2ra-454/19 — revocarea contractului de donație și restituirea bunului donat

2ra-454/19 — revocarea contractului de donație și restituirea bunului donat (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2ra-454/19

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (Corneliu Guzun)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Angela Bostan, Veronica Negru, Anatol Pahopol)

ÎNCHEIERE

20 martie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Dumitru Mardari

Mariana Pitic

examinând admisibilitatea recursului declarat de Svetlana Chiriac,

reprezentată de avocatul Andrei Leșanu,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

Svetlana Chiriac împotriva Elenei Perepelița, intervenient accesoriu

Subdiviziunea Cadastral Teritorială „Chișinău” din cadrul Departamentului

Cadastru a Instituției publice „Agenția Servicii Publice” cu privire la revocarea

contractului de donație,

împotriva deciziei din 02 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-a respins apelul declarat de Svetlana Chiriac și s-a menținut hotărârea din 08

februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, prin care s-a respins ca fiind

neîntemeiată acțiunea depusă de Svetlana Chiriac,

constată:

La 30 decembrie 2016, Svetlana Chiriac a depus cerere de chemare în

judecată împotriva Elenei Perepelița, intervenient accesoriu Oficiul Cadastral

teritorial Chișinău cu privire la revocarea contractului de donație.

În motivarea acțiunii a invocat că, prin contractul de donație din 01 decembrie

1997, autentificat de notarul de stat Maria Stog cu numărul 3-2973, Svetlana

Chiriac a donat fiicei sale Elena Perepelița apartamentul xxxxx, cu condiția că

ultima o să-i acorde, în caz de necesitate, întreținerea materială și ajutor fizic.

Deopotrivă, reclamanta a menționat că, după donarea apartamentului, a

continuat să locuiască în el și abitează în el până în prezent, iar Elena Perepelița

niciodată nu a locuit în imobilul respectiv și își are domiciliul înregistrat în xxxxx.

La fel, Svetlana Chiriac a relevat că în ultimii ani starea sa de sănătate s-a

agravat, necesitând permanent tratament medical costisitor. Astfel, conform

extrasului medical din 12 septembrie 2016, suferă de xxxxx, fapt ce creează

dificultăți în deplasare, deoarece în timpul mersului este servită de baston pentru

sprijin, iar fiecare ieșire din casă este determinată de dificultăți mari. Din acest

motiv, necesită ajutor special, și anume de o persoană care îi va achiziționa și va

aduce produse alimentare și medicamentele necesare, va achita serviciile comunale

și altele.

1

Totodată, reclamanta a indicat asupra faptului că este în imposibilitate de a-și

asigura de sine stătător un trai normal, deoarece are o vârstă înaintată de 75 de ani,

suferă de diferite maladii, care implică suportarea unor cheltuieli imense pentru

procurarea medicamentelor necesare, iar Elena Perepelița nu îi oferă niciun ajutor.

Sub acest aspect, a menționat că pensia sa lunară constituie 1 812 lei, care nu

acoperă cheltuielile ce țin de alimentarea sa, tratamentul medicamentos și

cheltuielile pentru achitarea serviciilor comunale. Astfel, în ultimele 8-9 luni s-a

adresat de nenumerăte ori Elenei Perepelița solicitându-i acordarea unui ajutor

material și fizic, însă ultima a refuzat. Mai mult decât atât, prin scrisoarea din vara

anului 2016, Elena Perepelița i-a comunicat că nu-i va acorda nici ajutor material,

nici fizic.

În asemenea împrejurări, reclamanta Svetlana Chiriac a opinat că, în speță

există temei legal în vederea revocării donației pentru ingratitudinea donatarului.

Or, Svetlana Chiriac este pensionară, în stare de sănătate gravă, nu are în

proprietate alte bunuri imobile, nu poate să-și asigure un trai normal, iar Elena

Perepelița, primind în dar apartamentul respectiv i-a promis verbal acordarea

întreținerii în caz de necesitate, refuză în acordarea acestui ajutor.

În această ordine de idei, reclamanta Svetlana Chiriac a solicitat admiterea

acțiunii; revocarea contractului de donație nr. 3-2975 din 01 decembrie 1997

încheiat între Svetlana Chiriac și Elena Perepelița; restituirea în proprietatea

Svetlanei Chiriac a apartamentului xxxxx, cu introducerea modificărilor

corespunzătoare în Registrul bunurilor imobile; compensarea din contul Elenei

Perepelița a cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 08 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

s-a respins ca fiind neîntemeiată acțiunea depusă de Svetlana Chiriac (f.d. 85, 91-

94 recto-verso).

Prin pct. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 314 din 22 mai 2017 privind

constituirea Agenției Servicii Publice […] Întreprinderea de Stat „Cadastru” […]

se reorganizează prin fuziune (absorbție) cu Instituția publică „Agenția Servicii

Publice”.

Prin decizia din 02 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău s-a respins

apelul declarat de Svetlana Chiriac și s-a menținut hotărârea din 08 februarie 2018

a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani (f.d. 130, 131-136).

Prima instanță și instanța de apel și-au argumentat concluziile prin faptul că,

în sensul articolului 835 alin. (1), (2) și (3) din Codul civil, contractul de donație

este unilateral, ce nu generează obligații în sarcina donatarului, ci numai o

îndatorire legală, numită „de recunoștință”. Mărind patrimoniul donatarului din

contul patrimoniului său cu titlu gratuit, donatorul este în drept să aștepte din

partea donatarului dacă nu o recunoștință, atunci cel puțin loialitate, manifestată

prin abținerea de la săvârșirea unor fapte necorespunzătoare față de donator.

Astfel, reieșind din această ipoteză, instanțele inferioare au conchis că

argumentele expuse de reclamantă nu fac temeiul revocării donației pentru

ingratitudine, or, aceasta nu a făcut dovada faptului că donatarul Elena Perepelița

ar fi atentat la viața donatorului sau comiterea altor fapte ilicite de atentare la

donator sau la rudele apropiate ale acesteia, care ar atesta o ingratitudine gravă.

Mai mult decât atât, nu s-a constatat refuzul intenționat și neîntemeiat din partea

Elenei Perepelița de a acorda donatorului întreținerea datorată.

La fel, instanțele inferioare au reținut că, în condițiile speței, nu există vreun

contract din care să rezulte obligația Elenei Perepelița să o întrețină pe reclamantă,

precum nu există nicio hotărâre judecătorească privind obligarea pârâtei la

achitarea pensiei pentru întreținerea mamei sale.

2

La 02 ianuarie 2019, Svetlana Chiriac, reprezentată de avocatul Andrei

Leșanu, a declarat recurs împotriva deciziei din 02 octombrie 2018 a Curții de

Apel Chișinău (f.d. 140-142).

În motivarea recursului a invocat că, instanța de apel a interpretat în mod

eronat norma articolului 80 alin. (1) din Codul familiei, or, în condițiile speței

datoria de întreținere a părintelui nu urmează a fi instituită prin contract sau prin

hotărâre judecătorească, deoarece această obligație rezultă din lege. Astfel, acest

fapt a atras după sine neaplicarea legii care trebuia să fie aplicată – articolul 835

din Codul civil.

În această ordine de idei, recurenta Svetlana Chiriac, reprezentată de avocatul

Andrei Leșanu, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei din 02 octombrie

2018 a Curții de Apel Chișinău și a hotărârii din 08 februarie 2018 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Rîșcani, cu pronunțarea unei hotărâri noi, prin care să fie admisă

acțiunea depusă de Svetlana Chiriac.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil,

din motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în

cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art.433,

completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată

irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform

prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Completul de admisibilitate al instanței de recurs subliniază că, un stat care

dispune de instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se

bucură de principiile unui proces echitabil prevăzute la articolul 6 § 1 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (a

se vedea cauza Lebedinschi vs Republica Moldova, 16 septembrie 2015, § 32;

cauza Sultan vs Republica Moldova, 5 iunie 2018, § 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi

efectuată și analizată prin prisma articolului precitat, care cuprinde, în mod

particular, dreptul de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate

prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie

reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere.

În acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de

atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea, inter alia, cauzele Marc Brauer vs Germania, 1 septembrie

2016, § 34; Miessen vs Belgia, 16 octombrie 2016, § 64; Samardžić vs Croația,

20 iulie 2017, § 28; Zubac vs Croația (Marea Cameră), 5 aprilie 2018, § 82).

Așadar, prin prisma articolului 433 lit. a1), b), c) și d) din Codul de

procedură civilă, completul de admisibilitate verifică dacă actul judecătoresc de

dispoziție recurat poate constitui obiectul recursului, dacă cererea dedusă

judecății este formulată de persoana îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în

mod repetat și dacă a fost declarată în termen.

3

Prin urmare, obiectul prezentei cereri se referă la decizia din 02 octombrie

2018 a Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în

articolul 429 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Succesiv, completul de admisibilitate notează că, în cazul în care, dreptul de

acces la justiție este limitat fie de lege, fie de fapte, instanțele naționale trebuie să

verifice dacă aceste restricții au redus esența dreptului și, în special, dacă ele

urmăresc un scop legitim și dacă există o legătură rezonabilă de proporționalitate

între mijloacele utilizate și scopul care trebuie îndeplinit (a se vedea cauzele

Levages Prestations Servicii vs Franța, 23 octombrie 1996, § 40; Tricard vs

Franta, 10 iulie 2001, §§ 29, 33; Freitag vs Germania, 19 iulie 2007, § 37; Marc

Brauer, 1 septembrie 2016, § 34).

Articolul 434 din Codul de procedură civilă prescrie că, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

În conformitate cu art. 111 alin. (3) din Codul de procedură civilă, termenul

de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare

datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii

evenimentului ori momentului care a condiționat începutul lui.

Normele procedurale referitoare la termenele pentru căile de atac sunt,

înafara oricărui dubiu, menite să asigure buna administrare a justiției și

respectarea, în special, a principiului securității juridice. Persoanele vizate trebuie

să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se vedea cauzele Tricard vs Franta,

10 iulie 2001, § 29; Nicolae Popa vs România, 9 decembrie 2014, § 16; Tence vs

Slovenia, 31 mai 2016, § 31). Mai mult, CtEDO a statuat că, în cazul în care

termenul pentru o cale de atac ordinară este prelungit după o perioadă

considerabilă de timp, o astfel de decizie poate încălca principiul securității

juridice (a se vedea cauzele Ponomaryov vs Ucraina, 3aprilie 2008, § 41;

Ustimenko vs Ucraina, 20 octombrie 2015, § 47).

Astfel, completul de admisibilitate opinează că, în speță, calea de atac în

ordine de recurs a fost demarată în interiorul termenului legal, deoarece din

materialele cauzei nu poate fi stabilită data când decizia din 02 octombrie 2018 a

Curții de Apel Chișinău a fost comunicată Svetlanei Chiriac și reprezentantului

acesteia, avocatului Andrei Leșanu, iar drept consecință nu poate fi stabilit

momentul când începe să curgă termenul de exercitare a dreptului de a ataca

hotărârea judecătorească.

Succesiv, completul de admisibilitate evocă faptul că, în conformitate cu

articolul 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

4

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.

434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept, vizând

în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat. Însă, din analiza cererii

de recurs depuse de Svetlana Chiriac, reprezentată de avocatul Andrei Leșanu,

rezultă că aceasta nu a evidențiat memoriul ilegalității și netemeiniciei deciziei

recurate, limitându-se la reiterarea unor circumstanțe faptice ale cauzei,

transpunerea normelor legale.

În acest sens, completul de admisibilitate menționează faptul că dezvoltarea

recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu

claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de

lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii. Respectiv, nu este suficientă

simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea

recursului cu indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și

dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii

față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru

care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.

Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția

5

legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume

imputate instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept,

precum și indicarea probelor pe care se bazează.

La caz, completul de admisibilitate vădește că argumentele invocate în

cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiurile aplicabile doar

procedurii de apel și nu se regăsesc în articolul 432 din Codul de procedură civilă,

aplicabil recursului. Ba mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse examinării și

aprecierii de către instanța de apel prin prisma articolului 130 din Codul de

procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și, prin urmare, nu

urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece Svetlana Chiriac, reprezentată de avocatul Andrei

Leșanu, nu a invocat niciun argument plauzibil în vederea justificării ilegalității

deciziei instanței de apel. Astfel, se evidențiază caracterul declarativ al recursului,

deoarece este lipsit de conținut și desprinde simplul fapt al dezacordului

recurentei și reprezentantului acesteia cu soluția dată de instanța inferioară,

precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, §67). La acest

capitol instanță de recurs reține că recursul declarat de Svetlana Chiriac,

reprezentată de avocatul Andrei Leșanu, nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de

drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale sau aplicarea eronată a normelor de drept

material sau a normelor de drept procedural, iar ca urmare nu corespunde cerinței

de a fi „efectiv”, fiind lipsit de șanse de succes și nu este capabil să ofere

îndreptarea situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că, în condițiile din speță,

cererea de recurs a fost depusă după ce Svetlana Chiriac a avut posibilitatea de a

fi auzită de o instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut

deplină jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis „Levages Prestations Services”

împotriva Franței, cererea nr.21920/93 din 23 octombrie 1996, §48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentei i-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzită combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

echității procedurii din perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au

reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe

care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere (Blücher

împotriva Cehiei, cererea nr.58580/00 din 11 aprilie 2005, §65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de Svetlana Chiriac, reprezentată de avocatul Andrei Leșanu,

6

împotriva deciziei din 02 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, în baza

articolului 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Svetlana Chiriac, reprezentată

de avocatul Andrei Leșanu, împotriva deciziei din 02 octombrie 2018 a Curții de

Apel Chișinău, adoptată în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată

depusă de Svetlana Chiriac împotriva Elenei Perepelița, intervenient accesoriu

Subdiviziunea Cadastral Teritorială „Chișinău” din cadrul Departamentului

Cadastru a Instituției publice „Agenția Servicii Publice” cu privire la revocarea

contractului de donație.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Dumitru Mardari

Mariana Pitic

7