3ra-204/19 — contestarea actului administrativ

3ra-204/19 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosar nr. 3ra-204/19

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru jud: (R. Berdilo)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău jud: (E. Clim, S. Iorgov, M. Moraru)

Î N C H E I E R E

06 martie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componență:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Nicolae Craiu

Nina Vascan

examinând admisibilitatea recursului declarat de Casa Națională de Asigurări

Sociale,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Tamara Culaghina

împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la contestarea actului

administrativ,

împotriva deciziei din 02 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-a respins ca nefondat apelul declarat de Casa Națională de Asigurări Sociale și s-a

menținut hotărârea din 08 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

c o n s t a t ă:

La 19 iulie 2017, Tamara Culaghina a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la contestarea actului

administrativ.

În motivarea acțiunii, reclamanta Tamara Culaghina a indicat că începând cu

01 august 1998, la atingerea vârstei de 50 ani, i-a fost stabilită pensia pentru vechime

în muncă. Cuantumul pensiei i-a fost calculat în mărime de 80 % din salariul mediu

lunar, potrivit funcției deținute, cu recalcularea acesteia la fiecare majorare a

salariului mediu lunar a procurorului în funcție.

Reclamanta Tamara Culaghina a invocat art. 34 alin. (6) al Legii nr. 118-XV

din 14 martie 2003 cu privire la Procuratură, care prevede că procurorii pensionari

beneficiau de dreptul de recalculare a pensiei în dependență de majorarea salariului

procurorului în exercițiu. Reclamanta a menționat că art. 73 alin. (1) din Legea nr.

294-XVI din 25 decembrie 2008 cu privire la Procuratură, în vigoare la acel moment,

i-a fost stabilită pensia pentru vechime în muncă, în mărime de 80 % din salariul

mediu lunar, potrivit funcției deținute.

Reclamanta Tamara Culaghina a stipulat că faptul dobândirii la

01 august 1998 a dreptului de recalculare a pensiei la majorarea salariului de funcție

1

a procurorului în exercițiu nu este negat nici de către pârâta Casa Națională de

Asigurări Sociale.

Reclamanta a indicat că Casa Națională de Asigurări Sociale a interpretat

eronat prevederile legale și nu a efectuat recalcularea pensiei, lipsind astfel

reclamanta de dreptul de recalculare a pensiei dobândit în anul 1998, când i-a fost

stabilită mărimea pensiei, cu aplicarea mecanismului general de indexare a acesteia

la 01 aprilie a fiecărui an.

Reclamanta Tamara Culaghina a menționat că la 22 iunie 2017 s-a adresat cu

o cerere prealabilă întru restabilirea dreptului de a beneficia de principiul recalculării

pensiei în legătură cu majorarea salariului procurorului în funcție, conform

prevederilor Legii nr. 37 din 07 martie 2013 pentru modificarea și completarea Legii

nr.355 din 23 decembrie 2003 cu privire la sistemul de salarizare în sistemul bugetar,

Legii nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură și art. XXIX din Legea nr.

152 din 01 iulie 2016 pentru modificarea și completarea unor acte juridice.

Reclamanta a precizat decizia nr. C-1145/17 din 05 iulie 2017 Casei Națională

de Asigurări Sociale a recepționat-o la 06 iulie 2017, prin care i s-a refuzat în

admiterea cerințelor argumentând că conform documentelor din dosarul de

pensionare Tamara Culaghina, începând cu 01 august 1998, beneficiază de pensie

pentru vechime în muncă ca procuror calculată în proporție de 80% față de salariul

funcției de procuror, care a constituit 911, 36 lei lunar. Deși conform art.73 alin.(8)

din Legea cu privire la Procuratură nr. 294-XVI din 25 decembrie 2008, procurorii

pensionari beneficiau de recalcularea pensiei pentru vechime în muncă odată cu

majorarea generală a salariului procurorilor în exercițiu.

Reclamanta Tamara Culaghina a menționat că prin Legea nr. 56 din

09 iunie 2011 pentru modificarea și completarea unor acte legislative a fost

modificat art. 73 din Legea nr. 294 din 25 decembrie 2008 cu privire la Procuratură

și abrogate alin.(3) - (10) al art. 73. Astfel, începând cu 01 iulie 2011, procurorii, cu

excepția procurorilor militari, au dreptul la pensie conform Legii privind pensiile de

asigurări sociale de stat nr. 156-XVI din 14 octombrie 1998.

Reclamanta Tamara Culaghina a indicat că în conformitate cu prevederile art.

46 din Legea nr. 156 din 14 octombrie 1998, asiguratul care a atins vârsta menționată

la alin. (2) și confirmă stagiul de cotizare prevăzut la alin. (3), din care cel puțin 15

ani în funcția de procuror, are dreptul la pensie în proporție de 75% din suma tuturor

plăților lunare asigurate ale procurorului în exercițiu în ultima funcție deținută. Întru

actualizarea mărimii pensiei, în corespundere cu art. 13 din Legea nr.156 din

14 octombrie 1998, pensiile se indexează anual la 01 aprilie. În urma indexărilor

efectuate în anii 2012-2017 cuantumul pensiei stabilite de la 01 aprilie 2017,

constituia suma de 4413, 34 lei lunar.

Reclamanta a invocat că Curtea Constituțională prin Hotărârea nr. 4 din 27

ianuarie 2000 privind controlul constituționalității unor prevederi din legile care

reglementează asigurarea cu pensii a judecătorilor, procurorilor, anchetatorilor

procuraturii, funcționarilor publici, a decis că, stipulările legii privind stabilirea unor

garanții materiale ale independenței procurorilor și judecătorilor trebuie să

corespundă înaltului statut de persoane cu demnitate publică.

Reclamanta a declarat că prin Hotărârea nr. 4 din 27 ianuarie 2000 privind

controlul constituționalității unor prevederi din legile care reglementează asigurarea

2

cu pensii a judecătorilor, procurorilor, anchetatorilor Procuraturii și funcționarilor

publici, Curtea Constituțională a reținut că: „Dreptul cetățeanului la asigurarea cu

pensie se află în dependență directă de caracterul activității social-utile prestate”.

Pensiile pentru vechime în muncă ale judecătorilor, procurorilor au fost

obținute prin munca prestată de aceștia, prin exercitarea unor funcții speciale, de

importanță majoră pentru societate. În acest context, Curtea a reținut anterior că

statutul juridic al unor categorii de persoane este determinat de nivelul juridico-

organizatoric al organelor în care acestea activează, de caracterul și complexitatea

activității prestate, de responsabilitățile și exigențele de calificare pe care această

activitate le implică. Garanțiile sociale și retribuția acestor funcționari determină

faptul că statutul lor juridic să se distingă de statutul altor categorii de funcționari.

De aici și necesitatea instituirii unui nivel sporit de asigurare materială și socială.

Instituirea pensiei speciale (de funcție) pentru procurori, la fel ca și pentru judecători,

nu reprezintă un privilegiu, aceasta fiind justificată în mod obiectiv ca o compensație

parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigorile statutului special, căruia trebuie să

se supună procurorii, statut sever și restrictiv, stabilit prin lege de către Parlament.

Aceeași instanță de jurisdicție constituțională a indicat că pentru viitor organelor cu

drept de inițiativa legislativă că: „la adoptarea unor legi noi și a altor acte juridice

este inadmisibil de a diminua protecția juridică a statutului judecătorului și

procurorului”. Iar cuantumul pensiei stabilite printr-o lege anterioară nu poate fi

micșorat, iar plata pensiei fixate nu poate fi suspendată prin act normativ adoptat

ulterior.

Reclamanta Tamara Culaghina a indicat că Curtea Constituțională prin

Hotărârea nr. 27 din 20 decembrie 2011 privind controlul constituționalității unor

legi de modificare a condițiilor de asigurare cu pensii și alte plăți sociale pentru unele

categorii de salariați, a declarat neconstituționale art. II și pct. 7, 9 ale art. III al Legii

nr. 56 din 09 iunie 2011 pentru modificarea și completarea unor acte legislative, în

partea referitoare la art. 461 al Legii nr. 156 din 14 octombrie 1998 privind pensiile

de asigurări sociale de stat. Art. 2 al Legii nr. 56 din 09 iunie 2011 pentru modificarea

și completarea unor acte legislative face referire la modificarea art. 26, 31, 32, 321,

322, 323, 33 ale Legii nr. 544 din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului.

Modificările la normele enumerate au fost declarate neconstituționale integral, iar în

condițiile respective, legea nu se mai aplică pentru procurorii pensionați până la data

de 01 iulie 2011, reclamanta fiind pensionată la data de 01 august 1998.

