2r-138/19 — Încasarea datoriei

Dosarul nr. 2r–138/19

Prima instanță: Judecătoria Chișinău (sediul Centru), (jud. Z. Talpalaru)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, (jud. N. Simciuc, Iu. Cotruță, I. Țurcan)

D E C I Z I E

06 martie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

În componența:

Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Nicolae Craiu

Svetlana Filincova

Examinând recursul declarat de către Porcescu Stanislav,

în cadrul cauzei civile intentate la cererea de chemare în judecată depusă de

Plehanov Iuri împotriva lui Porcescu Stanislav cu privire la încasarea datoriei,

împotriva încheierii din 18 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin

care a fost restituită cererea de apel depusă de Porcescu Stanislav împotriva

hotărârii din 06 iunie 2018 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru),

c o n s t a t ă:

La 23 noiembrie 2017, Plehanov Iuri a depus o cerere de chemare în judecată

împotriva lui Porcescu Stanislav cu privire la încasarea datoriei.

Prin hotărârea din 06 iunie 2018 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru),

acțiunea civilă a fost admisă.

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanței, la 12 iulie 2018 (prin oficiul

poștal), Porcescu Stanislav a depus apel, solicitând casarea hotărârii.

Prin încheierea din 18 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost

restituită cererea de apel depusă de Porcescu Stanislav împotriva hotărârii din 06

iunie 2018 a Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) ca fiind depusă în afara

termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen.

La 25 ianuarie 2018, Porcescu Stanislav a declarat recurs împotriva încheierii

din 18 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând repunerea în termen a

recursului, casarea încheierii recurate și restituirea cauzei în instanța de apel.

În susținerea recursului declarat a menționat că, atât hotărârea primei instanțe

cât și încheierea instanței de apel au fost pronunțate în lipsa lui, deși a depus

1

multiple cereri de amânare pe motive întemeiate.

Astfel, după ce a făcut cunoștință de hotărârea primei instanțe prin

intermediul oficiului poștal la 16 iunie 2018, la 12 iulie 2018 a contestat-o cu apel,

respectând termenul de atac.

Potrivit prevederilor art. 425 al Codului de procedură civilă, termenul de

declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea

încheierii.

Conform art. 426 alin. (3) al Codului de procedură civilă, recursul împotriva

încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe

baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței

la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.

Având în vedere că, încheierea Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată la 18

decembrie 2018, recepționată de recurent la 16 ianuarie 2019, fapt confirmat prin

avizul de recepție anexat la materialele cauzei (f.d. 65), iar recursul a fost declarat

la 25 ianuarie 2018, instanța de recurs consideră că recurentul s-a conformat

prevederilor legale și a declarat recursul în termen.

Examinând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu materialele

cauzei și prevederile legale aplicabile speței, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul

declarat de Porcescu Stanislav urmează a fi respins, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 427 lit. a) al Codului de procedură civilă, instanța de

recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă

recursul și să mențină încheierea.

Conform art. 10 alin. (1) al Codului de procedură civilă, sancțiunile

procedurale sunt urmările nefavorabile, stabilite de normele de drept procedural

civil, care survin pentru subiectul obligat în raport procedural în caz de

neîndeplinire sau de îndeplinire defectuoasă a unui act de procedură, precum și în

caz de exercitare abuzivă a unui drept procedural.

În conformitate cu art. 362 alin. (1) al Codului de procedură civilă, termenul

de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului

hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție menționează că, norma citată prevede expres momentul începerii curgerii

termenului de declarare a apelului – data pronunțării dispozitivului hotărârii.

În conformitate cu art. 116 alin. alin. (1), (3) al Codului de procedură civilă,

persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act

de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. La cererea de repunere în

termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului.

Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să

fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.).

După cum denotă actele dosarului, dispozitivul hotărârii Judecătoriei Chișinău

2

(sediul Centru), prin care a fost admisă cererea de chemare în judecată depusă de

Plehanov Iuri împotriva lui Porcescu Stanislav, a fost pronunțat la 06 iunie 2018.

Recurentul Porcescu Stanislav, a depus cererea de apel împotriva hotărârii

primei instanțe, la 12 iulie 2018, termenul limită fiind 06 iulie 2018, respectiv cu

încălcarea termenului prevăzut de art. 362 alin. (1) al Codului de procedură civilă.

Or, din interpretarea corectă a prevederilor normei legale citate, este de înțeles că

termenul de declarare a apelului curge de la data pronunțării dispozitivului

hotărârii.

Așadar, după cum a fost reiterat supra, termenul stabilit de lege pentru

exercitarea căii de atac (apelul) se calculează exclusiv din momentul pronunțării

dispozitivului hotărârii, iar în cazul în care participantul la proces, la caz Porcescu

Stanislav, a omis acest termen, urma să invoce motivele omiterii (nu a fost citat la

ședința de judecată, recepționarea cu întârziere a hotărârii etc.) într-o eventuală

cerere de repunere în termen.

Instanța de recurs apreciază critic și ca urmare va respinge argumentele

recurentului cu privire la faptul că deși, recurentul a recepționat cu întârziere

dispozitivul hotărârii, motiv pentru care consideră că apelul a fost depus în termen

și nu este necesară repunerea în acest termen, or după cum s-a menționat supra

termenul de declarare a apelului curge nu din data comunicării hotărârii ci din

momentul pronunțării dispozitivului.

Completul subliniază că în materie civilă Convenția nu garantează un drept de

recurs, dar că o eventuală procedură de examinare a admisibilității acestuia face

incident articolul 6 (a se vedea, inter alia, Erik ØVLISEN vs. Danemarca,

hotărârea din 30 august 2006, sau Kukkonen vs. Finlanda (nr. 2), hotărârea din 13

ianuarie 2009, § 24).

În același context, un stat care dispune de astfel de instanțe de recurs are

obligația să se asigure că justițiabilii se bucură de principiile unui proces echitabil

garantate de art. 6 alin. (1), în special de dreptul de acces la o instanță, de dreptul

de a fi audiat (a se vedea, inter alia, Lebedinschi vs. Republica Moldova, hotărârea

din 16 septembrie 2015, § 32).

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că, în proceduri civile,

o persoană poate cu greu să conceapă preeminența dreptului fără existența

posibilității de acces la instanțele de judecată (a se vedea, Golder vs. the United

Kingdom, hotărâre din 21 ianuarie 1975; Z and Others vs. the United Kingdom,

hotărâre din 10 mai 2001; și Kreuz vs. Poland, hotărârea din 19 iunie 2001).

Totuși, „dreptul la o instanță” nu este absolut. Acesta poate fi, prin natura sa,

supus limitărilor, deoarece dreptul de acces, prin sine, cere reglementare din partea

statului. Garantând părților în litigiu un drept efectiv de acces la o instanță care să

hotărască asupra „drepturilor și obligațiilor lor cu caracter civil”, articolul 6 § 1

acordă statului dreptul de a alege liber mijloacele care să fie utilizate în acest scop.

În acest sens, Curtea Europeană a statuat că restricția impusă accesului la o

3

instanță judecătorească sau un tribunal nu va fi compatibilă cu articolul 6 § 1, decât

dacă aceasta urmărește un scop legitim și există o proporționalitate rezonabilă între

mijloacele folosite și scopul legitim urmărit (a se vedea, Tinnelly & Sons Ltd and

Others și McElduff and Others vs. the United Kingdom, hotărârea din 10 iulie

1998).

Astfel, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție atestă că, soluția emisă de către instanța de apel este una

întemeiată legal și în corespundere cu circumstanțele cauzei, or argumentele și

probele invocate în susținerea cererii de recurs sunt contrare legislației procesuale

și lipsite de relevanță.

Sub acest aspect, Colegiul consideră necesar de a reitera prevederile art. 56

alin. (3) al Codului de procedură civilă, potrivit căruia, participanții la proces sunt

obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. În cazul

abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligațiilor procedurale, se aplică

sancțiunile prevăzute de legislația procedurală civilă.

În situația de fapt, contrară cadrului legal relatat, în corespundere cu

prevederile art. 10 alin. (1) al Codului de procedură civilă, recurentul Porcescu

Stanislav, va suporta consecințele nefavorabile, adică, sancțiunile procedurale

stabilite de normele de drept procedural civil, care survin pentru subiectul obligat

în raport procedural, în caz de neîndeplinire sau de îndeplinire defectuoasă a unui

act de procedură, precum și în caz de exercitare abuzivă a unui drept procedural.

În acest context, instanța de recurs consideră că la caz, soluția instanței de

apel este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul art.

6 CEDO, având în vedere că prelungirea nejustificată a termenului pentru

exercitarea apelului, ar împiedica rămânerea irevocabilă, ca urmare a expirării

termenului de atac, a hotărârii judecătorești emise în instanța de fond și ar leza, în

acest mod principiul securității raporturilor juridice.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO (cauza Popov 2 vs. Moldova, hotărâre din

06 decembrie 2005, cauza Melnic vs. Moldova, hotărâre din 14 noiembrie 2006),

Curtea a constatat că, prin neprezentarea motivelor de repunere în termenul de

prescripție constituie o violare a art. 6 § 1.

Jurisprudența CtEDO reiterează obligația părții de a lua măsurile necesare

pentru protecția drepturilor sale de acces la justiție, inclusiv prin manifestarea

diligenței în exercitarea drepturilor sale procedurale și a interesului față de soarta

dosarului vizat (cauza van Harn vs. Germania, hotărâre din 11 septembrie 2007,

cauza Pîrnău ș.a. vs. Republica Moldova, hotărâre din 31 ianuarie 2012 și cauza

SA Universul vs. Republica Moldova, hotărâre din 10 iulie 2012).

Concluzionând cele expuse, Colegiul ajunge la concluzia că cererea de recurs

împotriva încheierii din 18 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, urmează a fi

respinsă cu menținerea încheierii instanței de apel.

Ținând cont de cele expuse și în temeiul art. 427 lit. a), art. 428 ale Codului de

4

procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d e c i d e:

Se respinge recursul depus de Porcescu Stanislav.

Se menține încheierea din 18 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău emisă

în cadrul cauzei civile intentate la cererea de chemare în judecată depusă de

Plehanov Iuri împotriva lui Porcescu Stanislav cu privire la încasarea datoriei.

Decizia este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Nicolae Craiu

Svetlana Filincova

5