3ra-223/19 — Contestarea actului administrativ și obligarea Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General al Poliției și Casei Naționale de Asigurări Sociale să i efectueze recalcularea vechimii în muncă cu avantaje, calculându i două luni vechime în muncă pentru o lună în serviciu pentru perioadele activității în izolatorul de detenție provizorie

3ra-223/19 — Contestarea actului administrativ și obligarea Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General al Poliției și Casei Naționale de Asigurări Sociale să i efectueze recalcularea vechimii în muncă cu avantaje, calculându i două luni vechime în muncă pentru o lună în serviciu pentru perioadele activității în izolatorul de detenție provizorie (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 3ra-223/19

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (R. Berdilo)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (M. Moraru, B. Bîrca și E. Clim)

ÎNCHEIERE

6 martie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecător Valeriu Doagă

judecătorii Nina Vascan

Nicolae Craiu

examinînd admisibilitatea recursului declarat de către Ministerul Afacerilor

Interne al Republicii Moldova,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Ungureanu

Vasile împotriva Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General al Poliției

și Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la contestarea actului

administrativ și obligarea Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General

al Poliției și Casei Naționale de Asigurări Sociale să-i efectueze recalcularea

vechimii în muncă cu avantaje, calculându-i două luni vechime în muncă pentru o

lună în serviciu pentru perioadele activității în izolatorul de detenție provizorie,

împotriva deciziei din 23 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care

a fost respins apelul declarat de către Ministerul Afacerilor Interne al Republicii

Moldova, fiind menținută hotărârea din 29 martie 2018 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Centru,

c o n s t a t ă:

Vasile Ungureanu a depus cerere de chemare în decată la 11 iulie 2017

împotriva Ministerului Afacerilor Interne și Inspectoratului General al Poliției,

intervenient accesoriu Casa Naționale de Asigurări Sociale cu privire la contestarea

actului administrativ și obligarea Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului

General al Poliției și Casei Naționale de Asigurări Sociale să-i efectueze

recalcularea vechimii în muncă cu avantaje, calculându-i două luni vechime în

muncă pentru o lună în serviciu pentru perioadele activității în izolatorul de

detenție provizorie.

Reclamantul în motivarea pretențiilor a indicat că a activat în cadrul organelor

afacerilor interne ale Republicii Moldova, în perioada 14 noiembrie 1992 – 17

decembrie 2010.

Pe parcursul activității, în perioada 10 decembrie 1999 – 17 iunie 2004; 21

iulie 2005 – 26 iunie 2008 și 29 iunie 2008 – 17 decembrie 2010, a deținut funcții

în izolatorul de detenție provizorie din cadrul Comisariatului de Poliție Bălți.

Vasile Ungureanu a specificat că s-a adresat cu o cerere prealabilă în adresa

Ministerului Afacerilor Interne și Casei Națională de Asigurări Sociale prin care a

1

solicitat să-i fie recalculată vechimea în muncă corespunzător perioadei din cadrul

Izolatorului de detenție provizorie din cadrul Comisariatului de Poliție Bălți.

Reclamantul a opinat că deși cererea prealabilă a fost adresată Ministerului

Afacerilor Interne, reclamantul a primit răspuns de la Inspectoratul General al

Poliției cu nr. 34/3-M-216/17 din 14 iunie 2017, prin care a fost informat că nu

există temei legal în acest sens.

Prin răspunsul Casei Naționale de Asigurări Sociale nr. 34/3-U-983/17 din 30

iunie 2017, Vasile Ungureanu a fost informat precum că recalcularea vechimii în

muncă se face de către instituția de forță.

Reclamantul a indicat că nu este de acord cu cele invocate de către

Inspectoratul General al Poliției și cu acțiunile Ministerului Afacerilor Interne, le

consideră neîntemeiate și ilegale

Consideră Vasile Ungureanu că deoarece Ministerul Afacerilor Interne avea

calitatea de angajator în perioada de referință și este organul ierarhic superior al

Inspectoratului General al Poliției, urma să examineze cererea prealabilă și să ofere

răspuns asupra deciziei primite.

Pe parcursul judecării cauzei în prima instanță, reclamantul la 26 ianuarie

2018, a depus o cerere prin care și-a concretizat pretențiile și calitatea procesuală a

părților (f.d. 95).

A solicitat Vasile Ungureanu:

 recunoașterea ca fiind ilegal refuzul Ministerului Afacerilor Interne al

Republicii Moldova de a examina cererea prealabilă și a oferi un răspuns;

 recunoașterea ca fiind ilegal răspunsul Inspectoratului General al Poliției al

RM nr. 34/3-M-216/17 din 14 iunie 2017;

 recunoașterea ca fiind ilegal răspunsul Casei Națională de Asigurări Sociale

nr. U-27/18 din 19 ianuarie 2018;

 obligarea Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor

Interne, Ministerului Afacerilor Interne al Republici Moldova, Casei Naționale de

Asigurări Sociale să efectueze recalcularea vechimii în muncă a lui Ungureanu

Vasile cu includerea în ea a avantajelor de două luni vechime în muncă pentru o

lună în serviciu, pentru perioadele activării în izolator de detenție provizorie: 10

decembrie 1999 – 17 iunie 2004; 21 iulie 2005 – 26 iunie 2008; 29 iunie 2008 – 17

decembrie 2010.

Prin hotărârea din 29 martie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a

fost admisă parțial cererea de chemare în judecată depusă de către Ungureanu

Vasile.

A fost recunoscut ilegal refuzul Ministerului Afacerilor Interne de a examina

cererea prealabilă din 29 mai 2017 și a oferi un răspuns.

A fost consideră neîntemeiat răspunsul Inspectoratului General al Poliției al

Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu nr. 34/3-M-216/17 din 14

iunie 2017.

A fost considerat neîntemeiat răspunsul Casei Națională dc Asigurări Sociale

cu nr. U-27/18 din 19 ianuarie 2018.

A fost obligat Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova să

efectueze recalcularea vechimii în muncă a lui Ungureanu Vasile cu includerea în

ea a avantajelor de două luni vechime în muncă pentru o lună în serviciu, pentru

perioadele activării în izolator de detenție provizorie: 10 decembrie 1999 – 17

iunie 2004; 21 iulie 2005 – 26 iunie 2008; 29 iunie 2008 – 17 decembrie 2010. În

2

rest, pretențiile înaintate de către Ungureanu Vasile au fost respinse (f.d. 122, 130-

137).

Pentru a hotărî astfel, instanța de judecată a considerat că probele anexate la

dosar justifică pretențiile invocate în acțiune.

Manifestînd dezacord față de hotărârea primei instanțe, Ministerul Afacerilor

Interne al Republicii Moldova la 27 aprilie 2018, a contestat-o cu apel solicitând

casarea hotărârii instanței de fond, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care

acțiunea sa fie respinsă integral.

Prin decizia din 23 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins

apelul declarat de către Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, fiind

menținută hotărârea din 29 martie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (f.d.

162, 163-170).

Pentru a decide astfel, instanța de apel a concluzionat că prima instanță a

elucidat toate circumstanțele pricinii, a apreciat obiectiv și sub toate aspectele

probele administrate la dosar și în consecință a fost emisă o soluție corectă.

Invocînd ilegalitatea deciziei instanței de apel, Ministerul Afacerilor Interne al

Republicii Moldova, la 2 ianuarie 2019, a contestat-o cu recurs solicitînd admiterea

acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârea primei instanțe, cu emiterea

unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie respinsă.

În motivarea recursului s-a invocat că atît instanța de apel, cît și prima

instanță nu au constatat toate circumstanțele importante pentru soluționarea corectă

a cauzei, fiind încălcate normele de drept procedural și aplicate eronat normele de

drept material.

Totodată, recurentul a accentuat că prin adoptarea Legii nr. 320 cu privire la

activitatea Poliției și statutul polițistului din 27 decembrie 2012, a fost instituit

Inspectoratul General al Poliției, ca unitate centrală de administrare și control a

Poliției, cu statut de persoană juridică și cu competență pe tot teritoriul Republicii

Moldova.

A specificat recurentul că potrivit Recomandării Curții Supreme de Justiție nr.

80 din 21 octombrie 2015 „cu privire la subiectul responsabil de achitarea sumelor

bănești izvorîte din litigiile intentate de angajații Ministerului Afacerilor Interne și

subdiviziunilor subordonate acestuia”, Ministerul Afacerilor Interne și

Inspectoratul General al Poliției sunt două persoane juridice distincte, care dispun

de autonomie financiară și managerială pentru care Legea delimitează strict care

sunt subdiviziunile și competențele.

În astfel de circumstanțe, consideră recurentul că reclamantul/intimat s-a

adresat către un pârât necorespunzător.

Potrivit art. 434 Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2

luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni

este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Instanța de recurs constată că decizia recurată a fost recepționată de către

recurent la 27 noiembrie 2018 (f.d. 177), iar cererea de recurs a fost declarată la 2

ianuarie 2019.

Prin urmare, Colegiul consată că recursul a fost declarat în termen.

Copia recursului a fost expediată în adresa intimatului la 29 ianuarie 2019, iar

la 19 februarie 2019, în adresa Curții Supreme de Justiție a parvenit referința prin

care Ungureanu Vasile a solicitat considerarea recursului declarat de către

Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova ca fiind inadmisibil.

3

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Cod de procedură civilă, după parvenirea

dosarului un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului,

dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acestuia.

Examinând temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele

cauzei civile, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil.

În favoarea concluziei enunțate se invocă următoarele argumente.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor a verificat dacă recursul este formulat de persoana în drept să-l declare,

dacă este depus în termen și dacă nu a fost examinat anterior, și a făcut un raport

verbal în fața completului de judecată instituit în mod legal.

Materialele cauzei certifică faptul că recursul nu a fost examinat anterior,

fiind respectate, totodată, dispozițiile art. 430 din Codul de procedură civilă.

Audiind raportul verbal al judecătorului-raportor și verificând încadrarea în

dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă a temeiurilor

invocate în recurs, precum și având în vedere poziția formulată în referință,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) Cod de

procedură civilă, din următoarele considerente.

Ab initio, în conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă,

părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se

invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural. În cazul respectiv, judecarea recursului exercitat

conform Secțiunii a II-a, Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, are un

caracter devolutiv și privește doar problemele de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în fapt.

În același context, instanța de judecată subliniază că un stat care dispune de

instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se bucură de

principiile unui proces echitabil garantate de articolul 6 parag. (1) din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în special, de

dreptul de acces la o instanță și de dreptul de a fi auzit (a se vedea, de exemplu,

Erfar – Avef v. Grecia, 27 martie 2014, parag. 39 – 40; Lebedinschi v. Republica

Moldova, 16 septembrie 2015, parag. 32).

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității

contestațiilor înaintate prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura

sa, recursul trebuie reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere. În acest sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri

introduse pe o cale de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite

pentru o cale de atac ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer v. Germania, 1

septembrie 2016, parag. 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, parag. 64;

Samardžić v. Croația, 20 iulie 2017, parag. 28).

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă,

cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

4

În aceeași ordine de idei, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură

civilă prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material

sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4)

stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar

fi putut conduce la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară

sau în cazul în care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de

articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă sunt formulate

suficient de clar și urmăresc protejarea interesului părții, dar și competența

asigurării interpretării unitare a legii de către Curtea Supremă de Justiție. Aceste

limitări urmăresc un scop legitim, îndeplinind cerințele securității juridice și bunei-

administrări a justiției (a se vedea, mutatis mutandis, Beniamin Nersesyan v.

Armenia, 19 ianuarie 2010, parag. 22; Erfar – Avef, ibidem, parag. 41, Marc

Brauer, ibidem, parag. 35; Miessen, ibidem, parag. 67; Trevisanato v. Italia, 16

decembrie 2016, parag. 36 – 37, Sturm v. Luxemburg, 27 iunie 2017, parag. 36).

Din perspectiva acestor drepturi garantate de Convenția Europeană, completul

Colegiului de control judiciar își propune să verifice esența și temeiurile recursului,

inclusiv dacă argumentele recurentului referitoare la ilegalitatea deciziei atacate, în

limitele în care au fost formulate, întrunesc condițiile necesare pentru a declara

admisibilă cererea acestuia.

În speță, instanța observă că recurentul Ministerul Afacerilor Interne al

Republicii Moldova a criticat decizia Curții de Apel Chișinău din 23 octombrie

2018 în baza articolului 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, așa

cum este prevăzut, în mod obligatoriu, la articolul 437 alin. (1), lit. f) din același

cod.

Din analiza minuțioasă a conținutului cererii de recurs în raport cu decizia

contestată/procedura în ansamblu, reiese în mod cert că recurentul a reluat criticile

formulate în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel s-a

pronunțat detaliat.

Pe baza celor prezentate, completul Colegiului constată că observațiile

recurentului Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova nu dezvăluie nici

o aparență a încălcării normelor de drept material sau procedural, dar nici a

încălcării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Prin urmare, temeiurile inserate în cererea de recurs nu pot fi calificate ca

esențiale și nu ar putea obliga instanța de recurs să primească cererea de recurs

spre examinarea în fond și, eventual, să caseze/modifice hotărârea judecătorească

contestată. În mod corespunzător, punctele de vedere al recurentei nu sunt

compatibile cu cerințele prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de

procedură civilă, iar, în consecință, recursul dedus judecății nu corespunde

condiției de a fi „efectiv” (a se vedea, de exemplu, Petrovic v. Luxemburg, 17

februarie 2011, parag. 31 – 33, Sturm v. Luxemburg, ibidem, parag. 32).

Din aceste raționamente, instanța de judecată reține existența temeiului

prevăzut la art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă. În atare situație,

conjunctura stabilită mai sus confirmă lipsa unui formalism excesiv și respectarea

unui raport rezonabil de proporționalitate dintre scopul urmărit și mijloacele

5

folosite, iar, în opinia instanței, însăși substanța dreptului de acces la instanță nu a

fost afectată.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de art. 6 parag. 1

din Convenție, instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească

poate varia în funcție de natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v.

Finlanda, 19 decembrie 1997, parag. 55; Latourniere v. Franța, 10 decembrie 2002,

parag. 2; Hansen v. Norvegia, 2 octombrie 2014, parag. 71 – 74). De fapt, în

concepția instanței europene, art. 6 parag. (1) nu impune motivarea detaliată a

deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice,

respinge un recurs ca fiind „lipsit de șanse de succes”, ceea ce s-a constatat în

prezenta cauză (a se vedea, mutatis mutandis, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), 13

ianuarie 2009, parag. 24; Beniamin Nersesyan, ibidem, parag. 23 – 24; Akaki

Tchaghiashvili, ibidem, parag. 34 sau Papaioannou v. Grecia, 2 iunie 2016, parag.

45).

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide

în mod unanim că recursul declarat de către Ministerul Afacerilor Interne al

Republicii Moldova nu ridică probleme de drept și nu poate fi acceptat spre

examinare în fond, urmând a fi considerat inadmisibil.

În conformitate cu art. 269-270, 432, 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de

procedură civilă al RM, completul Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Ministerul Afacerilor

Interne al Republicii Moldova.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecător Valeriu Doagă

judecătorii Nina Vascan

Nicolae Craiu

6