Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 27.02.2019
inadmisibil

2ra-305/19 — incasarea despagubirilor de asigurare

HOTĂRÂRE
27.02.2019
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
incasarea despagubirilor de asigurare
Temei legal
temeiurile declararii recursului
Citează această cauză
2ra-305/19 — incasarea despagubirilor de asigurare (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2ra-305/19 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (jud. V. Jomiru-Niculiță) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Panov, M. Moraru, M. Anton) ÎNCHEIERE 27 februarie 2019 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele completului, judecătorul Oleg Sternioală Judecătorii Tamara Chișca-Doneva Victor Burduh examinând admisibilitatea recursului declarat de Marin Veaceslav, reprezentat de avocatul Igor Selchin, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Marin Veaceslav, reprezentat de avocatul Igor Selchin împotriva Companiei de Asigurări „Donaris Vienna Insurance Group” Societate pe Acțiuni, Primăria satului Sofia, Mîrza Ion cu privire la încasarea despăgubirii de asigurare și compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei din 27 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, c o n s t a t ă : La 12 septembrie 2016, Marin Veaceslav, reprezentat de avocatul Igor Selchin, s-a adresat cu cerere de chemare în judecată, concretizată ulterior împotriva CA „Donaris Vienna Insurance Group” SA, Primăria sat.

Sofia, Mîrza Ion cu privire la încasarea despăgubirii de asigurare și compensarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii a indicat că în rezultatul accidentului rutier care a avut loc la 23 martie 2016 a fost deteriorat automobilul de model xxxx, număr de înmatriculare xxxx, ce aparține cu drept de proprietate lui Marin Veaceslav. În baza deciziei agentului constatator din 23 martie 2016, vinovat de producerea accidentului rutier și cauzarea prejudiciului material a fost recunoscut conducătorul automobilului de model xxxxx, Mîrza Ion. Reclamantul a invocat că proprietarul automobilului de model xxxxx este Primăria sat. Sofia, care deținea un contract de asigurare de răspundere civilă obligatorie cu compania de asigurări CA „Donaris Vienna Insurance Group” SA.

S- a adresat către pîrît cu solicitarea de a-i achita despăgubirea de asigurare, prezentând pachetul de documente necesare prin care s-a confirmat că suma lucrărilor executate pentru reparația automobilului avariat a constituit suma de 5520 de lei. A menționat reclamantul că prin dispoziția nr. RCAI0328_20016 din 02 aprilie 2016, CA „Donaris Vienna Insurance Group” SA a recunoscut evenimentul produs și a deschis dosar de daune, evaluând paguba la suma de 3265 de lei. Deoarece nu a fost de acord cu suma propusă de compania de asigurări, la 02 iunie 2016 a expediat în adresa CA „Donaris Vienna Insurance Group” SA o reclamație prin care a solicitat achitarea integrală a prejudiciului material în sumă de 5520 de lei în termen de 5 zile lucrătoare.

1 Reclamantul a relevat că solicitarea sa cu privire la achitarea integrală a prejudiciului material nu a fost executată de către compania de asigurări, motiv pentru care s-a adresat cu cerere de chemare în judecată. Ulterior, reclamantul și-a concretizat cerințele, solicitând încasarea în mod solidar din contul CA „Donaris Vienna Insurance Group” SA, Primăria satului Sofia, Mîrza Ion în beneficiul său a diferenței despăgubirii de asigurare în sumă de 2255 de lei, compensarea cheltuielilor de judecată și anume cheltuieli pentru asistenta juridică în sumă de 3000 de lei, taxa de stat în sumă de 150 de lei și cheltuieli pentru citare în sumă de 37,8 lei.

Prin hotărârea din 02 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, cererea de chemare în judecată a fost admisă parțial și s-a încasat de la CA „Donaris Vienna Insurance Group” SA în beneficiul lui Marin Veaceslav despăgubirea de asigurare în sumă de 2255 de lei și cheltuielile de judecată în sumă de 1662,6 de lei, în total suma de 3917,6 de lei, în rest cererea de chemare în judecată a fost respinsă. Prin decizia din 27 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost admisă cererea de apel depusă de CA „Donaris Vienna Insurance Group” SA, a fost respins apelul declarat de Marin Veaceslav, reprezentat de avocatul Igor Selchin, casată hotărârea din 02 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani și pronunțată o nouă hotărâre prin care: cererea de chemare în judecată depusă de Marin Veaceslav, reprezentat de avocatul Igor Selchin împotriva CA „Donaris Vienna Insurance Group” SA, Primăria sat.

Sofia, Mîrza Ion cu privire la încasarea despăgubirii de asigurare și compensarea cheltuielilor de judecată, a fost respinsă; s-a încasat din contul lui Marin Veaceslav taxa de stat în sumă de 150 de lei; s-a decis compensarea din contul lui Marin Veaceslav în beneficiul CA „Donaris Vienna Insurance Group” SA cheltuielile de judecată în sumă de 1762,50 de lei. Pentru a concluziona astfel instanța de apel a reținut că CA „Donaris Vienna Insurance Group” SA nu era obligată să achite diferența despăgubirii de asigurare, fiindcă, în situația în care a fost probat pe deplin faptul că prejudiciul real cauzat proprietarului este în corelație echitabilă cu suma achitată cu titlu de despăgubire de către asigurator și a fost întocmit proces verbal de constatare a pagubelor, asupra căruia nu au fost înaintate obiecții.

Soluția primei instanțe depășește limitele instituite de norma legală privind răspunderea CA „Donaris Vienna Insurance Group” SA. La 15 decembrie 2018, Marin Veaceslav, reprezentat de avocatul Igor Selchin, a declarat recurs împotriva deciziei din 27 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea deciziei instanței de apel, casarea parțială a hotărârii instanței de fond în partea respingerii cheltuielilor de asistență juridică cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie încasate integral cheltuielile de asistență juridică. În motivarea recursului s-a invocat că instanța de apel nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, aplicând o lege care nu trebuia să fie aplicată și a interpretat în mod eronat legea.

În contextul prevederilor art. 434 alin.(1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la data de 27 septembrie 2018. 2 Materialele cauzei atestă faptul că decizia contestată a fost expediată părților la data de 29 octombrie 2018, însă date despre recepționarea acesteia lipsesc. Astfel, recursul declarat la data de 15 decembrie 2018, este în termen. Examinând temeiurile recursului declarat de Marin Veaceslav, reprezentat de avocatul Igor Selchin, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul drept inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sânt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Marin Veaceslav, reprezentat de avocatul Igor Selchin, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei contestate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel.

Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant 3 regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă, din recursurile declarate nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a recunoaște recursul declarat de Marin Veaceslav, reprezentat de avocatul Igor Selchin, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se consideră inadmisibil recursul declarat de Marin Veaceslav, reprezentat de avocatul Igor Selchin împotriva deciziei din 27 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Oleg Sternioală Judecătorii Tamara Chișca-Doneva Victor Burduh 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2019-12-04
0,94
2ra-1678/19 — Încasarea despăgubirilor de asigurare si altor sume
Dosarul nr. 2ra-1678/19 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani, judecător – A. Miron Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău, judecători – L. Bulgac, A. Panov, G. Daşchevici D E C I Z I E 04 decembrie 2019 mun. Chişinău Cole
CSJ 2019-10-23
0,94
2ra-1952/19 — încasarea despăgubirii de asigurare și a cheltuielilor de judecată
dosar nr. 2ra-1952/2019 prima instanță, Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, judecător: (I. Dutca) instanța de apel, Curtea de Apel Chişinău judecători: (M. Anton, I. Ţurcan, V. Cotorobai) Î N C H E I E R E 23 octombrie 2019 mun. Chișinău
CSJ 2019-01-30
0,94
2rac-53/19 — repararea prejudiciului
dosarul nr.2rac-53/19 prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Central (V. Puica) instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (L. Bulgac, G. Daşchevici, S. Gîrbu) ÎNCHEIERE 30 ianuarie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de con
CSJ 2020-09-23
0,94
2ra-1139/20 — incasarea in ordine de regres a despagubirii de asigurare
dosarul nr. 2ra-1139/20 prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (V. Holban) instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (M. Guzun, V. Clima, Gr. Dașchevici) ÎNCHEIERE 23 septembrie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi d
CSJ 2018-07-25
0,94
2rac-290/18 — incasarea despagubirii de asigurare
Dosar nr. 2rac-290/18 Prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani - (judecător Violeta Gîrleanu) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău - (judecători Nelea Budăi, Ion Muruianu, Valeri Efros) Î N C H E I E R E 25 iulie 2018 mun.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă