2ra-65/19 — constatarea faptului dobandirii dreptului de proprietate asupra bunului imobil prin uzucapiune.

Dosarul nr. 2ra-65/19

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (O. Cojocaru)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Iu. Cimpoi, A. Danilov, I. Secrieru)

Î N C H E I E R E

23 ianuarie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Iurie Bejenaru

Mariana Pitic

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Torono Liudmila,

în cauza civilă intentată la cererea Liudmilei Torono, persoană interesată Instituția

Publică „Agenția Servicii Publice”, Departamentul Cadastru cu privire la constatarea

faptului dobândirii dreptului de proprietate asupra bunului imobil prin uzucapiune,

împotriva deciziei din 02 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

respins apelul declarat de către Liudmila Torono și s-a menținut hotărârea din 25 mai

2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani

c o n s t a t ă:

La data de 06 martie 2018, Torono Liudmila, persoană interesată IP „Agenția

Servicii Publice”, Departamentul Cadastru a depus cerere cu privire la constatarea

faptului dobândirii dreptului de proprietate asupra bunului imobil prin uzucapiune.

În motivarea cererii petiționara a indicat că este proprietara bunului imobil – casa

individuală de locuit, cu suprafața de XXXXX, nr. cadastral XXXXX, amplasat pe

terenul nr. cadastral XXXXX din str. XXXXX, pe care îl deține cu drept de posesie și

folosință.

Potrivit datelor din Registrul bunurilor imobile dreptul de proprietate asupra

terenului vizat supra nu a fost solicitată de către nimeni.

A invocat că tatăl său Mazîlu Gheorghii a avut înregistrată viza de reședință pe

adresa str. XXXXX, începând cu 06 aprilie 1959 până la decesul său în anul 1991, iar

mama sa Mazîlu Elizaveta din anul 1959 până la decesul ei în anul 2006.

A declarat că bunul imobil – casa individuală de locuit, cu suprafața de XXXXX, nr.

cadastral XXXXX, din str. XXXXX, a aparținut tatălui său - Mazîlu Gheorghii în baza

certificatului de moștenire legală nr. XXXXX din 06 iulie 1959 și a adeverinței de

înregistrare în drept de proprietate nr. XXXXX din 10 iulie 1959, fapt ce rezultă din

certificatul de moștenitor testamentar nr. XXXXX din 18 noiembrie 1994, autentificat de

către notarul de stat Alexandra A. Piatac.

1

Potrivit certificatului de moștenitor testamentar nr. XXXXX din 18 noiembrie 1994,

tatăl său Mazîlu Gheorghii a testat imobilul sus-nominalizat mamei sale Mazîlu Elizaveta

și dânsei a câte 1/2 cotă-parte după fiecare.

A explicat că la 08 mai 1996 în privința bunului imobil – casa de locuit, a fost

încheiat contract privind determinarea modului de utilizare al acesteia, înregistrat în

Registrul bunurilor imobile la 24 mai 1996 sub nr. XXXXX, fapt ce rezultă din

certificatul nr. XXXXX din 09 aprilie 2010 eliberat de OCT Chișinău.

A reiterat că la 08 mai 2002 mama sa Mazîlu Elizaveta i-a testat 1/2 cotă-parte din

casa individuală de locuit, cu suprafața de XXXXX, nr. cadastral XXXXX, din str.

XXXXX, care a decedat la 26 februarie 2006, iar în temeiul certificatului de moștenitor

testamentar nr. XXXXX, dânsa a moștenit averea succesorală a mamei sale.

Faptul acceptării succesiunii de către ea se confirmă și prin decizia din 16 februarie

2016 a Curții de Apel Chișinău.

A precizat petiționara că conform art. 332 alin. (1) din Codul civil, dacă o persoană,

fără să fi dobândit dreptul de proprietate, a posedat cu bună-credință sub nume de

proprietar un bun imobil pe parcursul a 15 ani, acesta devine proprietarul bunului

respectiv.

A susținut că întrunește condițiile necesare uzucapiunii imobiliare, inclusiv prin

concursul prevederilor art. 334 din Codul civil – unirea posesiunilor, or, terenul nr.

cadastral XXXXX din str. XXXXX, pe care este amplasată casa individuală de locuit, cu

suprafața de XXXXX, nr. cadastral XXXXX ce-i aparține cu drept de proprietate privată,

s-a aflat în posesia continuă a familiei sale timp de 58 de ani (1959 - 2018), folosindu-se

de acesta cu bună-credință, achitând taxe și impozite.

