3ra-316/19 — Contestarea actului administrativ.

3ra-316/19 — Contestarea actului administrativ. (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 3ra-316/19

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (G. Violeta)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (L. Bulgac, G. Dașchevici și S. Gîrbu)

ÎNCHEIERE

20 martie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecător Valeriu Doagă

judecătorii Nina Vascan

Nicolae Craiu

examinînd admisibilitatea recursului declarat de către Societatea cu

Răspundere Limitată „Miriamplast & Co”,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Societatea

cu Răspundere Limitată „Miriamplast & Co” împotriva Inspecției de Stat în

Construcții (succesor în drepturi procedurale Agenția pentru Supraveghere

Tehnică) cu privire la contestarea actului administrativ,

împotriva deciziei din 21 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost respins apelul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată

„Miriamplast & Co”, reprezentată de către avocatul Carmanschi Vitalie, fiind

menținută hotărârea din 21 ianuarie 2016 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

c o n s t a t ă:

Societatea cu Răspundere Limitată „Miriamplast & Co” a depus cerere de

chemare în judecată la 17 martie 2015 împotriva Inspecției de Stat în Construcții

(succesor în drepturi procedurale Agenția pentru Supraveghere Tehnică) cu privire

la contestarea actului administrativ.

Reclamanta în motivarea pretențiilor a indicat că a recepționat decizia

pârâtului nr. 2 din 14 ianuarie 2015 privind aplicarea sancțiunilor economice, prin

care s-a dispus încasarea din contul reclamantei la bugetul de stat suma de 120

194,31 de lei cu titlu de venit obținut ilegal ca urmare a exagerării volumelor și a

lucrărilor executate și suma de 120 194,31 de lei cu titlu de amendă.

S-a specificat că potrivit deciziei respective, sancțiunea s-a aplicat în legătură

cu executarea de către reclamant a lucrărilor de schimbare a ferestrelor în blocul de

studiu nr. 1 al Școlii Profesionale din or. Criuleni, la baza deciziei date a stat actul

de control nr. 74 din 28 noiembrie 2014.

Societatea cu Răspundere Limitată „Miriamplast & Co” a precizat că decizia

de sancționare este ilegală și neîntemeiată, deoarece la data efectuării controlului

din 28 noiembrie 2014, lucrările contractate de reclamant la blocul de studii nr. 1 al

Școlii Profesionale din Criuleni, erau executate în corespundere cu acordurile

încheiate cu beneficiarul – Școala Profesională din or. Criuleni, fără abateri

pasibile de sancționare economică, circumstanțe confirmate și prin recipisa Școlii

1

Profesionale din or. Criuleni din 20 februarie 2015, prin care se confirmă că

lucrările de instalare a ferestrelor au fost efectuate.

Reclamanta a relatat că neinvitarea Societății cu Răspundere Limitată

„Miriamplast & Co” de către pârât la efectuarea controlului din 28 noiembrie 2014,

a împiedicat reclamanta să-și expună poziția asupra situației, să prezinte

documentația semnată de comun acord cu beneficiarul, să verifice metoda de

calcul și măsurare aplicate, să explice și să probeze executarea lucrărilor

contractate în volumul corespunzător.

S-a mai specificat că despre actul de control nr. 74 din 28 noiembrie 2014 a

aflat doar urmare a menționării acestui act în conținutul deciziei nr. 2 din 14

ianuarie 2015, fără a se aduce la cunoștința reclamantei conținutul actului de

control, fără a-1 înmâna contra semnătură, fără a participa la întocmirea acestuia,

fără a informa prealabil despre inițierea respectivului control și despre necesitatea

prezentării la fața locului.

Consideră reclamanta că adoptarea deciziei nr. 2 din 14 ianuarie 2015, fără

aducerea la cunoștință acesteia a actului de control nr. 74 din 28 noiembrie 2014,

este contrară prevederilor pct. 11 al Regulamentului privind exercitarea controlului

asupra utilizării investițiilor publice în construcții, aprobat prin hotărîrea

Guvernului nr. 360 din 25 iunie 1996 și încalcă dreptul la apărare.

A solicitat Societatea cu Răspundere Limitată „Miriamplast & Co”

recunoașterea ilegală a deciziei nr. 2 din 14 ianuarie 2015 privind aplicarea

sancțiunilor economice și actul de control nr. 74 din 28 noiembrie 2014 privind

controlul volumelor și costurilor lucrărilor executate și rezultatele acestui control,

anularea deciziilor indicate și obligarea pârâtului să prezinte instanței actul de

control nr. 74 din 28 noiembrie 2014 și actele ce au stat la baza întocmirii acestuia.

Prin hotărârea din 21 ianuarie 2016 a Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău, a

fost respinsă cererea de chemare în judecată depusă de către Societatea cu

Răspundere Limitată „Miriamplast & Co” împotriva Inspecției de Stat în

Construcții (succesor în drepturi procedurale Agenția pentru Supraveghere

Tehnică) cu privire la contestarea actului administrativ (f.d. 89, 93-96, vol. I).

