3ra-38/19 — contestarea actului administrativ.

3ra-38/19 — contestarea actului administrativ. (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 3ra-38/19

Prima instanță, Judecătoria Chișinău, sediul Centru (N. Mămăliga)

Instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău (Iu. Cimpoi, A. Danilov, I. Secrieru)

Î N C H E I E R E

30 ianuarie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Nina Vascan

Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Musa Mustafa Ali Mohamed,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Musa Mustafa Ali

Mohamed împotriva Biroului migrație și azil al Ministrului Afacerilor Interne al Republicii

Moldova cu privire la contestarea actului administrativ,

împotriva deciziei din 23 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

respins apelul declarat de către Musa Mustafa Ali Mohamed și s-a menținut hotărârea din

11 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru

c o n s t a t ă:

La data de 10 ianuarie 2017, Musa Mustafa Ali Mohamed a depus cerere de chemare

în judecată, cu concretizările ulterioare, împotriva Biroului migrație și azil cu privire la

contestarea actului administrativ.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că la 06 ianuarie 2017 a recepționat

înștiințarea Biroului migrație și azil nr. 5/1-2-9494 din 26 decembrie 2016, din care a aflat

că la 01 decembrie 2016, în temeiul art. 49 lit. a) din Legea privind regimul străinilor în

Republica Moldova nr. 200 din 16 iulie 2010, a fost emisă decizia nr. 494-c, potrivit căreia

a fost revocat dreptul său de ședere provizorie în Republica Moldova.

A declarat reclamantul că nu este de acord cu decizia Biroului migrație și azil nr. 494-c

din 01 decembrie 2016, fiind emisă ilegal și neîntemeiat, din următoarele considerente.

Astfel, la 13 ianuarie 2014, pe teritoriul Republicii Moldova, a fondat SC „Costilia-

BOFA” SRL, cod fiscal XXXXX, ulterior, la solicitarea sa, în temeiul prevederilor art. 31,

32 și 361 din Legea privind regimul străinilor în Republica Moldova nr. 200 din 16 iulie

2010, i-a fost acordat dreptul de ședere provizorie pe teritoriul Republicii Moldova.

A menționat că în perioada anilor 2014 – 2016 dreptul său de ședere provizoriu pe

teritoriul Republicii Moldova a fost sistematic prelungit, fără constatarea a cărorva abateri

de la lege.

Ultima dată dreptul său de ședere provizorie în Republica Moldova a fost prelungit la

19 august 2016 în baza deciziei Biroului migrație și azil nr. 4105, care urma să expire la 11

august 2017.

1

La depunerea demersului de prelungire a dreptului de ședere provizorie în Republica

Moldova a prezentat toate actele strict-necesare și justificative prevăzute de lege în acest

sens, care au fost acceptate de către angajații Biroului fără a formula anumite obiecții.

A considerat reclamantul că decizia Biroului migrație și azil nr. 494-c din 01

decembrie 2016 de revocare a dreptului său de ședere provizorie în Republica Moldova

poartă un caracter declarativ și discriminatoriu, or, dânsul se află pe teritoriul acestui stat

din anul 2014, respectând cu strictețe toate regulile de ședere provizorie a cetățenilor străini

și legislația națională.

Pârâtul nu a argumentat și probat că dânsul este cetățean străin venit dintr-o țară cu un

risc sporit și prezența lui pe teritoriul acestui stat prezintă o amenințare la securitatea

națională și ordinea publică.

Unicul temei la care a făcut referire Biroul migrație și azil în decizia nr. 494-c din 01

decembrie 2016 precum că potrivit Casei Naționale de Asigurări Sociale, întreprinderea SC

„Costilia-BOFA” SRL, cod fiscal XXXXX, nu ar fi achitat contribuții la bugetul asigurării

sociale de stat, fără a concretiza suportul probatoriu ce a stat la baza emiterii soluției

respective.

A invocat că SC „Costilia-BOFA” SRL nu a înregistrat restanțe la plata contribuțiilor

față de Casa Națională de Asigurări Sociale.

