3ra-224/19 — contestarea actului administrativ

3ra-224/19 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosar nr. 3ra-224/19

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru jud: (L. Bagrin)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău jud: (G. Dașchevici, S. Gîrbu, L. Bulgac)

Î N C H E I E R E

06 martie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componență:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Nicolae Craiu

Nina Vascan

examinând admisibilitatea recursului declarat de Casa Națională de Asigurări

Sociale,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Gheorghe Popescu

împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la contestarea actului

administrativ,

împotriva deciziei din 13 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-a respins apelul declarat de Casa Națională de Asigurări Sociale și s-a menținut

hotărârea din 08 octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

c o n s t a t ă:

La 13 iunie 2018, Gheorghe Popescu a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la contestarea actului

administrativ.

În motivarea acțiunii reclamantul Gheorghe Popescu a invocat că activează în

organele procuraturii din anul 1993 până în prezent, având o vechime în muncă de

procuror de 25 ani. Începând cu data de 23 iunie 2011, la atingerea vârstei de 50 ani,

în conformitate cu prevederile art. 73 pct. 1 al Legii nr. 294 din 25 decembrie 2008

cu privire la Procuratură, în vigoare la acel moment, i-a fost stabilită pensia pentru

vechime în muncă, în mărime de 80 % din salariul mediu lunar, potrivit funcției

deținute.

În conformitate cu prevederile art. 73 alin. (1) din Legea nr. 294-XVI din

25 decembrie 2008 cu privire la Procuratură, în vigoare la acel moment, i-a fost

stabilită pensia pentru vechime în muncă, în mărime de 80 % din salariul mediu

lunar, potrivit funcției deținute.

Reclamantul Gheorghe Popescu a menționat că faptul dobândirii la

23 iunie 2011 a dreptului de recalculare a pensiei la majorarea salariului de funcție

a procurorului în exercițiu nu este negat nici de către pârâta Casa Națională de

Asigurări Sociale.

1

Reclamantul Gheorghe Popescu a indicat că Casa Națională de Asigurări

Sociale a interpretat eronat prevederile legale și nu a efectuat recalcularea pensiei

lipsind astfel, reclamantul de mărimea pensiei cu aplicarea mecanismului general de

indexare a acesteia la 01 aprilie a fiecărui an.

Reclamantul Gheorghe Popescu a relatat că prin decizia de refuz nr. 14

din 28 iunie 2017, Casa Națională de Asigurări Sociale a refuzat recalcularea pensiei

stabilite anterior, din motiv că pensia a fost stabilită din 01 ianuarie 2001.

Reclamantul Gheorghe Popescu a indicat că la 04 aprilie 2018, considerând

că organele de asigurări sociale au încălcat grav dreptul la proprietate (pensie),

dobândit anterior licit prin aplicarea obligatorie pentru procurorii pensionați a

principiului recalculării pensiei la majorarea ordinară a salariului lunar al

procurorului în funcție, s-a adresat cu o cerere prealabilă întru restabilirea

reclamantului în dreptul de a beneficia de principiul recalculării pensiei în legătură

cu majorarea salariului procurorului în funcție, potrivit prevederilor Legii nr. 37 din

07 martie 2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 355 din 23 decembrie

2003 cu privire la sistemul de salarizare în sistemul bugetar, Legii nr. 3 din

25 februarie 2016 cu privire la Procuratură și art. XXIX din Legea nr. 152 din

01 iulie 2016 pentru modificarea și completarea unor acte juridice.

Reclamantul Gheorghe Popescu a invocat că Casa Națională de Asigurări

Sociale a expediat în adresa sa decizia nr. P-788/18 din 11 mai 2018, recepționată la

14 iunie 2018, prin care i s-a refuzat în admiterea cerințelor argumentând că,

„conform documentelor din dosarul de pensionare s-a constatat că Gheorghe

Popescu, începând cu 23 iunie 2011, beneficiază de pensie pentru vechime în muncă

ca procuror calculată în proporție de 80% față de salariul funcției de procuror al

Procuraturii Generale care a constituit 3400 lei lunar. Potrivit art. 73 alin. (8) din

Legea cu privire la Procuratură nr. 294-XVI din 25 decembrie 2008, procurorii

pensionari beneficiau de recalcularea pensiei pentru vechime în muncă odată cu

majorarea generală a salariului procurorilor în exercițiu.

Reclamantul Gheorghe Popescu a menționat că drepturile de pensionare a

procurorilor sunt reglementate de prevederile art. 462 din Legea nr. 156 din

14 octombrie 1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat, care însă nu prevede

faptul că pensiile procurorilor și indemnizațiile viagere se recalculează în cazul

majorării generale a salariului procurorilor. Reclamantul a prevăzut că nu poate fi

reținut art. 462 din Legea menționată deoarece acest articol a fost introdus prin Legea

nr. 56 din 09 iunie 2011, în vigoare din 01 iulie 2011, iar reclamantul beneficiază de

pensie din 23 iunie 2011.