În contextul expus a cerut Torono Liudmila constatarea faptului posedării de către

ea a terenului nr. cadastral XXXXX din str. XXXXX, pe o perioadă de depășește 15 ani,

cu recunoașterea dreptului ei de proprietate asupra acestui bun imobil prin uzucapiune

imobiliară, precum și dispunerea efectuării înregistrării dreptului ei de proprietate asupra

lotului dat de pământ în Registrul bunurilor imobile.

Prin hotărârea din 25 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, cererea

Liudmilei Torono a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin decizia din 02 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul

declarat de către Liudmila Torono și s-a menținut hotărârea din 25 mai 2018 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Ambele instanțe de judecată ierarhic inferioare și-au motivat soluția prin faptul că

petiționara Liudmila Torono este succesorul lui Mazîlu Gheorghii și Mazîlu Elizaveta,

care au fost proprietarii bunului imobil - casa individuală de locuit, cu suprafața de

XXXXX, nr. cadastral XXXXX, din str. XXXXX, pe când terenul nr. cadastral XXXXX,

pe care este amplasată construcția respectivă, nu a fost înregistrat cu drept de proprietate

după niciuna din persoanele menționate.

Au stabilit instanțele de judecată că petiționara s-a adresat cu cerere către Consiliul

mun. Chișinău privind privatizarea terenului aferent casei de locuit din str. XXXXX, care

prin răspunsul din 03 martie 2018 i-a fost explicat că pentru obținerea unei informații mai

ample referitoare la procedura de înregistrare a dreptului de proprietate asupra imobilului

dat urmează să se adreseze nemijlocit Direcției funciare din cadrul Consiliului mun.

Chișinău.

Au menționat instanțele de judecată că derularea unei corespondențe cu autoritățile

publice locale întru soluționarea acestei chestiuni, confirmată în cadrul ședinței de

2

judecată, denotă că petiționara nu a întrunit condițiile de valabilitate a posesiunii necesare

uzucapiunii imobiliare prevăzută de art. 335 din Codul civil.

Au concluzionat instanțele de judecată ierarhic inferioare că petiționara Torono

Liudmila nu a prezentat probe concludente privind imposibilitatea înregistrării dreptului

de proprietate asupra bunului imobil în litigiu.

Au precizat instanțele de judecată că relațiile dintre autoritățile publice locale și

petiționară în vederea obținerii dreptului de proprietate asupra terenului nr. cadastral

XXXXX din str. XXXXX, poartă un caracter privat, în situația în care există o anumită

procedură întru obținerea dreptului de proprietate asupra unui bun imobil.

La data de 02 noiembrie 2018, Torono Liudmila, prin intermediul reprezentantului

său – avocatul Onofrei Vitalie în baza mandatului seria MA nr. 1157920 din 28 februarie

2017, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia,

casarea deciziei din 02 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău și a hotărârii din 25 mai

2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, cu emiterea unei hotărârii noi de admitere

a cererii.

În susținerea recursului Torono Liudmila a invocat ilegalitatea și netemeinicia

deciziei instanței de apel, declarând că Curtea de Apel Chișinău a examinat superficial

prezenta speță, cu interpretarea și aplicarea eronată a normelor de drept material.

La data de 20 decembrie 2018, în adresa persoanei interesate IP „Agenția Servicii

Publice”, Departamentul Cadastru, a fost expediată copia recursului declarat de către

Torono Liudmila, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței.

La data de 20 decembrie 2018, IP „Agenția Servicii Publice”, Departamentul

Cadastru, a depus referință, solicitînd să fie considerat inadmisibil recursul declarat de

către Torono Liudmila, cu menținerea deciziei din 02 octombrie 2018 a Curții de Apel

Chișinău și hotărârii din 25 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, pe care le

consideră legale și întemeiate, invocând că instanța de apel a verificat minuțios toate

circumstanțele, care au importanță pentru soluționarea justă a prezentei spețe, dând o

apreciere corectă suportului probatoriu al cauzei.

Suplimentar, a indicat intimata, că deși înregistrarea dreptului de proprietate asupra

bunului imobil nr. cadastral XXXXX din str. XXXXX, nu a fost solicitată de către

nimeni, totuși acest bun este delimitat ca teren proprietate municipală în baza deciziei

Consiliului mun. Chișinău nr. 2/18-1 din 27 februarie 2014, respectiv cerințele Liudmilei

Torono sunt în fond neîntemeiate.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile și obiecțiile

din referința depusă, completul de admisibilitate al Colegiului civil comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de

către Torono Liudmila este inadmisibil, din motivele ce succed.

Articolul 431 din Codul de procedură civilă consemnează în alineatul (2) că, asupra

admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți

la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în

cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

3

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționata problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce

la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu excepția

cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Prin prisma art. 434 în alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel.

În conformitate cu art. 111 alin. (3) din Codul de procedură civilă, termenul de

procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei

calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii

evenimentului ori momentului care a condiționat începutul lui.

Instanța de recurs reține că din materialele dosarului rezultă că copia deciziei din 02

octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost expediată în adresa Liudmilei Torono și

reprezentatului său – avocatul Vitalie Onofrei la 30 octombrie 2018 (f.d. 99), însă nu se

atestă date când au fost recepționate de către aceștia.

În această ordine de idei, se constată, că în speță, calea de atac a fost demarată în

interiorul termenului legal, deoarece cererea de recurs a fost depusă la 02 noiembrie

2018.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de admisibilitate le

apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, conform prevederilor art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă,

cererea de recurs trebuie să fie dactilografiată și trebuie să cuprindă esența și temeiurile

4

recursului, argumentul ilegalității deciziei atacate, solicitările recurentului, propunerile

respective.

Analizând cuprinsul cererii de recurs depusă de Torono Liudmila, completul de

admisibilitate evocă faptul că argumentele invocate în recurs, în esență, sunt similare

alegațiilor inserate în cererea de apel asupra cărora Curtea de Apel Chișinău s-a pronunțat

deja în modul corespunzător (f.d. 71-72).

Astfel, se deduce că cererea de recurs de facto este o transpunere a motivelor din

cererea de apel.

Prin urmare, acestea nu pot fi reținute de către completul de admisibilitate, deoarece

recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept, vizând în

exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat.

La acest capitol, instanța de recurs atestă că recurenta nu a evidențiat în cererea de

recurs formulată memoriul ilegalități și netemeiniciei deciziei recurate, limitându-se doar

la reiterarea unor circumstanțe care au fost supuse examinării în ordine de apel.

În acest sens, urmează a se evidenția faptul că nu este suficientă simpla expunere a

circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea

motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor. Motivarea

recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție

pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al

părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la

o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs

implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă

argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

Astfel, este de menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare

corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind

motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii.

În această ordine de idei, instanța de recurs constată că, argumentele invocate în

cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiul prevăzut de art. 386 alin.(1)

lit. b) din Codul de procedură civilă, aplicabil doar procedurii de apel și nu se regăsesc în

art. 432 din Codul de procedură civilă, aplicabil recursului.

Mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse examinării și aprecierii de către

instanța de apel prin prisma art. 130 din Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite

concluziile de rigoare și, prin urmare, nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al recursului

declarat, deoarece Torono Liudmila nu a invocat niciun argument plauzibil în vederea

justificării ilegalități deciziei instanței de apel.

Astfel, se evidențiază caracterul declarativ al recursului, deoarece este lipsit de

conținut și desprinde simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de instanțele

de judecată ierarhic inferioare, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a

recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea Europeană a

precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs efectiv sunt în

primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în principiu, competența

instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei cereri de acest tip (cauza

Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, §67).

La acest capitol instanță de recurs reține că recursul declarat de către Torono

Liudmila nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale

5

sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, iar

ca urmare nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind lipsit de șanse de succes și nu

este capabil să ofere îndreptarea situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că prezenta cerere de recurs a fost

depusă după ce Torono Liudmila a avut posibilitatea de a fi auzită de o instanță de fond și

de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut deplină jurisdicție (a se vedea mutatis

mutandis „Levages Prestations Services” împotriva Franței, cererea nr.21920/93 din 23

octombrie 1996, §48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentei i-a fost asigurat dreptul de

acces la o instanță și dreptul de a fi auzită combinat cu dreptul la un recurs efectiv. De

fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea echitații procedurii din

perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au reușit să pună în discuție în

fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe care le considerau necesare în

vederea apărării punctului său de vedere (Blücher împotriva Cehiei, cererea nr.58580/00

din 11 aprilie 2005, §65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel a

examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele prezentate, a

aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și procedural, iar argumentele

invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4)

din Codul de procedură civilă, completul de admisibilitate al Colegiului civil, comercial

și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la

concluzia de a considera recursul declarat de către Torono Liudmila împotriva deciziei

din 02 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău în baza art. 433 lit. a) din Codul de

procedură civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Torono Liudmila împotriva

deciziei din 02 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă intentată la

cererea Liudmilei Torono, persoană interesată Instituția Publică „Agenția Servicii

Publice”, Departamentul Cadastru cu privire la constatarea faptului dobândirii dreptului

de proprietate asupra bunului imobil prin uzucapiune.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Iurie Bejenaru

Mariana Pitic

6