A notat că la depunerea demersurilor de prelungire a dreptului de ședere provizorie pe

teritoriul Republicii Moldova, ca investitor străin, de fiecare dată a prezentat Biroului

informația privind activitatea economică (dările de seamă/rapoarte statistice) a SC

„Costilia-BOFA” SRL, deoarece în lipsa unei astfel de confirmări, pârâtul nu ar fi acceptat

dosarul de prelungire a dreptului de ședere provizorie și nu ar fi emis o decizie favorabilă.

A declarat că Biroul migrație și azil, prin mențiunea făcută în actul administrativ

contestat precum să dânsul până la moment nu a efectuat investiții, cu excepția capitalului

străin, care poate fi extras în orice moment din contul bancar al întreprinderii, în calitate de

autoritate publică, și-a depășit atribuțiile sale, prin intervenirea în procesul de activitate a

SC „Costilia-BOFA” SRL, or, privitor la investițiile pe care le face sau nu fondatorul în

cadrul unei societăți este lăsat la discreția acestuia și nicidecum nu ține de competența

Biroului, precum și nu necesită aprobarea sau avizarea de către această instituție.

La fel, este neîntemeiată abordarea Biroului precum că există temeiuri rezonabile

justificative de a considera că fondarea entității este doar un pretext pentru pseudo-

legalizare în Republica Moldova, având în vedere faptul că atât legislația națională, cât și

cea internațională cert prevede că temeiurile rezonabile justificative urmează a fi probate și

nici într-un caz bazate pe presupuneri sau declarații vagi.

Mai mult ca atît, Casa Națională de Asigurări Sociale nu a înaintat careva acțiuni

împotriva SC „Costilia-BOFA” SRL privind încasarea unor plăți.

Prin urmare, Biroul migrație și azil și-a atribuit funcții și atribuții neprevăzute de lege,

fapt ce prezintă o imixtiune în activitatea Casei Naționale de Asigurări Sociale.

Afară de aceasta, pârâtul conform art. 50 din Legea nr. 200 din 16 iulie 2010, trebuia

să-i aducă la cunoștință decizia nr. 494-c din 01 decembrie 2016 în termen de 3 zile

lucrătoare de la emiterea acesteia, pe când actul administrativ contestat i-a fost expediat

abia la 26 decembrie 2016, recepționat la 06 ianuarie 2017.

În contextul expus, a cerut Musa Mustafa Ali Mohamed anularea deciziei Biroului

migrație și azil nr. 494-c din 01 decembrie 2016 privind revocarea dreptului său de ședere

provizorie în Republica Moldova, ca fiind emisă contrar legii și obligarea Biroului migrație

și azil în temeiul art. 33 lit. d) din Legea nr. 200 din 16 iulie 2010, să-i prelungească dreptul

de ședere provizorie pe teritoriul Republicii Moldova, în același scop pentru care i s-a

2

acordat viza și dreptul de ședere, în a cărui temei se află în acestă țară, cu eliberarea

documentului respectiv.

Prin hotărârea din 11 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, acțiunea a fost

respinsă ca neîntemeiată.

Prin decizia din 23 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul

declarat de către Musa Mustafa Ali Mohamed și s-a menținut hotărârea din 11 iulie 2018 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Ambele instanțe de judecată ierarhic inferioare și-au motivat soluția prin faptul că din

decizia nr. 494-c din 01 decembrie 2016 rezultă că Biroul migrație și azil, examinând

materialul nr. 80-r din 05 octombrie 2016, pe faptul nerespectării de către străini din țările

de risc sporit aflați pe triforiul Republicii Moldova, a scopului pentru care li s-a acordat

dreptul de ședere, a constatat că reieșind din extrasul din Registrul de stat al persoanelor

juridice la 13 ianuarie 2014 a fost înregistrată SC „Costilia-BOFA” SRL, cod fiscal

XXXXX, cu adresa juridică XXXXX, al căruia asociat și administrator este cetățeanul

Libanului, Musa Mustafa Ali Mohamed.

Au stabilit instanțele de judecată că la 19 august 2016, prin decizia Biroul migrație și

azil nr. 4105, lui Musa Mustafa Ali Mohamed i-a fost acordat drept de ședere provizorie în

Republica Moldova în scopul - imigrare la muncă, valabil până la 11 august 2017.

Conform datelor prezentate de către Casa Națională de Asigurări Sociale, entitatea

economică nominalizată supra nu a achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale de stat.

Astfel, s-a constatat că Musa Mustafa Ali Mohamed, fondatorul SC „Costilia-BOFA”

SRL, în calitate de antreprenor, nu a întreprins măsuri în vederea demarării activității

economice pentru asigurarea unei surse permanente de venituri.

Pe lângă acestea, reclamantul până la moment, cu excepția introducerii capitalului

social, nu a efectuat careva investiții în activitatea de întreprinzător, încălcând în așa mod

prevederile legislației naționale în vigoare, inclusiv și a Legii privind regimul străinilor în

Republica Moldova nr. 200 din 16 iulie 2010.

Au concluzionat instanțele de judecată, că Biroul migrație și azil în mod legal și

întemeiat a emis decizia nr. 494-c din 01 decembrie 2016, or, în urma verificărilor efectuate

de către autoritățile competente pentru străini în baza sesizărilor autorității abilitate, cu

certitudine s-a constatat că cetățeanul Libanului, Musa Mustafa Ali Mohamed, nu întrunește

condițiile de prelungire a dreptului de ședere provizorie pe teritoriul Republicii Moldova

prevăzute de Legea privind regimul străinilor în Republica Moldova nr. 200 din 16 iulie

2010, deoarece acesta nu a respectat scopul pentru care i s-a acordat acest drept.

Referitor la argumentul lui Musa Mustafa Ali Mohamed, invocat în cererea de apel,

precum că prima instanță nu a atras-o în proces pe soția sa Orman Haifa Musa A., instanța

de apel l-a considerat declarativ, or, în decizia nr. 494-c din 01 decembrie 2016 este vizat

doar reclamantul-apelant, fără a fi lezate drepturile ultimei.

La data de 06 noiembrie 2018, Musa Mustafa Ali Mohamed prin intermediul

reprezentantului său – avocatul Doroftei Roman a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei din 23 octombrie 2018 a

Curții de Apel Chișinău și a hotărârii din 11 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Centru, cu remiterea cauzei spre rejudecare.

În susținerea recursului Musa Mustafa Ali Mohamed a invocat ilegalitatea și

netemeinicia deciziei instanței de apel, declarând că Curtea de Apel Chișinău a examinat

superficial prezenta speță, cu interpretarea și aplicarea eronată a normelor de drept material

și procedural.

3

La data de 03 decembrie 2018, în adresa intimatului Biroul migrație și azil a fost

expediată copia recursului declarat de către Musa Mustafa Ali Mohamed, cu înștiințarea

despre posibilitatea depunerii referinței.

La data de 02 ianuarie 2019, Biroul migrație și azil a depus referință, solicitînd să fie

considerat recursul declarat de către Musa Mustafa Ali Mohamed ca inadmisibil, cu

menținerea deciziei din 23 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău și hotărârii din 11

iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, pe care le consideră legale și întemeiate,

invocând că instanțele de judecată ierarhic inferioare au verificat minuțios toate

circumstanțele, care au importanță pentru soluționarea justă a prezentei spețe, dând o

apreciere corectă suportului probatoriu al cauzei.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile și obiecțiile din

referințele depuse, completul de admisibilitate al Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Musa

Mustafa Ali Mohamed este inadmisibil, din motivele ce succed.

Articolul 431 din Codul de procedură civilă consemnează în alineatul (2) că, asupra

admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la

proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în

cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în

cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea

ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat

locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționata problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate

în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la

soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea

probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise

au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4);

4

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu excepția

cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Prin prisma art. 434 în alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel.

În conformitate cu art. 111 alin. (3) din Codul de procedură civilă, termenul de

procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei

calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii evenimentului

ori momentului care a condiționat începutul lui.

Instanța de recurs reține că din materialele dosarului rezultă că copia deciziei din 23

octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost expediată în adresa lui Musa Mustafa Ali

Mohamed și reprezentantului acestuia Roman Doroftei la 26 noiembrie 2018 (f.d. 50), însă

nu se atestă date când a fost recepționată de către aceștia.

În această ordine de idei, se constată, că în speță, calea de atac a fost demarată în

interiorul termenului legal, deoarece cererea de recurs a fost depusă la 06 noiembrie 2018.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de admisibilitate le

apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, conform prevederilor art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, cererea

de recurs trebuie să fie dactilografiată și trebuie să cuprindă esența și temeiurile recursului,

argumentul ilegalității deciziei atacate, solicitările recurentului, propunerile respective.

Analizând cuprinsul cererii de recurs depusă de Musa Mustafa Ali Mohamed,

completul de admisibilitate evocă faptul că argumentele invocate în recurs, în esență, sunt

similare alegațiilor inserate în cererea de chemare în judecată, cererea de apel și

explicațiilor date de către acesta și reprezentantul său – avocatul Doroftei Roman în cadrul

ședinței instanței de apel, asupra cărora Curtea de Apel Chișinău s-a pronunțat deja în

modul corespunzător (f.d. 6-16, 38-39, vol. III).

Astfel, se deduce că cererea de recurs de facto este o transpunere a motivelor din

cererea de apel.

Prin urmare, acestea nu pot fi reținute de către completul de admisibilitate, deoarece

recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept, vizând în

exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat.

La acest capitol, instanța de recurs atestă că recurentul nu a evidențiat în cererea de

recurs formulată memoriul ilegalități și netemeiniciei deciziei recurate, limitându-se doar la

reiterarea unor circumstanțe care au fost supuse examinării în ordine de apel.

În acest sens, urmează a se evidenția faptul că nu este suficientă simpla expunere a

circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea

motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor. Motivarea

recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat

în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a

pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare

a textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea

greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în

drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

5

Astfel, este de menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare

corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind

motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii.

În această ordine de idei, instanța de recurs constată că, argumentele invocate în

cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiul prevăzut de art. 386 alin.(1) lit.

b) din Codul de procedură civilă, aplicabil doar procedurii de apel și nu se regăsesc în art.

432 din Codul de procedură civilă, aplicabil recursului.

Mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse examinării și aprecierii de către instanța

de apel prin prisma art. 130 din Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de

rigoare și, prin urmare, nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al recursului

declarat, deoarece Musa Mustafa Ali Mohamed nu a invocat niciun argument plauzibil în

vederea justificării ilegalități deciziei instanței de apel.

Astfel, se evidențiază caracterul declarativ al recursului, deoarece este lipsit de

conținut și desprinde simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de prima

instanță, menținută de instanța de apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a

recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa Curtea Europeană a precizat

că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs efectiv sunt în primul rând

chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în principiu, competența instanțelor să

evalueze motivele de admisibilitate a unei cereri de acest tip (cauza Doorson împotriva

Olandei, 26 martie 1996, §67).

La acest capitol instanță de recurs reține că recursul declarat de către Musa Mustafa

Ali Mohamed nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale

sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, iar ca

urmare nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind lipsit de șanse de succes și nu este

capabil să ofere îndreptarea situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că prezenta cerere de recurs a fost depusă

după ce Musa Mustafa Ali Mohamed a avut posibilitatea de a fi auzit de o instanță de fond

și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut deplină jurisdicție (a se vedea mutatis

mutandis „Levages Prestations Services” împotriva Franței, cererea nr.21920/93 din 23

octombrie 1996, §48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentului i-a fost asigurat dreptul de

acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un recurs efectiv. De fapt,

în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea echitații procedurii din perspectiva art.

6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate

observațiile și raționamentele pe care le considerau necesare în vederea apărării punctului

său de vedere (Blücher împotriva Cehiei, cererea nr.58580/00 din 11 aprilie 2005, §65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel a examinat

cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele prezentate, a aplicat și

interpretat elocvent normele de drept material și procedural, iar argumentele invocate în

recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă, completul de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a

considera recursul declarat de către Musa Mustafa Ali Mohamed împotriva deciziei din 23

octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău în baza art. 433 lit. a) din Codul de procedură

civilă, ca fiind inadmisibil.

6

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme

de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Musa Mustafa Ali Mohamed

împotriva deciziei din 23 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă intentată

la cererea de chemare în judecată depusă de Musa Mustafa Ali Mohamed împotriva

Biroului migrație și azil al Ministrului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire

la contestarea actului administrativ.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Nina Vascan

Nicolae Craiu

7