Reclamanta Tamara Culaghina a menționat că Curtea Constituțională în

Hotărârea nr. 27 din 20 decembrie 2011, la aprecierea corespunderii prevederilor

legale cu garanțiile dreptului de proprietate statuate de art. 46 din Constituție, în

paragrafele 77-80, a ținut cont de prevederile art. 4 din Constituție și conform

practicii sale și de prevederile Convenției Europene și jurisprudența Curții Europene

a Drepturilor Omului, a reiterat că, drepturile care decurg din sistemele de protecție

socială, deși nu sunt menționate expres în Convenția Europeană, intră totuși în

domeniul său de aplicare, protecția socială fiind precedată în accepțiunea sa largă,

cuprinzând asistența socială și cea medicală. Curtea Constituțională în aceeași

hotărâre, acceptând statuările CEDO de asimilare a dreptului la prestații sociale unui

drept de proprietate în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană, s-a

aliniat la jurisprudența CEDO, care pe parcurs a evoluat.

3

Reclamanta Tamara Culaghina a invocat că cu referire la situația procurorilor

pensionați până la 01 ianuarie 2011, Curtea Constituțională în Hotărârea nr. 27 din

20 decembrie 2011 privind controlul constituționalității unor legi de modificare a

condițiilor de asigurare cu pensii și alte plăți sociale pentru unele categorii de

salariați, paragraful 80, își menține ferm concluziile sale expuse în Hotărârea nr. 9

din 30 martie 2004 privind declararea parțial neconstituțională a Legii nr. 358 din

31 iulie 2003, care anula și pensiile aflate în plată ale unor categorii speciale de

angajați. În consecință, dreptul reclamantei la pensie cu aplicarea principiului

recalculării ei la creșterea ordinară a salariului procurorului în exercițiu este

menținut de instanța de jurisdicție constituțională și nu-l exclude din utilitatea

juridică.

Reclamanta Tamara Culaghina a mai precizat că Curtea Constituțională prin

Hotărârea nr. 9 din 2004 menționează că, dreptul subiectiv, constituit în baza unei

legi anterioare nu poate fi atins de cel născut sub imperiul unei legi posterioare.

Reclamanta Tamara Culaghina consideră că răspunsul Casei Naționale de

Asigurări Sociale nr. C-1145/17 din 05 iunie 2017, este ilegal și neîntemeiat și îi

lezează un drept prevăzut de lege. În acest context, Casa Națională de Asigurări

Sociale este obligată să recalculeze și să achite pensia pentru vechime în muncă,

reieșind din salariul mediu lunar achitat pentru funcția de procuror-șef de secție din

cadrul Procuraturii Generale, ținând cont de majorarea salariului procurorului

începând cu data de 05 aprilie 2013, data intrării în vigoare a Anexei nr. 3 la Legea

nr. 37, majorarea ulterioară de la 01 august 2016, data intrării în vigoare a Legii nr.

152) și de fiecare dată a majorării salariului procurorului în exercițiu în funcția dată,

procuror în secție din cadrul Procuraturii Generale pe viitor.

Reclamanta a indicat că nu poate fi reținut argumentul pârâtei Casei Naționale

de Asigurări Sociale precum că, drepturile de pensionare a procurorilor sunt

reglementate de prevederile art. 462 din Legea nr. 156 din 14 octombrie 1998,

privind pensiile de asigurări sociale de stat, care însă nu prevede faptul că, pensiile

procurorilor și îndemnizațiile viagere se recalculează în cazul majorării generale a

salariului procurorilor, deoarece art. 46/2 din Legea menționată a fost introdus prin

Legea nr. 56 din 09 iunie 2011, în vigoare din 01 iulie 2011, iar reclamanta

beneficiază de pensie din 01 august 1998.

Reclamanta Tamara Culaghina a solicitat admiterea acțiunii, anularea ca fiind

ilegală a deciziei Casei Naționale de Asigurări Sociale nr.C-1145/17 din 05 iulie

2017, cu repunerea în dreptul lezat și obligarea Casei Naționale de Asigurări Sociale

să recalculeze și să achite Tamarei Culaghina pensia pentru vechime în muncă,

reieșind din salariul mediu lunar achitat procurorului de secție în Procuratura

Generală, cu recalcularea acesteia, în cazul majorării generale a salariului

procurorului în exercițiu, ținându-se cont de funcția deținută la data ieșirii la pensie,

cu recalcularea de fiecare dată la data de 01 a lunii în care a fost și va fi efectuată

majorarea salariului procurorului in exercițiu.

La 26 ianuarie 2018 Tamara Culaghina, reprezentată de avocatul Denis

Lesnic a depus cerere de concretizare a acțiunii prin care a solicitat admiterea

acțiunii, anularea ca fiind ilegală a deciziei Casei Naționale de Asigurări Sociale nr.

C-1145/17 din 05 iulie 2017, cu repunerea în dreptul lezat de recalculare a pensiei

pentru vechime în muncă, în dependență de majorarea generală a salariului

4

procurorului în exercițiu, ținându-se cont de funcția deținută la data ieșirii la pensie,

obligarea Casei Naționale de Asigurări Sociale să recalculeze și să achite Tamarei

Culaghina pensia pentru vechime în muncă, reieșind din salariul mediu lunar achitat

procurorului de secție în cadrul Procuraturii Generale în exercițiu funcției, obligarea

Casei Naționale de Asigurări Sociale să recalculeze și să achite Tamarei Culaghina

pensia pentru vechime în muncă ținându-se cont de majorarea generală a salariului

procurorului în funcție, începând cu data de 05 aprilie 2013, după creșterea salariului

cu 35 % și începând cu 01 august 2016, după creșterea salariului potrivit art. 60 din

Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25 februarie 2016, pe perioada de

pensionare, reieșind din funcția deținută la data ieșirii la pensie.

Prin hotărârea din 08 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a

admis cererea de chemare în judecată depusă de Tamara Culaghina împotriva Casei

Naționale de Asigurări Sociale cu privire la contestarea actului administrativ și

restabilirea în drepturi, s-a anulat decizia Casei Națională de Asigurări Sociale nr.

C-l 145/17 din 05 iulie 2017, s-a repus Tamara Culaghina în dreptul lezat de

recalculare a pensiei pentru vechimea în muncă, în dependență de majorarea

generală a salariului procurorului în exercițiu, ținându-se cont de funcția deținută și

data ieșirii la pensie, s-a obligat Casa Națională de Asigurări Sociale să achite pensia

pentru vechime în muncă Tamarei Culaghina, reieșind din salariul mediu lunar

achitat procurorului în exercițiu, cu recalcularea pensiei pentru vechime în muncă,

ținând cont de majorarea generală a salariului procurorului în funcție, începând

recalculul cu 05 aprilie 2013 și continuând cu 01 august 2016, pe toată perioada de

pensionare, ținând cont de funcție și data ieșirii la pensie.

Prin decizia din 02 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins ca

nefondat apelul declarat de Casa Națională de Asigurări Sociale și s-a menținut

hotărârea din 08 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în cauza civilă la

cererea de chemare în judecată depusă de Tamara Culaghina împotriva Casei

Naționale de Asigurări Sociale cu privire la contestarea actului administrativ.

În consolidarea soluției adoptate instanța de apel a constatat că potrivit

deciziei nr. C-1145/17 din 05 iulie 2017, în anul 2007, reclamantei Tamara

Culaghina i-a fost stabilită pensia pentru vechime în muncă, cuantumul pensiei fiind

calculat în mărime de 80 % din salariul procurorului, în conformitate cu Legea cu

privire la Procuratură nr. 294-XVI din 25 decembrie 2008.

Instanța de apel a mai constatat că potrivit art. 73 alin. (8) al Legii cu privire

la Procuratură nr. 294-XVI din 25 decembrie 2008, procurorii pensionari beneficiau

de dreptul de recalculare a pensiei în dependență de majorarea salariului

procurorului în exercițiu. Astfel, faptul dobândirii de către reclamantă a dreptului de

recalculare a pensiei la majorarea salariului de funcție a procurorului în exercițiu și

utilizării acestui drept până la sfârșitul anului 2011, nu a fost negat nici de apelant.

La fel, instanța de apel a reținut că din anul 2011, Casa Națională de Asiguări

Sociale a încetat să mai recalculeze pensia reclamantei în dependență de salariul

procurorului în exercițiu, motivând refuzul prin faptul că începând cu 01 iulie 2011,

drepturile de pensionare a procurorilor sunt reglementate de prevederile art. 462 din

Legea nr. 156 din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii, reieșind din

faptul că au fost abrogate aliniatele (3)-(10) ale art. 73 din Legea nr. 294-XVI din

25 decembrie 2008 cu privire la Procuratură. Astfel, începând cu 01 iulie 2011,

5

pensia reclamantei nu se mai recalculează, dar se indexează anual la data de 01

aprilie. Din probele cauzei se atestă faptul că, potrivit Legii nr. 37 din 07 martie 2013

(în vigoare de la 05 aprilie 2013) pentru modificarea și completarea Legii nr. 355

din 23 decembrie 2003 „Cu privire la sistemul de salarizare în sistemul bugetar”,

salariul procurorului s-a majorat cu 35 %, recalcularea salariilor efectuându-se

începând cu 01 ianuarie 2013.

Instanța de apel a invocat că din prevederile art. XXIX din Legea nr. 152 din

01 iulie 2016 pentru modificarea și completarea unor acte legislative, rezultă expres

că începând cu 01 august 2016, salariul de funcție al procurorului se stabilește în

raport cu salariul judecătorului, conform Legii nr. 328 din 23 decembrie 2013

privind salarizarea judecătorilor și procurorilor și Legii nr. 3 din 25 februarie 2016

cu privire la Procuratură, ținându-se cont de nivelul procuraturii în care își

desfășoară activitatea și de vechimea în muncă.

Instanța de apel a constatat că la data de 05 iulie 2017, Casa Națională de

Asigurări Sociale a emis decizia nr. C-1145/17 de refuz în recalcularea pensiei

reclamantei, explicându-i că conform art. 33 al Legii nr. 156-XIV din

14 octombrie 1998, recalcularea pensiei se efectuează numai în cazul apariției unor

circumstanțe noi referitoare la stagiul de cotizare sau venitul asigurat, ce au avut loc

până la acordarea dreptului la pensie și nu este temei legitim de a recalcula pensia

ca procuror din salariul majorat al procurorilor în exercițiu.

De asemenea, instanța de apel a menționat că apelanta Casa Națională de

Asigurări Sociale, la examinarea cerințelor prealabile nu a determinat corect raportul

juridic în cauză și nu a luat în considerație prevederile Legii nr. 56 din 09 iunie 2011

pentru modificarea și completarea unor acte legislative, prin care au fost abrogate

alin. (3) - (10) ale art. 73 din Legea nr.294 din 25 decembrie 2008 cu privire la

Procuratură, care nu este aplicabilă în speță, deoarece se referă la procurorii care au

ieșit sau vor ieși la pensie începând cu 01 iulie 2011 și nu se răsfrânge asupra

procurorilor pensionați anterior. O asemenea aplicare contravine normelor CEDO,

practicii unanim recunoscute a CtEDO, Constituției Republicii Moldova, Hotărârilor

Curții Constituționale, legislației civile naționale și principiului securității juridice,

instituit în jurisprudența instanțelor de justiție internaționale și naționale.

Instanța de apel a invocat prevederile Legii nr. 294-XVI din

25 decembrie 2008 cu privire la Procuratură, care reglementează garanțiile sociale,

una dintre ele fiind acordarea pensiei procurorului ca entitate de demnitate publică,

la vârstă de 50 de ani, cu respectarea obligatorie a principiului de recalculare a

pensiei la fiecare creștere ordinară a salariului lunar al procurorului în funcție,

reclamanta Tamara Culaghina beneficiind de acest drept din 2009. Stipulările în

cauză au fost adoptate de Parlamentul Republicii Moldova, în concordanță cu Liniile

directoare privind rolul Procurorilor, adoptate la Congresul III al ONU, pentru

prevenirea criminalității din 27 august - 07 septembrie 1990 și Recomandările Rec

(2000) 19, adoptate de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei la 06 octombrie

2000, care, conform art.5 pct. d) impun statelor membre inclusiv Republicii

Moldova din 1995 obligația să ia măsuri pentru ca legea să garanteze condiții

rezonabile de exercitare a acestor funcții, în special cele privind statutul, remunerația

și pensia în conformitate cu importanța atribuțiilor exercitate, precum și o vârstă

corespunzătoare pentru pensionare.

6

Instanța de apel a respins argumentele apelantei Casa Națională de Asigurări

Sociale precum că, începând cu data de 01 iulie 2011, pensia procurorilor nu se mai

recalculează, dar se indexează anual la 01 aprilie, conform art. 13 din Legea nr. 156

din 14 octombrie 1998.

Instanța de apel a invocat prevederile art. 54 alin. (1) din Constituția

Republicii Moldova, care prevede că în Republica Moldova nu pot fi adoptate legi,

care ar suprima sau ar diminua drepturile, libertățile fundamentale ale omului și

cetățeanului.

La fel, instanța de apel a menționat că Curtea Constituțională prin Hotărârea

nr.9 din 30 martie 2004 pentru controlul constituționalității unor prevederi ale art. 1,

pct. 22 și art. II-V din Legea nr. 358 din 31 iulie 2013 pentru modificarea și

completarea unor acte legislative a statuat că normele privind protecția de stat,

asigurarea materială și socială, inclusiv asigurarea cu pensie, consfințite în legile

anterioare, nu pot fi anulate sau modificate. Din sensul art. 140 din Constituție și

Legea cu privire la Curtea Constituțională, hotărârile organului de jurisdicție

constituțională sunt acte oficiale și executorii pentru toate autoritățile publice,

persoanele fizice și juridice, inclusiv și pentru Casa Națională de Asigurări Sociale.

Astfel, Curtea Constituțională prin hotărârea nr. 27 din 20 decembrie 2011 privind

controlul constituționalității unor legi de modificare a condițiilor de asigurare cu

pensii și alte plăți sociale pentru unele categorii de salariați, a declarat

neconstituționale art. II și pct. 7, 9 ale art. III din Legea nr. 56 din 09 iunie 2011

pentru modificarea și completarea unor acte legislative, în partea referitoare la art.

461 al Legii nr. 156 din 14 octombrie 1998 privind pensiile de asigurări sociale de

stat. Or, un drept social poate fi obiectul protecției constituționale garantate de art.

46 din Constituție și respectiv art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană, în

cazul când dreptul social respectiv este dobândit și are o valoare economică.

Instanța de apel a respins argumentele Casei Naționale de Asigurări Sociale

precum că drepturile de pensionare a procurorilor sunt reglementate de prevederile

art. 462 din Legea nr. 156 din 14 octombrie 1998 privind pensiile de asigurări sociale

de stat, care nu prevede faptul că pensiile procurorilor și indemnizațiile viagere se

recalculează în cazul majorării generale a salariului procurorilor, deoarece art.462

din Legea menționată a fost introdus prin Legea nr. 56 din 09 iunie 2011, în vigoare

din 01 iulie 2011, iar reclamanta beneficiază de pensie din anul 1998.

Instanța de apel a considerat că prima instanță a elucidat pe deplin

circumstanțele speței deduse judecății, a aplicat corect normele materiale și

procedurale și a adoptat o hotărâre întemeiată, iar cererea de apel este neîntemeiată,

instanța de apel ajungând la concluzia de a respinge apelul declarat de către Casa

Națională de Asigurări Sociale și a menține hotărârea primei instanțe.

La 20 decembrie 2018, Casa Națională de Asigurări Sociale, prin intermediul

oficiului poștal a depus cerere de recurs împotriva deciziei din 02 octombrie 2018 a

Curții de Apel Chișinău, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei

instanței de apel și a hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri de

respingere a acțiunii depuse de Tamara Culaghina.

În motivarea cererii de recurs, recurenta Casa Națională de Asigurări Sociale

a indicat că nu este de acord cu decizia instanței de apel și hotărârea primei instanței,

le consideră ilegale și neîntemeiate, care urmează a fi casate, din motiv că au fost

7

adoptate cu aplicarea eronată a normelor de drept material, instanța nu a aplicat legea

care trebuia să fie aplicată, a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată, a interpretat

în mod eronat legea.

Recurenta Casa Națională de Asigurări Sociale a invocat că prin Legea nr.

118-XV din 14 martie 2003 cu privire la Procuratură, a fost abrogată Legea nr. 902

din 29 ianuarie 1992 cu privire la Procuratură. Astfel, odată cu abrogarea Legii nr.

902 din 29 ianuarie 1992, asigurarea cu pensie a procurorilor este reglementate prin

Legea nr. 118-XV din 14 martie 2003 cu privire la Procuratură.

Recurenta a precizat că art. 34 alin. (6) al Legii nr. 118 din 14 martie 2003,

prevedea că procurorii pensionați beneficiază de recalcularea pensiei, în dependență

de majorarea salariului procurorului în exercițiu, începând cu luna următoare celei

în care s-a majorat salariul, indiferent de faptul dacă pensionarul lucrează sau nu în

organele Procuraturii. Ulterior, prin Legea nr. 294 din 25 decembrie 2008 cu privire

la Procuratură, a fost abrogată Legea nr. 118-XV din 14 martie 2003 cu privire la

Procuratură, iar asigurarea cu pensie a procurorilor au fost reglementată de noua

Lege cu privire la Procuratură.

Recurenta Casa Națională de Asigurări Sociale a menționat că potrivit art. 73

alin. (8) al Legii nr. 294 din 25 decembrie 2008, procurorii pensionați beneficiază

de recalcularea pensiei pentru vechime în muncă și a indemnizației viagere în cazul

majorării generale a salariului procurorilor. Recalcularea pensiei pentru vechime în

muncă se efectuează ținându-se cont de funcția deținută la data ieșirii la pensie.

Recalcularea se efectuează din data de întâi a lunii în care a fost efectuată majorarea

salariului procurorului în exercițiu, indiferent de faptul dacă pensionarul lucrează

sau nu în organele Procuraturii. Iar, prin art. VIII al Legii nr. 56 din 09 iunie 2011

pentru modificarea și completarea unor acte legislative, alineatele (3) - (10) ale art.

73 din Legea nr. 294 din 25 decembrie 2008, au fost abrogate.

Recurenta Casa Națională de Asigurări Sociale a stipulat că noua redacție a

art. 73 din Legea nr. 294 din 25 decembrie 2008, în vigoare de la 01 iulie 2011,

prevede că procurorii, cu excepția procurorilor militari, au dreptul la pensie conform

Legii nr. 156 din 14 octombrie 1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat, în

vigoare pînă la 01 ianuarie 2017. În așa mod, începând cu data de 01 iulie 2011,

drepturile de pensionare a procurorilor sunt reglementate de prevederile art. 462 al

Legii nr. 156 din 14 octombrie 1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat în

vigoare până la 01 ianuarie 2017. Iar, art. 462 al Legii nr. 156 din 14 octombrie 1998,

(în vigoare până la 01 ianuarie 2017 nu prevede faptul că pensiile procurorilor și

îndemnizațiile viagere se recalculează în cazul majorării generale a salariului

procurorilor. Respectiv, începând cu data de 01 iulie 2011, pensia procurorilor nu se

mai recalculează, dar se indexează anual la 01 aprilie conform art. 13 al Legii nr.

156 din 14 octombrie 1998.

Recurenta a afirmat că nu pot fi reținute argumentele reclamantei și instanței

de fond precum că, prin refuzul pârâtei de recalculare a pensiei, acesta a fost lipsită

de un drept garantat de lege, deoarece prin instituirea de către legislator a unor noi

prevederi de asigurare socială, dreptul procurorilor la asigurare socială este garantat

și în continuare. Noile prevederi legale au exclus posibilitatea recalculării pensiei

procurorului în demisie în dependență de majorarea salariului procurorului în

exercițiu, însă legislatorul a prevăzut și a acordat o substituire echitabilă în limitele

8

posibilității resurselor financiare disponibile în buget în acest sens, prin faptul că

pensia procurorilor se indexează anual la data de 01 aprilie, precum prevede art. 13

al Legii nr. 156 din 14 octombrie 1998.

Recurenta Casa Națională de Asigurări Sociale a menționat că instanța de fond

practic a asimilat funcția de procuror cu cea de judecător. Or, drepturile și obligațiile

procurorilor, inclusiv protecția socială din partea statului a acestora a fost legiferată

separat de către a cea a magistraților. Astfel, dreptul procurorilor la recalcularea

pensiei a fost inițial reglementat de art. 34 alin. (6) al Legii nr. 118 din

14 martie 2003, ulterior de către art. 73 alin. (8) al Legii nr. 294 din 25 decembrie

2008 cu privire la Procuratură. Însă, prin Legea nr. 56 din 09 iunie 2011 cu privire

la Procuratură, legislatorul a dispus înlocuirea dreptului la recalcularea pensiei de

procuror cu dreptul la indexare anuală a acestei prestații sociale.

Recurenta consideră că sunt neîntemeiate alegațiile intimatei Tamara

Culaghina precum că îi sunt încălcate drepturile sociale cu conținut patrimonial,

pentru că noile prevederi legale nu au lipsit-o pe intimată de dreptul la pensie și nici

nu i-au redus cuantumul pensiei, ci doar s-a instituit o nouă modalitate de ajustare a

acesteia.

Recurenta Casa Națională de Asigurări Sociale, a invocat că prin prevederile

Legii nr. 56 din 09 iunie 2011 privind modificarea și completarea unor acte

legislative, au fost abrogate prevederile art. 73 al Legii nr. 294 din 25 decembrie

2008 cu privire la procuratură, ce prevedeau recalcularea pensiilor și îndemnizațiilor

viagere ale procurorilor, care au fost obiectul examinării sub aspectul

constituționalității.

Recurenta a menționat că prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 27 din

20 noiembrie 2011 privind controlul constituționalității unor legi de modificare a

condițiilor de asigurare cu pensii și alte plăți sociale pentru unele categorii de

salariați, Curtea Constituțională a recunoscut ca fiind constituționale prevederile

Legii nr. 56 din 09 iunie 2011, care prevăd condițiile noi privind asigurarea socială

a procurorilor în exercițiu cât și a celor în demisie.

De asemnea, recurenta a indicat că prin Hotărîrea nr. 27 din 20 decembrie

2011, Curtea a considerat că noțiunea de magistrat nu se confundă cu cea de

judecător, însă persoana în cauză trebuie să îndeplinească anumite condiții pentru a

putea fi considerat magistrat. Prima dintre ele constă în independența față de

executiv și față de părți, neputând fi magistrat acela care are forme de subordonare

față de executiv, ori cel care poate să reprezinte partea acuzatoare în cadrul fazei de

judecată. Curtea Constituțională constată că, independența judecătorului este bazată

pe calitatea de magistrat, și nu pe titulatura sa. Numirea Procurorului General de

către Parlament, subordonarea procurorilor Procurorului General și numirea lor de

către acesta, fără concursul Consiliului Superior al Magistraturii, constituie factori

care nu permit încadrarea procurorilor în rândul magistraților. Procurorii nu devin

automat magistrați doar pentru că la procedura de numire a lor participă Consiliul

Superior al Procurorilor. Or, așa cum la nivelul instituțiilor etatice nu pot exista două

independențe, tot așa nu pot exista două instituții ce veghează la independența

magistraților. Astfel, plasarea instituției Procuraturii în capitolul nouă al Constituției

„Autoritatea judecătorească” nu face ca procurorii să dobândească automat statutul

de magistrat. Acest fapt nu permite tratarea statutului procurorilor prin prisma

9

principiului independenței justiției și a judecătorului, stipulat de art. 116 din

Constituția RM.

Recurenta Casa Națională de Asigurări Sociale a menționat că urmează a fi

apreciat critic argumentul intimatei Tamara Culaghina cu privire la faptul că,

procurorii pensionați au fost prejudiciați prin faptul că nu li se mai recalculează

pensia în dependență de majorarea salariului procurorului în exercițiu, Or, prin

modificările operate la lege, declarate constituționale, statul nu a diminuat iar

cuantumul pensiei procurorilor pensionați, ci a abrogat prevederea cu privire la

recalcularea pe viitor, cuantumul pensiei stabilit și achitat procurorilor pensionați

până la abrogarea prevederilor cu privire la recalculare, nu a fost atins sau micșorat

în nici un fel.

Recurenta a invocat că intimata Tamara Culaghina, în perioada 1998-2011

2011, a beneficiat de recalcularea pensiei în dependență de majorarea salariului

procurorului în exercițiu deoarece legea prevedea această recalculare dar începând

cu data de 01 iulie 2011, legea nu mai prevede recalcularea pensiei, prin urmare

relațiile beneficiarului de pensie în raport cu Casa Națională de Asigurări Sociale,

din 2011 până în prezent, cad sub guvernarea legii noi, fiind relații în curs de

realizare și urmează să fie guvernate de legile în vigoare la momentul realizării.

Recurenta Casa Națională de Asigurări Sociale a mai menționat că dreptul la

recalcularea pensiei nu poate fi asimilat dreptului la pensie și declarat ca fiind

inalienabil și imprescriptibil, asemănător dreptului de proprietate în sensul art. 1

Protocol 1 al CEDO.

Conform art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea

nu prevede altfel.

După cum denotă materialele cauzei, copia deciziei motivate din

02 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost expediată recurentei Casei

Naționale de Asigurări Sociale, la 17 octombrie 2018, conform scrisorii nr. 10358

(f.d. 199), însă dovada recepționării acesteia la materialele cauzei, lipsește.

În aceste circumstanțe, instanța de recurs precizează că recursul, a fost depus

de către Casa Națională de Asigurări Sociale, la 20 decembrie 2018, cu respectarea

termenului indicat la art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă.

La 28 ianuarie 2019, în adresa intimatei Tamara Culaghina a fost expediată

copia recursului declarat de Casa Națională de Asigurări Sociale, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței.

La 15 februarie 2019 Tamara Culaghina a depus referință prin care a solicitat

declararea recursului inadmisibil.

Examinând temeiurile recursului declarat de Casa Națională de Asigurări

Sociale, în raport cu materialele cauzei civile, completul Colegiului civil, comercial

și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul

este inadmisibil.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

10

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în

care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul

în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul, nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Casa Națională de Asigurări

Sociale nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod

de procedură civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat de Casa Națională de

Asigurări Sociale se referă la dezacordul recurentei cu soluția pronunțată de către

instanța de apel, însă nu relevă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor

de drept material, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul, exercitat conform secțiunii a II-a, are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție, reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute la art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele

de fond și de apel.

Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența

probelor și concluziile făcute în urma probațiunii, sunt în afara controlului instanței

de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor, stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă,

din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor

de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției

Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu

se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva

sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza

11

Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie

1995, nr.26561/1995).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera inadmisibil recursul declarat de Casa Națională de Asigurări Sociale.

În conformitate cu art. art. 269-270, 433 lit. a), 440 alin. 1 Cod de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Casa Națională de Asigurări

Sociale împotriva deciziei din 02 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, în cauza

civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Tamara Culaghina împotriva

Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la contestarea actului administrativ.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Nicolae Craiu

Nina Vascan

12