Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 27.02.2019

3r-67/19 — obligarea de ai elibera buletin provizoriu

HOTĂRÂRE
27.02.2019
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
obligarea de ai elibera buletin provizoriu
Temei legal
Restituirea recursului împotriva încheierii
Citează această cauză
3r-67/19 — obligarea de ai elibera buletin provizoriu (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 3r-67/19 Instanța de fond: CA Chișinău –A. Pahopol ÎNCHEIERE 27 februarie 2019 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Mariana Pitic judecătorii Iurie Bejenaru Maria Ghervas examinând recursul declarat de către Vladimir Arseni, în cauza civilă la contestația lui Vladimir Arseni cu privire la obligarea Instituției Publice „Agenția Servicii Publice” de a–i elibera buletin provizoriu, valabil pentru exercitarea dreptului de vot, împotriva încheierii din data de 24 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a restituit contestația depusă de către Vladimir Arseni ca fiind depusă cu încălcarea competenței jurisdicționale, constată: La 24 februarie 2019 Vladimir Arseni a depus contestație prin care a solicitat obligarea IP „Agenția Servicii Publice” de a-i elibera buletin provizoriu, valabil pentru exercitarea dreptului de vot, la 24 februarie 2019. Prin încheierea din data de 24 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău contestația formulată de către Vladimir Arseni s-a restituit pe motivul încălcării competenței jurisdicționale.

( f.d. 4-5) La 25 februarie 2019 a depus recurs Vladimir Arseni, prin care a solicitat casarea încheierii din 24 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău cu soluționarea problemei în fond. ( f.d. 8) În motivarea recursului Vladimir Arseni a indicat că încheierea emisă de către instanța de judecată este ilegală. În conformitate cu art.73, alin. (7) al Codului electoral, contestațiile depuse la instanțele de judecată se examinează în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă și ale Legii contenciosului administrativ. Examinând recursul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Vladimir Arseni urmează a fi restituit din considerentele ce preced.

Articolul art. 4261 al Codului de procedură civilă prevede expres când instanța de recurs este în drept să restituie recursul. Prezența unuia dintre cazurile enumerate în art. 4261 al Codului de procedură civilă constituie temei de restituire a recursului, fără a purcede la examinarea recursului în fond. 1 În prezenta speță, instanța de recurs a identificat un temei de restituire a cererii de recurs și anume cel prevăzut de art. 4261, alin. (1), lit. b1) al Codului de procedură civilă.

În conformitate cu art. 4261, alin. (1), lit. b1) al Codului de procedură civilă, instanța de recurs este în drept să restituie recursul împotriva încheierii dacă cererea de recurs nu corespunde prevederilor art.437 alin.(1). Conform art. 437, alin. (1) al Codului de procedură civilă cererea de recurs trebuie să fie dactilografiată și trebuie să cuprindă: a) denumirea instanței la care se depune recursul; b) numele, denumirea, calitatea procesuală a recurentului sau a persoanei ale cărei interese le reprezintă, adresa lor; c) numele sau denumirea, adresa intimatului; e) denumirea instanței care a emis decizia în apel, data pronunțării și dispozitivul deciziei, argumentele admiterii sau respingerii apelului; f) esența și temeiurile recursului, argumentul ilegalității deciziei atacate, solicitările recurentului, propunerile respective; g) data declarării recursului și semnătura recurentului.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție remarcă faptul că Vladimir Arseni în cererea de recurs nu a indicat esența și temeiurile recursului, nici nu a argumentat ilegalitatea încheierii atacate, astfel cererea sa contravine în mod vădit prevederilor art. 437, alin. (1) al Codului de procedură civilă. În conformitate cu prevederile art. 73, alin. (4) al Codului electoral apelul și recursul se examinează în termen de 3 zile de la primirea dosarului în cauză. Prin urmare, litigiul respectiv se examinează în termeni restrânși, astfel Vladimir Arseni era obligat de a depune cererea de recurs cu indicarea esenței și temeiurilor acestuia până la data examinării propriu-zisă a recursului, însă nu și-a exercitat dreptul său procedural.

Instanța de recurs consideră necesar de menționat și faptul că Vladimir Arseni, fiind conștient că a depus la 25 februarie 2019 cererea de recurs nemotivată, iar litigiul în ordine de recurs se examinează în 3 zile de la data parvenirii dosarului, avea obligația de a întreprinde toate măsurile necesare, după cum sugerează și jurisprudența CEDO (Van Harn versus Germany, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007), de a proteja drepturile sale de acces la instanță și de a îndeplini cerințele legale, fapt, însă, ignorat de acesta. Totodată, în cauza Weissman și alții versus România (nr. 63945/00 din 24 mai 2006), Curtea a indicat că statele urmează să respecte un just echilibru între interesul de a promova o bună administrare a justiției și pe de altă parte interesul reclamanților de a prezenta argumentele lor în fața tribunalelor naționale.

Mai mult, prin prisma art. 56, alin. (3) al Codului de procedură civilă participanții la proces sunt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligațiilor procedurale, se aplică sancțiunile prevăzute de legislația procedurală civilă. În conformitate cu art. 10, alin. (1) și (2) al Codului de procedură civilă, sancțiunile procedurale sunt urmările nefavorabile, stabilite de normele de drept procedural civil, care survin pentru subiectul obligat în raport procedural în caz de neîndeplinire sau de îndeplinire defectuoasă a unui act de procedură, precum și în caz de exercitare abuzivă a unui drept procedural.

Efectuarea necorespunzătoare a 2 actelor de procedură va fi invocată, în fiecare caz de comitere a încălcării legii, de către judecător sau de participantul care are interes să o invoce. Din conținutul normei de drept sus-citate rezultă că pasivitatea participanților la proces, adică lipsa de străduință și insistență în desfășurarea procesului civil a lui Vladimir Arseni și anume de a depune recursul în conformitate cu prevederile art. 437, alin. (1) al Codului de procedură civilă, atrage după sine aplicarea sancțiunii procedurale de restituire a acestuia. Astfel, din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a restitui recursul declarat de către Vladimir Arseni împotriva încheierii din data de 24 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău.

În conformitate cu alin. (1), lit. b1), alin. (2), art. 4261 al Codului de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune: Se restituie recursul declarat de către Vladimir Arseni împotriva încheierii din data de 24 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a restituit contestația depusă de către Vladimir Arseni ca fiind depusă cu încălcarea competenței jurisdicționale, emisă în cauza civilă la contestația lui Vladimir Arseni cu privire la obligarea Instituției Publice „Agenția Servicii Publice” de a–i elibera buletin provizoriu, valabil pentru exercitarea dreptului de vot. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței, judecător Mariana Pitic judecătorii Iurie Bejenaru Maria Ghervas 3

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2019-02-11
0,96
3r-50/19 — cu privire la eliberarea informației și constatarea faptului împiedicării dreptului electoral
Dosarul nr. 3r-50/19 Instanța de fond: CA Chişinău – E. Palanciuc ÎNCHEIERE 11 februarie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componență: Președintele ședinței, judecăt
CSJ 2019-02-22
0,96
3r-62/19 — obligarea furnizarii informatiei electorale
dosarul nr. 3r-62/19 prima instanţă: Curtea de Apel Chișinău ( jud. V. Clima) ÎNCHEIERE 22 februarie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedin
CSJ 2019-04-08
0,95
3r-103/19 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3r-103/19 Prima instanţă: Curtea de Apel Chişinău (jud: A.Malîi) DECIZIE 08 aprilie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, în componenţa: Preşedintele şedinţei,
CSJ 2019-04-08
0,95
3r-98/19 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3r-98/19 Prima instanţă: Curtea de Apel Chişinău (jud: A.Pahopol) DECIZIE 08 aprilie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, în componenţa: Preşedintele şedinţei
CSJ 2019-04-08
0,95
3r-106/19 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3r-106/19 Prima instanţă: Curtea de Apel Chişinău (jud: E.Palanciuc) DECIZIE 08 aprilie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, în componenţa: Preşedintele şedin
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă