2ra-441/19 — Repunerea în termen, prelungirea termenului de acceptare a succesiunii, anularea certificatului de moștenitor testamentar, ș.a.

Dosarul nr. 2ra-441/19 Prima instanță - (Judecătoria Chișinău, sediul central) R. Pulbere Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) E. Palanciuc, A. Malîi, V. Clima ÎNCHEIERE 6 martie 2019 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție, în componența: Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă judecătorii Mariana Pitic Dumitru Mardari examinând admisibilitatea recursului declarat de Gheorghe Profor, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată înaintată de Gheorghe Profor împotriva lui Victor Profor, Roman Profor şi Instituției Publice „Agenţia Servicii Publice”, intervenient accesoriu Victor Vasiliev, cu privire la repunerea în termen, prelungirea termenului de acceptare a succesiunii, anularea certificatului de moștenitor testamentar, recunoașterea dreptului de moștenitor asupra rezervei succesorale din patrimoniul succesoral, recunoașterea dreptului de proprietate, obligarea de a nu crea impedimente în realizarea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile precum şi în realizarea dreptului de folosință asupra bunurilor imobile şi obligarea de a restabili viza de domiciliu, împotriva deciziei din 24 octombrie 2018 a Curţii de Apel Chișinău, prin care s-a respins apelul declarat de Gheorghe Profor și s-a menținut hotărârea din 1 martie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul central, c o n s t a t ă: La 27 ianuarie 2016, Gheorghe Profor a înaintat cerere de chemare în judecată, ulterior concretizată (f.d.117-121), împotriva lui Victor Profor,

Roman Profor şi IP „Agenţia Servicii Publice”, intervenient accesoriu Victor Vasiliev, prin care a solicitat: - repunerea în termen a cerințelor cu privire la prelungirea termenului de acceptare a succesiunii și anularea certificatului de moștenitor testamentar nr. 3913 din 15 august 2013, eliberat de notarul public Anatol Tereze pe numele lui Roman Profor şi Victor Profor; - prelungirea termenului de acceptare a succesiunii prin intrarea în posesie asupra bunurilor imobile: ½ cotă-parte din lotul de pămînt pentru construcții cu suprafața de 0,053 ha, nr. cadastral xxxxx; casa de locuit individuală cu suprafața de 69,1 m2 și nr. cadastral xxxxx, construcție accesorie cu suprafața de 9,4 m2 nr. 1 cadastral xxxxx; construcție accesorie cu suprafața de 9,6 m2 nr. cadastral xxxxx, și asupra bunurilor mobilele: televizor-1, frigider-1, aragaz-1, mașină de spălat-1, calculator-1, mobilă de bucătărie-1, dormitor-2, canapea-2, covoare-3, automobil de model Opel Astra, rămase după moartea soției Caterina Profor, decedată la 28 ianuarie 2013; - anularea certificatului de moștenitor testamentar nr. 3913 din 15 august 2013, eliberat de notarul public Anatol Tereze pe numele lui Roman Profor şi Victor Profor, asupra masei succesorale constituită din bunurile imobile: lot de pămînt pentru construcții cu suprafața de 0,053 ha, nr. cadastral xxxxx;

casa de locuit individuală cu suprafața de 69,1 m2, nr. cadastral xxxxx, construcție accesorie cu suprafața de 9,4 m2, nr. cadastral xxxxx; construcție accesorie cu suprafața de 9,6 m2, nr. cadastral xxxxx, amplasate pe str. Hanul Morii, 14, mun. Chişinău; - recunoașterea după Gheorghe Profor a dreptului de moștenitor asupra rezervei succesorale în mărime de ½ cotă-parte din patrimoniul succesoral, constituită din: lot de pămînt pentru construcții cu suprafața de 0,053 ha, nr. cadastral xxxxx, casa de locuit individuală cu suprafața de 69,1 m2, nr. cadastral xxxxx, construcție accesorie cu suprafața de 9,4 m2, nr. cadastral xxxxx, construcție accesorie cu suprafața de 9,6 m2, nr. cadastral xxxxx, amplasate pe str. Hanul Morii, 14, mun.

Chişinău; - recunoașterea dreptului de proprietate după Gheorghe Profor asupra ½ cotă- parte din masa succesorală, cu intabularea dreptului respectiv în Registrul Bunurilor Imobile; - obligarea pârâților de a nu-i cerea impedimente în realizarea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile: lot de pămînt pentru construcții cu suprafața de 0,053 ha, nr. cadastral xxxxx, casa de locuit individuală cu suprafața de 69,1 m2, nr. cadastral xxxxx, construcție accesorie cu suprafața de 9,4 m2, nr. cadastral xxxxx, construcție accesorie cu suprafața de 9,6 m2, nr. cadastral xxxxx, inclusiv instalarea în casa de locuit şi construcțiile accesorii nominalizate, precum şi în realizarea dreptului de folosință asupra bunurilor imobile nefinisate, casa de locuit cu suprafața de 82,7 m2, nr. cadastral-xxxxx, garaj şi beci, nr. cadastral xxxxx, amplasate pe str. Hanul Morii, 14, mun.

Chişinău; - constatarea ilegalității radierii de la viza de domiciliu şi obligarea IP „Agenției Servicii Publice” de a-i restabili viza de domiciliu pe adresa str. Hanul Morii, 14, mun. Chişinău. În motivarea acțiunii, Gheorghe Profor a indicat că la 8 ianuarie 1982 a încheiat căsătoria cu Caterina Vasilieva (Profor). După căsătorie, împreună au rămas să locuiască în casa părintească a soției de pe str. Hanul Morii, 14, mun. Chişinău. Cu acordul socrilor, la data de 23 februarie 1982, reclamantul şi-a perfectat viza de domiciliu pe str. Hanul Morii, 14. În legătură cu faptul că familia lor nu dispunea de spațiu locativ, în primăvara anului 1982, cu acordul socrilor, împreună cu soția sa, din surse bănești proprii, au construit încăperea cu suprafața de 82,7 m2, garaj şi beci cu suprafața de 22 m2.

Din căsătorie, s-au născut copiii Victor Profor şi Roman Profor. 2 Reclamantul a menționat că în anul 2011 a plecat la tratament în Republica Italia, unde, în perioada anilor 2011-2014, a fost supus la mai multe intervenții chirurgicale. La 29 ianuarie 2013, a decedat soția acestuia, Caterina Profor, iar după decesul ei, reclamantul a acceptat succesiunea prin intrarea în posesie asupra bunurilor imobile și mobile sus menționate. În vara anului 2015 a revenit în țară, iar când a încercat să intre în locuința de pe str. Hanul Morii, 14, a stabilit că lacătele de la ușile de intrare erau schimbate, fiind izgonit de către pârâți din curtea casei. Ulterior a stabilit că soția sa, Caterina Profor, în baza testamentului nr. 6164 din 23 aprilie 2009, a testat lui Profor Victor şi Profor Roman câte ½ cotă-parte din imobilele cu nr. cadastrale xxxxx, xxxxx, xxxxx şi xxxxx.

Reclamantul a menționat că, conform art. 1505 din Codul civil, are dreptul la ½ cotă-parte din rezerva succesorală, deoarece este inapt de muncă. Totodată a indicat că prin răspunsul Departamentului registrelor informaționale de stat din 19 august 2015, a stabilit că la 29 octombrie 2014, în mod ilegal, pârâții l-au radiat de la viza de domiciliu. Prin hotărârea din 1 martie 2018 a Judecătoriei Chişinău, sediul central, s-a respins cererea lui Gheorghe Profor cu privire la repunerea în termenul de contestare a certificatului de moștenitor testamentar.

S-a respins cererea de chemare în judecată înaintată de Gheorghe Profor împotriva lui Victor Profor, Roman Profor, IP „Agenţia Servicii Publice”, intervenient accesoriu Victor Vasiliev, privind prelungirea termenului de acceptare a succesiunii, anularea certificatului de moștenitor testamentar, recunoașterea dreptului de moștenitor asupra rezervei succesorale, recunoașterea dreptului de proprietate, obligarea de a nu crea impedimente în realizarea dreptului de proprietate, ca neîntemeiată. S-a încasat de la Gheorghe Profor în beneficiul lui Victor Profor şi Roman Profor, cu titlu de cheltuieli de asistență juridică, suma de 3 500 lei pentru fiecare.

În motivarea soluției, instanța de fond a conchis că reclamantul incorect şi eronat a solicitat instanţei de judecată repunerea în termen de prelungire a termenului de acceptare a succesiunii, deoarece însăși esența instituției prelungirii termenului de acceptare a succesiunii constă în probarea faptului că moştenirea nu a fost acceptată în termen în mod justificat, mai mult, examinându-se în procedură contencioasă, la caz se aplică termenele prescripției extensive. Totodată, instanța de judecată a concluzionat că reclamantul, contrar normelor legale aplicabile la caz, a solicitat prelungirea termenului de acceptare a succesiunii prin intrarea în posesie a bunurilor succesorale, iar, acestea sunt două modalităţi diferite de acceptare a succesiunii.

Cu privire la pretenția reclamantului ce ţine de repunerea în termenul de contestare a certificatului de moştenitor testamentar şi anularea certificatului de moștenitor testamentar instanța a reținut că certificatul de moștenitor este înscrisul oficial prin care se concretizează încheierea procedurii notariale succesorale şi prin care se constată de către notar, cu efect retroactiv de la data deschiderii succesiunii, atât calitatea de succesor legal sau testamentar a celor care prin acceptarea 3 moştenirii şi-au consolidat vocaţia succesorală faţă de persoana decedată, cât şi componenţa masei succesorale şi întinderea drepturilor succesorale ale fiecărui moştenitor. La eliberarea certificatului de moştenitor notarul verifică faptul decesului celui ce a lăsat moştenirea, timpul şi locul deschiderii succesiunii, raporturile de rudenie, existenţa testamentului, conţinutul masei succesorale şi valoarea ei.

Reieșind din prevederile art. 1474 alin. (1) din Codul civil, instanţa a reținut că, în termen de un an de la data deschiderii moştenirii poate fi invocată declararea nulităţii testamentului. Prin urmare, certificatul de moştenitor testamentar, fiind un act subsecvent testamentului, existenţa căruia este condiţionată de existenţa testamentului, urmează a fi anulat, chiar şi în lipsa solicitării de către reclamant, numai în cazul în care instanţa de judecată admite o acțiune în anularea testamentului.

Astfel, luând în considerare că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitata numai anularea certificatului de moştenitor testamentar, fără a se solicita anularea testamentului, în temeiul căruia a fost eliberat certificatul respectiv, instanța de fond a conchis că cererea reclamantului privind repunerea în termenul de contestare a certificatului de moştenitor testamentar urmează a fi respinsă, iar pretenţia privind anularea certificatului de moştenitor testamentar, atâta timp cât în instanţa de judecată nu s-a invocat nici un temei de nulitate a testamentului, este neîntemeiată.

Deoarece instanța a constatat netemeinicia pretenției reclamantului cu privire la recunoașterea dreptului de moștenitor asupra rezervei succesorale, aceasta a concluzionat necesitatea respingerii şi pretențiilor ce țin de recunoașterea dreptului de proprietate asupra rezervei succesorale în mărime de ½ din bunurilor imobilele şi obligarea pârâților de a nu-i crea impedimente în realizarea dreptului de proprietate ca subsecvente primei. La 26 martie 2018 Gheorghe Profor a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând casarea acesteia şi emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie admisă. Prin decizia din 24 octombrie 2018 a Curţii de Apel Chișinău, s-a respins apelul declarat de Gheorghe Profor și s-a menținut hotărârea din 1 martie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul central.

La 26 decembrie 2018, Gheorghe Profor a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei din 24 octombrie 2018 a Curţii de Apel Chișinău, casarea hotărârii din 1 martie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul central și emiterea unei noi hotărâri prin care cererea de chemare în judecată să fie admisă integral. În motivarea recursului, recurentul a relatat că instanța de fond şi de apel nu au respectat cerințele legii, şi anume art. 130 și art. 383 din Codul de procedură civilă şi nu a dat apreciere cuvenită, bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare şi nemijlocită a tuturor probelor din dosar, în ansamblul şi interconexiunea lor, necălăuzindu-se de lege.

La fel, a indicat că instanța de fond, la emiterea hotărîrii nu a respectat prevederile art. 130 alin. (4) şi nu a dat apreciere cuvenită tuturor probelor din 4 dosar şi nu s-a expus asupra tuturor cerințelor, conform art. 240, din Codul de procedură civilă. Instanța de judecată, în hotărâre, s-a expus parțial, eronat asupra cerințelor solicitate şi anume numai în privința termenului de acceptare a succesiunii, anularea certificatului de moștenitor testamentar, recunoașterea dreptului de moștenitor asupra rezervei succesorale, recunoașterea dreptului de proprietate. În privința cerințelor de a obliga pârâții de a nu-i crea impedimente în realizarea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile, nu sa expus.

Instanța de judecată nu a luat în considerare că în cererea de chemare în judecată a solicitat instanței repunerea în termen a prezentei cereri de chemare în judecată din motivul stării sănătății, deoarece în perioada anului 2011-2015 a fost supus la mai multe intervenții chirurgicale în Republica Italia şi prin concluzia comisiei medicale pentru constatarea invalidității civile din 17 februarie 2015 a fost recunoscut invalid cu reducerea permanentă a capacității de muncă de 34% până la 73 % stabilit cu data începerii din 26 august 2014, fapt confirmat prin fișele medicale anexate, eliberate de clinica din or. Bologna, Italia. La fel, recurentul a invocat că instanța de judecată nu a dat apreciere cuvenită mărturiilor depuse de Vladimir Struţescu şi Alexei Sîrbu.

A menționat că în instanța de judecată s-a adresat la 25 februarie 2016, astfel consideră că termenul de prescripție nu l-a omis. Gheorghe Profor consideră că instanța de fond şi de apel nu a examinat obiectiv cauza şi nu a luat în considerare că el este invalid cu reducerea permanentă a capacității de muncă de 34% până la 73 %, are vîrsta de 65 de ani şi în prezent a rămas fără loc de trai, iar reieșind din probele anexate la materialele cauzei, rezultă faptul că el, fiind succesor de clasa I şi inapt pentru muncă, are dreptul de a moșteni cel puțin o ½ cotă-parte. La 27 februarie 2019, avocatul Lilia Pacișina, în interesele lui Victor Profor și Roman Profor, a depus referință, prin care a indicat că recursul declarat de Gheorghe Profor este neîntemeiat și nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, solicitând să fie considerat inadmisibil.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit. Materialele dosarului atestă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa participanților la proces la 13 noiembrie 2018, însă la materialele dosarului lipsește dovada legală de recepționare a acesteia. Din aceste considerente, Colegiul consideră că recursul înaintat la 26 decembrie 2018 este declarat în termen. În conformitate cu art. din 439 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

5 Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele. Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) din Codul de procedură civilă. În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind admisibilitatea recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat. Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanța de fond şi de apel.

Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor şi concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs. Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, şi anume, dacă se invocă că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele. În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces la instanța de judecată nu este absolut.

Există limitări implicit admise [cauza Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale 6 procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național şi de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem.

(a se vedea Botten împotriva Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței Curţii, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac şi procedurile care implică doar chestiuni de drept, şi nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A). În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de Gheorghe Profor, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) din Codul de procedură civilă şi, drept urmare, este inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție d i s p u n e: Se declară inadmisibil recursul înaintat de Gheorghe Profor. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă judecătorii Mariana Pitic Dumitru Mardari 7