2rac-75/19 — anularea sumei

2rac-75/19 — anularea sumei (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2rac-75/19

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Central (jud.: R. Țurcanu)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: N. Budăi, I. Muruianu, V. Mihaila)

Î N C H E I E R E

27 februarie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Maria Ghervas

Nina Vascan

examinând admisibilitatea recursului declarat de Consiliul raional Rezina,

reprezentat de avocatul Iurie Mihalache,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Consiliul

raional Rezina împotriva Întreprinderii Mixte „Moldcell” Societate pe Acțiuni și

Întreprinderii Mixte „Incaso” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la anularea

sumei și încasarea cheltuielilor de judecată și,

cererea reconvențională depusă de Întreprinderea Mixtă „Moldcell” Societate pe

Acțiuni împotriva Consiliului raional Rezina cu privire la încasarea datoriei și a

cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 04 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-

a admis apelul depus de Întreprinderea Mixtă „Moldcell” Societate pe Acțiuni și s-a

casat hotărârea din 14 decembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central,

c o n s t a t ă :

La 15 iunie 2017, Consiliului raional Rezina a depus cerere de chemare în

judecată împotriva ÎM „Moldcell” SA și ÎM „Incaso” SRL cu privire la anularea sumei

și încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că, la 03 octombrie 2014, a semnat

cu ÎM „Moldcell” SA contract de abonament. Iar, la 13 octombrie 2014, a semnat un

acord suplimentar cu ÎCS „Acces Point” SRL, reprezentantul ÎM „Moldcell” SA, prin

care a procurat la preț promoțional de un leu, telefoane mobile de model Nokia 301 și

HTC Desire 310, cu condiția achitării abonamentului în sumă de 190 de lei timp de 24

de luni, pentru telefoanele mobile de model HTC Desire 310.

Consiliul raional Rezina a menționat că potrivit facturii fiscale nr. DV5781941

din 13 octombrie 2014, ÎCS „Acces Point” SRL a înaintat reclamantului spre plată

costul pentru telefoanele procurate și anume: 31 telefoane mobile de model Nokia 301

Black, 3 telefoane mobile de model HTC Desire 310 Blue și 1 telefon mobil de model

HTC Desire 310 White, tot în aceeași zi a achitat suma de 35 de lei.

Reclamantul a specificat că după primirea notificărilor de plată a sumei de

46755, 34 de lei din partea ÎM „Moldcell” SA, prin scrisoarea nr. 282 din 15 aprilie

2015 a comunicat pîrîtului că este de acord să achite datoria pentru abonament în sumă

1

de 2865, 31 de lei și costul a 4 telefoane mobile HTC Desire 310, a cîte 3610 lei fiecare,

iar suma de 29450 pentru telefoanele mobile de model Nokia 301 nu o recunoaște și

este de acord să le returneze.

Totodată, Consiliul raional Rezina a relatat că pîrîtul, fără să țină cont de

scrisoarea din 15 aprilie 2015 a continuat să expedieze reclamantului notificări de plată,

calculând dobînzi și penalități. Iar, la 27 aprilie 2017, în adresa sa, a parvenit o nouă

notificare din partea companiei de colectare a datoriilor ÎM „Incaso” SRL,

reprezentantul ÎM „Moldcell” SA, prin care solicită achitarea datoriei în sumă de 66835

de lei.

Consiliul raional Rezina a solicitat anularea sumei de 668350 de lei și încasarea

în mod solidar din contul pîrîților a cheltuielilor de judecată.

În cadrul judecării cauzei, pârâții ÎM „Moldcell” SA și ÎM „Incaso” SRL au

depus referință în întâmpinarea cererii de chemare în judecată, prin care au cerut

respingerea acțiunii ca neîntemeiată (f.d. 61-62, 64).

Prin hotărârea din 14 decembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central,

acțiunea formulată de Consiliul raional Rezina și acțiunea reconvențională formulată

de ÎM „Moldcell” SA au fost respinse, ca neîntemeiate (f.d. 80, 83-90).

Ulterior, Consiliul raional Rezina și ÎM „Moldcell” SA au declarat apel

împotriva hotărârii primei instanțe (f.d. 82, 92).

Prin încheierea din 22 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a restituit

cererea de apel depusă de Consiliul raional Rezina, din motivul că nu a înlăturat în

termen, indicațiile instanței de apel (f.d. 115-117).

La 03 martie 2018, Consiliul raional Rezina, reprezentat de avocatul Iurie

Mihalache a depus cerere de recurs împotriva încheierii din 22 februarie 2018 a Curții

de Apel Chișinău, solicitând casarea încheierii și repunerea în termenul de declarare a

apelului (f.d. 123).

Prin decizia din 04 aprilie 2018 a Curții Supreme de Justiție, s-a respins recursul

declarat de Consiliul raional Rezina și s-a menținut încheierea din 22 februarie 2018 a

Curții de Apel Chișinău (f.d. 128-135).

Prin decizia din 04 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis apelul

depus de ÎM „Moldcell” SA și s-a casat hotărârea din 14 decembrie 2017 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Central, fiind pronunțată o nouă hotărârea, după cum urmează.

S-a admis cererea reconvențională depusă de ÎM „Moldcell” SA.

S-a dispus încasarea din contul Consiliului raional Rezina în beneficiul ÎM

„Moldcell” SA a datoriei în sumă de 14440 de lei, a penalității în sumă de 7220 de lei,

a cheltuielilor pentru asistența juridică în sumă de 5000 lei, a taxei de stat achitată în

prima instanță în sumă de 650 de lei și a taxei de stat achitată în instanța de apel în

sumă de 437 de lei (f.d. 152-153, 154-166) .

Referitor la procesul de luare a acestei soluții, instanța de apel a constatat că

prima instanță nu a elucidat pe deplin circumstanțele cauzei și ca urmare a aplicat

eronat normele legale.

La 03 decembrie 2018, Consiliul raional Rezina, reprezentat de avocatul Iurie

Mihalache, a declarat recurs împotriva deciziei din 04 octombrie 2018 a Curții de Apel

Chișinău, solicitând casarea acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărâri de respingere a

acțiunii reconvenționale înaintată de ÎM „Moldcell” SA.

2

În motivarea ilegalității deciziei contestate, recurentul a afirmat că instanța de

apel a apreciat în mod arbitrar probele prezentate și în consecință a dus la încălcarea

drepturilor și libertăților fundamentale și anume, dreptul la un proces echitabil.

La 24 ianuarie 2019, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură

civilă, Curtea Supremă de Justiție a comunicat cererea de recurs ÎM „Moldcell” SA și

ÎM „Incaso„ SRL, informând că referința se depune în termen de o lună de la data

primirii scrisorii. În mod corespunzător, dacă referința nu este prezentată în termenul

stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia (f.d. 175).

Până la data stabilită pentru examinarea chestiunii admisibilității recursului, în

adresa Curții Supreme de Justiție nu a parvenit referința prin care intimații să-și expună

poziția față de temeiurile recursului.

Cu referire la posibilitatea recurentului de a depune cerere de recurs, colegiul

judiciar menționează că cererea de apel depusă de recurent a fost restituită, iar prin

decizia instanței de apel s-a admis apelul ÎM „Moldcell” SA și s-a casat hotărârea

primei instanțe, fiind admisă cererea reconvențională, astfel, prin decizia instanței de

apel i s-a înrăutățit situația recurentului.

Prin urmare, în conformitate cu art. 429 alin. (5) din Codul de procedură civilă,

persoana care nu a folosit apelul poate ataca cu recurs decizia instanței de apel prin

care i s-a înrăutățit situația, în partea care se referă la înrăutățirea situației. Așadar,

instanța de recurs consideră că recurentul este în drept să declare recurs împotriva

deciziei instanței de apel.

Examinând admisibilitatea recursului, fără prezența participanților la proces, în

acord cu procedura specificată la articolul 440 din Codul de procedură civilă, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră că cererea de recurs formulată de Consiliul raional Rezina este inadmisibilă,

pentru motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul

în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Instanța de judecată subliniază că un stat care dispune de instanțe de recurs are

obligația să se asigure că justițiabilii săi se bucură de principiile unui proces echitabil

prevăzute la articolul 6 parag. (1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului

și a Libertăților Fundamentale (a se vedea Lebedinschi vs Republica Moldova, 16

septembrie 2015, parag. 32, Sultan vs Republica Moldova, 5 iunie 2018, parag. 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi efectuată

și analizată prin prisma articolului sus - citat, care cuprinde, în mod particular, dreptul

de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Instanța de recurs observă că dreptul de acces la un tribunal poate fi limitat,

inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate prin intermediul căilor de atac,

pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie reglementat de către stat, care se bucură

în această privință de o anumită marjă de apreciere. În acest sens, criteriile pentru

autorizarea unei cereri introduse pe o cale de atac extraordinară pot fi mai stricte decât

condițiile instituite pentru o cale de atac ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer

vs Germania, 1 septembrie 2016, parag. 34; Miessen vs Belgia, 16 octombrie 2016,

3

parag. 64; Samardžić vs Croația, 20 iulie 2017, parag. 28; Zubac vs Croația (Marea

Cameră), 5 aprilie 2018, parag. 82).

La început, judecătorul raportor a făcut un raport verbal în fața completului de

judecată instituit în corespundere cu articolul 439 alin. (2) din Codul de procedură

civilă. Așadar, în conformitate cu articolul 433 lit. a1), b), c) și d) din Codul de

procedură civilă, instanța de judecată a verificat dacă actul judecătoresc poate fi atacat

cu recurs, dacă cererea dedusă judecății este formulată de persoana îndreptățită, dacă

aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost declarată în termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cererii se referă la decizia din 04 octombrie 2018

a Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în articolul 429

alin. (1) din Codul de procedură civilă.

În baza cercetării materialelor cauzei, completul de judecată nu a identificat

faptul că recursul a fost examinat anterior, fiind respectate, totodată, dispozițiile

articolului 430 din Codul de procedură civilă, cu privire la subiecții abilitați cu dreptul

de a depune recurs.

În conformitate cu articolul 434 din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul respectiv este de decădere și nu poate fi restabilit.

Această limită temporală este esențială pentru a asigura buna administrare a justiției și,

în special, principiul securității juridice (a se vedea Marc Brauer, ibidem, parag. 35;

Tence vs Slovenia, 31 mai 2016, parag. 31).

În cazul de față, jurisprudența constantă a Ct.E.D.O notează că dreptul la recurs

trebuie să se exercite din momentul în care părțile interesate pot cunoaște efectiv

hotărârile judecătorești care le impun o obligație sau care ar putea aduce atingere

drepturilor sau intereselor lor legitime (a se vedea Miragall Escolano și alții vs Spania,

25 ianuarie 2000, parag. 37; Diaz Ochoa vs Spania, 22 iunie 2006, parag. 48; S.C. Raisa

M. Shipping S.R.L. vs România, 8 ianuarie 2013, parag. 29 – 30). Mai mult, dreptul

prezentat mai sus se valorifică de partea interesată într-un termen rezonabil de la

pronunțarea actului judecătoresc, coroborat prin acțiuni diligente în apărarea

intereselor sale (a se vedea Teuschler vs Germania (dec.), 4 octombrie 2001,

Sukhorubchenko vs Rusia, 10 februarie 2005, parag 41-43, Muscat vs Malta, 17 iulie

2012, parag. 44).

Completul de judecată conchide că prin scrisoarea nr. 9973, Curtea de Apel

Chișinău a expediat participanților la proces decizia din 04 octombrie 2018 (f.d. 167).

Totodată, la 10 octombrie 2018, a fost plasată pe pagina web „Portalul instanțelor

naționale de judecată” la compartimentul „Curtea de Apel Chișinău”, „Hotărârile

instanței”.

Prin urmare, recursul a fost depus la 03 decembrie 2018 (f.d. 170-173), însă,

dovadă primirii adecvate a actului contestat nu există la materialele cauzei. Astfel,

luând în considerare cele menționate, se consideră că cererea dedusă judecății a fost

declarată în termen.

În continuare, completul de judecată a audiat raportul verbal al judecătorului

raportor, cu privire la esența și temeiurile recursului, inclusiv dacă argumentele

recurentului referitoare la ilegalitatea deciziei atacate întrunesc criteriile formale din

articolul 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Articolul 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă dictează regula principală,

potrivit căreia, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în

4

cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept

material sau a normelor de drept procedural.

La acest capitol, alin. (2) și (3) din articolul 432 din Codul de procedură civilă

prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept

procedural au fost încălcate sau aplicate eronat. Iar, alin. (4) stabilește că săvârșirea

altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului

doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut conduce la

soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea

probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau în cazul în care erorile

comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Mai

mult, modul de prezentare și formulare a chestiunilor de drept a fost explicitat în

punctele 22 – 27 din Hotărârea explicativă nr. 5 din 11 noiembrie 2013 a Plenului Curții

Supreme de Justiție (a se vedea similar Trevisanato vs Italia; 16 decembrie 2016, parag.

22 – 23, 36).

În mod corespunzător, instanța de recurs notează că reglementările referitoare la

rigorile impuse de articolul 432 alin. (1) - (4) din Codul de procedură civilă sunt

redactate suficient de clar și îndeplinesc criteriul de previzibilitate. Mai mult, scopul

acestui articol este, atât de a proteja interesul recurentului de a obține, după caz, casarea

sau modificarea deciziei atacate, cât și de a păstra rolul Curții Supreme de Justiție de a

se ocupa numai de probleme de o importanță semnificativă specificat în articolul 1 alin.

(2) din Legea nr. 789-XIII din 26 martie 1996 (a se vedea Zubac, ibidem, parag. 83,

105 - 106).

În consecință, limitările impuse de articolul 432 alin. (2) – (4) din Codul de

procedură civilă urmăresc un scop legitim, respectând în același timp cerințele

securității juridice și bunei administrări a justiției (a se vedea Beniamin Nersesyan vs

Armenia, 19 ianuarie 2010, parag. 22; Marc Brauer, ibidem, parag. 35; Miessen,

ibidem, parag. 67; Sturm vs Luxemburg, 27 iunie 2017, parag. 36; Zubac, ibidem,

parag. 98). Persoanele vizate trebuie să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se

vedea Ronald Vermeulen vs Belgia, 17 iulie 2018, parag. 44).

În speță, completul de judecată nu a identificat niciun indiciu care, la prima

vedere, ar putea ridica probleme de drept prin prisma articolului 432 din Codul de

procedură civilă.

Instanța de judecată observă că recurentul Consiliul raional Rezina a criticat

decizia din 04 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău în baza articolului 432 din

Codul de procedură civilă, fără a specifica expres unul din temeiurile prevăzute la

alineatele (2), (3), (4) din articolul citat. Totuși, în virtutea principiului jura novit curia,

instanța de recurs are competența de a decide asupra caracterului juridic al

argumentelor inserate în cererea de recurs, prin examinarea lor, în lumina temeiurilor

articolului 432 alin. (2), (3), (4) din Codul de procedură civilă.

Colegiul, subliniază că recurentul nu a criticat textele de lege aplicate de instanța

de apel. Mai mult, nu a dat detalii cu privire încălcările comise de instanța de apel pe

care le-ar fi considerat esențiale. Astfel, recurentul a pretins, într-un mod abstract, că

instanța de apel nu a aplicat legea care trebuie sa fie aplicată, fără a invoca argumente

referitoare la ilegalitatea deciziei atacate. În acest context, dacă instanța ar purcede la

examinarea cererii de recurs motivate într-o asemenea manieră, atunci s-ar substitui

autorului acesteia în formularea unor critici împotriva actului judecătoresc, ceea ce ar

echivala cu un control efectuat din oficiu și ar pune la îndoială obiectivitatea și

5

nepărtinirea completului de judecată. Or, un atare exercițiu este inadmisibil în

condițiile în care, prin prisma articolului 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură

civilă, cererea de recurs trebuie să cuprindă esența și temeiurile recursului, precum și

argumentul ilegalității deciziei atacate.

Pe baza celor prezentate, completul de judecată constată că încălcările invocate,

exprimate sub forma unor enunțuri generale, fără a fi aprofundate, nu conțin exclusiv

chestiuni de drept și nu permit încadrarea lor în temeiurile prevăzute la articolul 432

alin. (2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă. Deci, în mod evident, lipsește o

formulare suficientă și adecvată în ceea ce privește chestiunea de drept pusă în discuție

pentru a identifica esența cererii de recurs și ilegalitatea deciziei contestate, impuse de

articolul 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă (a se vedea, inter alia,

Petrovic vs Luxemburg, 17 februarie 2011, parag. 31 – 33, Sturm, ibidem, parag. 32).

Prin urmare, raționamentele inserate în recurs nu pot fi calificate ca esențiale și

nu ar putea obliga instanța de recurs să primească cererea acestuia spre examinarea în

fond și, eventual, să caseze/modifice hotărârea judecătorească contestată. În mod

corespunzător, punctele de vedere al recurentului nu sunt compatibile cu cerințele

prevăzute la articolul 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă, iar, în

consecință, recursul dedus judecății nu corespunde condiției de a fi.

Considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru a permite instanței de judecată

de a reține existența temeiului prevăzut la articolul 433 lit. a) din Codul de procedură

civilă. În atare condiții, conjunctura respectivă confirmă că marja de apreciere a

instanței de recurs nu a fost disproporționată cu obiectivele securității raporturilor

juridice și bunei administrări a justiției, după caz, s-a accentuat rolul instanței supreme

de a interpreta uniform legea și de a soluționa litigiile apărute în cadrul aplicării legilor,

în raport cu obiecțiile formulate în recurs. Deci, în opinia instanței, normele de drept

nu au format un obstacol care să afecteze esența dreptului recurentului de acces la un

tribunal.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi auzit de o instanță”, garantat de

articolul 6 parag. 1 din C.E.D.O., instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre

judecătorească poate varia în funcție de natura deciziei în cauză și de trăsăturile

speciale ale procedurii în ordine de recurs (a se vedea, inter alia, Latourniere vs Franța,

10 decembrie 2002, parag. 2; Hansen vs Norvegia, 2 octombrie 2014, parag. 71 – 74).

În concepția instanței europene, articolul 6 parag. (1) nu impune motivarea detaliată a

deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice,

respinge un recurs ca fiind lipsit de șanse de succes (a se vedea, mutatis mutandis,

Kukkonen vs Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie 2009, parag. 24; Papaioannou vs Grecia, 2

iunie 2016, parag. 45; Baydar vs Olanda, 24 aprilie 2018, parag. 46; Guelfucci vs

Franța, 3 iulie 2018, parag. 42 - 44). Aceste raționamente se transpun direct în cazul de

față, de vreme ce esența și temeiurile din recursul dedus judecății, inclusiv și

argumentele din el, nu sunt în stare să afecteze legalitatea deciziei atacate sau a

procedurii în ansamblu.

Având în vedere circumstanțele care preced, completul de judecată decide în

mod unanim că recursul declarat de către Consiliul raional Rezina nu ridică probleme

de drept și nu poate fi acceptat spre examinare în fond, urmând a fi considerat

inadmisibil.

6

În conformitate cu articolul 270, 429 alin. (5), articolul 433 lit. a) și articolul 440

alin. (1) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Consiliul raional Rezina,

reprezentat de avocatul Iurie Mihalache.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Maria Ghervas

Nina Vascan

7