Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 20.03.2019
admis

3ds-5/19 — anularea actelor administrative

HOTĂRÂRE
20.03.2019
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
anularea actelor administrative
Temei legal
temeiurile explicarii hotaririi
Citează această cauză
3ds-5/19 — anularea actelor administrative (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 3ds-5/19 Prima instanță, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (L. Holevițcaia) Instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău (L. Bulgac, S. Gîrbu, G. Dașchevici) Instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție (T. Vieru, Iu. Oprea, L. Gafton, C. Alerguș, N. Vascan) ÎNCHEIERE 20 martie 2019 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru judecătorii Ala Cobăneanu Galina Stratulat Valeriu Doagă Nina Vascan examinând cererea depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Financial Investment Group” privind explicarea deciziei din 25 iulie 2018 a Curții Supreme de Justiție, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Financial Investment Group” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe municipiul Chișinău (succedat în drepturi de Serviciului Fiscal de Stat) cu privire la anularea actelor administrative, c o n s t a t ă : La data de 31 octombrie 2016, SRL „Financial Investment Group” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe municipiul Chișinău, cu privire la anularea deciziei nr.761/2/8 din 05 august 2016, cu privire la pretinsele încălcări fiscale ale SRL „Financial Investment Group”, micșorarea drepturilor fiscale, cu încasarea sumelor la buget și a deciziei nr. 113 din data de 29 septembrie 2016, prin care s-a respins cererea prealabilă împotriva deciziei nr.761/2/8 din 05 august 2016. Prin încheierea protocolară din 19 mai 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, pârâtul,

Inspectoratul Fiscal de Stat pe municipiul Chișinău a fost succedat în drepturi de Serviciului Fiscal de Stat. Prin hotărârea din 11 iulie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, s-a admis parțial acțiunea depusă de SRL „Financial Investment Group” și s-a anulat 1 decizia nr.761/2/8 din 05 august 2016 a Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chișinău, în rest acțiunea a fost respinsă. Prin decizia din 07 decembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul declarat de Serviciul Fiscal de Stat și s-a menținut hotărârea din 11 iulie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.

Prin decizia din 25 iulie 2018 a Curții Supreme de Justiție, s-a admis recursul declarat de către Serviciul Fiscal de Stat și s-a casat decizia din 07 decembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Financial Investment Group” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe municipiul Chișinău ( succedat în drepturi de Serviciului Fiscal de Stat) cu privire la anularea actelor administrative, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată. Prin decizia din 15 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău s-a admis apelul declarat de Serviciul Fiscal de Stat și s-a casat hotărârea din 11 iulie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, cu trimiterea cauzei la rejudecare în acceași instanță, în alt complet de judecată.

La 18 februarie 2019 SRL „Financial Investment Group” a depus cerere privind explicarea deciziei din 25 iulie 2018 a Curții Supreme de Justiție, prin care a solicitat explicații referitor la sensul, extinderea și aplicarea actului judecătoresc nominalizat. În motivarea cererii privind explicarea hotărârii, SRL „Financial Investment Group” a invocat că prin decizia din 25 iulie 2018 a Curții Supreme de Justiție, instanța de recurs a subscris argumentelor recurentului Serviciul Fiscal de Stat și a reținut că, recurentul, Serviciul Fiscal de Stat, în cererea de recurs, a indicat că SRL „Servivet” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL "Financial Investment Group”, prin care a solicitat recunoașterea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 2635 din 25 aprilie 2014, privind înstrăinarea bunurilor imobiliare.

Iar, în cadrul examinării litigiului dedus judecății, urmează să fie luată în considerare și soluția dată de către instanța de judecată, în urma examinării cauzei civile la cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Servivet" împotriva SRL "Financial Investment Group", cu privire la recunoașterea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 2635 din 25 aprilie 2014. Or, acest contract este invocat de reclamanta, SRL "Financial Investment Group", ca temei de anulare a deciziei nr.761/2/8 din 05 august 2016, în partea excluderii de la trecerea în cont a sumei TVA, aferente facturii fiscale FB nr.7221282 din 20 martie 2015, emise pentru executarea contractului menționat supra.

SRL „Financial Investment Group” a menționat că instanța de apel prin decizia din 15 noiembrie 2018, interpretând indicațiile Curții Supreme de Justiție din decizia din 25 iulie 2018, a dispus admiterea apelului, a casat hotărârea instanței de fond și a trimis cauza la rejudecare, indicînd instanței de fond să întreprindă măsuri în vederea atragerii în proces a tuturor persoanelor a căror interese legitime se aduc atingere prin judecarea litigiului dedus judecății. La fel, SRL „Financial Investment Group” a indicat că în litigiul invocat de către instanța de recurs ca motiv de admitere a recursului Serviciul Fiscal de Stat, a fost pronunțată o hotărâre definitivă și executorie prin care pretenția SRL „Servivet” privind anularea contractului de vînzare-cumpărare nr.2635 din 25 aprilie 2014 a fost respinsă.

2 Prin urmare, SRL „Financial Investment Group” a precizat că a apărut necesitatea de a explica, dacă instanța de fond este obligată să aștepte pronunțarea unei decizii irevocabile în litigiul dintre SRL „Servivet” și de SRL „Financial Investment Group” privind anularea contractului de vânzare-cumpărare nr.2635 din 25 aprilie 2014 și în dependență de soluția adoptată să decidă atragerea într-un proces de contencios administrativ a unui terț, care nu este vizat de actul contestat sau are obligația de a atrage în procesul de contencios administrativ terțul privat indicat, indiferent de soluția privind litigiul dintre SRL „Servivet” și de SRL „Financial Investment Group”.

Studiind materialele cauzei în raport cu argumentele expuse de solicitant, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră cererea depusă de SRL „Financial Investment Group” privind explicarea deciziei din 25 iulie 2018 a Curții Supreme de Justiție, neîntemeiată și care urmează a fi respinsă, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 251 alin. (1) Cod de procedură civilă, dacă sînt necesare explicații referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii sau dacă hotărârea cuprinde dispoziții contradictorii, instanța emitentă, la cererea participanților la proces sau a executorului judecătoresc, dă explicații asupra dispozitivului ori omite dispozițiile contradictorii fără a modifica cuprinsul hotărârii.

În interpretarea corectă a normei enunțate, instanța de recurs menționează că partea interesată poate solicita instanței de judecată, care a pronunțat hotărârea, să explice dispozitivul acesteia sau să înlăture dispozițiile contradictorii sau neclare, în condițiile când dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar și sunt necesare lămuririi privind înțelesul, extinderea și aplicarea acestuia, care ar putea duce la crearea dificultăților la executare. Concomitent, prin această procedură nu se poate modifica cuprinsul hotărârii și nici dispozitivul acesteia, ci doar se fac anumite precizări pentru a se asigura posibilitatea punerii în executare, cu înlăturarea dispozițiilor care eventual se contrazic.

Deci, această procedură este pusă la dispoziția părții interesate atunci când, din culpa instanței de judecată această hotărâre judecătorească nu poate fi executată sau conține dispoziții contradictorii. În cererea privind explicarea deciziei adoptate de instanța de recurs la 25 iulie 2018, SRL „Financial Investment Group” a solicitat să fie explicat și concretizat care urmează a fi acțiunile primei instanțe după trimiterea cauzei la rejudecare de instanța de apel, prin decizia din 15 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău.

Analizând materialele dosarului în raport cu norma de drept citată, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că motivele invocate de către SRL „Financial Investment Group” în susținerea cererii de explicare a hotărîrii se referă la dezacordul acestuia cu soluția pronunțată de către instanța de apel și nu relevă careva neclarității în textul deciziei din data de 25 iulie 2018 a Curții Supreme de Justiție privitor la nume, calitate procesuală, orice alte erori materiale sau de calcul evident. Ori, prin decizia din 25 iulie 2018 a Curții Supreme de Justiție, s-a admis recursul declarat de către Serviciul Fiscal de Stat și s-a casat decizia din 07 3 decembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată.

Dar, prin decizia din 15 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău s-a admis apelul declarat de Serviciul Fiscal de Stat și s-a casat hotărârea din 11 iulie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, cu trimiterea cauzei la rejudecare în acceași instanță, în alt complet de judecată. Respectiv, cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Financial Investment Group” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe municipiul Chișinău (succedat în drepturi de Serviciului Fiscal de Stat) cu privire la anularea actelor administrative a fost trimisă la rejudecare în prima instanță de către Curtea de Apel Chișinău, dar nu de Curtea Supremă de Justiție.

În aceste circumstanțe, instanța de recurs relevă că nu este competentă de a explica decizia din 15 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a admis apelul declarat de Serviciul Fiscal de Stat și s-a casat hotărârea din 11 iulie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, cu trimiterea cauzei la rejudecare în acceași instanță, în alt complet de judecată. Or, în conformitate cu art. 251 alin. (1) Cod de procedură civilă, dacă sînt necesare explicații referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii sau dacă hotărârea cuprinde dispoziții contradictorii, instanța emitentă dă explicații asupra dispozitivului ori omite dispozițiile contradictorii fără a modifica cuprinsul hotărârii.

La caz instanța emitentă a deciziei din 15 noiembrie 2018 este Curtea de Apel Chișinău, dar nu Curtea Supremă de Justiție. Subsecvent, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție constată că argumentele invocate în cerere cu referire la explicarea deciziei din 25 iulie 2018 a Curții Supreme de Justiție sunt neîntemeiate și respectiv, nu pot fi reținute drept temei de admitere a acesteia. Or, conținutul deciziei din 25 iulie 2018 a Curții Supreme de Justiție nu necesită explicații referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului, la fel actul judecătoresc adoptat nu cuprinde dispoziții contradictorii, dispozitivul indicând cert că s-a admis recursul declarat de către Serviciul Fiscal de Stat și s-a casat decizia din 07 decembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată.

Aici se va menționa că din cuprinsul deciziei instanței de recurs rezultă clar și motivele care au stat la baza adoptării soluției expuse în decizia din 25 iulie 2018, precum și norma legală aplicabilă speței, constatările expuse fiind certe, exprese și clare, prin urmare nu lasă loc interpretărilor. Mai mult, în decizia din 25 iulie 2018 a Curții Supreme de Justiție nu s-a indicat faptul trimiterii cauzei la rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, din motivul neatragerii în proces a cărorva persoane, ori în cazul respectiv instanța de recurs urma să trimită cauza la rejudecare nemijlocit în prima instanță. Ca urmare, solicitarea SRL „Financial Investment Group” nu se încadrează în prevederile art. 251 alin. (1) Codul de procedură civilă, circumstanțe ce indică direct la netemeinicia cererii.

Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge 4 cererea depusă de SRL „Financial Investment Group” privind explicarea deciziei din 25 iulie 2018 a Curții Supreme de Justiție. În conformitate cu art. 251, 269-270 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se respinge cererea depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Financial Investment Group” privind explicarea deciziei din 25 iulie 2018 a Curții Supreme de Justiție, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Financial Investment Group” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe municipiul Chișinău (succedat în drepturi de Serviciului Fiscal de Stat) cu privire la anularea actelor administrative.

Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru judecătorii Ala Cobăneanu Galina Stratulat Valeriu Doagă Nina Vascan 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-07-25
0,98
3ra-506/18 — anularea actului administrativ
Dosar nr. 3ra-506/18 prima instanță, Judecătoria Chișinău, ( sediul Rîșcani) (jud. L. Holevițcaia) instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău (jud: L. Bulgac, S. Gîrbu, G. Dașchevici) D E C I Z I E 25 iulie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil,
CSJ 2022-10-05
0,96
3ra-476/22 — contestarea actului administrativ
/8 din 05 august 2016, cu privire la pretinsele încălcări fiscale ale SRL „Financial Investment Group”, micșorarea drepturilor fiscale, cu încasarea sumelor la buget; - anularea ca ilegală a deciziei Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. C
CSJ 2020-12-30
0,95
3ds-28/20 — contestarea actelor administrative
Dosarul nr. 3ds-28/2020 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (O. Țurcan) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (G. Dașchevici, V. Clima, M. Guzun) Instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție (M. Ghervas, N. Vascan, V.
CSJ 2018-06-27
0,95
3ra-685/18 — anularea deciziilor
Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Rîșcani Dosarul nr. 3ra-685/18 Judecător: L. Holevițcaia Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: L. Bulgac, G. Dașchevici, S. Gîrbu Î N C H E I E R E 27 iunie 2018 mun. Chişinău Col
CSJ 2018-09-26
0,95
3ra-1008/18 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-1008/2018 prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani (L.Holeviţcaia) instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (I. Cotruţă, L.Pruteanu, M. Guzun) ÎNCHEIERE 26 septembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă