2ra-184/19 — declararea nulității contractelor de vânzare cumpărare

2ra-184/19 — declararea nulității contractelor de vânzare cumpărare (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr.2ra-184/19

prima instanță: Judecătoria Edineț, sediul Briceni (Jud: E. Tverdohleb)

instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (Jud: S. Procopciuc, E. Grumeza, N. Chircu)

ÎNCHEIERE

23 ianuarie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Maria Ghervas

Nina Vascan

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Ala Pop și Lilia Lesnic,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Ala Pop și Lilia

Lesnic împotriva lui Veaceslav Proțuc și Victor Ștefîrța cu privire la declararea

nulității contractelor de vânzare-cumpărare

împotriva deciziei din 25 septembrie 2018 a Curții de Apel Bălți, prin care s-a

respins apelul depus de Ala Pop și Lilia Lesnic și s-a menținut hotărârea din 23 mai

2018 a Judecătoriei Edineț, sediul Briceni,

constată:

La 28 martie 2017, Ala Pop și Lilia Lesnic au depus cerere de chemare în

judecată împotriva lui Veaceslav Proțuc și Victor Ștefîrța cu privire la declararea

nulității contractelor de vânzare-cumpărare.

În motivarea acțiunii, reclamantele au indicat că, potrivit contractului de

vânzare-cumpărare nr.7080 din 12 august 2015, Veaceslav Proțuc, în calitate de

vânzător, a înstrăinat Alei Pop, în calitate de cumpărător, terenul agricol nr. cadastral

XXXXXcu suprafața totală de 0,9887 ha din satul Șirăuți raionul Briceni. Conform

contractului de vânzare-cumpărare nr. 7081 din 12 august 2015, Veaceslav Proțuc

în calitate de vânzător, a înstrăinat Alei Pop, în calitate de cumpărător, terenul agricol

nr. cadastral XXXXX cu suprafața totală de 0,9888 ha din satul Șirăuți raionul

Briceni.

Astfel reclamantele Ala Pop și Lilia Lesnic au menționat că prin hotărârea din

14 noiembrie 2016 a Judecătoriei Briceni au fost declarate nule contractele de

vânzare-cumpărare nr.7080 și 7081 din 12 august 2015, cu aducerea părților în

poziție inițială.

În acest context, reclamantele au afirmat că potrivit contractelor de vânzare-

cumpărare nr. 6541 și 6542 din 29 decembrie 2016, Veaceslav Proțuc în calitate de

vânzător, a înstrăinat lui Victor Ștefîrța, în calitate de cumpărător terenurile agricole

nr. cadastrale XXXXX și XXXXX din satul Șirăuți raionul Briceni.

Reclamantele au considerat că contractele de vînzare-cumpărare nr.6541 și

6542 din 29 decembrie 2016 urmează a fi anulate, deoarece au fost încheiate cu

încălcarea normelor imperative ale Codului Civil.

Ala Pop și Lilia Lesnic au invocat că Victor Ștefîrța, în scopul încheierii

contractelor de vînzare-cumpărare a bunurilor imobile în litigiu, a încercat de a duce

în eroare prin metode de viclenie pe vânzătorul Veaceslav Proțuc, pentru a deveni

proprietarul bunurilor imobile.

Reclamantele au relatat că potrivit hotărârii din 14 noiembrie 2016 a

Judecătoriei Briceni contractele de vânzare-cumpărare nr.7080 și 7081 din 12 august

2015 încheiate între Ala Pop și Veaceslav Proțuc au fost declarate nule, deoarece a

fost încălcat dreptul de preemțiune.

Astfel, reclamantele au accentuat că potrivit efectelor juridice produse de

contractul de arendă din 27 decembrie 2013, încheiat între Veaceslav Proțuc și

Societatea cu Răspundere Limitată „Ștefagro”, dreptul de preemțiune asupra

bunurilor imobile în litigiu îl deținea Societatea cu Răspundere Limitată „Ștefagro”.

Prin urmare, reclamantele au considerat că Victor Ștefîrța în calitate de

administrator al Societății cu Răspundere Limitată „Ștefagro” nu are dreptul de

preemțiune asupra bunurilor imobile, întrucît contractul de arendă a fost încheiat

între Societatea cu Răspundere Limitată „Ștefagro” și Veaceslav Proțuc.

Reclamantele au notat că Victor Ștefîrța prin invocarea dreptului de preemțiune

a manifestat un comportament dolosiv. Totodată reclamantele au indicat că acțiunile

dolosive ale lui Victor Ștefîrța pot fi privite sub două aspecte și anume: aspectul

subiectiv, care constă din intenția acestuia de a-l induce în eroare pe Veaceslav

Proțuc pentru a-l determina să încheie contractele de vînzare-cumpărare a bunurilor

imobile în litigiu și aspectul obiectiv, care constă în utilizarea mijloacelor viclene

pentru realizarea intenției de a induce în eroare.

Ala Pop și Lilia Lesnic au afirmat că din raportul juridic litigios, se constată, că

Victor Ștefîrța nu are calitatea de coproprietar, proprietar și nici arendaș, pentru a

putea beneficia de dreptul de preemțiune.

În drept, pretențiile au fost întemeiate în baza art.216 alin.(2), art.228 alin.(1),

art.793-797 Cod civil.

Reclamantele Ala Pop și Lilia Lesnic au solicitat constatarea și declararea

nulității contractelor nr.6541 și 6542 din 29 decembrie 2016 de vânzare-cumpărare

a bunurilor imobile nr. cadastrale XXXXX și XXXXXdin satul Șirăuți raionul

Briceni, încheiate între Veaceslav Proțuc în calitate de vânzător și Victor Ștefîrța în

calitate de cumpărător cu aducerea părților în poziție inițială, încasarea în mod

solidar din contul lui Victor Ștefîrța și Veaceslav Proțuc în beneficiul lor a

cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 23 mai 2018 a Judecătoriei Edineț, sediul Briceni, acțiunea

depusă de Ala Pop și Lilia Lesnic a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

Prin decizia din 25 septembrie 2018 a Curții de Apel Bălți, a fost respins apelul

depus de Ala Pop și Lilia Lesnic și menținut hotărârea din 23 mai 2018 a Judecătoriei

Edineț, sediul Briceni (f.d. 172-177).

La 22 noiembrie 2018, Ala Pop și Lilia Lesnic prin intermediul oficiului poștal,

a depus recurs împotriva deciziei din 25 septembrie 2018 a Curții de Apel Bălți,

2

solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei

instanțe cu emiterea unei noi decizii cu privire la admiterea acțiunii.

Recurentele Ala Pop și Lilia Lesnic, în motivarea recursului, au indicat că

instanțele de judecată la adoptarea hotărârilor contestate, au aplicat și interpretat

eronat normele dreptului material aplicabile raportului juridic litigios.

Recurentele au menționat că Victor Ștefîrța, în scopul încheierii contractelor de

vînzare-cumpărare a bunurilor imobile în litigiu, a încercat de a duce în eroare prin

metode de viclenie pe vânzătorul Veaceslav Proțuc, pentru a deveni proprietarul

bunurilor imobile.

Astfel recurentele au afirmat că titularul dreptului de preemțiune poate fi orice

persoană fizică sau juridică, ce întrunește calitățile prevăzute de lege cu statut de

coproprietari, proprietar vecin, arendaș și stat. În acest context, recurentele au

afirmat că Victor Ștefîrța nu are nici una din calitățile menționate.

De asemenea recurentele au considerat ilegal faptul că Victor Ștefîrța în calitate

de administrator al Societății cu Răspundere Limitată „Ștefagro” ar fi fost în drept

de a exercita personal din numele societății dreptul de preemțiune, procurarea și

înregistrarea dreptului de proprietate.