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, Societatea cu Răspundere

Limitată „Miriamplast & Co”, reprezentată de către avocatul Carmanschi Vitalie,

la 19 februarie 2016, a contestat-o cu apel, solicitînd casarea acesteia, cu emiterea

unei noi hotărâri prin care să fie admisă cererea de chemare în judecată.

Prin decizia din 7 iunie 2016 a Curții de Apel Chișinău a fost respins apelul

declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Miriamplast & Co”,

reprezentată de către avocatul Carmanschi Vitalie, fiind menținută hotărâreadin 21

ianuarie 2016 a Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău (f.d. 158, 159-165, vol. I).

Prin decizia din 14 decembrie 2016 a Curții Supreme de Justiție a fost admis

parțial recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Miriamplast

& Co”, reprezentată de către avocatul Carmanschi Vitalie, casată încheierea Curții

de Apel Chișinău din 31 mai 2016, prin care s-a respins cererea apelantului privind

numirea expertizei în construcții și de evaluare, s-a respins recursul declarat în

partea contestării încheieriidin 7 iunie 2016 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-

a respins cererea apelantului privind ridicarea excepției de neconstituționalitate, s-a

menținut încheierea din 7 iunie 2016 a Curții de Apel Chișinău și s-a casat decizia

din 7 iunie 2016 a Curții de Apel Chișinău, cu remiterea cauzei pentru rejudecare

la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată (f.d. 196-208, vol. I).

2

Prin decizia din 21 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul

declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Miriamplast & Co”,

reprezentată de către avocatul Carmanschi Vitalie, fiind menținută hotărârea din 21

ianuarie 2016 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani (f.d. 42, 43-50, vol. II).

Pentru a decide astfel, instanța de apel concluzionat că prima instanță a

elucidat toate circumstanțele pricinii, a apreciat obiectiv și sub toate aspectele

probele administrate la dosar și în consecință a fost emisă o soluție corectă.

Invocînd ilegalitatea deciziei instanței de apel, Societatea cu Răspundere

Limitată „Miriamplast & Co”, la 18 decembrie 2018, a contestat-o cu recurs

solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel, cu remiterea cauzei

pentru rejudecare în instanța de apel.

În motivarea recursului s-a invocat că instanța de apel, nu a constatat toate

circumstanțele importante pentru soluționarea corectă a cauzei, fiind încălcate

normele de drept procedural și aplicate eronat normele de drept material.

Totodată, recurenta a accentuat că obiectul acestei acțiuni are specificul său,

iar soluționarea ei necesită o abordare specifică, respectiv probarea pretențiilor

reclamantului/recurent privind dezacordul cu rezultatul calculelor stabilite de

Inspecția de stat în construcții se poate face doar prin anumite mijloace de probă,

ținînd cont de specificul cunoștințelor speciale necesare și particularitățile cerinței

înaintate.

Potrivit art. 434 Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2

luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni

este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Instanța de recurs constată că la dosar este atașată scrisoarea Curții de Apel

Chișinău din 17 iulie 2018, prin care a fost expediată în adresa părților copia

deciziei instanței de apel (f.d. 51, vol. II), însă la dosar nu sunt anexate probe care

ar certifica data recepționării de către recurent a copie deciziei recurate.

Prin urmare, Colegiul consideră că recursul a fost declarat în termen.

Copia recursului a fost expediată în adresa intimatului la 10 februarie 2019,

iar la 19 februarie 2019, în adresa Curții Supreme de Justiție a parvenit referința

prin care Agenția pentru Supraveghere Tehnică a solicitat respingerea recursului.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Cod de procedură civilă, după parvenirea

dosarului un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului,

dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acestuia.

Examinând temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele

cauzei civile, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil.

În favoarea concluziei enunțate se invocă următoarele argumente.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor a verificat dacă recursul este formulat de persoana în drept să-l declare,

dacă este depus în termen și dacă nu a fost examinat anterior, și a făcut un raport

verbal în fața completului de judecată instituit în mod legal.

Materialele cauzei certifică faptul că recursul nu a fost examinat anterior,

fiind respectate, totodată, dispozițiile art. 430 din Codul de procedură civilă.

Audiind raportul verbal al judecătorului-raportor și verificând încadrarea în

dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă a temeiurilor

3

invocate în recurs, precum și având în vedere poziția formulată în referință,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) Cod de

procedură civilă, din următoarele considerente.

Ab initio, în conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă,

părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se

invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural. În cazul respectiv, judecarea recursului exercitat

conform Secțiunii a II-a, Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, are un

caracter devolutiv și privește doar problemele de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în fapt.

