- Dosarul nr.
- 3rh-27/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 11 martie 2015
- Părțile
- Tudor Denis vs ÎCS Red Union Fenosa SA
- Pe scurt
- Temeiurile declărării revizuierii
3rh-27/15 — Anularea actului de depistare a încălcărilor şi anularea facturii de consum fraudulos
Dosar nr.3rh-27/15 ÎNCHEIERE mun.
Chişinău 11 martie 2015 Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, Ala Cobăneanu judecătorul Valentina Clevadî Judecători Dumitru Mardari examinând cererea de revizuire declarată de Tudor Denis, împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 10 septembrie 2014 adoptată în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată Tudor Denis împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Red Union Fenosa” societate pe acţiuni cu privire la anularea actului de depistare a încălcării clauzelor contractuale şi anulării facturii de consum fraudulos din 23 martie 2011, a c o n s t a t a t: La 29 aprilie 2011, Tudor Denis s-a adresat cu cerere de chemare în judecată în instanţa de judecată împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Red Union Fenosa” societate pe acţiuni în care a solicitat anularea facturii nr.2217883139 din 23 martie 2011, anularea actului de depistare a încălcării clauzelor contractuale nr. A 05204 din 03 februarie 2011, încasarea prejudiciului moral în sumă de 10 000 lei, cît şi a cheltuielilor de judecată.
Prin cererea de concretizare Tudor Denis la 23 septembrie 2013 a solicitat anularea procesului-verbal nr.0005204 din 03 februarie 2011 şi facturii de recalculare a consumului de energie electrică conform sistemului pauşal la locul de consum cu NLC 2217883 şi obligarea Întreprinderii cu Capital Străin „Red Union Fenosa” societate pe acţiuni de a conecta consumatorul la sursa de energie electrică. În motivarea pretenţiilor sale a reiterat că, la 18 mai 2010 a încheiat cu Întreprinderea cu Capital Străin „Red Uniond Fenosa” societate pe acţiuni contractul nr. 40301115586 de furnizare a energiei electrice consumatorului casnic. După încheierea contractului nr 40301115586 la 19 mai 2010 furnizorul a eliberat actul nr. DL 5836871 de control al echipamentului de măsurare şi anume a contorului nr. 7869422 în care se indică că contorul este sigilat şi se află pe fațada gardului.
La 20 ianuarie 2011 prin actul nr. 978189 de control al echipamentului de măsurare s-a constatat că s-a schimbat automatul 3 faze şi discul roteşte corect. La 21 ianuarie 2011 Întreprinderea cu Capital Străin „Red Union Fenosa” societate pe acţiuni a întocmit actul de control al echipamentului de măsurare nr. 9778848 în care se indică că sigila furnizorului nr. 1563781 a fost scoasă şi schimbată cu sigila nr.2010119 de 1 la contorul nr.7869422. S-a constatat că s-a ars automatul şi este necesar de a-1 schimba, totodată tensiunea la beneficiar nu era. Susţine că, în timpul efectuării lucrărilor asupra contorului cu nr.7869422 încălcări nu s-au depistat şi sigiliile au fost puse de către furnizorul Întreprinderea cu Capital Străin „Red Union Fenosa” societate pe acţiuni.
Furnizorul a sigilat dispozitivele de acţionare a separatoarelor transformatoarelor de tensiune, care alimentează echipamente de măsurare. La 03 februarie 2011 Întreprinderea cu Capital Străin „Red Union Fenosa” societate pe acţiuni s-a prezentat la locul aflării contorului cu experţi şi a întocmit actul nr. A 05204 de depistare a încălcării clauzelor contractuale. Prin actul menţionat s-a stabilit suspect la manipularea sigiliilor. Invocă că, din concluziile expertului reiese că sigiliile aplicate nu sunt autentice cu sigiliile verificatorului de stat, nu au fost supuse violării după aplicarea lor primară. Contorul funcţionează la parametrii tehnici prestabiliţi pentru modelul dat de contoare electrice, în contor s-a depistat un „dispozitiv de acţionare”.
Pe suprafaţa contorului s-au depistat semne materiale, care atestă faptul intervenţiei mecanice după asamblarea de fabrică. La 23 martie 2011 Întreprinderea cu Capital Străin „Red Union Fenosa” societate pe acţiuni a eliberat factura nr.2217883139 prin care nefondat a impus consumatorului să achite suma de 87240,34 lei. Mai susţine că, calculul s-a efectuat din 19 noiembrie 2009 pe cînd contractul a fost încheiat la 18 mai 2010. Consumatorul nu are acces la contorul menţionat sigilarea a fost efectuată de către furnizor. Consideră că, în rezultatul acţiunilor ilegale ale Întreprinderii cu Capital Străin „Red Union Fenosa” societate pe acţiuni, exprimate prin pătrunderea neautorizată a colaboratorilor acestuia pe lotul proprietate privată a reclamantului, acuzaţii nefondate, acţiuni de samavolnicie, fără prezentarea calculelor sau actelor de verificare i s-au cauzat suferinţe psihice.
Tatăl său fiind internat în spital. Este plătitor de bună-credinţă a consumului pentru energia electrică, respectă cu stricteţe termenul de achitare a facturilor şi n-a avut nici odată datorii. Prin impunerea la achitarea unor sume pentru energia pe care n-a consumat-o a suferit un profund sentiment de nedreptate care se acutizează din cauza acţiunilor grosolane ale pîrîtului. Este ponegrită reputaţia în rîndul vecinilor, rudelor care crezînd în informaţia indicată de în facturi, crezîndu-1 drept neplătitor a datoriilor. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 23 septembrie 2013 acţiunea înaintată de Tudor Denis împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „Red Union Fenosa” societate pe acţiuni cu privire la anularea actului de depistare a încălcării clauzelor contractuale şi anulării facturii de consum fraudulos din 23 martie 2011 a fost respinsă.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 aprilie 2014 s-a respins cererea de apel depusă de Tudor Denis şi s-a menţinut hotărîrea judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 23 septembrie 2013. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 10 septembrie 2014, s-a declarat inadmisibil recursul declarat de Tudor Denis, împotriva hotărîrii judecătoriei Răşcani mun. Chişinău din 23 septembrie 2013 şi a Deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 aprilie 2014. 2 La 05 februarie 2015 Tudor Denis a depus cerere de revizuire, împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 10 septembrie 2014, solicitînd casarea acesteia şi emiterea unei noi decizii prin care să fie admisă acţiunea înaintată de către revizuient.
În motivarea ei a reiterat că, atît in procesul examinării pricinei in prima instanța de judecata cît si în instanţa de apel si de recurs n-au fost respectate prevederile alin.3 art.24 din Legea R.M. nr.793-XIV din 10 februarie 2000. Toate concluziile instanţelor ierarhic inferioare sunt făcute in baza prevederilor actelor normative, fără contrapunerea acestora cu probele si materialele administrate la pricina în cauza care sunt declarative si nefondate, probele n-au fost verificate si constatate de instanţa de recurs in ordinea prevăzută de art.432-433 Cod de Procedură Civilă.
Indică că sunt nefondate aprecierile si concluziile prin care stabilesc fără careva temei şi suport juridic faptul ca prin dispoziţia de lucru din 24 ianuarie 2011 în procesul controlului efectuat de către Întreprinderea cu Capital Străin „Red Union Fenosa” societate pe acţiuni la locul de consum cu NLC 2217883 s-a depistat manipularea la sigiliul furnizorului si suspiciuni la falsificarea sigiliilor verificatorului de stat, aplicate echipamentului de măsurare, deoarece în conţinutul acesteia este menționat că la momentul verificării s-a depistat suspiciuni la manipularea sigiliului furnizorului si ale verificatorului, însa instanța de judecata fără careva raport de expertiza abilitat in domeniu concluzionează evident preconceput,tendențios si unilateral faptul, ca suspiciuni de manipulare a sigiliului furnizorului de energie electrică.
Mai indică că prin probe si documente certe se demonstrează cu certitudine ca revizuentul în perioada 18 octombrie 2010 -20 ianuarie 2011 a respectat prevederile contractului de furnizare a energiei electrice, încheiat cu intimatul si prevederile Regulamentului pentru furnizarea si utilizarea energiei electrice, aprobat prin Hotarirea ANRE nr.314 din 04 decembrie 2008. Afirmă că presupunerile invocate in Dispoziţia de lucru din 24 ianuarie 2011, Actul de depistare a încălcării de revizuent a clauzelor contractuale si Procesul Verbal nr.0005204 din 03 februarie 2011 potrivit căruia Tudor Denis este învinuit ca ar fi violat sigiliile furnizorului de energie electrica si verificatorului de stat, aceste învinuiri sunt declarative si nefondate din motivul ca de-facto si de-iure sigiliile furnizorului de energie electrica aplicate echipamentului de măsurare la locul de consum cu NLC 2217883 n-au fost violate, şi nici furnizorul de energie electrica n-a demonstrat si nici nu poate demonstra faptul cum se poate implica consumatorul in manipularea mecanismului contorizare a energiei electrice fără violarea sigiliului furnizorului de energie electrica si fără demontarea contorului din cutia instalata.
Mai susţine revizuentul că cererea de revizuire se motivează prin prisma prevederilor stabilite de art.449 lit. b) Cod de Procedură Civilă. Totodată au apărut circumstanţe care pot schimba soluţia emisă anterior de instanţele ierarhic inferioare şi superioare. Astfel consideră că au devenit cunoscute unele circumstanţe, fapte esenţiale a pricinii care nu erau cunoscute la momentul examinării cauzei în instanţa de recurs. 3 Potrivit prevederilor art.451 alin.1) Cod de Procedură Civilă cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art.447, indicîndu-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art.449 şi anexîndu-se probele ce le confirmă. In conformitate cu art. 453 alin.1) lit. a) Cod de procedură civilă după ce examinează cererea de revizuire, instanţa poate emite încheierea de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă.
Examinînd motivele invocate de revizuent Colegiul ajunge la concluzia că cererea de revizuire depusă urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă. Astfel reieșind din prevederile art. 449 lit. b) Codul de procedură civilă temei de declare a revizuirii poate fi dacă că au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii. Este de menţionat că, pentru a invoca prevederile art. 449 lit. b) Cod de Procedură Civilă, este important ca circumstanţele sau faptele prezentate ca temei de revizuire trebuie să influenţeze esenţial soluţia dată iniţial de instanţă, în sensul că nu orice sau fapte necunoscute anterior pot servi temei de revizuire, ci doar atunci cînd sînt determinate pentru judecarea justă a cauzei.
Drept temei a cererii de revizuire s-a invocat că instanţele investite cu judecarea fondului au concluzionat şi apreciat greşit probele administrate, au aplicat eronat prevederile legii materiale, şi nu au analizat corect temeinicia faptei care i se impută revizuentului. Pentru acest temei de revizuire, esențial este ca revizuentul să probeze că nu a știut anterior pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere despre aceste circumstanțe sau fapte şi că nu a avut posibilitatea de a le cunoaște, în caz contrar ele nu pot servi ca temei de revizuire. Mai mult, revizuentul trebuie să demonstreze că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele şi faptele esențiale în timpul judecării anterioare a pricinii.
Astfel, ca o condiție esențială de redeschidere a procesului pe acest temei este ca circumstanțele (faptele) să fi existat obiectiv până la data pronunțării hotărârii, ele urmând a fi diferențiate de faptele noi apărute după pronunțarea hotărârii. La caz, Colegiul conchide că revizuentul nu a probat nici într-un fel prezența acestui temei de revizuire. În această ordine de idei, Colegiul constată cu certitudine că toate faptele invocate de revizuent ca circumstanțe pe care nu le-a cunoscut, dar care sunt determinante pentru revizuirea soluției, erau şi/sau puteau fi cunoscute la momentul examinării şi adoptării deciziei revizuirea cărei se solicită, având în vedere că acestea sunt de fapt un șir de norme legale interpretate de către revizuent în contextul circumstanțelor de fapt din litigiu.
Astfel, Colegiul constată că revizuentul nu a prezentat alte înscrisuri care să corespundă caracteristicilor cerute de norma de drept indicată. În speță, afirmațiile revizuentului țin de dezacordul acestuia cu soluția instanţei de recurs prin prisma interpretării cadrului legal ce reglementează raporturile litigioase. Mai mult ca atât, invocarea repetată a cadrului legal, analizat și interpretat de revizuent prin interpunerea cu circumstanțele speței, reprezintă în sine o cerere de recurs dar nicidecum o cerere de revizuire întemeiată. Revizuirea este o cale 4 de retractare a hotărîrii, în cadrul căreia nu se verifică legalitatea şi temeinicia hotărîrilor adoptate, ci în baza unor temeiuri obiective strict prevăzute de lege are loc redeschiderea procesului.
Prin urmare, dacă nu sînt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, incluzând şi motivele pe care se întemeiază, cererea de revizuire dedusă judecăţii este inadmisibilă în raport cu condiţiile textului. Inadmisibilitatea unei asemenea intervenţii de mai multe ori a fost afirmată de către jurisprudența CEDO. Curtea, a reiterat că, dreptul la o instanţă, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţie, presupune respectarea principiului preeminenţei dreptului. Unul din aspectele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care cere ca, atunci cînd instanţele judecătoreşti dau o aprecierea finală unei chestiuni, constatarea lor nu mai poate fi pusă în discuţie (cauza Brumărescu vs România).
Sub acest aspect, se va menţiona şi faptul că, admiterea cererii de revizuire în împrejurările reţinute va constitui incontestabil o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice (Popov (2) contra Moldovei, E. Duca contra Moldovei ş.a), prin urmare aceasta urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă Analizînd argumentele invocate de către revizuent în raport cu prevederile art. 449 lit.b) Cod de Procedură civilă, instanţa reţine că, argumentele invocat de revizuent nu poate servi drept temei de revizuire şi nu se încadrează în prevederile art. 449 lit. b) Cod de Procedură Cvilă. Din considerentele menţionate mai sus, cererea de revizuire depusă de Tudor Denis urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
În conformitate cu prevederile art.270, 453 Cod de procedură civilă, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire declarată de Tudor Denis împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 10 septembrie 2014. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Ala Cobăneanu judecătorul Judecătorii Valentina Clevadî Dumitru Mardari 5