La 17 decembrie 2018, în conformitate art. 439 alin. (2) din Codul de procedură

civilă, Curtea Supremă de Justiție i-a comunicat cererea de recurs lui Veaceslav

Proțuc și Victor Ștefîrța, informându-i că referința se depune în termen de o lună de

la data primirii scrisorii. In mod corespunzător, dacă referința nu a fost prezentată în

termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

La 3 ianuarie 2019, Victor Ștefîrța a depus referință la cererea de recurs, prin

care a solicitat declararea recursului ca fiind inadmisibil.

La data stabilită pentru examinarea cauzei, Veaceslav Proțuc nu a înaintat

referință la cererea de recurs depusă de Ala Pop și Lilia Lesnic, prin care să-și

exprime opinia referitor la recursul declarat.

Analizând admisibilitatea recursului, conform art. 440 din Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră inadmisibilă cererea de recurs formulată de Ala Pop

și Lilia Lesnic, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și

face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu

alin.(2).

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Astfel, prin prisma dispoziției citate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată în termen recursul

declarat de Ala Pop și Lilia Lesnic la 22 noiembrie 2018, împotriva deciziei din 25

septembrie 2018.

În continuare, audiind raportul verbal al judecătorului-raportor și verificând

încadrarea în dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă a

temeiurilor invocate în recurs, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

3

administrativ al Curții Supreme de Justiție constată existența temeiului prevăzut la

art. 433 lit. a) CPC, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural. Temeiurile declarării recursului sunt enumerate exhaustiv în

alineatele (2), (3) și (4) ale acestui articol.

Rațiunea acestor dispoziții legale fundamentează ideea potrivit căreia judecarea

recursului exercitat conform Secțiunii II-a, Capitolul XXXVIII din Codul de

procedură civilă, are un caracter devolutiv și privește doar problemele de drept

material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în

fapt. În aceste condiții, trebuie observat caracterul extraordinar al aceste căi de atac,

la care se poate recurge doar în cazurile excepționale enunțate de dispozițiile art. 432

alin. (2), (3), (4) din Codul de procedură civilă.

Din acest punct de vedere, completul Colegiului își propune să verifice esența

și temeiurile recursului, precum și argumentele privind caracterul nelegal al deciziei

atacate, în limitele în care au fost formulate și prin prisma drepturilor garantate de

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO).

Instanța subliniază că în materie civilă Convenția nu garantează un drept de

recurs, dar că o eventuală procedură de examinare a admisibilității acestuia face

incident articolul 6 (a se vedea, inter alia, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie

2009, para. 24; Akaki Tchaghiashvili v. Georgia, 2 septembrie 2014, para. 34).

În plus, un stat care dispune de astfel de instanțe de recurs are obligația să se

asigure că justițiabilii se bucură de principiile unui proces echitabil garantate de art.

6 alin. (1), în special de dreptul de acces la o instanță și de dreptul de a fi audiat. (a

se vedea, de exemplu, Erfar – Avef v. Grecia, 27 martie 2014, para. 39 – 40;

Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, para. 32).

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la un

tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității

contestațiilor înaintate prin intermediul căilor de atac, întrucât însăși natura sa

solicită o reglementare specială din partea statului, care beneficiază de o anumită

marjă de apreciere. În acest sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri introduse

pe o cale de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o

cale de atac ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer v. Germania, 1 septembrie

2016, para. 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, para. 64).

În același timp, în jurisprudența sa consecventă, Curtea Europeană a precizat că

interpretarea normelor de procedură reprezintă o chestiune de drept intern și ține, în

principiu, de competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (a se vedea, de exemplu, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), ibidem,

para. 25; Vučković și alții v. Serbia (excepții preliminare), 25 martie 2014, para. 80;

Miessen v. Belgia, ibidem, para. 70).

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea

de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

4

În același context, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură civilă

prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de

drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4) stabilește că

săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare

a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut

conduce la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau în cazul în

care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului.

Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de

articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă urmăresc protejarea

interesului părții, precum și competența asigurării interpretării unitare a legii de către

Curtea Supremă de Justiție. Aceste limitări urmăresc un scop legitim, îndeplinind

cerințele securității juridice și a bunei-administrări a justiției (a se vedea, mutatis

mutandis, Beniamin Nersesyan v. Armenia, 19 ianuarie 2010, para. 22; Erfar – Avef,

ibidem, para. 41, Marc Brauer, ibidem, para. 35; Miessen, ibidem, para. 67;

Trevisanato v. Italia, 16 decembrie 2016, para. 36 - 37).

În speță, instanța constată că cererea de recurs declarată de către Ala Pop și

Lilia Lesnic este formulată în baza art. 432 alin. (1) lit. a), c) din Codul de procedură

civilă, așa cum prevede art. 437 alin. (2), lit. f) din Codul de Procedură Civilă.

Completul judiciar notează că-i revine obligația de a verifica dacă argumentele

recurentelor întrunesc condițiile necesare pentru a declara admisibil cererea acestuia,

inclusiv dacă normele de drept invocate în favoarea punctului său de vedere sunt

incidente la soluționarea fondului cauzei. Cu toate acestea, trebuie subliniat că din

succesiunea actelor dosarului reiese că recurentele au reluat criticile formulate în

faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat.

Prin urmare, Colegiul constată că încălcările invocate, exprimate sub forma

unor enunțuri generale, fără a fi aprofundate, nu permit încadrarea lor în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă. Deci, în mod

evident, lipsește o formulare suficientă și adecvată în ceea ce privește chestiunea de

drept pusă în discuție pentru a identifica esența și temeiul cererii de recurs, impuse

de art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de Convenție,

instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească poate varia în

funcție de natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v. Finlanda, 19

decembrie 1997, para. 55; Latourniere v. Franța, 10 decembrie 2002, para. 2;

Hansen v. Norvegia, 2 octombrie 2014, para. 71 – 74). De fapt, în concepția instanței

europene, art. 6 alin. (1) nu impune motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de

recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge un recurs, ca fiind

„lipsit de șanse de succes” (a se vedea, mutatis mutandis, Kukkonen v. Finlanda (nr.

2), ibidem, para. 24; Beniamin Nersesyan, ibidem, para. 23 – 24; Akaki

Tchaghiashvili, ibidem, para. 34 sau Papaioannou v. Grecia, 2 iunie 2016, para. 45).

Mai mult, instanța observă că recurentele Ala Pop și Lilia Lesnic au formulat

prezenta cerere după ce a avut posibilitatea de a fi audiați de o instanță de fond și de

o instanță de apel, care au fost competente de a examina toate chestiunile de fapt și

5

de drept relevante litigiului (a se vedea, mutatis mutandis, Levages Prestations

Services v. Franța, 23 octombrie 1996, para. 48; A. Menarini Diagnostics S.R.L. v.

Italia, 27 septembrie 2011, para. 59; Akaki Tchaghiashvili, ibidem, para. 34).

În sfârșit, în limitele impuse de art. 439 alin. (3) din Codul de procedură civilă,

instanța conchide că recursul dedus judecății nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”,

adică nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, care ar cuprinde încălcări esențiale

sau aplicări eronate din partea instanței judecătorești ierarhic inferioară a normelor

de drept material sau a normelor de drept procedural. Din aceste raționamente,

completul Colegiului constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) din

Codul de procedură civilă, fiind respectat, în viziunea instanței, raportul rezonabil de

proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide

în mod unanim că recursul declarat de către Ala Pop și Lilia Lesnic nu ridică

probleme de drept și nu poate fi acceptat spre examinarea în fond, urmând a fi

considerat inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Ala Pop și Lilia Lesnic se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Maria Ghervas

Nina Vascan

6

7