2ra-464/19 — recunoașterea dreptului pierdut la spațiu locativ

Dosarul nr. 2ra-464/19

Prima instanță - Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani ( jud. : D. Dulghieru)

Instanța de apel - Curtea de Apel Chișinău (jud. : I. Cimpoi, A. Danilov, I. Secrieru)

Î N C H E I E R E

13 martie 2019 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al

Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Mariana Pitic

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de Coropceanu Nicolae,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Coropceanu Nina

împotriva Cooperativei de Construcției a Locuințelor nr. 157, Coropceanu Nicolae și

Oficiul Cadastral Teritorial Chișinău cu privire la declararea nulității certificatului de

proprietate, radierea dreptului de proprietate, și acțiunea reconvențională înaintată de

Coropceanu Nicolae împotriva Ninei Coropceanu, intervenient accesoriu Cooperativa

de Construcției a Locuințelor 157, cu privire la recunoașterea dreptului pierdut la

spațiul locativ,

împotriva deciziei din 11 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost respins apelul declarat de Coropceanu Nicolae și menținută hotărârea din 13

februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central,

c o n s t a t ă :

La 29 iunie 2016, Coropceanu Nina s-a adresat în instanța de judecată, cu cerere

de chemare în judecată împotriva Cooperativei de Construcției a Locuințelor nr. 157 și

Coropceanu Nicolae solicitând declararea nulității certificatului de proprietate nr. 456

din 30 septembrie 1992 eliberat de Cooperativa de Construcției a Locuințelor nr.157 pe

numele lui Coropceanu Nicolae.

Prin cerere concretizată, reclamantul și-a extins pretențiile și față de Oficiul

Cadastral Teritorial Chișinău solicitând declararea nulității certificatului de proprietate

nr. 456 din 30 septembrie 1992 eliberat de CCL-157 pe numele lui Coropceanu Nicolae

și obligarea Oficiului Cadastral Teritorial Chișinău să radieze dreptul lui Coropceanu

Nicolae asupra apartamentului nr.34 din str. Valea Crucii 100, mun. Chișinău.

La 22 august 2016, Coropceanu Nicolae a depus acțiune reconvențională împotriva

Ninei Coropceanu, intervenient accesoriu Cooperativa de Construcție a Locuințelor nr.

157 solicitând recunoașterea dreptului pierdut la spațiu locativ de către Coropceanu

Nina asupra apartamentului nr.34 din str. Valea Crucii 100, mun. Chișinău.

În motivare a reiterat că, la 15 iunie 1989 lui Coropceanu Nicolae și copiilor

acestuia le-a fost repartizat apartamentul nr.34, amplasat în mun. Chișinău, str.

1

Prigorodnaia (actualmente str. Drumul Crucii) 100, iar ulterior, în legătură cu achitarea

costului acestuia în volum deplin, în condițiile în care Coropceanu Nicolae era membru

CCL-157, la 30 septembrie 1992 cu nr. 456 i-a fost eliberat certificat de proprietate

asupra respectivului imobil.

Ulterior, prin hotărârea din 5 mai 1995 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău,

Coropceanu Nina a fost instalată în apartamentul nr. 34, amplasat în mun. Chișinău, str.

Drumul Crucii 100, totodată fiind obligat Coropceanu Nicolae să nu creeze obstacole în

folosirea spațiului locativ.

Coropceanu Nina a radiat viza de reședința din apartamentul indicat în legătură cu

înregistrarea domiciliului pe altă adresă. Începînd cu anul 2007 până în prezent

Coropceanu Nina nu locuiește în apartamentul vizat, nu achită costurile și cheltuielile

de întreținere și cele comunale.

Coropceanu Nina a primit compensație bănească în schimbul cedării cote sale din

apartament. Prin prisma art. 63 din Codul cu privire la locuințe, dat fiind faptul că

Coropceanu Nina nu locuiește în apartamentul indicat mai mult de 9 ani, respectiv

aceasta și-a pierdut dreptul la folosirea acestui spațiu. Or, în acesta locuință nu s-a

instalat niciodată, de la data primirii acesteia, dânsa a renunțat definitiv și expres la

stăpânirea de fapt.

Prin cererea concretizată, Coropceanu Nicolae a solicitat înlăturarea tulburării de

posesie a apartamentului 34, amplasat în mun. Chișinău, str. Drumul Crucii 100 și

recunoașterea pierderii dreptului de proprietate asupra imobilului de către Coropceanu

Nina.

Prin cererea din 31 ianuarie 2018, reclamanta/pîrîtă în acțiunea reconvențională,

Coropceanu Nina a solicitat încetarea procesului pornit la acțiunea inițială în legătură cu

împăcarea cu Coropceanu Nicolae.

Prin încheierea din 13 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani a

fost admis renunțul Ninei Coropceanu la acțiune și dispusă încetarea procesului în

partea pretenției de declarare a nulității certificatului de proprietate nr. 456 din 30

septembrie 1992 eliberat de CCL nr.157 pe numele lui Coropceanu Nicolae.

Prin hotărârea din 13 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani

cererea de chemare în judecată depusă de Coropceanu Nicolae împotriva Ninei

Coropceanu, intervenient accesoriu Cooperativa de Construcție a Locuințelor nr. 157 cu

privire la recunoașterea pierderii dreptului la folosirea spațiului locativ a fost respinsă

ca fiind neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a conchis că faptul radierii de către Coropceanu

Nina a vizei de reședință de la adresa amplasării bunului posedat de către Coropceanu

Nicolae, precum și încetarea locuirii începînd cu anul 2007, sub nici o condiție și/sau

rezervă nu poate fi înscris drept tulburarea de drept sau de fapt a posesiei, iar astfel

dreptul lui Coropceanu Nicolae de posesie asupra respectivului bun nu este pus în riscul

tulburării, pretențiile acestuia în asemenea condiții fiind unele declarative și eronat

asimilate instituției de apărare a dreptului pretins a fi tulburat.

Referitor la pretenția privind recunoaștere a pierderii dreptului la folosirea

spațiului locativ și anume a apartamentului de către Coropceanu Nina, instanța de

judecată reținut că, un asemenea instrument a fost prevăzut de art.63 din Codul cu

privire la locuințe, abrogat la 29 noiembrie 2015.

2

La 30 aprilie 2015 a fost adoptată Legea nr.75 (în vigoare din 29 noiembrie 2015),

potrivit căreia, nu mai este prevăzută instituția de constatarea faptului pierderii dreptului

la folosirea încăperii de locuit, iar pe cale de consecință, începând cu 29 noiembrie

2015, această instituție a încetat de drept, fără dreptul de a o iniția atât cu efect

retroactiv, cât și cel ultra activ eventual.

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe la 26 februarie 2018, Coropceanu

Nicolae, a declarat apel, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe,

cu emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii reconvenționale.

Prin decizia din 11 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost respins apelul

declarat de Coropceanu Nicolae și menținută hotărârea din 13 februarie 2018 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

La 5 noiembrie 2018, Coropceanu Nicolae a declarat recurs împotriva deciziei din

11 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău și a hotărârii din 13 februarie 2018 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, solicitând admiterea recursului, casarea

hotărârilor menționate și emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii

reconvenționale.

Recurentul a declarat cerere de recurs în temeiul art.432, alin.(2) lit. a) și c) care

statuează că se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească nu a aplicată legea care trebuia să fie

aplicată, a interpretat în mod eronat legea.

În motivarea recursului a indicat că soluția emisă de instanțele ierarhic inferioare

relevă o insuficientă analiză a probatoriului administrat în cauză, ceea ce a condus la

reținerea unei situații de fapt inexacte.

În opinia recurentului la examinarea cauzei în fond nu au fost stabilite pe deplin

circumstanțele importante pentru judecarea corectă a cauzei, nu au fost determinate

situațiile faptico-juridice existente, iar concluziile instanțelor ierarhic inferioare sunt

incorecte și direct prejudiciabile drepturilor și intereselor recurentului.

Cu referire la termenul de depunere a recursului, instanța de recurs menționează că

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat dispozitivul deciziei la 11 septembrie 2018.

Conform art.434 Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni

de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Cererea de recurs a fost declarată la 5 noiembrie 2018, respectiv în termenul

prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art.439 alin. (2) și (3) Cod de procedură civilă, după parvenirea

dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune

expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii

obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate

în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate

cu alin. (2).

Examinând temeiurile recursului completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Cod de procedură civilă.

3

În conformitate cu art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute

la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs

cu temeiurile prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul

judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secțiunii

a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de

apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau

alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma

probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că

instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de

apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces la

instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului

Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acest este în special cazul

condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o

reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă

de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui

recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva

Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și

de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten v. Norway,

hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii

de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt pot fi

conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie

1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

Potrivit art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, în cazul în care se constată

existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în

mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

4

Având în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Coropceanu Nicolae, nu

se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă și drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ

al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Coropceanu Nicolae.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii

Mariana Pitic

Dumitru Mardari

5