Reclamantul Gheorghe Popescu a indicat că Curtea Constituțională prin

Hotărârea nr. 4 din 27 ianuarie 2000 privind controlul constituționalității unor

prevederi din legile care reglementează asigurarea cu pensii a judecătorilor,

procurorilor, anchetatorilor procuraturii, funcționarilor publici, a decis că, stipulările

legii privind stabilirea unor garanții materiale ale independenței procurorilor,

judecătorilor trebuie să corespundă înaltului statut de persoane cu demnitate publică.

Reclamantul Gheorghe Popescu a declarat că prin Hotărârea nr. 4 din

27 ianuarie 2000 privind controlul constituționalității unor prevederi din legile care

reglementează asigurarea cu pensii a judecătorilor, procurorilor, anchetatorilor

Procuraturii și funcționarilor publici, Curtea Constituțională a reținut că dreptul

cetățeanului la asigurarea cu pensie se află în dependență directă de caracterul

2

activității social-utile prestate. Pensiile pentru vechime în muncă ale judecătorilor,

procurorilor au fost obținute prin munca prestată de aceștia, prin exercitarea unor

funcții speciale, de importanță majoră pentru societate. În acest context, Curtea a

reținut anterior că, statutul juridic al unor categorii de persoane este determinat de

nivelul juridico-organizatoric al organelor în care acestea activează, de caracterul și

complexitatea activității prestate, de responsabilitățile și exigențele de calificare pe

care această activitate le implică. Garanțiile sociale și retribuția acestor funcționari

determină faptul că statutul lor juridic să se distingă de statutul altor categorii de

funcționari. De aici și necesitatea instituirii unui nivel sporit de asigurare materială

și socială. Instituirea pensiei speciale (de funcție) pentru procurori, la fel ca și pentru

judecători, nu reprezintă un privilegiu, aceasta fiind justificată în mod obiectiv ca o

compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigorile statutului special,

căruia trebuie să se supună procurorii, statut sever și restrictiv, stabilit prin lege de

către Parlament. Aceeași instanță de jurisdicție constituțională, a indicat și pentru

viitor organelor cu drept de inițiativă legislativă că la adoptarea unor legi noi și a

altor acte juridice este inadmisibil de a diminua protecția juridică a statutului

judecătorului, procurorului. Totodată, Curtea Constituțională s-a pronunțat univoc

asupra faptului că cuantumul pensiei stabilite printr-o lege anterioară nu toate fi

micșorat, iar plata pensiei fixate nu poate fi suspendată prin act normativ adoptat

ulterior.

Reclamantul Gheorghe Popescu a menționat că potrivit art. 54 alin. (1) din

Constituția Republicii Moldova în Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care

ar suprima sau ar diminua drepturile, libertățile fundamentale ale omului și

cetățeanului. În acest sens, Curtea Constituțională prin Hotărârea nr. 9 din

30 martie 2004 pentru controlul constituționalității unor prevederi ale art. 1, pct. 22

și art. II-V al Legii nr. 358 din 31 iulie 2003, pentru modificarea și completarea unor

acte legislative a statuat că, „Normele privind protecția de stat, asigurarea materială

și socială, inclusiv asigurarea cu pensie, consfințite în legile anterioare, nu pot fi

anulate sau modificate”.

Reclamantul Gheorghe Popescu a invocat prevederile art. 140 din Constituția

Republicii Moldova și Legea cu privire la Curtea Constituțională care stabilește

imperativ că hotărârile organului de jurisdicție constituțională sunt acte oficiale și

executorii pentru toate autoritățile publice, persoane fizice și juridice, inclusiv și

pentru Casa Națională de Asigurări Sociale.

Reclamantul Gheorghe Popescu a indicat că Curtea Constituțională prin

Hotărârea nr. 27 din 20 decembrie 2011 privind controlul constituționalității unor

legi de modificare a condițiilor de asigurare cu pensii și alte plăți sociale pentru unele

categorii de salariați, a declarat neconstituționale art. II și pct. 7, 9 ale art. III al Legii

nr. 56 din 09 iunie 2011 pentru modificarea și completarea unor acte legislative, în

partea referitoare la art. 461 al Legii nr. 156 din 14 octombrie 1998 privind pensiile

de asigurări sociale de stat. Art. II al Legii nr. 56 din 09 iunie 2011 face referire la

modificarea art. 26, 31, 32, 321, 322, 323, 33 ale Legii nr. 544 din 20 iulie 1995 cu

privire la statutul judecătorului. Modificările la normele enumerate au fost declarate

neconstituționale integral, iar în condițiile respective, legea nu se mai aplică pentru

procurorii pensionați până la data de 01 iulie 2011, reclamantul fiind pensionat la

data de 23 iunie 2011.

