3ra-685/18 — anularea deciziilor

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani Dosarul nr. 3ra-685/18

Judecător: L. Holevițcaia

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău

Judecători: L. Bulgac, G. Dașchevici, S. Gîrbu

Î N C H E I E R E

27 iunie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului Ion Druță

Judecătorii Luiza Gafton, Victor Burduh

examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de

către Serviciul Fiscal de Stat,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu

Răspundere Limitată „Climcom-Investgrup” împotriva Serviciului Fiscal de

Stat cu privire la anularea deciziilor,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2017, prin

care a fost respins ca neîntemeiat apelul declarat de către Serviciul Fiscal de

Stat și menținută hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 02 iunie

2017,

c o n s t a t ă:

La 22 noiembrie 2016, reclamanta S.R.L. „Climcom-Investgrup” a depus

cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun.

Chișinău cu privire la constatarea încălcării competenței teritoriale de către

Inspectoratul Fiscal mun. Chișinău la examinarea cazului de încălcare fiscală,

recunoașterea ilegalității și anulării deciziei Inspectoratului Fiscal mun.

Chișinău nr. 117 din 06 octombrie 2016, anularea calculului amenzii, precum

și anularea calculului majorării de întârziere pe TVA.

În motivarea acțiunii a indicat că a fost înființată și înregistrată în

Registrul de stat a persoanelor juridice la data de 02 septembrie 2013, astfel,

potrivit datelor oficiale din Registrul de stat a persoanelor juridice deținut de

către Î.S. „Camera înregistrării de Stat”, cât și conform informației

înregistrate în Sistemul Informațional al Serviciului Fiscal, sediul S.R.L.

„Climcom-Investgrup” este înregistrat pe adresa or. Drochia, str. 31 August

nr. 2/A, deci întreprinderea a fost și este administrată fiscal de către

Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Drochia, unde își are sediul

întreprinderea reclamantă, dar nu a fost și nu este administrată de către alt

1

organ fiscal cum ar fi Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chișinău, cu alte

cuvinte or. Drochia, str. 31 August nr. 2/A nu se află în raza de

deservire/administrare a contribuabililor Inspectoratului Fiscal de Stat pe

mun. Chișinău.

Menționează că pentru apariția temeiului legal de suspendare a

operațiunilor la conturile bancare ale S.R.L. „Climcom-Investgrup” în baza

articolelor 134 alin. (1) și art. 253 alin. (1) Cod fiscal, pe care este bazată

dispoziția nr. 522016060304, urma să fie prezentată decizia de inițiere a

controlului fiscal emisă de către organul fiscal ce administrează contribuabilul

în cauză, deci anumite decizii de inițiere a unui oarecare control fiscal de stat

de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Drochia nu a fost emisă și mai

ales prezentată persoanelor cu funcție de conducere a contribuabilului, astfel,

pentru apariția temeiului legal de efectuare a controlului fiscal de către alte

persoane decât cele din cadrul Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul

Drochia, inspectorii din cadrul IFPS sau IFS pe mun. Chișinău urmau a fi

delegați oficial.

Invocă că, la caz, nu a avut loc o delegare, în sensul prevăzut de lege, la

fel, nu au fost prezentate S.R.L. „Climcom-Investgrup” acte administrative

prin care atribuția de efectuare a controlului fiscal să fi fost delegată organelor

fiscale care administrează mun. Chișinău.

Mai indică că persoanele delegate exercită obligațiile de muncă ce le

revin conform fișei postului, respectiv, funcționarii fiscali nu sunt

împuterniciți să activeze în alte raioane, astfel, prin acțiunile ilegale ale

funcționarilor fiscali din cadrul IFS pe mun. Chișinău, s-a admis depășirea

atribuțiilor de serviciu prin încălcarea competenței acordate și prevăzute în

art. 133 alin. (3) Cod Fiscal.

Reclamanta afirmă că potrivit ordinului Inspectoratului Fiscal Principal

de Stat, la S.R.L. „Climcom-Investgrup” a fost instituit post fiscal, deci postul

fiscal a fost prelungit de mai multe ori, fiind funcțional și la momentul

adresării reclamantului în instanța de judecată cu acțiunea în cauză.

Afirmă că conform ordinelor Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul

Drochia, responsabilii de funcționarea postului fiscal au fost numiți

funcționarii respectivului Inspectorat, care s-au condus de prevederile

Regulamentului privind funcționarea posturilor fiscale, aprobat prin ordinul

nr. 409 din 18 mai 2015 de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, astfel,

pe parcursul funcționării postului fiscal, luând în considerație scopurile de

instituire, SFS nu a întocmit careva act de control fiscal, soldat cu decizie de

sancționare pentru încălcarea legislației fiscale, în baza rezultatelor

funcționării postului, ceea ce demonstrează că nu s-au depistat cazuri de

încălcare a legislației fiscale.

Relatează că în cadrul funcționării postului fiscal, funcționarilor fiscali li

s-a acordat acces la încăperile, actele, documentele contabile, informațiile

necesare controlului fiscal din cadrul postului și funcționării postului, deci,

2

rezultatele activității postului fiscal urmau a fi solicitate de la Inspectoratul

Fiscal de Stat pe raionul Drochia pentru a le contrapune cu cele ale

Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chișinău și pentru reflectarea acestor

date în actul de control contestat.

Consideră că IFS pe mun. Chișinău vădit a încălcat legislația și

drepturile acestuia, ceea ce demonstrează atitudinea sa față de contribuabili și

demonstrează elemente ale depășirii atribuțiilor de serviciu, deci, prin acțiuni

de neglijență sau intenționate prin depășirea atribuțiilor de serviciu,

funcționarii fiscali din cadrul Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chișinău

nu au adus la cunoștința contribuabilului rezultatele controlului fiscal

reflectate în actul de control, totodată, a fost lezat dreptul de a depune în

termen de 15 zile dezacord la actul de control.

La 15 decembrie 2016, reclamanta S.R.L. „Climcom-Investgrup” a

depus cerere de concretizare a cerințelor, solicitând recunoașterea ilegalității

deciziei nr. 117 din 06 octombrie 2016 și anularea acesteia, iar ulterior, prin

cererea din 03 mai 2017, a solicitat și anularea deciziei nr. 709/1/4 din 21 iulie

2016, cât și a tuturor calculelor indicate în aceasta.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 02 iunie 2017,

acțiunea înaintată de către S.R.L. „Climcom-Investgrup” a fost admisă parțial,

s-a anulat decizia Inspectoratului Fiscal de Stat mun. Chișinău nr. 709/1/4 din

21 iulie 2016, în rest, acțiunea a fost respinsă.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2017, s-a respins

ca neîntemeiat apelul declarat de către Serviciul Fiscal de Stat și s-a menținut

hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 02 iunie 2017.

Nefiind de acord cu decizia menționată, la 27 martie 2018, Serviciului

Fiscal de Stat a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea

deciziei Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2017 și a hotărârii

Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 02 iunie 2017, cu emiterea unei noi

hotărâri prin care acțiunea înaintată de către S.R.L. „Climcom-Investgrup” să

fie respinsă ca nefondată.

În motivarea recursului, cu reiterarea motivelor de fapt și de drept

invocate pe parcursul examinări cauzei în instanțele inferioare, recurentul a

indicat că decizia recurată, a fost emisă de către instanța de apel cu aplicarea

eronată a normelor de drept material și a normelor de drept procedural, cît și

cu aprecierea arbitrară a probelor.

La 11 iunie 2018, SRL „Climcom-Investgrup” a depus referință la

recursul declarat de către Serviciului Fiscal de Stat, solicitînd declararea

recursului ca fiind inadmisibil.

Conform art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni

de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede

altfel.

Având în vedere că copia deciziei integrale a instanței de apel a fost

expediată în adresa părților la 17 ianuarie 2018 (f.d. 102), cât și faptul că la

3

materialele cauzei nu sunt careva probe privind recepționarea acesteia de către

recurent, Colegiul ajunge la concluzia că recursul declarat de Serviciul Fiscal

de Stat a fost depus în termen.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial

și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție a RM consideră că

recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC RM, părțile și alți participanți la

proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de

drept procedural.

Alineatele (2) și (3) al articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile în

care se consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau

procedural, iar alin. (4) prevede că săvârșirea altor încălcări decît cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura

în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau

în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către

instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au

dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute

la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Serviciul Fiscal

de Stat nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

CPC, or recurenta nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea

deciziei contestate, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei.

Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural de către instanța de apel sau instanța de fond, respectiv nu

constituie temei de casare a actelor judecătorești recurate.

Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII CPC, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a

probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau

alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs. Prin prisma art.

432 alin.(4) CPC, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii

doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a

apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de

apreciere a probelor stabilite în art. 130 CPC. Din recursul declarat nu rezultă

argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv

numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar

legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

4

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că, procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs

se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

În acest sens CtEDO, în jurisprudența sa, a constatat că, dreptul de acces

la instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise (cauza

Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC),

pct. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui

recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea

statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere

(Luordo împotriva Italiei, pct. 85).

Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru

un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a

mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare, depinde de caracteristicile speciale ale

procedurilor respective. Trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în

sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest

sistem (Botten împotriva Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports

1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la

admisibilitatea căii de atac și procedurile, care implică doar chestiuni de

drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1

(Helmers împotriva Suediei 9 octombrie 1991).

În astfel de circumstanțe, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursul declarat de Serviciul Fiscal de Stat ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 269-270, 433 lit. a), 440 CPC, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme

de Justiție,

d i s p u n e:

Recursul declarat de Serviciul Fiscal de Stat se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului Ion Druță

Judecătorii Luiza Gafton

Victor Burduh

5