În același context, instanța de judecată subliniază că un stat care dispune de

instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se bucură de

principiile unui proces echitabil garantate de articolul 6 parag. (1) din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în special, de

dreptul de acces la o instanță și de dreptul de a fi auzit (a se vedea, de exemplu,

Erfar – Avef v. Grecia, 27 martie 2014, parag. 39 – 40; Lebedinschi v. Republica

Moldova, 16 septembrie 2015, parag. 32).

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității

contestațiilor înaintate prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura

sa, recursul trebuie reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere. În acest sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri

introduse pe o cale de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite

pentru o cale de atac ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer v. Germania, 1

septembrie 2016, parag. 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, parag. 64;

Samardžić v. Croația, 20 iulie 2017, parag. 28).

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă,

cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

În aceeași ordine de idei, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură

civilă prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material

sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4)

stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar

fi putut conduce la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară

sau în cazul în care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de

articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă sunt formulate

suficient de clar și urmăresc protejarea interesului părții, dar și competența

asigurării interpretării unitare a legii de către Curtea Supremă de Justiție. Aceste

limitări urmăresc un scop legitim, îndeplinind cerințele securității juridice și bunei-

administrări a justiției (a se vedea, mutatis mutandis, Beniamin Nersesyan v.

Armenia, 19 ianuarie 2010, parag. 22; Erfar – Avef, ibidem, parag. 41, Marc

Brauer, ibidem, parag. 35; Miessen, ibidem, parag. 67; Trevisanato v. Italia, 16

decembrie 2016, parag. 36 – 37, Sturm v. Luxemburg, 27 iunie 2017, parag. 36).

4

Din perspectiva acestor drepturi garantate de Convenția Europeană, completul

Colegiului de control judiciar își propune să verifice esența și temeiurile recursului,

inclusiv dacă argumentele recurentei referitoare la ilegalitatea deciziei atacate, în

limitele în care au fost formulate, întrunesc condițiile necesare pentru a declara

admisibilă cererea acestuia.

În speță, instanța observă că recurenta Societatea cu Răspundere Limitată

„Miriamplast & Co” a criticat decizia Curții de Apel Chișinău din 21 iunie 2018 în

baza articolului 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, așa cum este

prevăzut, în mod obligatoriu, la articolul 437 alin. (1), lit. f) din același cod.

Din analiza minuțioasă a conținutului cererii de recurs în raport cu decizia

contestată/procedura în ansamblu, reiese în mod cert că recurenta a reluat criticile

formulate în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel s-a

pronunțat detaliat.

Pe baza celor prezentate, completul Colegiului constată că observațiile

recurentei Societatea cu Răspundere Limitată „Miriamplast & Co” nu dezvăluie

nici o aparență a încălcării normelor de drept material sau procedural, dar nici a

încălcării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Prin urmare, temeiurile inserate în cererea de recurs nu pot fi calificate ca

esențiale și nu ar putea obliga instanța de recurs să primească cererea de recurs

spre examinarea în fond și, eventual, să caseze/modifice hotărârea judecătorească

contestată. În mod corespunzător, punctele de vedere al recurentei nu sunt

compatibile cu cerințele prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de

procedură civilă, iar, în consecință, recursul dedus judecății nu corespunde

condiției de a fi „efectiv” (a se vedea, de exemplu, Petrovic v. Luxemburg, 17

februarie 2011, parag. 31 – 33, Sturm v. Luxemburg, ibidem, parag. 32).

Din aceste raționamente, instanța de judecată reține existența temeiului

prevăzut la art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă. În atare situație,

conjunctura stabilită mai sus confirmă lipsa unui formalism excesiv și respectarea

unui raport rezonabil de proporționalitate dintre scopul urmărit și mijloacele

folosite, iar, în opinia instanței, însăși substanța dreptului de acces la instanță nu a

fost afectată.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de art. 6 parag. 1

din Convenție, instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească

poate varia în funcție de natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v.

Finlanda, 19 decembrie 1997, parag. 55; Latourniere v. Franța, 10 decembrie 2002,

parag. 2; Hansen v. Norvegia, 2 octombrie 2014, parag. 71 – 74). De fapt, în

concepția instanței europene, art. 6 parag. (1) nu impune motivarea detaliată a

deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice,

respinge un recurs ca fiind „lipsit de șanse de succes”, ceea ce s-a constatat în

prezenta cauză (a se vedea, mutatis mutandis, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), 13

ianuarie 2009, parag. 24; Beniamin Nersesyan, ibidem, parag. 23 – 24; Akaki

Tchaghiashvili, ibidem, parag. 34 sau Papaioannou v. Grecia, 2 iunie 2016, parag.

45).

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

5

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide

în mod unanim că recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată

„Miriamplast & Co” nu ridică probleme de drept și nu poate fi acceptat spre

examinare în fond, urmând a fi considerat inadmisibil.

În conformitate cu art. 269-270, 432, 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de

procedură civilă al RM, completul Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Societatea cu Răspundere

Limitată „Miriamplast & Co”.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecător Valeriu Doagă

judecătorii Nina Vascan

Nicolae Craiu

6