3rh-16/19 — încasarea datoriei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea datoriei
- Temei legal
- temeiurile declarării revizuirii
3rh-16/19 — încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosar nr.3rh-16/19
Prima instanță: (Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău) V. Negru
Instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) N. Cernat, A. Gavrilița, A. Pahopol
Instanța de recurs: (Curtea Supremă de Justiție ) I. Oprea, M. Ghervas, D. Mardari
Î N C H E I E R E
mun. Chișinău
27 februarie 2019
Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al
Curții Supreme de Justiție
în componența:
Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă
Maria Ghervas
judecătorii Dumitru Mardari
examinând cererea de revizuire declarată de Tudor Denis împotriva încheierii din
10 septembrie 2014 a Curții Supreme de Justiție,
adoptată în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă Tudor Denis
împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Red Union Fenosa” Societate pe Acțiuni cu
privire la anularea actului de depistare a încălcării clauzelor contractuale și anulării
facturii de consum fraudulos din 23 martie 2011,
a c o n s t a t a t:
La 29 aprilie 2011, Tudor Denis s-a adresat cu cerere de chemare în judecată în
instanța de judecată împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Red Union Fenosa”
societate pe acțiuni în care a solicitat anularea facturii nr.2217883139 din 23 martie
2011, anularea actului de depistare a încălcării clauzelor contractuale nr. A 05204 din
03 februarie 2011, încasarea prejudiciului moral în sumă de 10 000 lei, cît și a
cheltuielilor de judecată.
Prin cererea de concretizare din 23 septembrie 2013, Tudor Denis a solicitat
anularea procesului-verbal nr.0005204 din 03 februarie 2011, a facturii de recalculare
a consumului de energie electrică conform sistemului paușal la locul de consum cu
NLC 2217883 și obligarea Întreprinderii cu Capital Străin „Red Union Fenosa”
societate pe acțiuni de a conecta consumatorul la sursa de energie electrică.
Prin hotărârea din 23 septembrie 2013 a Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău
acțiunea depusă de Tudor Denis împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Red Union
Fenosa” societate pe acțiuni cu privire la anularea actului de depistare a încălcării
clauzelor contractuale și anulării facturii de consum fraudulos din 23 martie 201, a fost
respinsă.
Prin decizia din 10 aprilie 2014 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins cererea de
apel depusă de Tudor Denis și s-a menținut hotărârea din 23 septembrie 2013 a
Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău.
1
Prin încheierea din 10 septembrie 2014 a Curții Supreme de Justiție s-a declarat
inadmisibil recursul declarat de Tudor Denis împotriva hotărârii din 23 septembrie
2013 a Judecătoriei Râșcani mun. Chișinău și a deciziei din 10 aprilie 2014 a Curții de
Apel Chișinău.
La 05 februarie 2015, Tudor Denis a depus cerere de revizuire împotriva
încheierii din 10 septembrie 2014 a Curții Supreme de Justiție, solicitând casarea
acesteia și emiterea unei noi decizii prin care să fie admisă acțiunea înaintată de către
revizuient.
Prin încheierea din 11 martie 2015 a Curții Supreme de Justiție, cererea de
revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă.
La 15 mai 2015, Tudor Denis a depus cerere de revizuire împotriva încheierii din
10 septembrie 2014 a Curții Supreme de Justiție, solicitând casarea acesteia și emiterea
unei noi decizii prin care să fie admisă cererea de revizuire și examinarea cauzei în
fond cu pronunțarea unei decizii de admitere a pretențiilor înaintate de către Tudor
Denis, sau trimiterea cauzei civile spre rejudecare în instanța de fond sau de apel
pentru examinarea cauzei.
Prin încheierea din 10 iunie 2015 a Curții Supreme de Justiție cererea de revizuire
a fost respinsă ca inadmisibilă.
La 31 iulie 2015, Tudor Denis a depus cerere de revizuire, împotriva încheierii
din 10 septembrie 2014 a Curții Supreme de Justiție, solicitând casarea acesteia și
emiterea unei noi decizii prin care să fie admisă cererea de revizuire și examinarea
cauzei în fond cu pronunțarea unei decizii de admitere a pretențiilor înaintate de către
Tudor Denis, sau trimiterea cauzei civile spre rejudecare în instanța de fond sau de
apel pentru examinarea cauzei.
Prin încheierea din 30 septembrie 2015 a Curții Supreme de Justiție cererea de
revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă.
La 21 martie 2016, Tudor Denis a depus cerere de revizuire împotriva încheierii
din 10 septembrie 2014 a Curții Supreme de Justiție solicitând casarea acesteia și
emiterea unei noi decizii prin care să fie admisă cererea de revizuire și examinarea
cauzei în fond cu pronunțarea unei decizii de admitere a pretențiilor înaintate de către
Tudor Denis, sau trimiterea cauzei civile spre rejudecare în instanța de fond sau de
apel pentru examinarea cauzei.
Prin încheierea din 27 aprilie 2016 a Curții Supreme de Justiție cererea de
revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă.
La 02 mai 2018, contrar prevederilor art. 451 alin. (4) Codul de procedură civilă,
în mod repetat, în baza aceluiași temei, a depus cerere de revizuire împotriva încheierii
din 10 septembrie 2014 a Curții Supreme de Justiție.
La 16 ianuarie 2019, Tudor Denis a depus cerere de revizuire împotriva încheierii
din 10 septembrie 2014 a Curții Supreme de Justiție, solicitând casarea acesteia și
emiterea unei noi decizii prin care să fie admisă cererea de revizuire și examinarea
cauzei în fond cu pronunțarea unei decizii de admitere a pretențiilor înaintate de către
Tudor Denis, sau trimiterea cauzei civile spre rejudecare în instanța de fond sau de
apel pentru examinarea cauzei.
Ca temei de drept a invocat prevederile art. 449 lit. c) din Codul de procedură
civilă care reglementează că revizuirea se declară în cazul în care instanța a emis o
hotărîre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces.
2
În motivare a invocat că Tudor Ion, care în baza contractului de donație i-a
transmis lui Tudor Denis bunul imobil la care a fost depistat violarea sigililor nu a fost
atras în procesul de judecată și astfel, nu a avut posibilitatea să participe la examinarea
cauzei în fond.
Pe parcursul cauzei pricinii în fond, instanța s-a expus asupra drepturilor lui
Tudor Ion, ultimul nefiind atras ca parte în procesul de judecată, însă încheierea Curții
Supreme de Justiție din 10 septembrie 2014, îi lezează drepturile. Astfel consideră că
instanța a emis o hotărâre prin care a încălcat drepturile unei persoane neimplicate în
proces.
Examinând materialele dosarului, Colegiul consideră că cererea de revizuire
depusă de Tudor Denis, urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă din următoarele
motive.
În conformitate cu art. 451 alin. (4) Cod de procedură civilă, nu se admite
depunerea repetată a cererii de revizuire.
Prin cererea de revizuire repetată se înțelege cererea declarată într-un litigiu între
aceleași părți, cu privire la același obiect, în privința aceleași hotărîri și pe aceleași
temeiuri care au mai fost invocate anterior.
Din materialelor dosarului Colegiul constată că revizuentul Tudor Denis a depus
anterior la Curtea Supremă de Justiție la 05 februarie 2015, 15 mai 2015, 31 iulie 2015
și 21 martie 2016, 2 mai 2018 cereri de revizuire împotriva încheierii Curții Supreme
de Justiție din 10 septembrie 2014.
Ca temei de drept a invocat prevederile art. 449 lit. b) și c) din Codul de
procedură civilă, esența cărora se rezumă la faptul aprecierii necorespunzătoare de
către instanțele de judecată a circumstanțelor esențiale ale pricinii și a tuturor probelor
anexate la materialele cauzei și la faptul neatragerii în proces a lui Tudor Ion.
Revizuentul Tudor Denis, în mod repetat și neinvocând în mod expres temeiurile
declarării revizuirii prevăzute de art.449 Codul de procedură civilă, a depus cereri de
revizuire împotriva încheierii instanței de recurs, prin care a fost examinat respectiva
cauză civilă, fără a indica careva circumstanțe sau temeiuri noi de declarare a cererii de
revizuire. A invocat aceleași temeiuri, stipulate și în cererile de revizuire depune
anterior.
Astfel, din considerentele menționate și având în vedere faptul că nu se admite
depunerea repetată a cererii de revizuire cu aceleași temeiuri, Colegiul civil, comercial
și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a
respinge cererea de revizuire depusă de către Tudor Denis ca fiind inadmisibilă.
Conform art.3 alin. (1) Cod de procedură civilă, instanțele judecătorești aplică
legile procedurale civile în vigoare la data judecării cauzei civile, efectuării actelor de
procedură sau executării actelor instanței judecătorești (hotărâri, încheieri, decizii,
ordonanțe), precum și a actelor unor alte autorități în cazurile prevăzute de lege.
Noua lege procedurală nu duce la modificarea efectelor juridice deja produse ca
rezultat al aplicării legii abrogate și nu le desființează. De la data intrării în vigoare a
noii legi procedurale, efectele vechii legi încetează dacă noua lege nu prevede altfel.
Legea procedurală civilă care impune obligații noi, anulează sau reduce drepturile
procedurale ale participanților la proces, limitează exercitarea unor drepturi ori
stabilește sancțiuni procedurale noi sau suplimentare nu are putere retroactivă.
3
Prin Legea nr.17 din 05 aprilie 2018, în vigoare din 01 iunie 2018, s-a stabilit
categoriile de încheieri care pot fi separat supuse revizuirii.
Astfel, prevederile art.446 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă stabilesc
că pot fi supuse revizuirii hotărârile, ordonanțele, încheierile și deciziile irevocabile ale
tuturor instanțelor judecătorești, în condițiile prezentului capitol.
Încheierile de încetare a procesului conform art.265 lit.c) și d) precum și cele prin
care se respinge acțiunea ca fiind tardivă conform art.1861 pot fi supuse revizuirii.
Încheierile judecătorești care nu se referă la fondul cauzei, precum și deciziile emise în
privința acestora nu se supun revizuirii. În aceste cazuri, încheierile de inadmisibilitate
a revizuirii nu se supun niciunei căi de atac.
Art. 448 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă stipulează că, cererea de
revizuire împotriva unei hotărâri sau încheieri rămase irevocabilă prin neatacare se
soluționează de instanța care s-a pronunțat asupra fondului.
Cererea de revizuire împotriva unei hotărâri care, fiind supusă căilor de atac, a
fost menținută, modificată sau casată, emițându-se o nouă hotărâre, se soluționează de
instanța care a menținut, a modificat hotărârea sau a emis o nouă hotărâre.
Așadar, reieșind din conținutul normei de drept citată, legea nu prevede
posibilitatea declarării revizuirii împotriva încheierii prin care Curtea Supremă de
Justiție s-a pronunțat asupra inadmisibilității, or, încheierile de inadmisibilitate se emit
conform prevederilor art. 270 Cod de procedură civilă și nu conțin nici o referire cu
privire la fondul recursului.
Colegiul menționează că instanța de recurs prin încheierea adoptată, a cărei
revizuire se solicită în prezenta cauză, nu s-a expus asupra fondului cauzei, ci a
verificat doar existența temeiurilor de admisibilitate a recursului declarat.
Materialele dosarului atestă că prin încheierea din 10 septembrie 2014 a Curții
Supreme de Justiție, recursul depus de Tudor Denis împotriva deciziei din 10 aprilie
2014 a Curții de Apel Chișinău s-a declarat inadmisibil în temeiului art. 433 lit. a) din
Codul de procedură civilă.
Colegiul menționează că regulile speciale cu privire la competența Curții
Supreme de Justiție, la examinarea unor cereri de revizuire prevăzute de art. 448 alin.
(3) și din (4) Codul de procedură civilă, au fost abrogate prin Legea nr.17 din 05
aprilie 2018, în vigoare din 01 iunie 2018 și deja sunt aplicabile doar regulile generale
stabilite de art 448 alin. (1) și din (2).
În acest sens, Colegiul reține că cererea de revizuire înaintată de Tudor Denis
împotriva încheierii din 10 septembrie 2014 a Curții Supreme de Justiție, urmează a fi
respinsă ca fiind depusă împotriva unui act judecătoresc nesusceptibil de a fi atacat în
ordine de revizuire.
Sub acest aspect se va menționa că argumentele indicate în cererea de revizuire
sunt irelevante, având în vedere că se solicită revizuirea unui act de dispoziție
judecătoresc, care în virtutea legii nu se supune revizuirii.
Din considerentele menționate, având în vedere că art. 446 alin. (2) din Codul de
procedură civilă, prevede expres actele de dispoziție care pot fi supuse revizuirii
Colegiul consideră că cererea de revizuire depusă de Tudor Denis urmează a fi
respinsă ca fiind inadmisibilă.
4
În conformitate cu prevederile art.270, 451 alin. (4), 453 Codul de procedură
civilă, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de
Justiție
d i s p u n e :
Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Tudor Denis
împotriva încheierii din 10 septembrie 2014 a Curții Supreme de Justiție.
Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.
Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă
judecătorii Maria Ghervas
Dumitru Mardari
5