3ra-264/19 — anularea actului administrativ

3ra-264/19 — anularea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr.3ra-264/2019

Prima instanță: Judecătoria Bălți, sediul Fălești (R. Holban)

Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (A. Garbuz, A. Ciobanu, Iu. Grosu)

Î N C H E I E R E

13 martie 2019 mun.Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului declarat de Casa Națională de Asigurări

Sociale,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Nicolae Gîdei

împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la anularea actului

administrativ,

împotriva deciziei din 01 noiembrie 2018 a Curții de Apel Bălți,

c o n s t a t ă :

La 27 martie 2018 Nicolae Gîdei s-a adresat cu cerere de chemare în judecată

împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale privind anularea deciziei privind

refuzul stabilirii pensiei pentru limita de vîrstă nr. 26/2017/23784 din 25 octombrie

2017, obligarea prîtului de a emite decizie privind stabilirea pensiei pentru limită

de vîrstă cu includerea perioadelor de cotizare și anume perioada anilor 1980,

1982-1988, 1992-1993 când Nicolae Gîdei a practicat activitate individuală

(lemnăritul) la domiciliul său în satul Scumpia, raionul Fălești, în baza

certificatului de înregistrare, achitând o plată unică sub formă de impozit pe venit

la Primăria Scumpia, raionul Fălești pentru fiecare an în parte, cât și perioada din

27 februarie 2003 – 05 martie 2004 când a deținut patenta de întreprinzător Seria

AA nr. 145221 și a achitat plata pentru patentă.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că s-a născut la xxxxxxxx în satul

xxxxxx, Republica Moldova. Potrivit informației din carnetul de muncă, prin

decizia nr. 26/2017/23784 din 25 octombrie 2017 emisă de Casa Teritorială de

Asigurări Sociale i s-a refuzat stabilirea pensiei pentru limita de vârstă pe motivul

că nu acumulează 33 de ani de stagiu de cotizare conform art. 42 alin. (1) al Legii

nr.156-XIV din 14 octombrie 1998 și totodată nu a confirmat cel puțin 15 ani de

stagiu, conform art. 15 alin. (2) al aceleiași legi, stagiul de muncă stabilit de CTAS

Fălești fiind de 10,9 ani.

Dat fiind faptul că în perioada anilor 1980, 1982–1988, 1992–1993 a practicat

activitate individuală (lemnăritul) la domiciliul din s. Scumpia, r-nul Fălești, în

baza unui certificat de înregistrare, achitând o plată unică sub formă de impozit pe

1

venit la Primăria Scumpia, raionul Fălești pentru fiecare an în parte, iar acești ani

de muncă individuală nu i-au fost incluși în stagiul de cotizare, s-a adresat la

serviciul arhivă raional Fălești, de unde i-a fost eliberat Certificatul de Arhivă nr.

450 din 29 august 2017. Atașând acest certificat s-a adresat, în mod repetat, cu

cerere privind stabilirea pensiei pentru limita de vârstă la Casa Națională de

Asigurări Sociale.

Potrivit scrisorii de răspuns cu nr. G-2013/17 din 08 decembrie 2017 a Casei

Naționale de Asigurări Sociale, repetat s-a refuzat în stabilirea pensiei pentru limita

de vârstă, motivându-se prin faptul că certificatul de arhivă menționat confirmă

perioada în care dînsul a practicat munca individuală la domiciliu și mărimea

impozitului pe venit achitat în această perioadă de timp, însă este necesar de a

confirma achitarea contribuțiilor de asigurări sociale de stat. Ulterior, a acumulat

informații suplimentare de la Direcția Deservire Fiscală Fălești din cadrul Direcției

Generale Administrare Fiscală Nord a Serviciului Fiscal de Stat, reflectate în

înscrisul cu nr. 26/3-13/2-12 din 25 ianuarie 2018 potrivit căruia i s-a comunicat

că, în perioada de timp 27 februarie 2003 – 05 martie 2004 dînsul a deținut patenta

de întreprinzător seria AA nr. 145221 și a achitat plata pentru patentă. Suplimentar,

prin răspunsul nr. 26-08/3-12/1071 din 24 ianuarie 2018, a fost informat că în

perioada anilor 1980, 1982–1988, 1992–1993 cât a practicat activitate individuală

(lemnăritul) la domiciliul în satul Scumpia, raionul Fălești, conform legislației

existente la acel moment, nu era prevăzut ca impozitul pe venit calculat și achitat

pentru activitatea meșteșugărească să fi fost inclusă și o plată suplimentară pentru a

fi achitată în fondul social.

La 06 februarie 2018, repetat s-a adresat cu cerere la Casa Națională de

Asigurări Sociale privind anularea deciziei nr. 26/2017/23784 din 25 octombrie

2017 de refuz în stabilirea pensiei pentru limita de vârstă, ca fiind ilegală, și

emiterea unei alte decizii privind stabilirea pensiei pentru limita de vârstă,

deoarece circumstanțele descrise mai sus confirmă un stagiu de cotizare mai mare

de 15 ani.

La 20 martie 2018 a primit răspunsul Casei Naționale de Asigurări Sociale nr.

G-317/18 din 16 martie 2018 prin care iarăși i s-a refuzat în admiterea cererii sale.

Potrivit art. 17 al Legii cu privire la patenta de întreprinzător nr. 93-XIV din 15

iulie 1998, mijloacele bănești încasate de la eliberarea și prelungirea patentelor de

întreprinzător pentru prima dată au fost distribuite, pentru a fi achitate în proporție

de 70% pentru bugetele locale (la locul de eliberare a patentelor) și 30% în bugetul

asigurărilor sociale de stat. Ulterior acest articol a fost modificat prin Legea nr.

208-XVI din 07 iulie 2006 astfel încât, începând cu 01 ianuarie 2007 (data intrării

în vigoare a acestei prevederi), titularii patentei de întreprinzător achită în mod

obligatoriu și contribuția de asigurare socială de stat stabilită prin legea bugetului

asigurărilor sociale de stat pe anul respectiv. Conform pct. 69 din Regulamentul

privind modalitatea de calculare a pensiilor și modalitatea de confirmare a stagiului

de cotizare pentru stabilirea pensiilor aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 165

din 21 martie 2017, stagiul de cotizare realizat până la introducerea evidenței

individuale de asigurări sociale (până la 01 ianuarie 1999) se confirmă prin

carnetul de muncă sau prin alte documente eliberate în modul stabilit. În

conformitate cu pct. 60 din același Regulament, în stagiu de cotizare se includ

perioadele de activitate de muncă individuală, perioada activității în gospodării

țărănești (de fermier) membrilor acestora, indiferent de caracterul și durata

2

activității, cu condiția achitării contribuțiilor de asigurări sociale pentru aceste

perioade, adică începând cu data de 01 ianuarie 2007 și nicidecum până la această

dată, fiindcă titularii patentei de întreprinzător achită în mod obligatoriu și

contribuția de asigurare socială de stat stabilită prin legea bugetului asigurărilor

sociale de stat pe anul respectiv, de la această dată. După introducerea evidenței

individuale (după 1 ianuarie 1999), conform pct. 70 din Regulamentul menționat,

stagiul de cotizare se confirmă în baza datelor din contul personal de asigurări

sociale al persoanei asigurate, gestionat în conformitate cu Legea privind sistemul

public de asigurări sociale de stat nr. 489-XIV din 08.07.1999.

Așadar, reieșind din cele menționate mai sus, și că potrivit Certificatului de

Arhivă nr. 450 din 29 august 2017, se confirmă faptul că în perioada anilor 1980,

1982–1988, 1992–1993 dînsul a practicat activitate individuală (lemnăritul) la

domiciliul în satul Scumpia, raionul Fălești, în baza certificatului de înregistrare,

achitând o plată unică sub formă de impozit pe venit la Primăria Scumpia, raionul

Fălești pentru fiecare an în parte, iar potrivit înscrisului cu nr.26/3-13/2-12 din 25

ianuarie 2018 eliberat de Direcția Deservire Fiscală Fălești a Direcției Generale

Administrare Fiscală Nord a Serviciului Fiscal de Stat, în perioada de timp 27

martie 2003 – 05 martie 2004 dînsul a deținut patenta de întreprinzător Seria AA

nr.145221 și a achitat plata pentru patentă, dintre care o parte conțineau plata

pentru contribuțiile de asigurări sociale de stat, neexistând conform legislației

existente la acel moment o modalitate de achitare separat a plății pentru

contribuțiile de asigurare socială de stat, iar această modalitate a fost stabilită abia

începând cu data de 01 ianuarie 2007 conform modificărilor operate prin Legea

nr.208-XVI din 07 iulie 2006, reclamantul consideră că perioadele de timp indicate

mai sus urmează a fi incluse în stagiul de muncă, cât și în stagiul de cotizare pentru

stabilirea pensiei pentru limita de vârstă, iar decizia nr. 26/2017/23784 din 25

octombrie 2017 necesită a fi anulată, deoarece în mod ilegal nu i s-a recunoscut

dreptul legitim pretins.

Prin hotărîrea din 28 mai 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul Florești, s-a admis

cererea de chemare în judecată înaintată de Nicolae Gîdei.

S-a anulat decizia privind refuzul stabilirii pensiei pentru limita de vîrstă nr.

26/2017/23784 din 25 octombrie 2017 emisă de Casa Teritorială de Asigurări

Sociale Fălești, ca fiind ilegală.

S-a obligat Casa Națională de Asigurări Sociale să emită decizia privind

stabilirea pensiei pentru limita de vîrstă lui Nicolae Gîdei, începând cu data de 29

august 2017, cu includerea în stagiul de cotizare a perioadelor anilor 1980, 1982–

1988, 1992–1993 cînd a practicat activitate individuală (lemnăritul) la domiciliu în

satul Scumpia, raionul Fălești în baza certificatului de înregistrare corespunzător,

precum și a perioadei de timp de la 27 februarie 2003 pînă la 05 martie 2004, cînd

a activat în baza patentei de întreprinzător Sera AA nr.145221.

Prin decizia din 01 noiembrie 2018 a Curții de Apel Bălți, s-a respins apelul

declarat de Casa Națională de Asigurări Sociale și s-a menținut hotărârea din 28

mai 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul Florești.

Pentru a decide astfel, instanța de apel, a constatat că prima instanță corect a

constatat faptul că legislația existentă în acea perioadă nu prevedea obligația

reclamantului de a achita și o altă plată suplimentară distinctă pentru a fi achitată în

fondul social, nu incubă lui și nicidecum nu poate fi tratată actualmente de

apelant/pîrît ca autoritate publică statală (de către stat) în detrimentul

3

intimatului/reclamantului. Or, ținea de competența autorităților statale de a dispune

asupra repartizării mijloacelor bănești achitate anual de către reclamant cu titlu de

impozit unic, inclusiv în fondul social, sau de a stabili norme juridice privind

achitarea în mod individual a unei plăți suplimentare distincte în fondul social.

Omisiunea statului de a face acest lucru se incubă statului și nu poate fi imputată

actualmente reclamantului tot de către stat. Așadar, Gîdei Nicolae nu a încălcat

nimic, dimpotrivă a exercitat o muncă individuală cu respectarea cadrului legal

existent, achitând pentru perioadele contributive din anii menționați plăți sub formă

de impozit unic. Prin urmare, prima instanță întemeiat a constatat că Nicolae Gîdei,

achitând anual pentru perioada anilor 1980, 1982–1988, 1992–1993 plata sub

formă de impozit unic stabilit de legislația existentă atunci, pentru activitate de

muncă exercitată individual (lemnăritul), la domiciliu în satul Scumpia, raionul

Fălești, în baza certificatului de înregistrare, eliberat de autoritatea fiscală

teritorială, a achitat toate plățile necesare stabilite de lege și ținea deja de obligația

autorităților statale competente de a gestiona și distribui în modul corespunzător

mijloacele bănești respective, inclusiv în fondul social.

A susținut că instanța de fond corect a concluzionat că decizia Casei Teritoriale

de Asigurări Sociale Fălești nr. 26/2017/23784 din 25 octombrie 2017 este ilegală

și în partea în care s-a refuzat includerea în calculul stagiului de cotizare pentru

stabilirea pensiei pentru limită de vârstă reclamantului a perioadei de timp de la 27

februarie 2003 până la 05 martie 2004, când dînsul a activat în baza patentei de

întreprinzător Seria AA nr.145221, eliberată de Inspectoratul Fiscal de Stat Fălești

or, ținea de obligația autorităților statale competente de a transfera la bugetul

asigurărilor sociale 30 % din taxele achitate de reclamant și de a asigura reflectarea

acestor date în contul personal al reclamantului din Registrul de stat al evidenței

individuale în sistemul public de asigurări sociale (RLVIND). Iar faptul că aceste

date (informație) pentru perioada de referință nu se conțin în contul personal al

reclamantului din RLVIND nu se incubă acestuia, fiind o omisiune a statului și

autorităților sale, care nu poate fi tratată de către stat în detrimentul reclamantului.

La data de 15 decembrie 2018 Casa Națională de Asigurări Sociale, a declarat

recurs împotriva deciziei din 01 noiembrie 2018 a Curții de Apel Bălți, solicitând

casarea deciziei instanței de apel și a hotărîrii primei instanțe, cu pronunțarea unei

hotărîrii noi prin care să fie respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

În susținerea recursului a menționat că soluția instanțelor ierarhic inferioare

contravine normelor imperative din Legea privind sistemul public de pensii nr.156-

XIV din 14 octombrie 1998. Instanțele de judecată nu au dedus cu certitudine ce

reprezintă stagiu de cotizare pasibil, includerii la stabilirea pensiei, prevăzut de o

lege specială precum este cea de pensionare.

A menționat că pretenția reclamantului și soluția instanțelor inferioare privind

includerea în stagiu de cotizare a altor perioade nereflectate în REVIND este

neîntemeiată or, alte perioade realizate de reclamant decît 01 martie 2003 – 31 mai

2003, nu există temei legal de a fi considerate stagiu de cotizare și astfel odată ce

lipsește din baza de date menționată, este cert faptul că careva contribuții de

asigurări sociale obligatorii nu au fost achitate de către intimat la bugetul

asigurărilor sociale de stat pentru pretinsa activitate din perioada 27 februarie 2003

pînă la 05 martie 2004.

A susținut că instanțele inferioare nu au aplicat legea care urma a fi aplicată la

prezenta pricină, cît și au aplicat eronat prevederile speciale a legii de pensionare.

4

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

Materialele dosarului atestă faptul că decizia din 01 noiembrie 2018 a Curții

de Apel Bălți a fost contestată cu recurs de către Casa Națională de Asigurări

Sociale la 15 decembrie 2018 în termenul stabilit la art.434 alin. (1) Cod de

procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2), (3) Cod de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia. În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit,

admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin.(2).

La 15 februarie 2019, de către Nicolae Gîdei a fost depusă referință la cererea

de recurs declarată de Casa Națională de Asigurări Sociale prin care a solicitat

respingerea recursului ca neîntemeiat cu menținerea hotărîrilor judecătorești.

Examinând admisibilitatea recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Casa Națională de Asigurări

Sociale, este inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți

la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de

drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

5

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Casa Națională de Asigurări

Sociale, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod

de procedură civilă.

Or, argumentele invocate în recurs se referă la dezacordul recurentului cu

soluția pronunțată de către instanțele ierarhic inferioare și nu redă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept

procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate și urmează a

fi respins.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform Secțiunii a II-a

are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție reiterează că procedura admisibilității constă în

verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele

prevăzute în art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei se precizează că, în contextul normelor procedurale

din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța de

recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de

apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența

probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței

de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

faptul că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură

civilă, însă din recursurile declarate nu rezultă încălcarea flagrantă a regulilor de

apreciere a probelor.

Cît privește dreptul justițiabilului „de a fi auzit de o instanță”, garantat de art.

6 § 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, instanța notează că obligația

de a motiva o hotărîre judecătorească poate varia în funcție de natura deciziei în

cauză (a se vedea inter alia, Helle vs Finlanda, 19 decembrie 1997, parag.55;

Latourniere vs Franța, 10 decembrie 2002, parag.2; Hansen vs Norvegia, 2

octombrie 2014, parag.71-74). De fapt în concepția instanței europene, articolul 6 §

1 nu impune motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de recurs, care întemeindu-

se pe dispozițiile legale specificate, respinge un recurs ca fiind „lipsit de șanse de

succes”, ceea ce s-a constatat în cazul de față (a se vedea, mutatis mutandis,

Kukkonen vs Finlanda (nr.2), 13 ianuarie 2009, parag.24; Papaioannou vs Grecia,

2 iunie 2016, parag.45 sau Baydar vs Olanda, 24 aprilie 2018, parag.46).

6

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera inadmisibil recursul declarat de Casa Națională de Asigurări Sociale.

În conformitate cu art.art. 270, 433 lit.a), 440 alin. (1) Cod de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Casa Națională de Asigurări

Sociale.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Victor Burduh

7