3

Reclamantul Gheorghe Popescu a menționat că Curtea Constituțională în

Hotărârea nr. 27 din 20 decembrie 2011, la aprecierea corespunderii prevederilor

legale cu garanțiile dreptului de proprietate statuate de art. 46 din Constituția RM,

în paragrafele 77-80, a ținut cont de prevederile art. 4 din Constituție și conform

practicii sale și de prevederile Convenției Europene și jurisprudența Curții Europene

a Drepturilor Omului, reiterând că, „Drepturile care decurg din sistemele de protecție

socială, deși nu sunt menționate expres în Convenția Europeană, intră totuși în

domeniul său de aplicare, protecția socială fiind precedată în accepțiunea sa largă,

cuprinzând asistența socială și cea medicală”. Curtea Constituțională în aceeași

hotărâre, acceptând statuările CEDO de asimilare a dreptului la prestații sociale unui

drept de proprietate în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană, s-a

aliniat la jurisprudența CEDO, care pe parcurs a evoluat, „Nu fără ambiguități în

ceea ce privește prestațiile non contributive, spre o protecție mai largă”. În paragraful

nr. 79 al Hotărârii precizate supra entitatea de jurisprudență constituțională a

concluzionat că, „...un drept social poate fi obiectul protecției constituționale

garantate de art. 46 din Constituție și respectiv, art. 1 din Protocolul nr. 1 la

Convenția Europeană numai în cazul când dreptul social respectiv este dobândit și

are o valoare economică”. Un asemenea drept social reclamantul l-a dobândit licit

odată cu acordarea pensiei pentru vechime în muncă la data de 23 iunie 2011.

Reclamantul Gheorghe Popescu a invocat că Curtea Constituțională în

continuare conchide că, „...aplicativ la prezenta cauză (la sesizările din octombrie

2010 și iulie 2011), un drept patrimonial dobândit ar însemna dreptul la pensie ce se

află în plată, care deja are o valoare economică și astfel constituie un drept de

proprietate al persoanei, susținând că drepturile diminuate prin normele Legii nr. 56

din 09 iunie 2011 ca drepturi potențiale sau aleatorii se referă la viitorii procurori

(din 01 iulie 2011) cu drept de pensionare”. Cât privește situația procurorilor

pensionați până la 01 ianuarie 2011, Curtea Constituțională în Hotărârea nr. 27 din

20 decembrie 2011 privind controlul constituționalității unor legi de modificare a

condițiilor de asigurare cu pensii și alte plăți sociale pentru unele categorii de

salariați, paragraful 80, își menține ferm concluziile sale expuse în Hotărârea nr. 9

din 30 martie 2004 privind declararea parțial neconstituțională a Legii nr. 358 din

31 iulie 2003, care anula și pensiile aflate în plată ale unor categorii speciale de

angajați. Aici Curtea Constituțională subliniază că, „Legea nr. 358 din 31 iulie 2003

și la acel moment aducea atingere unor drepturi de proprietate dobândite, - pensiilor

aflate în plată”. În consecință, dreptul reclamantului la pensie cu aplicarea

principiului recalculării ei la creșterea ordinară a salariului procurorului în exercițiu

este menținut de instanța de jurisdicție constituțională și nu-l exclude din utilitatea

juridică.

Reclamantul Gheorghe Popescu a mai menționat că Curtea Constituțională

prin Hotărârea nr. 9 din 2004 a indicat că, dreptul subiectiv, constituit în baza unei

legi anterioare nu poate fi atins de cel născut sub imperiul unei legi posterioare.

Legea nouă nu este susceptibilă aplicării unor fapte din trecut, cazurile contrare

intrând în contradicție cu art. 22 din Constituție. Conform regulii generale, legea

nouă nu poate modifica regimul juridic a dreptului anterior, îl poate suprima sau îl

poate înlocui cu un alt drept, însă legea nouă nu poate desființa modalitatea prin care

legea anterioară a instituit dreptul respectiv și efectele lui. De remarcat în context

că, art. 6 alin. (1) Cod civil, stipulează expres că, „Legea civilă nu are efect

4

retroactiv”. Raportând normele legale la speța dată, se constată că, prin refuzul Casei

Naționale de Asigurări Sociale de a recalcula pensia reclamantului, se încalcă un

drept prevăzut de lege, drept dobândit de reclamant la momentul stabilirii pensiei și

care nu poate fi restrâns pe viitor. Toate modificările operate ulterior în actele

legislative, care reglementează modul de calculare a pensiilor procurorilor au efect

doar pentru persoanele (procurorii) care vor beneficia de pensii după punerea în

aplicare a modificărilor respective, modificările neavând efect retroactiv, potrivit

regulilor generale de acțiune a legii în timp. Or, dreptul constituit în baza unor legi

anterioare nu poate fi atins de cel născut sub imperiul unei legi posterioare. Conform

regulii generale, legea nouă nu poate modifica regimul juridic al dreptului anterior,

nu poate desființa modalitatea prin care legea anterioară a instituit dreptul respectiv

și efectele lui.

