmis, iar Vitalii

Muntean a primit suma de 80 000 lei, însă ulterior, Vitalii Muntean i-a comunicat că

nu mai are nevoie de serviciile respective, deoarece singur a efectuat autorizarea

bunului imobil, iar suma primită nu a fost restituită.

1

La 25 noiembrie 2014 a expediat în adresa pârâtului somația cu solicitarea

restituirii sumei de 80 000 lei, iar la 5 decembrie 2014 în adresa ei a parvenit răspunsul

pârâtului privind refuzul de a întoarce suma solicitată.

Reclamanta a relatat că obiectul contractului de prestării servicii din 14 martie

2012 îl constituie serviciile de asistență juridică ale executorului în vederea autorizării

unei construcții neautorizate și obținerea extrasului confirmator de la cadastru, care

urmau să fie prestate cu titlu gratuit, serviciile așa și nu au fost prestate de către

executor din cauza circumstanțelor imputabile în exclusivitate clientului.

Prin hotărârea din 28 iunie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul central, cererea

de chemare în judecată înaintată de Ala Cioban împotriva lui Vitalii Muntean s-a

respins ca fiind neîntemeiată.

S-a încasat de la Ala Cioban în beneficiul lui Vitalii Muntean suma de 6 000 lei

cu titlu de cheltuieli pentru asistență juridică.

În motivarea soluției prima instanță a reținut că, conform pct.2.1 lit. b) din

contractul de prestare servicii din 14 martie 2012, executorul și-a asumat obligația să

acorde un gaj în mărime de 5 000 euro sau echivalentul în lei moldovenești pentru

garantarea executării corespunzătoare a obligațiilor.

La încheierea contractului menționat, de către Ala Cioban a fost transmisă suma

de 80 000 lei (echivalentul a 5 000 euro) lui Vitalii Muntean cu titlu de garanție a

obligațiunilor asumate, fapt confirmat prin semnătura ultimului cu indicare primirii

sumei de 80 000 lei.

Potrivit pct.4.1 din contractul de prestări servicii, în cazul executării

necorespunzătoare a obligațiilor, executorul va răspunde cu gajul stabilit în prezentul

contract.

Astfel, instanța a constat că reclamata nu și-a executat obligațiile de executor în

conformitate cu contractul din 14 martie 2012, cu privire la prestarea serviciilor de

asistență juridică în vederea autorizării construcției neautorizate.

La 9 iulie 2018, Ala Cioban a declarat apel împotriva hotărârii din 28 iunie 2018

a Judecătoriei Chișinău, sediul central, solicitând casarea acesteia și emiterea unei noi

hotărâri prin care acțiunea să fie admisă.

Prin decizia din 8 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul

declarat de Ala Cioban și s-a menținut hotărârea din 28 iunie 2018 a Judecătoriei

Chișinău, sediul central.

La 8 februarie 2019, avocatul Igor Brinișter, în interesele Alei Cioban, a declarat

recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea

integrală a deciziei din 8 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău și a hotărârii din

28 iunie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul central, cu emiterea unei noi hotărâri prin

care cererea de chemare în judecată să fie admisă și compensarea cheltuielilor de

judecată în sumă totală de 11 900 lei.

În motivarea recursului a invocat că decizia instanței de apel și hotărârea primei

instanțe sunt nemotivate, neîntemeiate și pasibile de a fi casate.

Consideră că atât instanța de apel cât și prima instanță, la examinarea cauzei în

fond, au denaturat sensul celor indicate în cererile depuse, precum și sensul susținute

în cadrul ședințelor de examinare, pe alocuri chiar schimbând cardinal sensul celor

enunțate de către părți sau reprezentanții acestora.

Recurenta a menționat că instanța de apel a nu s-a expus asupra tuturor motivelor

invocate în apel, nu a dat nici o apreciere faptului că reprezentantul intimatului nu a

2

oferit nici un răspuns la întrebările acordate de către reprezentantul recurentei la

examinarea cauzei în ordine de apel.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Materialele dosarului atestă că decizia integrală a instanței de apel a fost

expediată participanților la proces la 10 decembrie 2018 (f.d. 170), însă dovada legală

de recepționare a acesteia de către recurentă lipsește.

Totodată, în cererea de recurs, recurenta a menționat că a recepționat decizia

contestată la 14 decembrie 2018.

Din aceste considerente, Colegiul consideră că recursul înregistrat la 8 februarie

2019 a fost declarat în termen.

În conformitate cu art. din 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate

în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs

cu temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul

judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de casare

a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei,

dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de

apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau

alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma

probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se

invocă că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând regulile

de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau în cazul în

3

care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces

la instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza Golder

împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta

este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși

natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință

de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor în

fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și

de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten împotriva

Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii

de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot

fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9 octombrie

1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de avocatul

Igor Brinișter în interesele Alei Cioban, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.

432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se declară inadmisibil recursul înaintat de avocatul Igor Brinișter în interesele

Alei Cioban.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Mariana Pitic

Dumitru Mardari

4