Reclamantul Gheorghe Popescu consideră că răspunsul Casei Naționale de

Asigurări Sociale nr. P-788/18 din 11 mai 2018, este ilegal și neîntemeiat, lezează

un drept prevăzut de lege a reclamantului. În acest context, Casa Națională de

Asigurări Sociale este obligată să recalculeze și să achite pensia pentru vechime în

muncă, reieșind din salariul mediu lunar achitat pentru funcția de procuror-șef de

secție din cadrul Procuraturii Generale, ținând cont de majorarea salariului

procurorului începând cu data de 05 aprilie 2013 (data intrării în vigoare a Anexei

nr. 3 la Legea nr. 37, majorarea ulterioară de la 01 august 2016 (data intrării în

vigoare a Legii nr. 152) și de fiecare dată a majorării salariului procurorului în

exercițiu în funcția dată, procuror în secție din cadrul Procuraturii Generale pe viitor.

Argumentul pârâtei Casei Naționale de Asigurări Sociale precum că, drepturile de

pensionare a procurorilor sunt reglementate de prevederile art. 462 din Legea nr. 156

din 14 octombrie 1998, privind pensiile de asigurări sociale de stat, care însă nu

prevede faptul că, pensiile procurorilor și îndemnizațiile viagere se recalculează în

cazul majorării generale a salariului procurorilor, nu poate fi reținut deoarece art.

46/2 din Legea menționată a fost introdus prin Legea nr. 56 din 09 iunie 2011, în

vigoare din 01 iulie 2011, iar reclamantul beneficiază de pensie din 23 iunie 2011.

Reclamantul Gheorghe Popescu a solicitat admiterea acțiunii, anularea ca

fiind ilegală decizia Casei Naționale de Asigurări Sociale nr. P-788/18 din

11 mai 2018, cu repunerea în dreptul lezat și obligarea Casei Naționale de Asigurări

Sociale să recalculeze și să achite lui Gheorghe Popescu pensia pentru vechime în

muncă, reieșind din salariul mediu lunar achitat procurorului în funcție, cu

recalcularea acesteia, în cazul majorării generale a salariului procurorului în

exercițiu, ținându-se cont de funcția deținută la data ieșirii la pensie, cu recalcularea

de fiecare dată la data de 01 a lunii în care a fost și va fi efectuată majorarea salariului

procurorului in exercițiu.

Prin hotărârea din 08 octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de Gheorghe Popescu împotriva

Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la contestarea actului administrativ,

s-a recunoscut ca fiind nefondată decizia Casei Naționale de Asigurări Sociale nr.P-

788/18 din 11 mai 2018, s-a repus reclamantul în dreptul lezat și s-a obligat Casa

Națională de Asigurări Sociale să recalculeze și să achite lui Gheorghe Popescu,

pensia pentru vechimea în muncă, reieșind din salariul mediu lunar achitat

procurorului în secție din cadrul Procuraturii Generale, cu recalcularea acesteia, în

cazul majorării generale a salariului procurorului în exercițiu, ținîndu-se cont de

5

funcția deținută la data ieșirii la pensie iar recalcularea de efectuat de fiecare dată

din data de 1 a lunii în care a fost și va fi efectuată majorarea salariului procurorului

în exercițiu.

Prin decizia din 13 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins

apelul declarat de Casa Națională de Asigurări Sociale și s-a menținut hotărârea din

08 octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în cauza civilă la cererea

de chemare în judecată depusă de Gheorghe Popescu împotriva Casei Naționale de

Asigurări Sociale cu privire la contestarea actului administrativ.

În consolidarea soluției adoptate instanța de apel a constatat că începând cu

data de 23 iunie 2011, la atingerea vârstei de 50 ani, reclamantului Gheorghe

Popescu i-a fost stabilită pensia pentru vechime în muncă ca procuror, conform Legii

cu privire la procuratură nr. 294 din 25 decembrie 2008, în vigoare la acel moment,

în mărime de 80 % din salariul mediu lunar, potrivit funcției deținute, cu respectarea

obligatorie a principiului recalculării pensiei, la fiecare majorare ordinară a salariului

lunar al procurorului în exercițiu.

La fel, instanța de apel a reținut că este neîntemeiat și ilegal refuzul Casei

Naționale de Asigurări Sociale de a recalcula pensia reclamantului, or pensia

acestuia a fost stabilită în baza Legii nr. 902 din 29 ianuarie 1992 cu privire la

procuratură, iar art. 45 alin. (l) din Legea menționată prevedea expres că, „Salariul

procurorilor și anchetatorilor se stabilește în funcție de post, gradul de clasificare și

de vechimea în muncă și corespunde salariilor judecătorilor instanțelor judecătorești

de gradul de clasificare respectiv, cu o deviere în limita a 5%. Procurorii și

anchetatorii au dreptul la toate înlesnirile, garanțiile, recompensele și suplimentele,

prevăzute pentru judecători”. Conform art. 32 din Legea nr. 544 din 20 iulie 1995

cu privire la statutul judecătorului, „Judecătorul are dreptul la pensie conform Legii

privind pensiile de asigurări sociale de stat”.

Prin Hotărârea nr. 27 din 20 decembrie 2011 privind controlul

constituționalității unor legi de modificare a condițiilor de asigurare cu pensii și alte

plăți sociale pentru unele categorii de salariați, Curtea a declarat neconstituționale

articolul II și punctele 7 și 9 ale articolului III din Legea nr. 56 din 9 iunie 2011

„Pentru modificarea și completarea unor acte legislative”, în partea referitoare la art.

46/1 al Legii nr. 156 din 14 octombrie 1998 privind pensiile de asigurări sociale de

stat. În partea ce ține de situația procurorilor pensionați până la 01 ianuarie 2004,

Curtea Constituțională în pct. 80 din Hotărârea nr. 27 din 20 decembrie 2011 privind

controlul constituționalității unor legi de modificare a condițiilor de asigurare cu

pensii și alte plați sociale pentru unele categorii de salariați, își menține ferm

concluziile expuse în Hotărârea nr. 9 din 20 martie 2004 privind declararea parțial

neconstituțională a Legii nr. 358 din 31 iulie 2003, apreciind ca inadecvată o paralelă

între Legea nr. 358 din 31 iulie 2003, parțial declarată neconstituțională prin

Hotărârea Curții nr. 9 din 30 martie 2004 și legile contestate în prezenta cauză. Legea

nr. 358 din 31 iulie 2003, prin dispozițiile sale, anula și pensiile aflate în plată ale

unor categorii speciale de angajați, vizate și în sesizările care fac obiectul litigiului

în cauză. Astfel, în sensul constatărilor de la §79 supra, Legea nr. 358 din 31 iulie

2003 aducea atingere unor drepturi de proprietate dobîndite - pensiilor aflate în plată.

Respectiv, dreptul reclamantului cu aplicarea principiului recalculării pensiei la

creșterea ordinară a salariului procurorului în exercițiu este menținut de instanța de

6

jurisdicție constituțională, iar dreptul subiectiv constituit în baza unei legi anterioare

nu poate fi atins de cel născut sub imperiul unei legi posterioare, legea nouă nefiind

aplicabilă unei fapte din trecut conform prevederilor art. 6 Cod civil, care stabilește

expres că legea civilă nu are caracter retroactiv.

Instanța de apel a constatat că prin refuzul Casei Naționale de Asigurări

Sociale de a recalcula pensia reclamantului Gheorghe Popescu, se încalcă un drept

prevăzut de lege, drept dobândit de acesta la momentul stabilirii pensiei și care nu

poate fi restrâns pe viitor. Toate modificările operate ulterior în actele legislative

care reglementează modul de calculare a pensiilor procurorilor au efect doar pentru

persoanele (procurorii) care vor beneficia de pensii după punerea în aplicare a

modificărilor respective, aceste modificări neavând efect retroactiv, potrivit

regulilor generale de acțiune a legii în timp. Or, dreptul constituit în baza unor legi

anterioare nu poate fi atins de cel născut sub imperiul unei legi posterioare. Conform

regulii generale, legea nouă nu poate modifica regimul juridic al dreptului anterior,

îl poate suprima sau înlocui cu un alt drept, însă legea nouă nu poate desființa

modalitatea prin care legea anterioară a instituit dreptul respectiv și efectele lui.

De asemenea, instanța de apel a menționat că este relevant la cazul dat și

avizul nr. 11 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni în atenția

Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privind calitatea hotărârilor

judecătorești, în care se menționează că, obligația instanțelor de a-și motiva

hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat

în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. Întinderea acestei obligații poate varia in

funcție de natura hotărârii. În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului, întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care

o parte le poate ridica în instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de

principiile doctrinale și de practicile diferite privind prezentarea si redactarea

sentințelor și hotărârilor în diferite state. Pentru a răspunde cerințelor procesului

echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat

chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate.

Instanța de apel a considerat că prima instanță a elucidat pe deplin

circumstanțele speței deduse judecății, a aplicat corect normele materiale și

procedurale și a adoptat o hotărâre întemeiată, iar cererea de apel este neîntemeiată,

instanța de apel ajungând la concluzia de a respinge apelul declarat de către Casa

Națională de Asigurări Sociale și a menține hotărârea primei instanțe.

La 03 ianuarie 2019, Casa Națională de Asigurări Sociale, a depus cerere de

recurs împotriva deciziei din 13 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care

a solicitat admiterea recursului casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei

instanțe, cu emiterea unei noi hotărârii, de respingere a acțiunii depuse de Gheorghe

Popescu.

În motivarea cererii de recurs, recurenta Casa Națională de Asigurări Sociale,

a indicat că nu este de acord cu decizia instanței de apel și hotărârea primei instanței,

le consideră ilegale și neîntemeiate care urmează a fi casate, din motiv că au fost

adoptate cu aplicarea eronată a normelor de drept material, instanța nu a aplicat legea

care trebuia să fie aplicată, a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată, a interpretat

în mod eronat legea.

7

Recurenta Casa Națională de Asigurări Sociale a indicat că prin Legea nr. 118

din 14 martie 2003 cu privire la Procuratură, a fost abrogată Legea nr. 902 din 29

ianuarie 1992 cu privire la Procuratură. Astfel, odată cu abrogarea Legii nr. 902 din

29 ianuarie 1992, reglementările legale ce țin de asigurarea cu pensie a procurorilor

au fost transferate în noua Lege nr. 118 din 14 martie 2003 cu privire la Procuratură.

Art. 34 alin. (6) al Legii nr. 118 din 14 martie 2003, prevedea că: „Procurorii

pensionați beneficiază de recalcularea pensiei, în dependență de majorarea salariului

procurorului în exercițiu, începând cu luna următoare celei în care s-a majorat

salariul, indiferent de faptul dacă pensionarul lucrează sau nu în organele

Procuraturii”. Ulterior, prin Legea nr. 294 din 25 decembrie 2008 cu privire la

Procuratură, a fost abrogată Legea nr. 118 din 14 martie 2003 cu privire la

Procuratură. Ca și în cazul precedent, reglementările legale ce țin de asigurarea cu

pensie a procurorilor au fost transferate în noua lege cu privire la procuratură.

Recurenta Casa Națională de Asigurări Sociale a menționat că potrivit art. 73

alin. (8) al Legii nr. 294 din 25 decembrie 2008, era indicat că: „Procurorii pensionați

beneficiază de recalcularea pensiei pentru vechime în muncă și a îndemnizației

viagere în cazul majorării generale a salariului procurorilor. Recalcularea pensiei

pentru vechime în muncă se efectuează ținându-se cont de funcția deținută la data

ieșirii la pensie. Recalcularea se efectuează din data de întâi a lunii în care a fost

efectuată majorarea salariului procurorului în exercițiu, indiferent de faptul dacă

pensionarul lucrează sau nu în organele Procuraturii”. Prin art. VIII al Legii nr. 56

din 09 iunie 2011 pentru modificarea și completarea unor acte legislative, alineatele

(3), (4), (5), (6), (7), (8), (9) și (10) ale art. 73 din Legea nr. 294 din 25 decembrie

2008, au fost abrogate. Astfel, noua redacție a art. 73 din Legea nr. 294 din

25 decembrie 2008, în vigoare de la 01 iulie 2011, prevede că: „Procurorii, cu

excepția procurorilor militari, au dreptul la pensie conform Legii nr. 156 din

14 octombrie 1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat (în vigoare pînă la

01 ianuarie 2017). În așa mod, începând cu data de 01 iulie 2011, drepturile de

pensionare a procurorilor sunt reglementate de prevederile art. 462 al Legii nr. 156

din 14 octombrie 1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat (în vigoare pînă

la 01 ianuarie 2017). Conținutul art. 462 al Legii nr. 156 din 14 octombrie 1998 (în

vigoare până la 01 ianuarie 2017) nu prevede faptul că pensiile procurorilor și

îndemnizațiile viagere se recalculează în cazul majorării generale a salariului

procurorilor. Începând cu data de 01 iulie 2011 pensia procurorilor nu se mai

recalculează, dar se indexează anual la 01 aprilie conform art. 13 al Legii nr. 156 din

14 octombrie 1998.

Recurenta Casa Națională de Asigurări Sociale a afirmat că nu pot fi reținute

argumentele reclamantului și instanței de fond precum că, prin refuzul pârâtului de

recalculare a pensiei, acesta a fost lipsit de un drept garantat de lege, deoarece prin

instituirea de către legislator a unor noi prevederi de asigurare socială, dreptul

procurorilor la asigurare socială este garantat și în continuare. Noile prevederi legale

au exclus posibilitatea recalculării pensiei procurorului în demisie în dependență de

majorarea salariului procurorului în exercițiu, însă legislatorul a prevăzut și a acordat

o substituire echitabilă (în limitele posibilității resurselor financiare disponibile în

buget) în acest sens, prin faptul că pensia procurorilor se indexează anual la data de

01 aprilie, precum prevede art. 13 al Legii nr. 156 din 14 octombrie 1998.

8

Recurenta Casa Națională de Asigurări Sociale consideră că instanța de fond

practic a asimilat funcția de procuror cu cea de judecător. Or, drepturile și obligațiile

procurorilor, inclusiv protecția socială din partea statului a acestora a fost legiferată

separat de către a cea a magistraților. Astfel, dreptul procurorilor la recalcularea

pensiei a fost inițial reglementat de art. 34 alin. (6) al Legii nr. 118 din 14 martie

2003, ulterior de către art. 73 alin. (8) al Legii nr. 294 din 25 decembrie 2008. Însă,

prin Legea nr. 56 din 09 iunie 2011, legislatorul a dispus înlocuirea dreptului la

recalcularea pensiei de procuror cu dreptul la indexare anuală a acestei prestații

sociale. Astfel, sunt neîntemeiate alegațiile reclamantului precum că, îi sunt

încălcate drepturile sociale cu conținut patrimonial (dreptul de proprietate), pentru

că noile prevederi legale nu l-au lipsit pe Gheorghe Popescu de dreptul la pensie și

nici nu i-au redus cuantumul pensiei, ci doar s-a instituit o nouă modalitate de

ajustare a acesteia.

Recurenta Casa Națională de Asigurări Sociale, a invocat prevederile Legii

nr. 56 din 09 iunie 2011 privind modificarea și completarea unor acte legislative,

prin care au fost abrogate prevederile art. 73 al Legii nr. 294 din 25 decembrie 2008

cu privire la procuratură, ce prevedeau recalcularea pensiilor și îndemnizațiilor

viagere ale procurorilor, a fost obiectul examinării sub aspectul constituționalității

acesteia.

Astfel, prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 27 din 20 noiembrie 2011

privind controlul constituționalității unor legi de modificare a condițiilor de

asigurare cu pensii și alte plăți sociale pentru unele categorii de salariați, Curtea

Constituțională a recunoscut ca fiind constituționale prevederile Legii nr. 56 din

09 iunie 2011, care prevăd condițiile noi privind asigurarea socială a procurorilor în

exercițiu cât și a celor în demisie.

Raționamentul Curții Constituționale expus în Hotărîrea nr. 27 din

20 decembrie 2011, la par. 90-93, potrivit cărora Curtea nu a reținut argumentele

autorilor sesizărilor și ale Procurorului General privind neconstituționalitatea pct. 7

art. III (în partea ce ține de completarea Legii nr. 156 din 14 octombrie 1998 cu art.

462) și art. VIII al Legii nr. 56 și mai ales aplicarea față de procurori a principiului

independenței justiției, în cazul dat al independenței judecătorului. Judecătorul își

dobândește statutul său independent prin calitatea de magistrat. Noțiunea de

magistrat nu se confundă cu cea de judecător. Pentru a fi magistrat, demnitarul

trebuie să îndeplinească anumite condiții inerente acestui statut. În sprijinul acestei

teze, Curtea Constituțională aduce jurisprudența CEDO, care în hotărârea Schiesser

contra Elveției din 4 decembrie 1979 (nr.7710/76) a menționat: „Revine Curții

sarcina de a stabili dacă un procuror este un magistrat în sensul acestei dispoziții

(art.5 §3 din CEDO)”.

Curtea a considerat că noțiunea de magistrat nu se confundă cu cea de

judecător, însă persoana în cauză trebuie să îndeplinească anumite condiții pentru a

putea fi considerat magistrat. Prima dintre ele constă în independența față de

executiv și față de părți, neputând fi magistrat acela care are forme de subordonare

față de executiv ori cel care poate să reprezinte partea acuzatoare în cadrul fazei de

judecată. Curtea Constituțională constată că, independența judecătorului este bazată

pe calitatea de magistrat, și nu pe titulatura sa. Numirea Procurorului General de

către Parlament, subordonarea procurorilor Procurorului General și numirea lor de

către acesta (conform alin. (2) art. 125 din Constituție), fără concursul Consiliului

9

Superior al Magistraturii, constituie factori care nu permit încadrarea procurorilor în

rândul magistraților. Procurorii nu devin automat magistrați doar pentru că la

procedura de numire a lor participă Consiliul Superior al Procurorilor. Or, așa cum

la nivelul instituțiilor etatice nu pot exista două independențe, tot așa nu pot exista

două instituții ce veghează la independența magistraților. Astfel, plasarea instituției

Procuraturii în capitolul nouă al Constituției „Autoritatea judecătorească” nu face ca

procurorii să dobândească automat statutul de magistrat. Acest fapt nu permite

tratarea statutului procurorilor prin prisma principiului independenței justiției și a

judecătorului stipulate de art. 116 din Constituție.

Recurenta Casa Națională de Asigurări Sociale, a menționat că urmează a fi

apreciat critic argumentul intimatului Gheorghe Popescu cu privire la faptul că,

procurorii pensionați au fost prejudiciați prin faptul că nu li se mai recalculează

pensia în dependență de majorarea salariului procurorului în exercițiu, or, statul nu

are dreptul să micșoreze cuantumul pensiei stabilite printr-o lege anterioară. Se

învederează că prin modificările operate la lege, declarate constituționale, statul nu

a diminuat cuantumul pensiei procurorilor pensionați, ci a abrogat prevederea cu

privire la recalcularea pe viitor, cuantumul pensiei stabilit și achitat procurorilor

pensionați până la abrogarea prevederilor cu privire la recalculare, nefiind atins sau

micșorat în nici un fel.

Prin urmare, se constată că reclamantul, a devenit pensionar în iunie 2011, iar

legea nu mai prevede recalcularea pensiei, prin urmare relațiile beneficiarului de

pensie în raport cu Casa Națională de Asigurări Sociale, din 2011 până în prezent,

cad sub guvernarea legii noi, deoarece sunt relații în curs de realizare și urmează să

fie guvernate de legile în vigoare la momentul realizării.

Recurenta Casa Națională de Asigurări Sociale a menționat că dreptul de a

stabili cuantumul pensiei și formula de calcul a acesteia este prerogativa statului, în

dependență de evoluția statului, societății, situația economică, necesitățile

populației, statul neavând dreptul de a lipsi de pensie cetățenii săi, statul neavând

dreptul de a micșora cuantumul pensiei pentru a nu înrăutăți starea materială a

cetățeanului pensionar, dar totodată, statul are dreptul de a stabili regulile (legile) în

dependență de modificările în societate și necesitățile populației pentru situațiile în

curs de realizare, iar achitarea pensiei face parte din aceste situații în curs de

realizare. Or, pensionarii urmează să se supună legilor în vigoare la momentul

achitării pensiei, care prevede în prezent, conform art. 13 al Legii nr. 156, indexarea

anuală la 01 aprilie.

Conform art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea

nu prevede altfel.

După cum denotă materialele cauzei, copia deciziei motivate din

13 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost expediată recurentei Casei

Naționale de Asigurări Sociale, la 15 decembrie 2018, conform scrisorii nr. 13259

(f.d. 88). Totodată, prin intemediul poștei electronice „jqsansespoir@gmail.com” a

fost expediată în adresa părților copia deciziei instanței de apel (f.d. 89), însă dovada

recepționării acesteia la materialele cauzei, lipsește.

În aceste circumstanțe, instanța de recurs precizează că recursul, a fost depus

de către Casa Națională de Asigurări Sociale, la 03 ianuarie 2019, cu respectarea

termenului indicat la art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă.

10

La 29 ianuarie 2019, în adresa intimatului Gheorghe Popescu a fost expediată

copia recursului declarat de Casa Națională de Asigurări Sociale, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței.

Intimatul Gheorghe Popescu nu și-a valorificat dreptul procedural respectiv,

și nu a depus referință în termenul stabilit, la cererea de recurs declarată de Casa

Națională de Asigurări Sociale.

Examinând temeiurile recursului declarat de Casa Națională de Asigurări

Sociale, în raport cu materialele cauzei civile, completul Colegiului civil, comercial

și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul

este inadmisibil.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în

care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul

în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul, nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Casa Națională de Asigurări

Sociale nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod

de procedură civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat de Casa Națională de

Asigurări Sociale se referă la dezacordul recurentei cu soluția pronunțată de către

instanța de apel, însă nu relevă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor

de drept material, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul, exercitat conform secțiunii a II-a, are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție, reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute la art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei, Completul Colegiului precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele

de fond și de apel.

11

Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența

probelor și concluziile făcute în urma probațiunii, sunt în afara controlului instanței

de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor, stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă,

din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor

de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției

Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu

se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva

sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza

Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie

1995, nr.26561/1995).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera inadmisibil recursul declarat de Casa Națională de Asigurări Sociale.

În conformitate cu art. art. 269-270, 433 lit. a), 440 alin. 1 Cod de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Casa Națională de Asigurări

Sociale împotriva deciziei din 13 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, în cauza

civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Gheorghe Popescu împotriva

Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la contestarea actului administrativ.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Nicolae Craiu

Nina Vascan

12